O zi mai tarziu, mesagerul imaparatului Kun ajunse in Tinutul Lotusului indreptandu-se spre cetate. Luan, ce nu mai avea timp nici sa doarma din cauza presiunii ce il apasa din toate partile, avea sa primeasca o alta lovitura. In sala tronului intra una dintre garzi anuntand sosirea unui mesager. Luan Il chema inauntru confuz. De ce ar veni un mesager tocmai in cetate? 

- Maria Ta, am fost trimis tocmai de catre Imparatul Vaii Rosii cu un sul regal. (spuse acesta inchinandu-se si ridicand cu doua maini sulul ce putea aduce nenorocire asupra intregului tinut)
- Valea Rosie? De ce mi-ar trimite imparatul un mesager regal?
- Maria Ta, Imparatul e foarte ingrijorat de viitorul Tinutului Florii de Lotus. M-a trimis pentru a va inmana intentia sa de a va ajuta.

Luan lua sulul deschizandu-l incet. Il privi ciudat stiind ca imparatul Vaii Rosii nu fusese niciodata interesat de soarta Tinutului dupa care citi atent cuvintele insirate. 

"Imi pare rau sa aud despre situatia cruciala a Tinutului Mariei Tale si despre starea de sanatate a vechiului meu prieten, Imparatul Guo. Eu, Imparatul Vaii Rosii, doresc sa intind sincer o mana de ajutor. Leacul pentru boala imparatului e foarte rar, dar am reusit dupa lungi cautari sa fac rost de el. Florile de lotus din Padurea Fermecata au o putere de neimaginat fiind folosite acum mii de ani la invierea duhurilor padurii. Am pierdut multi oamenii in schimbul obtinerii unei petale. Vreau sa ii ofer acest gest de prietenie vechiului meu prieten si ginerelui meu. Desigur ca, vietile oamenilor mei pierduti in cautarea leacului inseamna mult pentru mine si nu as putea sa il ofer fara nimic in schimb. Nu vreau bogatii pe el, in schimb cer o sarbatoare. O sarbatoare a unirii sortii fiicei mele cu Printul Mostenitor. Amanarea acestei sarbatori imi frange inima, asa ca pare un targ cinstit: O viata pentru fericirea fetei mele dragi. Dar nu pot sa te oblig sa iti salvezi tatal si poporul, nu imi sta in fire, asa ca voi astepta raspunsul tau si voi accepta oricare ar fi acela. Gandeste-te bine, Printe Mostenitor..."

Luan se aseza derutat. Se simtea ca si cum o piatra i s-ar fi ridicat de pe inima dar in acelasi timp un bolovan cazu si i-o sfaramase. El nu o iubea pe printesa, dar viata tatalui sau, viitorul poporului, promisiunea facuta generalului, toate acestea erau motive clare ca ar trebui sa accepte propunerea imparatului.

Nu reusi sa isi puna gandurile in ordine de aceea trimise un ucenic dupa general. Intre timp, lua un ulcior cu vin pe care il bause ca pe apa fiind singura sa alinare in vremuri ca acestea. Generalul veni cat putu de repede intrand in sala tronului.

- Ce s-a intamplat? (intreba generalul vizibil agitat)
- Ce crezi ca ar trebui sa fac? (spuse Luan inclinandu-si capul in betie)
- In legatura cu ce?

Luan ii arata sulul cu degetul dupa care dadu pe gat o alta gura de vin. Generalul il lua citind atent dupa care il privi suspinand incet. Se apropia de el asezandu-se la masa ca in vremurile in care aveau timp sa iasa noaptea si sa bea la han.

- Ce crezi ca ar trebui sa fac? (il intreba Luan din nou)
- Cum as putea eu decide pentru tine? (intreba generalul turnandu-si si el niste vin)
- Vreau sa il salvez pe tata.
- Atunci accepta.

Luan il privi ciudat si parca dezamagit.

- Vrei sa ma vezi trist toata viata?
- Atunci nu accepta.
- Dar vreau sa salvez si poporul, ei nu au nici o vina.
- Atunci fa-o.
- Vorbesti serios? Vrei sa mor de suparare? Sti doar cum sa imi spui sa accept sau sa nu bazat pe propozitia pe care o auzi?
- Sti cate sacrificii trebuie sa faca un imparat pentru a mentine pacea?
- Dar eu nu am ales sa fiu un imparat!
- Nu noi ne alegem destinul ci destinul ne alege pe noi. Daca lupti impotriva lui te poate ucide.
- Nu imi pasa. (spuse acesta inghitind o alta gura de vin)
- Dar mie da. Nu te pot lasa sa distrugi totul odata cu tine.
- Cateodata ma intreb daca tie chiar iti pasa de mine, sau vrei doar sa construiesti aceasta pace despre care visezi pe baza nefericirii mele.
- Asta crezi? Daca nu mi-ar fi pasat de tine te puteam ucide urcand pe tron pe cineva ales de popor care chiar merita. 
- Sti? Mi-ar fi mai usor sa ating soarele decat sa aflu ce se ascunde in inima ta.
- Si atunci ce ai vrea sa fac mai exact?
- Vreau sa stai langa mine. Vreau sa vorbesc cu tine ceea ce nu pot cu alte persoane. Vreau ca macar tu sa ma intelegi.
- Ai deja o persoana cu care sa faci toate aceste lucruri.
- Cine? (spuse Luan privindu-l serios in ochi)
- O ai pe printesa. Pare ca va potriviti. Nu rata o sansa care iti vine doritoare pe tava.
- Despre ce vorbesti? Pana si tu esti mai potrivit pentru mine ca ea... (spuse Luan fara sa isi dea seama din cauza vinului)

Generalul il privi calm chiar daca la interior se simti incomod. Suspina scurt vazand starea in care se afla printul dupa care dadu si el pe gat un ulcior de vin. Luan, putin ametit, si obosit puse capul pe masa si murmura niste cuvinte neclare, dar care totusi putusera fi auzite.

"- Ai spus ca e datoria ta sa ma protejezi, nu? .... atunci protejeaza-mi si inima... ea nu face parte din mine?..."