Du-mi sicriul la groapă şi nu plânge, nu te îndoi de vorbele amăgitoare ale celor ce privesc. Ei nu vor ştii a noastră taină. O idilă plină de candoare şi nopţi luminoase, pe care o voi trage după mine în adâncuri, ţinând-o la piept ca să-mi mocnească inima de durere, fiindcă te-am părăsit prea devreme.

          Nu uita, căci nici eu nu voi uita prin câte am trecut şi câte am suportat. Să păstrâm liniştea şi să amuţin în faţa siluetelor din jur, care ne privesc flămânzi şi răi. Eu voi rămâne alături de tine iubite, căci o parte din a mea fiinţă s-a alipit de sufletul tău. Unirea noastră a dat naştere unui întreg, de care mulţi fug şi se tem.

          Păstrez vie amintirea amorului nostru, în nopţile cele mai fierbinţi, înmuiate în şoapte dulci şi respiraţii greoaie. Călăuză să-mi fie moartea, ce mă aşteaptă în fundul gropii. Ea ştie mai bine, m-a salvat de tot ce este pământean şi sterp. Mă apropii de nemărginit, iar tu iubite nu te lăsa răpus de teamă, dă-mi drumul.

          Cară-mi sicriul pe ale tale braţe şi înmână-mi osemintele celui în giulgiu negru. Lasă-l să mă atingă, să mă ia. Te voi aştepta jumătatea mea, dar nu te arunca prea curând în vâltoarea nefiinţei, căci vreau să-ţi ascult poveştile atunci când ne vom revedea.