Dacă ați ajuns până la capitolul ăsta din carte, cred că v-ați dat deja seama la ce să vă așteptați. Totuși, vreau să mă asigur, așa că vă anunț că în acest capitol se găsesc scene explicite de sex. Dacă nu vă simțiți confortabil cu asta, spune-ți-mi, iar eu o să vă indic partea din capitol peste care ar trebui să săriți. Lectură plăcută! <3

┏━━━━━━༻♤༺━━━━━━┓

26. Fetișcana

┗━━━━━━༻♤༺━━━━━━┛

    Annastassyiei Tark îi plăceau secretele și politica. Îi plăcea să se simtă superioară și să găsească ceva interesant cu care să-și ocupe timpul. Adora hainele strălucitoare, iar ironiile și dramatismul erau lucrurile care îi confereau cea mai multă poftă de viață. Îi plăceau și Sarkișii pentru că aveau câte puțin din fiecare. Abia aștepta să-i vadă în floarea războiului.

    Annastassyiei îi plăcea și să fie admirată, studiată, să pară o ființă nouă, ciudată, originală, ascunsă sub o carcasă fină de parfumuri și mister. Adora să fie învăluită în priviri curioase, pătrunzătoare. Să fie analizată de ochi atenți precum cei ai lui Pleidsteros Sarkis sau urmărită cu precauție de ochi umili ca cei ai lui Orian.

    Dar cel mai mult îi plăcea să șadă tăcută pe la colțuri, să analizeze și să asculte, să tacă și să observe, să urzească și să țeasă planuri alese, care în viitor o vor propulsa și pe ea într-un loc semnificativ în istorie.

    Se apropie cu grijă de colțul coridorului, lăsând florile dragi mamei sale să-i mângâie brațele dezgolite, și-și lipi obrazul de peretele ce ducea spre balcon, așteptând în tăcere ca vorbele lui Perun Sarkis să ajungă și la urechile ei. Annastassya nu pierduse niciodată ocazia să spioneze planurile pe care Regele de drept al Dwyrainului i le împărtășea tatălui său.

    Ochii ei se strecurară o clipă doar, deasupra balconului, urmărindu-le cu agilitate ținta privirilor. Se uitau spre fierărie, acolo unde, Orian și Maira, păreau să facă ceva împreună.

    — Deci el e băiatul, zise tărăgănat Perun Sarkis. Pare să fie puternic.

    — Crescut și muncit în fierărie, răspunse cu mândrie tatăl Syiei.

    — Dar de unde-l știe Phoebe?

    Anzo Tark tăcu o clipă. Stomacul Syiei se strânse în anticipație.

    — Nu știu exact, Majestate, dar în noaptea aceea când Prințul Pearson a pierit, am găsit-o hoinărind cu el pe străzile orașului. Cred că Orian și-a dat seama cine e și s-a hotărât să o ducă înapoi acasă. Într-acolo se îndreptau când i-am întâlnit.

    Perun Sarkis nu mai spuse nimic câteva clipe. Dragul Orian, își zise Sya în mintea sa. Gata să-i sară în ajutor micuței păsărea.

    — Am văzut sabia pe care i-a făcut-o lui Pleidsteros. Metalul... e neobișnuit. Taie la cea mai fină atingere.

    Vasalul râse încet.

    — Trebuie să fi topit și reconstruit sabia tatălui său. Sabie ca a gărzilor Raajahhului. Oțelul n-are nume.

    — Dar asta ar însemna...

    — Că tatăl său a fost cândva gardă a Raajahhului, da. Revere Anodis. Fulgerul de argint.

    — Îmi amintesc de turnirul lui. Atât de rapid, atât de letal... De ce s-a retras?

    Sya își văzu tatăl ridicând din umeri cu coada ochiului.

    — Niciodată nu mi-a răspuns cu certitudine. Știi, viața la curtea Raajahhului e periculoasă. Dar cred că i s-au aprins cam tare călcâiele după mama copiilor și a dat luxul unei gărzi de elită pe viața simplă a unui fierar cu o familie împlinită.

    — Și unde e mama?

    — La doi metri sub pământ. A murit când a născut-o pe fată.

    Sya închise ochii, permițându-și o clipă de neatenție. Zena Anodis fusese doica sa în primii săi patru ani de viață. Îi fusese mai apropiată chiar și decât micha, iar dacă n-ar fi pierit, cel mai probabil i-ar fi ajuns ca o mamă. Când sânii Rayesei Tark secaseră la mai puțin de o lună după ce-i dăduse naștere Syiei, tatăl lor se văzuse nevoit să găsească o altă femeie care s-o alăpteze. Așa ajunsese familia Anodis în casa lor. Zena, care îl avusese pe Orian cu doar câteva luni în urmă, avea lapte și dragoste din abundență pentru încă un prunc. Sya își amintea atingerea caldă a femeii, cântecele pe care i le cânta înainte de culcare. Uneori, se uita în ochii negri ai lui Orian și nu putea să n-o vadă pe ea. Femeia aceea fusese atât de bună! Din clipa în care pierise n-o putuse suferi pe Maira, cea care-i împinsese doica spre moarte.

    — Nu ți-e prea dragă fata, îi zise Perun Sarkis tatălui său, dând astfel glas gândurilor Syiei.

    — Nimănui nu-i prea e. Dacă nu ne-ar plăcea tatăl și fiul, ne-am scăpa de ea cât mai repede cu putință.

    De afară, copilăresc, prostesc, se auzi râsetul Mairei care habar n-avea despre ce se vorbea.

    — Revenind la băiat, taică-su zici că a fost în garda Raajahhului. Și-a învățat fiul cum să mânuiască o sabie?

    — Majestate, doar nu te gândești să...

    Perun Sarkis nu mai zise nimic, iar Sya înțelese. Pleidsteros îi spusese că aveau în plan asasinarea Raajahhului. Apoi îl ascultase din umbră cum îi spunea surorii sale că aveau de gând să o facă la finalul turnirului. În acele clipe, când înmâna câștigătorului premiul, Raajahhul ar fi fost cel mai vulnerabil. Dacă victoriosul era de partea lor, dacă ar fi avut doar un pumnal pregătit și destul curaj, Raajahhul ar fi putut fi asasinat într-o clipită. Voiau să-l preschimbe, deci, pe Orian într-un ucigaș.

    — De ce nu? veni răspunsul lui Perun. De ce nu, Anzo? Avem nevoie de un băiat sub nouăsprezece ani. Are constituția perfectă. Arată bine, publicul ar investi în el. Băiat de fierar, umil, nimeni n-ar intra la suspiciuni.

    — Dar e al meu, iar eu sunt al tău, Majestate...

    — Nu contează, e tânăr, lumea nu-l va bănui, flutură Regele Sarkis dintr-o mână. Spune-i tatălui său să-i pună o sabie în mână și într-o lună să scoată un campion din el.

    — Majestate, cu tot respectul, nu pot face asta.

    O, tată! Sya își roti ochii peste cap.

    — Cum adică nu poți?

    — Orian a fost dintotdeauna un slujitor bun. Nu mi-a ieșit nicicând din cuvânt, n-a tras chiulul niciodată. M-am putut baza pe el și încă mă bazez. A crescut în ograda mea! Nu-l pot trimite așa ușor în brațele morții. Știți care sunt șansele să piară în turnir. Și, în plus, tatăl său n-ar fi nicicând de acord cu asta. Iar băiatul nu-i nici el prost.

    — Dar sunt slujitorii tăi. Cuvântul tău e lege pentru ei.

    — Majestate, nu funcționează așa... Nu pot să-l conving. Nu pot face asta.

    Sya inspiră adânc, trupul ei ieșind din întuneric.

    — Eu pot.

    Cei doi bărbați se întoarseră spre ea.

    — Tu poți ce? întrebă Perun Sarkis.

    — Îl pot convinge pe Orian să participe în turnir.

    — Sya... tatăl ei își mușcă buzele.

    Fata nici nu se sinchisi să-l privească. Ăsta era momentul ei să se facă remarcată.

    — Prea bine auntci, domnișoară Tark. Arată-mi de ce ești în stare.

    Annastassya făcu o reverență, în timp ce Perun Sarkis trecea pe lângă ea.

    — Ce crezi că faci? o scutură tatăl ei de umeri când urmașul Phoenixului se făcu nevăzut.

    — Ofer speranțe, zâmbi ea și se desprinse, făcându-se din nou nevăzută.

     Adrenalina îi juca pe sub piele. Urcă în camera ei și-și parfumă trupul. Avea prima luptă a turnirului de câștigat. Avea un biet Pearson Sarkis de răzbunat. Avea să se înalțe.

♤

    Orian mereu o iubise. Încă de când erau mici copii, Sya știuse că avea să aibă mereu un loc special în inima lui. Nu putea spune că-i displăcea asta, dar era conștientă că nu aveau și nu puteau să fie vreodată făcuți unul pentru celălalt. Ea era fata nobilului ce-și dorea să se înalțe. El era doar băiatul fierarului care nu-și permitea luxul dorințelor.

    Era conștientă că, dacă i-ar fi plăcut pe plac, dacă i-ar fi dat curs speranțelor, și l-ar fi lăsat să o iubească liber, doar l-ar fi distrus. Era prea bun pentru ea. Prea bun.

    Dar destinul avea să-l distrugă oricum. Perun Sarkis avea să se ocupe de asta. Așa că putea măcar să-i ofere puțină alinare înainte ca viața să i se năruie. I-ar putea face drumul spre moarte mai ușor.

    Se opri în marginea curții din spate, privind spre fierărie. Nu se auzea zgomot, deci nu lucra. Nu voia să se apropie prea tare și să-l vadă dispărând din nou în spatele ușii încuiate a barăcii. Acum trei luni, Orian își făcuse curajul să-și confeseze sentimentele. Sya îl vedea și acum, cu chipul roșu, neliniștit, vorbind stângaci spunându-i cum o admirase și o iubise dintotdeauna. Făurise chiar și un cuțit mic, elegant, fin lucrat, de deschis scrisori doar pentru ea. Era un obiect unic și frumos, dar Sya îi închisese degetele peste el și îi zâmbise cu malițiozitate.

    — Termină cu prostiile astea, te rog, îi spusese. Mă calcă pe nervi

    Așa că de atunci nu-și mai vorbiseră. Orian o evita conștiincios, iar ea privea toate astea cu indiferență. Mai bine așa, gândise Sya până acum.

    Se apropie de fierărie ca o felină. Orian stătea pe un scaun și rămase surprinsă să-l vadă cosând. Știa că Mairei nu găsea plăcere în a face lucruri pentru alții, dar Sya mereu se gândise că fata avea măcar bunăvoința să cârpească hainele propriului frate.

    Mâinile lui coordonau acul cu precizie. Sya se opri lângă un stâlp de susținere și-i privi lung degetele abile. Erau curate. Curat părea și el. Deci nu muncise astăzi.

    Uite-l, tată, că trage chiulul, își zise.

    — Tatăl tău nu e? îl întrebă, iar Orian tresări.

    Se ridică repede și o privi surprins. Cămașa pe care o cârpea alunecă pe sol.

     — Rayes Annastassya... Ăăă, tata a fost aici acum câteva minute, cred că a intrat înăuntru, poate e în bucătărie, zise el repede, aplecându-se să-și culeagă haina.

    — E în oraș, apăru Maira dintr-un colț, iar Syiei îi trecură prin cap o sută de posibilități prin care s-o gonească pe fată de acolo. Rayes, adăugă ea, făcând o reverență și îndreptându-se spre conac.

    Slavă zeilor, gândi Sya când o văzu dispărută.

    Orian era și el gata să se facă nevăzut, dând să se baricadeze înăuntrul barăcii.

    — Nu, zise ea. Pe tine te căutam.

    Orian îi aruncă o privire chinuită.

    — Rayes, chiar am ceva de făcut, îmi pare tare rău, dar...

    — Sya, păși ea înspre el. De ce nu-mi mai spui Sya?

    Îi spusese o viață întreagă doar Sya.

    — Îmi pare rău, Rayes, dar nu cred că se mai cade să...

    — Eu fac regulile aici, iar eu zic că se cade.

     Ajunsese în fața lui – pieptul ei la doar câțiva centimetri de al lui.

    — Știi, mi-e dor de vremurile în care eram mai înaltă decât tine.

    De vremurile când aveau unsprezece ani și prea puține contau. Era mai bine de un cap diferență între ei acum.

    Buzele lui tremurară. Sya le privi.

    — Rayes, eu chiar...

    Își ridică ochii spre ai lui. O sută de alți ochi să fi privit și tot n-ar fi găsit un întuneric mai fermecător.

    — Vreau să te rog ceva. E o rugăminte foarte importantă, Orian. Știi, o dată la câțiva ani Raajahhul organizează turniruri pentru a-și găsi membri pentru garda personală. Și la fiecare final de turnir, campionul poate oferi o coroană din flori celei mai importante fete aflată printre spectatori. Tânjesc după o astfel de coroană din toată inima.

    — Și cum te pot ajuta eu? tonul vocii lui era tensionat.

     Înțelege. Înțelege unde vreau să ajung.

     — Știi cum. Ai vârsta perfectă.

    El făcu oripilat un pas în spate.

    — Îmi pare rău, Rayes, dar nu pot face asta. Nu mă pot condamna singur la moarte. De ce... de ce-mi ceri tocmai mie așa ceva?

    Îl privi lung o clipă înainte să-i răspundă și, undeva, în adâncul inimii ei, n-ar fi putut spune dacă vorbea sau nu cu o adevărată, profundă sinceritate.

    — Pentru că tu ești cel în care am cea mai mare încredere. Pentru că tu ești cel în care îmi pot pune cel mai mult speranța. Orian, se apropie de el, iar ochii lui îi sorbiră pe ai ei. Te poți gândi doar? Să fii gardă a Raajahhului. Ți-ar ridica enorm statutul. Totul pentru noi ar fi diferit.

    — Pentru noi? îngână el cu amar. Rayes, noi nu poate exista. Tu ai zis-o.

    — Ca să ne protejez inimile. Reputațiile.

    Glasul ei tremura acum. Era o actriță atât de bună...

    — Îmi pare rău, tonul lui era dur, expeditiv. Dar nu pot face asta.

    Se întoarse să plece, dar Sya îl prinse de braț. Îl roti înapoi spre ea și fără să gândească o clipă, se ridică pe vârfuri, îl apucă de ceafă și-și strivi buzele de ale lui. O legătură de mult înnodată în ea se dezlegă brusc și o invadă în valuri amețitoare de dorință. Buzele lui erau calde, moi, sărate. Încercând să-i deschidă buzele, realiză că-i adora gustul. Cu inima trepidându-i în piept, se gândi că, dacă totul ar fi stat altfel, dacă ea s-ar fi născut regină și n-ar mai fi avut niciun țel de atins, și-ar fi permis să încerce să-l iubească. Părea atât de potrivit lângă ea, de parcă trupul său ar fi tânjit dintotdeauna după trupul lui. Dinții lui îi atinseră pe ai ei și inima i se strânse.

    Sya nu era regină. Nu-și putea trăda ambițiile pentru o pereche de buze apetisante. Dar pentru o zi, pentru o noapte, pentru o săptămână – poate ar fi putut face o excepție.

    Gura ei se desprinse de a lui. Trupul îi tremură o clipă, hămesit. Expiră încordată, lipindu-și fruntea de a lui Orian. Respirația lui, haotică, fierbinte, i se topi fetei pe obraji.

    — Sya, șopti el.

    — În sfârșit.

    Orian râse încet, conturându-i chipul cu vârfurile degetelor.

    — Ce am zis atunci, începu el, iar vocea i se frânse.

     Își petrecură o clipă agățați unul de celălalt în deplină tăcere.

    — Nu m-am oprit nici măcar o clipă din a simți acele lucruri, Sya.

    Annastassya fu surprinsă de cât de natural suna acum. Atât de stăpân pe sine și pe situație.

    — Știu.

    — Te iubesc. Te-am iubit dintotdeauna.

    — Știu și asta.

    Dar mai știi și că ești atât de crudă încât vei lăsa dragostea asta să-l mistuiască?

    Degetele lui îi alunecară prin păr. Sya ridică o mână și îl prinse de încheietură. Pulsul lui îi zvâcnea sub degete. Apăsă mai tare.

    — Crezi că tatăl tău se va întoarce curând?

    Ochii lui sclipiră. Clătină din cap.

    Pe la spate, mâna lui deschise ușa barăcii. Sya zâmbi, împingându-l înăuntru.

    — Încuie-o, zise, apoi îl privi lung, cu dorința agățându-i-se nesigură de pereții stomacului.

    Ăsta era, oare, prețul pe care chiar trebuia să-l plătească pentru ca planurile să-i reușească sau era doar ea însăși care voia să facă asta?

    Răspunsul rămase suspendat în spațiul gol și plin de vină din sufletul său, când buzele li se întâlniră din nou, iar degetele i se strecurară pe sub cămașa lui.

    Trupul lui Orian se încordă și ochii de culoarea obsidianului se deschiseră brusc. Neliniștea îi strânse stomacul. Oare își dădea seama? Își dădea dragul de Orain seama că făcea toate astea cu un scop?

    — Ești sigură că vrei să facem asta? o întrebă răgușit.

    Sya își ridică o mână și i-o puse pe buze. Se luptă cu impulsul de a se ridica pe vârfuri și de a-l săruta din nou. Se opri fascinată să le traseze conturul. Căldura se ridica și cobora înăuntrul ei în valuri fremătătoare. Nu putea să se uite în ochii lui fără să simtă dorința amețind-o.

    — Orian, șopti ea și pentru prima oară în aproape optsprezece ani nu-și recunoscu glasul. Doar nu te opri.

    Genele lui lungi îi umbriră ochii. Din gâtul ei, un geamăt se desprinse fără să-l poată opri. Și apoi, veni rândul lui să-i contureze buzele. Nu cu buricele degetelor, ci cu propriile lui perechi de buze. Îi presăra atingeri ca de pană peste tot, împingând-o peste margine, în brațele electrizante ale beatitudinii. Limba lui îi explora alene forma buzelor. Degetele lui i se strecurară în spatele gâtului, în mișcări lungi, răscolitoare. Annastassya își arcui trupul, lipindu-l de al lui. Nu era de ajuns. Jinduia după atât de mult încât durerea dorinței devenea tangibilă, covârșitoare.

    — Orian, gemu, îngropată în scobitura gâtului lui.

     Iar el înțelese. Își ridică brațele, scoțându-și cămașa. Sya își înălță ochii injectați de fierbințeală. Chipul lui era un amestec hipnotizant de unghiuri, umbre și dulce întuneric. Părul negru, răvășit, îi cădea peste frunte în șuvițe rebele, ispititoare. Își încleștă degetele în părul lui, trăgându-l flămândă pentru un alt sărut. Orian gemu în gura ei, iar fata își lăsă brațele să-i cadă peste pielea dezgolită a spatelui lui. Era mai moale decât s-ar fi așteptat. Fierbinte. Voia să-i știe pielea peste a sa. Voia să-l simtă cu totul. Toată moliciunea și toate părțile aspre din el – centimetru cu centimetru – lipite de ale ei.

     Buzele lui îi alunecară în săruturi fierbinți de-a lungul maxilarului. Spre ureche și peste toate locurile sensibile din spate. Sya gemu din nou – glasul ei o rezonanță de dorințe și plăceri nearticulate. Îl strânse cu putere în brațe, cu puterea unei ființe ce-l voia zdrobit în brațele sale, al său pentru totdeauna.

     Numele lui i se mai contură încă o dată pe buze. Dar mâinile lui îi cuprinseră mijlocul și senzația palmelor lui urcând pe deasupra hainelor ei îi înecară glasul. Degetele lui erau rapizi și precise, dar tot i se păru că-i luă o eternitate să-i descurce șnururile rochiei.

    Mătasea căzu în jurul ei într-o unduire rapidă, cutremurătoare. Sya se înfioră, dar nu din cauza răcorii. Era dorința ce explodase în ea, ce o încălzea și o amețea și o împingea să-și dorească să se contopească cu el pe deplin. Se strânse în jurul lui, printre gemete pierdute în întuneric, iar senzația pantalonilor lui pe pielea dezgolită a coapselor sale îi dezintegră orice urmă de rațiune. Se simțea divin.

    Orian se aplecă și o sărută pe umăr. Sya își curbă gâtul, petrecându-și un braț în jurul capului lui. Brațele lui îi urcară pe trup, iar Sya fu izbită de cât de omogenă se simțea pielea ei acum. Resimțea orice atingere pe șolduri, pe spate sau pe sâni în tot trupul. Pe buze, în vârfurile degetelor sau între picioare. Fiecare parte a corpului ei era acum conectată cu toate celelalte, fără întârziere de reacție.

    Brațele lui o cuprinseră și o ridicară, iar buzele li se împletiră din nou. Se lăsară pe pat, lipiți unul de celălalt, lumea dezintegrându-se în jurul lor de parcă nu existase niciodată.

     Annastassya simțea presiunea adunându-i-se în piept. În vârfurile sânilor, în pântec. Și cobora, cobora, cobora... Îi prinse chipul între palme și-i conduse buzele în jos, peste toate centrele arzătoare ale trupului ei. Iar el, de parcă și-ar fi permis tot timpul din lume, de parcă nu i-ar fi păsat că dorința îi mai oferea ei răgaz doar o clipă înainte s-o dezintegreze, începu încet să-i sărute fiecare centimetru de piele de pe sâni. Să traseze cercuri micuțe, înnebunitoare pe pielea ei, doar cu vârfurile degetelor.

    Ia-mă toată, îi veni să-i strige. Cuprinde-mă toată. Voia să-i simtă palmele întregi strângându-i cu înflăcărare rotunjimile trupului. Dar nu reuși să-și adune cuvintele ca să-i ceară asta. Se zvârcoli doar sub el, în patul îngust, simțind așternuturile cum i se adună între picioare, punând presiune pe pielea agitată.

    Își încolăci picioarele în jurul șoldurilor lui, trăgându-l cât de aproape putea.

     — Orian, abia reuși să rostească, abia reuși să-și deschidă ochii, să pună restul de cuvinte în privire.

    Ochii lui o țintiră în profunzimi, iar Sya își ciocni șoldurile de ale lui. Pentru prima oară, îl auzi și pe el gemând cu putere. Zâmbi, îngropându-și chipul în scobitura umărului lui.

    — Te rog, cuvintele îi alunecară de pe buze și crezu că explodează de euforie când el scăpă de pantaloni.

    Erau acum piele pe piele. Amalgam de simțuri și trăiri și dorințe nesatisfăcute. Mâna lui se strecură între ei, atingând toate acele locuri pline de presiune. Sya gemu, se zvârcoli și îș lipi fruntea de pielea lui, neștiind ce să-și dorească, neștiind la ce să se aștepte. Voia doar să se dezintegreze. Voia ca el să o distrugă și să o refacă. Voia să se piardă, să alunece și să nu mai știe de ea. Voia s-o zdrobească până ce simțurile îi vor fi amuțit și nu va mai fi rămas decât durerea că asta nu putea dura pentru totdeauna.

    Buzele lui îi atinseră nasul, înainte să alunece încet în ea, în aceeași manieră lentă, de parcă tot timpul din lume i-ar fi aparținut. De parcă ar fi avut destule paie de pus pe foc.

    Sya se arcui, gemu cu putere și-și înfipse unghiile în pielea lui când trupurile lor deveniră unul. Se simțea atât de potrivit. Atât de plină, cum niciodată nu se mai simțise. Câteva secunde bune, el nu făcu nimic. Doar se priviră unul pe altul, într-o tăcere apăsătoare, iar Sya aproape că începu să tremure. Se oprea? De ce se oprea chiar acum? Nu putea să se oprească!

    Apoi Orian repetă mișcarea și lumea începu încet să i se clatine de la temelie. Încet, încet. Apoi tot mai brusc, tot mai neașteptat, tot mai repede. Se încolăci în jurul lui. Se undui și se împinse, venindu-i în întâmpinare de fiecare dată cu și mai multă dorință. Gemetele ce-i spintecau laringele nu aveau cum să fie ale ei. Erau ale unei alte fete, înălțate pe aripile unei păsări ce nu era nici purpurie și nici de aur.

    Căldura îi invadă trupul. Legătura lumii se rupse. Trupul îi fu străbătut de o săgeată fulminantă de căldură din vârfurile picioarelor până în creștetul capului. Își propti obrazul în antebrațul lui așezat în dreapta chipului său și închise ochii, gata să țipe. Buzele lui le găsiră pe ale ei, însă, înainte ca asta să se întâmple. Iar geamătul ei de plăcere se topi pe limba lui, într-un vuiet de împlinire.

    Nu mai simți apoi aproape nimic din ce se întâmpla. N-ar mai fi putut spune dacă el se mai mișcase în ea o dată sau de două ori, dacă degetele lui îi mai mângâiară trupul sau dacă el gemu de plăcere asemenea ei. Totul se estompase.

    Își reveni doar când chipul lui căzu lângă al ei, iar trupul lui se roti într-o parte, să n-o strivească. O trase în brațele lui și o sărută apăsat pe păr.

    — Sya, șopti el în cele din urmă, glasul lui răgușit și plin de farmec.

     Annastassya își ridică ochii spre el, dar nu putu zice nimic. Era amuțită. Se întrebă cum de nu-l observase niciodată până atunci în acel fel. Cum de nu-i observase toate umbrele ispititoare ale chipului. Cum de nu-și pierduse niciodată mințile pentru acel păr răzvrătit, de culoarea tăciunilor. De ce râsese mereu în sinea ei de el, ca de un copil mai mic și mai prostuț. Remușcarea o lovi când îl observă în sfârșit în toată splendoarea, strălucind ca pământul după ploaie. Orian era atât de frumos! Își purtă vârfurile degetelor de-a lungul brațului cu care o înconjura, simțindu-i mușchii reliefați sub piele. Orian ar fi fost perfect pentru ea. Pentru fetița ce se arcuise și tânjise și gemuse de plăcere. Pentru fetița nobilă căreia nu-i păsa de statutul social. Care s-ar fi culcat oricând, de o mie de ori, cu drăguțul băiat de fierar, care nu știa nici să scrie, nici să citească și care nu și-ar fi permis niciodată s-o îmbrace în laude, în merite și în bijuterii.

    Sya se rostogoli pe cealaltă parte, închizând ochii, înainte ca regretul să o copleșească, iar acest sentiment mișelesc să-i dejoace planurile. Vâltoarea din trup i se răcea, iar pielea lui se simțea nepotrivită pe a ei. Aproape că începuse să simtă mirosul acru din încăpere. Și îi veni să plângă, gândindu-se cât de tare avea să-l distrugă pe cel de lângă ea, pe cel pe care dacă ar fi încercat, l-ar fi putut iubi.

    Degetele mâinii lui se deschiseră, iar ea înțelese chemarea și și le trecu pe ale ei printre ale lui. Orian oftă, cu chipul îngropat în părul ei. Trupul lui era încă ademenitor și îi oferea o senzație cerească de liniște. Oftă și ea, lipindu-se din nou, mai tare de el. Se simțea stoarsă de puteri, ostenită și fără direcție. Asta nu era Sya. Dacă ar fi fost ea, n-ar fi regretat.

    Adormi.

♤

  Tresări când trupul ei fu scuturat cu grijă și clipi repede, încercând să alunge greutatea somnului de pe vârfurile genelor.

    Orian stătea în fața ei, în capul oaselor pe marginea patului, îmbrăcat și privind-o lung, ca pe un miracol. Sya oftă și își trecu podul palmei peste ochi, căznindu-se să se ridice în fund. Pătura căzu pe lângă ea, lăsându-i trupul gol la iveală. Oare cât timp dormise?

    — Ce-i? întrebă, glasul ei sunând ca întotdeauna – tranșant și indiferent.

    — S-a întunecat, zise el. M-am gândit să te trezesc înainte să înceapă cineva să te caute.

    Privirea ei se îndreptă spre ușă. Un fior rece îi traversă șira spinării. Își trase pătura înapoi în jurul trupului.

    — A venit cineva?

    — Doar Maira, răspunse Orian.

    — Ce voia?

    — I-am promis că mergem și în noaptea asta la panteon. E a treia noapte de Arlwyon. A venit să mă cheme.

    Sya îl studie o clipă.

    — Și nu te-ai dus? Nu mai ai nicio dorință să-ți pui?

     El zâmbi ștrengar. Aproape că se lăsă impresionată. Degetele lui le căutară pe ale ei, iar ea îl lăsă să i le cuprindă. Nu i se mai părea amuzant jocul, dar îi oferea o oarecare plăcere să-l vadă atât de subjugat de prezența ei.

    — Dorința mea s-a împlinit, spuse el.

    Sya nu zise nimic. Ochii lor se întâlniră și putu întrezări clar dragostea pe care el i-o purta. Oh, Orian, prostule!

    — Și vreau s-o împlinesc și pe a ta, continuă el, iar inima ei tresări.

    Brusc, deveni foarte atentă. Se aplecă spre el, iar chipurile lor se apropiară atât de mult, încât respirația lui i se topea din nou pe gene.

     — Îți voi aduce coroana aceea de flori, Sya. Și dacă știu că e ultimul lucru pe care-l fac.

    Sya zâmbi mulțumită. Apoi își stoarse viclenia din trăsături și se grăbi să o înlocuiască cu blândețe. Îi cuprinse chipul cu palma și-și lipi preț de o secundă buzele de ale lui. Căldura dorinței aproape că se trezi din nou în ea. O împinse înapoi în întuneric. Nu mai era loc acum decât de o plină, adevărată desăvârșire. Planul ei dădea roade. Perun Sarkis n-avea acum decât să-i recunoască meritele. Și s-o răsplătească generos.

    — Te iubesc, flutură din gene înspre el și se ridică să-și culeagă rochia împăturită cu grijă pe un scaun.

    Cuvintele nu sunau deloc reale. Îl lăsă să o ajute cu rochia și se lipi înapoi de el când el o sărută pe gât. Îi plăcea asta. Se simțea din nou divinizată.

    Se întoarse spre el, plină de răceală, și îi zâmbi cu gura până la urechi, ca o copiliță tâmpită care, în mod obișnuit, ar fi dezgustat-o. În fond, era o actriță pricepută.

    — Noapte bună, Orian! se opri ea în pragul ușii înainte să plece spre conac.

    — Noapte bună! îi răspunse el.

    Sya mai privi o dată în urmă. Remușcarea își ivi din nou capul în străfundurile ei, dar o împinse cu putere înapoi unde îi era locul. Ajunsă în aerul răcoros al nopții, își închise ochii și își imagină degetele lui peste tot pe trupul ei. Apoi, își scutură capul și privi spre cer, spre stele.

    — Ești Annastassya Tark, rosti cu voce tare, astrele drept martori. Și nu te vei lăsa pusă la pământ.

     Fetița aceea care făcuse dragoste în baracă trebuia să piară o dată pentru totdeauna sub bolta înstelată. N-avea să se mai bucure niciodată de ceva atât de precar. Plăcerea ei trebuia să fie de durată. Trebuia să dureze o eternitate sau poate chiar mai mult.

    Annastassya Tark n-avea să-l iubească pe Orian. Putea el să se mistuie, să se amăgească cu minciunile ei, să-i aducă o coroană de flori. Sya Tark n-avea să se mulțumească niciodată cu nimic mai puțin decât o coroană reală, din aur solid și un tron deasupra căruia să fie cu orice bărbat și-ar fi dorit.  

    Păși peste cadavrul fetiței spre prima treaptă a ascensiunii ei.

    Wowowowow, trei capitole vara asta so far :))))))

    Păreri?

    Nu știu de voi, dar personajele pe care-mi place cel mai mult să le cizelelz sunt ori cele cu twisted souls, ori cele driven by their love for art. So my twisted triad consists in Sya, Padrika and Cesaryon (obviously). It's not necessary to name the artist(s) :))

    A, și partea asta a Sarkișilor e de 10 capitole, la fel cum va fi și partea următoare a Darkoșilor. Ultimele 5 capitole ale cărții vor fi combinate.