Ascultă! Lasă-ţi mintea să pătrundă în transă. Ascultă, ce auzi? Zgomot, râsete, plânsete, linişte... obscur, întunerit, toate sunt voalate de mantia neagră a neantului. Dincolo de tot acest vid este un infinit, iar tu doar stai şi pluteşti în spaţiu şi timp, într-un nimic. 

          Cu ochii închişi, cu palmele încrucişate la pipet aştepţi să te descompui, să nu mai fii. Fiinţa ta tremură de nerăbdare, dar nu se întâmplă nimic. Ai îngheţat, te-a împietrit trecerea anilor. Fuga lor e pregum a iepurilor vânaţi. Toate amintirile ţopăie vivante în jurul tău şi se împrăştie în şiruri neregulate precum aurorele boreale - multicolore, palpabile şi reale. 

          Te trezeşti ca dintr-un somn şi vrei cu ardoare să atingi ceea ce vezi. Te străduieşti, te fâstâceşti în tăcerea sumbră pentru încă o gură de aer şi simţi cum inima te lasă, cedează sub presiunea dorinţei de a trăi. 

          E doar o etapă a vieţii, sfârşitul călătoriei şi totuşi eşti o fire încăpăţânată, vrei să descoperi ce este dincolo de cortină. Moarte sau viaţă? Te întrebi inocent şi te scufunzi în al tău trup. Înoţi spre adânc acolo unde zace paralizat spiritul tău, pe care îl prinzi şi îl tragi cu toată puterea rămasă la suprafaţă. Pulsează luminos şi începi să râzi împlinit. Ai reuşit, ai trecut dincolo de scenă şi ai fost întâmpinat de aplauze şi zarvă. Eşti viu!