Eşti năluca care mă trezeşte la realitatea mea fantastică. Eşti mâna care se întinde după mine şi mă înşfacă, trăgându-mă din monotona şi insuportabila viaţă. Aşa de ferm, aşa de puternic, precum un fulger care se zdrobeşte de pământ, în flăcări te ridici precum un phoenix şi mă cutremuri cu a ta existenţă. Viclean, electrizant, atât de dulce, eşti otrava ce-mi pompează prin vene. Un gust mai plăcut ca al tău nu voi găsi niciodată. Când vi şi mă prinzi de la spate şi printr-o piruietă mă întorci şi te apropii atât de sigur şi de neclintit spre chipul meu, prezându-ţi buzele moi peste ale mele. Simt că mă pierd şi mă adâncesc în esenţa ta nemărginită. Un infinit încă nedesluşit, dornic să fie explorat şi pângărit.

          Te vreau mai mult ca orice, dar tu nu eşti un el, o ea, eşti ceva ce cu greu câteodată te pot rosti pe buze. Şi stau, cuget profund, mă enervezi, mă aşez la loc şi apuc un pix între degete şi încep să te aştern pe hârtie. Cuvinte, imaginaţie, muză... Oh tu muză, oh tu zeitate nevăzută, dar simţită cu atâta rigoare, coboară asupra mea din nou. Eşti amorul pe care îl savurez cu ardoare de fiecare dată. Băutura pe care o torn pe gât cu nesăţ. Eşti viaţă în sine, căci din tine se nasc atâtea lumi, atâtea universuri, atâtea vieţi. Eu sunt doar o unealtă, un portal prin care tu pătrunzi şi ieş în realitatea asta stearpă, lipsită de culoare. 

          Cu cât scriu, cu cât îmi imaginez, simt că îmi vând sufletul unei forţe de neimaginat. Intangibil te prefaci şi te dezbraci de bodoabă doar când simţi că iei foc şi vrei să explodezi. Te prelingi peste mine ca un nectar aromat, pe care îl sorb ca o nebună, doar să te am, să te simt cum te întregeşti cu mine. Să fim un unitar, o entitate cosmică, ce străbate graniţele efemerului şi să pătrundem în infinit. Căci trupul meu e muritor, tu eşti lumina care mă ghidează. Mă voi lepăda de material şi voi păşi alături de tine spre fabulos.