Cele mai strălucitoare stele, Anna Todd
Trecut-au zile întregi de când am terminat această carte și mai că am apucături de a o reciti. După doar câteva săptămâni. Un fenomen rar întâlnit la mine, dar pe care Todd nu întârzie niciodată să îl scoată la iveală ținând cont că și seria After am citit-o de două ori.
Nu am avut absolut niciun motiv de a sta pe gânduri atunci când am auzit de apariția ei în librării deoarece știam că oricum ar fi îmi va plăcea. Și așa clișeu ce sunt, am devorat-o în doar câteva ore și nu pot să neg sub nicio formă amalgamul de sentimente pe care mi l-a readus universul Todd. Recunosc, entuziasmul nu a fost la fel de ridicat precum la seria After, dar „Cele mai strălucitoare stele" a promis o altfel de poveste, îmbrăcată în cadru militar și minciună, mai exact un subiect nu foarte explorat de mine.
Acțiunea romanului are un rimt alert, pe alocuri săltăreț acolo unde, pagini după pagini nu am știu să mă mai opresc deoarece tentația de a afla cine, cum și ce sau de ce a făcut asta, a fost prea mare. Personajele sunt specifice autoarei însă de data aceasta mai în vârstă, purtătoare de o oarecare maturitate, referitor la personajul feminin și de o experiență cutremurătoare, sațietoare cu care Kael este nevoit toată viața să se confrunte.
Karina locuiește singură sau aproape singură într-o căsuță pe care ea și-a ales-o și în care ea își dorește să investească toată ambiția pentru a-și arăta convingerile și firea independentă în fața tatălui ei. La doar 20 de ani cu un job stabil, aceasta pare a avea totul sub control, personalitatea ei fiind una de invidiat pentru multe dintre femei dacă mă întrebați pe mine datorită faptului că își cunoaște limitele, abilitățile, adevărata valoare și știe sau sția ce își dorește de la viață.
Și cum altfel poți să îți schimbi convingerile și să te răsucești la peste 360 grade dacă nu prin intermediul unui bărbat? Vă spun eu, nu ai cum. Și nu e din experiența proprie pentru că nu am ajuns la stadiul acela ci din viața mea de cititor în care am întâlnit situații ficționale, reale 100% după mine pentru că fiecare femeie are nevoie de un bărbat în viața ei indiferent de cât de independentă i se pare ei că este. Exemplu concret, nici Karina n-a știut ce să facă robinetului de apă caldă până la Kael.
Dar Kael nu poate să fie imposibil de descifrat, chiar dacă este unul dintre cei mai deștepți tipi, iar ea se angajează în mod disperat să elucideze gândurile misteriosului bărbat întors din război. Misterul se conturează încă de la început atunci când la prima ședință de masaj, acesta o roagă în mod expres să nu îi atingă piciorul drept. Ulterior universul complotează iar toate problemele existențiale de care fata încerca să se separe revin o dată cu nutrirea unor anumite sentimente față de Kael.
Relația dintre cei doi este una deosebit de specială, acesta oferindu-i cu exactitate tot ceea ce sufletul, corpul și mintea Karinei ar avea nevoie. De ce? Pentru că el reprezintă protecție, siguranță, iar ea echilibrul și devotamentul.
Cum spuneam și inițial minciunile tind să acapareze tot ceea ce pentru ea înseamnă adevăr și pură sinceritate, familia fiind primul factor care îi va aduce în finalul romanului dezamăgirea imensă pe care este nevoită să o îndure. Ultimele capitole au fost ca un junghi în suflet dat fiind faptul că autoarea pregătește terenul pentru celalte volume. Interesantă este însă abordarea unei concluzii așezate la începutul cărții în primele două capitole, după doi ani (2019), care ne poate orienta oarecum înspre continuarea acțiunii din serie.
A devenit în mod evident o lectură de suflet și abia aștept să citesc și continuarea poveștii pentru că m-am apropiat oarecum de personaje. Pe final vă spun că e un subiect demn de ecranizare, nu ar fi exclus să auziți curând despre pentru că așa cum v-am spus, armata, milităria, războiul nu este ceva foarte explorat în parte de YA și în combinație cu dragoste, erotism, pasiune nu are să aducă decât apreciere maximă.
P.S: Încă am apucături de re-reading. Help me!
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top