Căutând-o pe Alaska este romanul de debut al lui John Green și a fost publicat în urmă cu zece ani, dar cumva  reușește să rămână actual după tot acest timp. Nu pot să nu remarc cât de mult s-a schimbat stilul lui John Green de la Căutand-o pe Alaska la Sub Aceiași Stea. Nu plănuiam să compar aceste două cărți, dar ar fi onest să vă spun că o prefer pe cea din urmă (abordarea pierderii unui prieten este mai serios prezentată in Sub Aceiași Stea). Și revenind la cartea în discuție, am avut impresia că personajele principale urmează toate același tipar, excepție făcând Alaska Young. Este destul de simplu: fiecare are câte o pasiune: Miles memorează ultimele cuvinte, Colonelul reține capitalele lumii, Takumi este rapper, numai Alaska are mai multe. Toți primesc câte o poreclă (Rotofeiul, Colonelul, Vulpea Smecheră), numai Alaska este cruțată de aceste porecle. Diferențele nu se opresc aici, dar nu le pot aminti pe cele mai evidente fără să dau mici indicii despre deznodământul cărții. Într-un fel, autorul schițează portrete clare pentru fiecare personaj din carte și numai pe Alaska o lasă o pictură abstractă, pe care îți dai toată silința să o înțelegi, dar de fiecare dată când crezi că ai descoperit ceva, cineva înclină tabloul într-o parte și ea capătă cu totul alte însușiri.

Am observat că de obicei, când este discutată aceasta carte, se pune accent pe situația socială a Rotofeiului și Alaska este pomenită numai în treacăt în aceasta privință, dar eu vreau să vă scriu despre Alaska. Înca de la început am avut senzația că Alaska este la Culver Creek de când lumea: ea i-a inițiat pe Colonel și Takumi în viața de liceeni lipsiți de griji, toți o cunosc, toți o respectă, chiar și profesorii o admiră în secret. Alaska studiază, iubește, surprinde, șochează, îndrumă și își trăiește viața așa cum mulți tineri lipsiți de libertate și-ar dori. Este creativă și modestă, o prietenă loială, joacă jocuri video, pe scurt, este genul tuturor.

Inconvenientul relației cu Alaska este acela că fata trece prea repede de la o stare la alta (de la exaltare la depresie, de la apreciere la indiferență). Nu te-ai putea plictisi ușor de Alaska Young, dar ea s-ar plictisi foarte repede de tine (într-un moment comic, ea se miră că este într-o relație de atâta timp și nu și-a înșelat iubitul). Eu unul pe Alaska am găsit-o mai interesantă decât restul personajelor la un loc. Este de precizat și Lara, studenta venită din Romania – nu mi-a plăcut în mod special și la ònceput nici nu este atât de apropiată de cercul celor patru prieteni, dar hei, este din România!

Punctul slab al cărții, pentru mine, l-a constituit partea a doua și nu deoarece nu continuă cu aceiași intensitate ca prima. Să vă dau un exemplu: în Sub Aceiasi Stea (și iar am ajuns să compar cărțile) romanul se sfârșește la puțin timp după moartea personajului, dar în Căutând-o pe Alaska, mai este încă o jumătate de carte de acoperit, amintindu-se constant de ce s-a întâmplat in prima parte. Dacă aș fi citit cartea într-o săptămână sau mai mult poate nu aș fi remarcat acest aspect, dar fiind o devoratoare de cărți și o persoană insensibilă din fire nu mi-a plăcut să mi se tot amintească de ceea ce tocmai citisem.

Este o carte foarte bună (scrisă de unicul John Green, deci nici nu putea fi altfel), dar nu era nevoie de atâtea particularități pentru a spune o poveste tragică. Și acum serios, ce liceu are nevoie de o lebadă?  Înteleg conceptul de mascotă si mandria americanilor de a avea așa ceva, dar acest concept se încadrează mai mult în cazul colegiilor – la liceu este cel mult un hamster sau o țestoasă, nu o lebadă nervoasă (rima nu a fost intenționată, serios). Culver Creek mă duce mai mult cu gândul la un campus decât la un internat pentru liceeni, dar nu pot să-i reproșez asta lui John Green.

Dacă recomadam Sub Aceiași Stea tuturor cititorilor indiferent de vârstă, aceasta carte nu o pot recomandă decât tinerilor, care visează la libertate și iubire și un grup larg de prieteni. În cele din urmă, adulților le este mai ușor să se descurce cu o traumă și cu o inimă frântă decât ne este nouă tinerilor și aceasta carte răspunde la  întrebarea pe care prima carte amintită a lăsat-o fără răspuns, „Cum putem să trecem peste o traumă/Cum putem să ieșim din labirint?". Este un subiect delicat și foarte dificil de atins fără câteva noțiuni de sociologie. Să-l luăm exemplu pe Miles, nu face el prea multe, dar reușește să supraviețuiască unei asemenea traume. Bravo, Miles!