După întoarcerea în ținut, Împăratul începuse pregătirile pentru ospăț. Această victorie împotriva Văii Roșii nu putea trece Ne sărbătorită. De cealaltă parte, Luan se ținea scai după General.

- Cred că ar trebui să mergi în cetate. Nu e sigur pentru tine afară. (spuse generalul iritat de prezența continuă a acestuia)
- Nu mă tem. Te am pe tine, nu? Și în plus nu vreau să mă duc acolo. Nu am de gând să particip la un ospăț creat pe seama unei nedreptăți. Hai să mergem să bem ceva!
- Nu vreau să te mai car de unul singur în miezul nopții. Cred că ar fi mai bine să te întorci.
- Chiar că ești neclintit ca și numele tău (Chu=zid de piatră, greu de mișcat). Atunci hai să mâncăm ceva. Nu am mai mâncat nimic de o zi întreagă.  
- Ai un ospăț bogat în cetate, dar în schimb tu vrei să mănânci cu mine mâncare săracă.
- Exact, hai să mergem! (spuse Luan prinzându-l de mână și trăgându-l după el)

Generalul se convinse încă o dată că Luan era cel mai potrivit pentru a deveni împărat, de aceea avea de gând să dea tot ceea ce poate pentru a o face să se întâmple.

- Mâncarea de aici e cea mai bună. (spuse Luan zâmbind în timp ce își îndesa niște frunze de salată cu orez pe gură)
- Totul are același gust. Produsele din cetate provin de la țărani. Cum ar putea fi o diferență?
- Tu chiar nu ai gusturi. Poate că produsele sunt aceleași, dar modul de preparare e diferit. Așa cum și în cazul oamenilor, toți se nasc la fel dar se schimbă pe parcurs. Totul are niște etape ce pot defini care va fi rezultatul final. Oamenii de aici gătesc cu inima, dar cei din bucătăria cetății o fac din nevoie. 
- Când ai devenit atât de profund în folosirea cuvintelor? (întrebă Generalul puțin surprins)
- Am învățat de la tine. Ar trebui să vorbești normal dacă nu vrei ca la final să devin ca tine. (spuse Luan glumind și râzând)

După ce terminară de mâncat, Luan se gândi puțin la ceea ce îl tot frământase de două zile. Oare Generalul chiar era Umbră Fantomă? Și dacă se adeverea asta, cum ar trebui să reacționeze. Un rebel ce a devenit general probabil cu scopul de a crea o revoltă înăuntrul cetății îi e prieten și dușman în același timp. La un moment dat se decise să îi pună câteva întrebări pentru a-și da seama.

- Nu l-am mai văzut demult pe Umbră Fantomă. Oare i s-a întâmplat ceva? Ar trebui să îl caut.
- De ce îți pasă de el? Sunt sigur că se poate descurca și singur.
- Dar dacă a fost luat prizonier? 
- După câte mi-ai povestit nu pare genul care să fie prins atât de ușor.
- Ai dreptate. (spuse Luan suspicios)

În timp ce mâncau, o gardă intrase grăbită în han cu un sul în mână.

- Generale! Ai primit un ordin de la împărat! (spuse acesta înmânându-i repede sulul)
- De la împărat? Așa din senin? (întrebă generalul puțin confuz)

Acesta deschise imediat sulul și citi cu atenție. Fața lui se schimbase radical la distanță de numai câteva secunde. Părea a fi ceva foarte important.

- Am înțeles. Poți să pleci. (îi spuse generalul gărzii încercând să pară calm)
- Ce s-a întâmplat? (îl întrebă Luan curios)
- Poporul s-a răzvrătit din nou împotriva împăratului. Credeam că subiectul acesta se terminase demult, dar m-am înșelat.  
- De ce au început din nou? Parcă problema fusese generalul. Ce ar putea fi de data asta?

Generalul stătu pe gânduri analizând atent, dar oricât de mult s-ar fi gândit, nu îi venea nimic în minte. Se ridică brusc așezându-și bine sabia. Luan se ridică și el fără să știe ce se întâmplă.

- Unde vrei să mergi? (întrebă acesta privindu-l ciudat)
- Întoarce-te în cetate. Acolo e cel mai sigur loc pentru tine momentan. Cere sporirea numărului de gărzi din jurul tău. Nu părăsi cetatea până nu îți spun eu. (spuse generalul privindu-l extrem de serios și parcă îngrijorat)
- Dar tu ce ai de gând să faci?
- Am să aflu care e fitilul acestei revolte și îl voi stinge înainte să explodeze. (spuse acesta după care plecă grăbit încălecând pe un cal la întâmplare)

Luan știa că odată ce a luat o decizie nu poate fi oprit, așa că tot ceea ce îi rămânea de făcut era să asculte de cuvintele sale. Se întoarse în cetate și ceru sporirea numărului de gărzi. Generalul merse direct la locul secret al Triadei Florii de Lotus. Dori să intre dar nu fusese lăsat de rebelii ce îi blocau calea. 
Stătu puțin pe loc privindu-i serios, după care îi doborâ pe toți din câteva mișcări. Nu venise să se joace cu ei. Înaintă încet spre cei doi lideri ai triadei care tocmai ce terminaseră de mâncat și sfidător își scoase sabia pe care o înfipse în masa de lemn putred.

- Cum de ai trecut să ne saluți și pe noi, Ucenic al Nopții? (spuse unul dintre ei zâmbind la rândul său sfidător și ironic)
- Ne-am înțeles că îl voi ajuta pe prințul moștenitor să urce pe tron și să devină un împărat demn și cu milă de popor, dar voi v-ați încălcat cuvântul.
- Așa e. Dar până când să tot așteptăm? Dorința ta de a rezolva totul pașnic începe să ne întreacă răbdarea. Ai renunțat la titlul de lider al Triadei așa că nu mai ai niciun drept de cuvânt. Vom face cum știm noi de acum înainte. Oricum, ne-am aliat cu o persoană înstărită. Am fost angajați să îl urcăm pe tron pe cel de-al doilea prinț, Piao. Sună rezonabil.
- Și cum puteți fi siguri că va fi împăratul demn pe care vi-l doriți atât de mult?
- Atâta timp cât ne oferă bani, nimic nu mai contează.
- Ce s-a întâmplat cu visul vostru de a crea o națiune unită? Unde vă e onoarea? V-ați lăsat cumpărați atât de ușor uitând de interesele poporului. Mințiți oamenii că le puteți oferii un trai mai bun când defapt vreți să urcați pe tron pe cineva care nu le poate oferi nimic. Asta e Triada Florii de Lotus în care am crescut? Dacă da, atunci mă bucur că nu mai fac parte din ea. Singurul lucru pe care vreau să vi-l mai spun e că dacă vreți să îl ucideți pe prințul moștenitor va trebui să treceți de mine mai întâi. (spuse generalul scoțându-și sabia din masă și plecând derutat și nervos)