- Nu poți pleca. (îl opri unul dintre ei)
- De ce nu? Nu ați spus voi că l-ați capturat pe prinț? V-am stat eu în cale? Ce legătură am eu aici?
- De ce încerci să o faci pe prostul? Știu deja că nu ai crede ceva ce nu poți dovedi, te cunosc prea bine. Unde e Prințul Moștenitor? Te întreb pentru ultima dată. Poate că nu poți fi doborât de către adunătura aceea de oameni, dar te înșeli dacă crezi că poți trece de noi doi. (spuse acesta punând mâna pe sabie)

Generalul realiză faptul că s-ar putea să piardă, dar nu se dăduse bătut. Își puse și el mâna pe sabie și le privi atent fiecare gest.

- De ce te mai deranjezi să îți scoți sabia dacă nu o folosești niciodată? Încă ești acel copil speriat și plin de ură ca acum câțiva ani. Spune-mi unde e prințul ca să încheiem odată.
- Am venit singur, nu știu despre ce vorbești?
- În regulă, m-am săturat să mai vorbesc. Am să scot eu acel răspuns de la tine în schimb. (spuse acesta ridicând sabia spre general)
- Opriți-vă! (se auzi o voce strigând din apropiere)
- Se pare că nu mai trebuie să îl căutăm. Prințul tău loial a venit singur la noi. (spuse liderul zâmbind sarcastic)

Generalul îl privi mirat și deranjat de faptul că acesta nu îl ascultă și nu plecase.

- Ah, nu aveți nici o manieră. Doi contra unul singur? (întrebă Luan privindu-l pe lider fără urmă de frică în ochi poziționându-se lângă general)
- Cum de îndrăznește un laș să caute singur moartea?
- "Dacă văd o nedreptate și nu fac nimic s-o îndrept, atunci sunt un laș." (Citat Confucius) Dacă moartea mă caută, de ce să nu o întâmpin? Poate putem deveni prieteni.
- Inteligente cuvinte, mă întreb de unde le ai. (spuse acesta ironic)

Luan se uită la general cu o față ciudată pe care se putea citi: "Ți-am spus că dacă nu încetezi am să devin ca tine." 

- Vreau să întreb și eu ceva. De ce faceți asta? Împăratul conduce acest ținut cu toată inima sa. Ce vă nemulțumește?
- Ha, împăratul ne conduce cu inima? Și atunci de ce există atâția oameni ce mor de foame, atâția părinți ce își îngroapă copii? Dacă asta e inima împăratului, prefer să o străpung decât să mă las condus de ea.
- Cu ce sunteți voi diferiți? În acest moment vă gândiți numai la voi. Oamenii ce vi s-au alăturat știu că aveți de gând să urcați pe tron doar pentru aur un împărat ce nu le poate oferi nimic? Aurul acela se va sfârși într-o zi. Ce veți face? O veți ucide pe împărăteasă ca să-i furați totul? Dacă asta e ceea ce vreți, atunci sunteți doar niște cerșetori însetați de bani, nu am dreptate?
- Dacă noi suntem așa, atunci el ce e? (spuse liderul privindu-l pe general)

Luan își întoarse privirea spre general bănuind la ce se refereau aceștia. Generalul nu schiță nici o expresie, dar în inima sa exista o frică adâncă.

- La ce te referi? (se prefăcu Luan că nu înțelege)
- De ce crezi că te urmărește mereu și își riscă viața ca un prost pentru tine?

Luan era de asemenea extrem de curios în legătură cu asta așa că tăcu pentru a asculta ce avea de spus liderul.

- Crezi că ești apropiat de el, dar defapt nu ști nimic, nici trecutul, nici prezentul și nici viitorul său. Gândește-te bine dacă el chiar e de partea ta sau nu e altceva decât un dușman. Îmi pare rău pentru tine, ești un tânăr prost și cu o inimă mare. Aș vrea ca tu să moștenești tronul, dar aurul e mai valoros decât niște promisiuni goale. Azi, ținutul trebuie să își ia rămas bun de la prințul sau. Adio, înălțimea ta...

Acesta își ridică sabia și se îndreptă grăbit spre Luan, care spre mirarea tuturor stătea nemișcat și calm. Din spatele unor case dărăpănate, ieșiră soldații generalului care trebuiau să îl escorteze pe prinț în cetate. Liderii triadei știau ca nu pot face față atator soldați priceputi, asa ca se retrasera sarind pe acoperișuri.

- Ești nebun? Daca nu ii aveai pe soldati cu tine? Cum poti sa iti risti viata asa? (spuse generalul aproape iesit din minti din cauza ingrijorarii)
- Cum mi-ai putea fi tu dusman? Ochii tai nu sunt ai unui om rau, ci mai degraba ai unui om ce a trecut prin multe. Sa mergem. (spuse Luan apucand fraiele unui armasar) Urca.
- Am sa vin pe jos. (spuse generalul gandindu-se la cuvintele acestuia)
- Nu am sa te las sa mergi pe jos. Urca. E un ordin.

Generalul prelua fraiele de la acesta si incaleca. Luan incaleca si el in spatele sau prinzandu-se de straiele sale pentru a nu cadea. Generalul privi mainile din jurul sau cu un sentiment ciudat. Dupa ce ajunsera in cetate, Luan le oferi banii necesari celor doi indragostiti care ii multumisera pentru tot. Intra in sala tronului si ii inmana tatalui sau sulul. Acesta citi cu atentie si se aprinse imediat. O chema pe imparateasa la el obligand-o sa ii explice totul. La final, lua o decizie ce il duruse extrem de tare, dar care trebuia aplicata. 

- De azi inainte, titlul de imparateasa va ramane fara posesoare. Pe langa asta, vei fi inchisa pentru tradare si aliare cu inamicii. Imi pare rau ca am iubit o asemenea femeie ce imi dorea moartea pentru a controla tronul.
- Imi accept pedeapsa, dar sa nu va atingeti de fiul meu. El nu are nici o vina, e curat ca laptele!
- E si fiul meu. Cum as putea sa imi ranesc copilul? In prezent, cred ca si el regreta ca are o asemenea mama.

Dupa toata aceasta intamplare, imparatul se inchise in odaia sa neprimind pe nimeni, in afara de servitorul ce ii aducea vin. 

Luan era ingrijorat pentru tatal sau, dar nu putea face nimic. Stia totusi ca imparatul era un om rational ce stia cand sa isi revina.

De cealalta parte, generalul il astepta pe Luan pentru a iesi in provincie ca de fiecare data. Acesta sari pe fereastra si se indrepta spre poarta unde stia ca il va gasi pe general. 

- Putem pleca. (spuse acesta batandu-l usor peste umar pe general)
- Unde mergem?
- Ca de obicei. In acest moment am nevoie de cel mai bun vin din tinut, nu crezi? 

Ajunsi la un han, Luan ceru cateva ulcioare de vin pentru a uita de tot.

- In noaptea asta, bei cu mine. (spuse Luan privindu-l parca rugator)
- Nu pot, trebuie sa imi instruiesc soldatii la rasarit. 
- Soldatii tai sunt mai importanti ca un print mostenitor?
- Instruiesc acei soldati tocmai pentru a-l proteja pe printul mostenitor.
- Deci recunosti ca eu sunt mai important pentru tine.

Generalul il privi confuz, inca nu bause nici o gura, dar parea deja beat. 

- Esti sigur ca vrei sa bei? Pare ca nu mai esti treaz deja.
- Sunt sigur. Vreau sa scap de griji pentru cateva momente. (spuse Luan inghitind prima gura de vin)
- In regula. Se pare ca iar va trebui sa te car pana in cetate, ce fericire... (spuse generalul turnand si el pe gat o ceasca)

Cateva minute mai tarziu, Luan se plictisi si se opri din a mai bea.

- Si tu crezi ca sunt un prost las? (intreba Luan privindu-l trist pe general)
- Nu. Cred ca esti chiar mai curajos decat mine. (raspunse generalul sincer)
- Ce vrei sa spui? Cum sa te intrec eu pe tine, care te arunci in fata unei sabii ca sa faci dreptate altora?
- Acum 12 ani, mi-a fost atat de frica incat am ramas blocat. Acea frica e prezenta pana si acum. 
- Ce fel de frica?
- Frica de a nu fi capabil sa ii salvez pe cei la care tin. Am dezamagit multi oameni pana acum. (spuse generalul turnand o alta ceasca pe gat)
- Vrei sa spui ca acea rana ti-a provocat o cicatrice adanca pe suflet?
- Intr-un fel. 
- Pe cine simti ca ai dezamagit? (spuse Luan curios de trecutul sau)
- Pe toata lumea. Pe parintii mei, pe imparat, pe tine...
- De ce spui ca m-ai dezamagit?
- Nu am reusit sa te protejez cum trebuie. Cred ca defapt nu sunt bun de nimic.

Luan il privi intr-un fel trist, dar mai degraba confuz.

- Pare ca ai avut un trecut destul de intunecat. Cand ai de gand sa mi-l povestesti?
- Cine ar vrea sa auda povestea unui simplu taran?
- Nu esti un simplu taran, esti prietenul meu. Sigur ca ma intereseaza trecutul tau.
- Aveau dreptate, nu sti nimic despre mine, asa ca permite-mi sa ma prezint. (spuse generalul privindu-l atent pe Luan)

Generalul decise ca e timpul sa ii spuna printului adevarul. Chiar daca nu stia ce va urma, trebuia sa ii marturiseasca. Il privi serios si incepu sa vorbeasca.

- Numele meu e Zhang Li Ao, un orfan ce si-a pierdut parintii in urma Marelui Razboi Rosu (razboiul Tinutului Lotusului cu Valea Rosie). Tatal meu Generalul Zhang, a fost ucis odata cu castigul Vaii Rosii. Mama mea, frumoasa domnita Zhang, a pierit in bratele mele la putin timp dupa. Nu i-am putut proteja, eram atat de slab. Am venit in provincie pentru a putea trai, dar am ajuns sa devin liderul Triadei Florii de Lotus. Chiar daca pentru tine par niste oameni rai, in ochii mei sunt niste salvatori. M-am antrenat si antrenat si antrenat incontinuu pentru a deveni mai puternic si am reusit. Am fost ales comandantul discipolilor florii de lotus, iar la apus imi indeplineam rolul de ucenic al noptii. Sti ce era amuzant?
- Ce?
- Sa te aud pe tine povestind despre "prietenul tau Umbra Fantoma." Daca ai fi stiut ca sunt eu.
- Stiam asta.

Generalul se opri surprins. 

- Cum adica stiai? De cand?
- In ziua in care ai fost batut mar am observat ca ai aceleasi cicatrici ca el. Am fost suparat si surprins, dar dupa am realizat ca nu am de ce. Imi pare rau sa aflu asta despre trecutul tau. Probabil ca am gresit obligandu-te sa imi povestesti. Te-am facut sa iti amintesti totul.
- Cu timpul totul incepe sa devina o amintire de moment. Probabil ca am trecut prin asta pentru a ma ambitiona sa devin mai puternic, cine stie?

Dupa terminarea acestei conversatii dureroase, baura si ultimele guri de vin. Generalul se simti mai bine ca ii spusese totul, avuse nevoie de asta, chiar daca spre rasarit probabil nu isi vor mai aminti despre ce au vorbit.

Luan nu se simti in stare sa se intoarca si nici Generalul nu il mai putea duce in spate, asa ca decisera sa adoarma la han. Primisera acordul sa doarma in hambarul hanului. Ajunsi acolo se asezara pe o suprafata de lemn, iar generalul se sprijini de niste fan. Spre rasarit, Luan se trezi simtindu-se destul de inconfortabil. 

Isi intinse mana pentru a-si potrivi perna, dar simti ceva destul de tare. Isi deschise ochii si vazu ca lucrul pe care dormea era defapt piciorul generalului. Se ridica imediat si isi aranja straiele, dupa care il lovi pe acesta pentru a-l trezi. 

Generalul simti imediat lovitura reactionand cum era obisnuit atunci cand era atacat. Ii prinse mana lui Luan si il trase pentru a-l imobiliza. Dar cand vazu ca era acesta ramasese nemiscat. Luan isi deschise ochii pe care ii inchisese de frica de a fi lovit si il privi la randul sau nemiscat.

Statusera asa cateva secunde dupa care Luan se ridica imediat si se prefacu ca se intinde.

- Ah, ce prost am dormit. Ar trebui sa ne intoarcem.
- Nu e vina mea ca am fost obligat sa beau. Cred ca garzile tale sunt ingrijorate. Ar trebui sa ne intoarcem inainte sa vina sa te caute.

Ajunsi in cetate, Luan intra in odaia sa si se aseza incet. 

- Nu mai beau de acum inainte. (spuse Luan serios) Vinul imi face rau, pare sa imi afecteze inima. Am sa trec pe la doctorul regal azi. Daca ma imbolnavesc va trebui sa raman inauntru cu zeci de doctori pe cap la ordinul tatei...

P.S: Nu prea mi-a placut ultima parte caci am ramas in pana de idei. Capitolul asta are 2015 cuvinte! Cel mai lung de pana acum.