Generalul îl aștepta pe Luan la ieșirea din cetate cu doi armăsari. Era un plan riscant, dar dacă nu ar fi făcut nimic, soarta întregului ținut ar fi ajuns pe mâna unui conducător ce nu se poate conduce nici pe el însuși, manipulat de către oameni care nu se știe dacă doresc sau nu binele poporului.

Luan își făcu și el apariția și luă din mâna Generalului frâul calului.

- Cred că ăsta e al meu, nu? (spuse Luan privind calul cu atenție)
- Trebuie să fi atent. E un lucru foarte periculos din care s-ar putea să nu ieși în viață. Dacă simți că ceva nu e în regulă spune-mi imediat, chiar și cel mai mic zgomot sau cea mai profundă liniște pot fi periculoase.
- De ce să mă tem când sunt cu tine? Ești ca un zid de piatră, nu te doboară nimic. (referință la numele său)
- Nu te baza doar pe protecția mea, cum ar putea să lupte un tigru împotriva regelui junglei? Dacă se întâmplă ceva trebuie să fugi înapoi spre cetate. 
- Și tu?
- Eu îți voi acorda timpul necesar.
- Uite, iar o faci pe eroul. Care e motivul pentru care ești dispus să îți pui viața în joc pentru un simplu prinț proscris?
- Doar fă cum ți-am spus. (spuse generalul încălecând)
- Nu știu care îți e motivul, dar atât timp cât îmi ești prieten nu îți voi permite să îți riști viața pentru mine. (spuse Luan serios)

Ajunși în inima provinciei Quize, puteau să se aștepte la orice, de aceea generalul era foarte precaut. Totul părea normal, oamenii făceau târg, domnițele se plimbau liniștite cu evantaie și umbrele de soare în mână... Luan se plictisi și își opri calul pentru un moment.

- De ce te-ai oprit? Încă nu am ajuns.
- Să luăm o pauză. Hai să mâncăm ceva bun. Nu mai pot de foame.
- Cu cât pierdem mai mult timp, cu atât șansele să găsim acea dovadă scad. Nu avem timp de așa ceva, poți manca după ce găsim dovada.
- De ce trebuie să fi atât de serios? Nu va dura mult. Sunt lihnit. (spuse Luan făcând ochii mari)
- Sunt atât de serios pentru că viața ta e în joc! Cred că era mai ușor să îl oblig să vorbească decât să te iau cu mine.
- În regulă. Vin acum, nu fi dramatic.

Luan porni din nou total plictisit, dar era obligat să facă ceea ce spunea generalul dacă dorea să o pedepsească pe împărăteasă. La ieșirea din provincie, Generalul se opri brusc și își ciuli urechile. Scoase de la brâu o nucă și o privi atent. Luan se opri și el și îl privi confuz.

- De ce te-ai oprit? Știam eu că și tu ești lihnit, hai să mergem să mâncăm. (spuse Luan dorind să descalece)
- Nu, doar admiram această nucă. E destul de mare, vrei să o mănânci? (spuse acesta zâmbind dar într-un mod serios)
- Decât nimic... Aruncă-mi-o.

Generalul mai privi o dată nuca ascultând cu atenție în jur. După câteva secunde o aruncă cu putere spre o casă dărăpănată.

- Acolo mă vezi? Ești un arcaș, dar ținta ta e groaznică. Cum se face că ai ratat atât de mult?
- Nu am ratat. Am nimerit exact în mijloc. (spuse acesta descălecând și înaintând spre casă)

Luan descălecă și el urmându-l pe general confuz. Între casă și un butoi vechi și distrus găsi un bărbat întins pe jos cu semnul de la lovitura provocată de nucă în frunte. Generalul îl întoarse pe spate ridicându-i încet straiele.

- Ce faci? Nu ai mândrie deloc dezbrăcând un om aici? (întrebă Luan dezgustat și confuz)
- Privește aici. Acest om e însemnat cu simbolul lotusului sacru. Un simbol găsit pe spatele tuturor rebelilor. (spuse acesta punându-i straiele la loc)
- Cum de ai știut că era acolo?
- Eram atent, spre deosebire de tine, a cărui gând stătea numai la mâncare. Ne spiona, ceea ce înseamna că Triada Florii de Lotus știe că ai părăsit cetatea. Doborându-le spionul am câștigat puțin timp așa că trebuie să ne grăbim. (spuse generalul încălecând repede)

După încă câteva minute, generalul se opri la auzul unui fluierat ciudat. Descălecă și înaintă spre sursa fluieratului. Luan îl urmări în de aproape atent. În fața lor apăru un om ce părea să fi ajuns la mijlocul vârstei (50 ani). Luan se speriă și își scoase sabia pentru a se apăra, dar fu mirat când văzu calmul generalului.

- L-am adus pe prințul moștenitor așa cum ai cerut. Acum trebuie să îți respecți și tu vorbele. (spuse generalul privindu-l atent pe om)
- Prințul Moștenitor zici? Unde? Puștiul ăsta speriat? Până și eu arăt mai împărat decât el.
- Lasă glumele și spune-mi ce ști. Nu am prea mult timp.
- De ce te grăbești așa? Sigur că am să îți spun, dar mai întâi vreau să cer ceva.
- Ce?
- Ce aș putea cere dacă nu monezi? Crezi că eu trăiesc pe gratis?

Generalul scoase o pungulița cu monede pe care i-le dădu bătrânului.

- Ajung? (întrebă generalul grăbit)
- Ce bine e să fi garda prințului. Ești plin de bani acum comandante, a da, ai fost urcat în rang, generale. (spuse acesta mușcând un ban)
- Acum spune-mi! (spuse acesta pierzându-și răbdarea)
- Acum câteva săptămâni o femeie îmbrăcată scump s-a întâlnit cu unul dintre liderii Triadei Florii de Lotus, nu am auzit clar ce au vorbit, dar acea femeie i-a dat o căruță de aur. Era împreună cu niște gărzi destul de ciudate. Am auzit-o spunând un nume, ceva parcă, Ba Liao. 
- Ba Liao? Era cumva o gardă ce purta straie maro cu sabia la spate?
- Da, exact așa.
- Soldații împărătesei. Aveai dreptate. (spuse generalul privindu-l pe Luan serios)

Luan își confirmă faptul că împărăteasa era cea ce dorea să îl ucidă, dar asta nu era de ajuns. Îi trebuiau dovezi clare împotriva sa nu doar simple vorbe.

- Nu ai mai auzit nimic? Sau, nu ai văzut din întâmplare un sul în mâna sa? (interveni Luan implicat și serios)
- Un sul? Parcă era ceva de genul în mâna acelui om și dacă îmi amintesc bine după plecarea ei, acesta i-a dat sulul unui puști mai tânăr.
- Și nu ști unde l-a dus? (întrebă Luan apropiindu-se de om)
- Dacă stau și mă gândesc, l-am văzut îndreptându-se spre un han cu femei. Din câte am aflat, vizitează des o fată. Și ce mai fată... O domniță atât de drăguță și...
- Am înțeles, nu vrem să ascultăm fanteziile tale cu ea. Spune-ne ce ai mai aflat. (îl întrerupse generalul)
- Îmi distrugi toată fericirea. 
- Nu numai ție. (spuse Luan râzând până când generalul se uită serios la el)
- Domnița aceea e iubirea sa și i-a promis că o va cumpăra când va avea destui bani. Ea are incredere în el și îl ajută în diferite acțiuni periculoase. După ce a ieșit de acolo, nu a mai avut nimic în mâini. Cu siguranță i-a dat sulul acelei domnițe.
- De aceea nu am găsit nimic în odaia sa... (spuse Luan gândindu-se atent)
- Ști unde e acel han? (întrebă Luan)
- Cu siguranță. O urmăresc mereu pe domnița aceea. E aur pentru privirea mea. Veniți cu mine.

Ajunși la han, acesta se opri și le spusese cum arată aceasta după care plecă deoarece nu dorea să fie implicat în asta. Intrară și începuseră să o caute printre toate domnițele de acolo. Fusese destul de greu deoarece multe semănau între ele. În cele din urmă, una dintre ele se potrivea perfect descrierii.

- Acum că am găsit-o, cum facem să luăm sulul de la ea? (întrebă Luan căutând un răspuns)
- Aici totul depinde de tine.
- De ce de mine?
- Trebuie să o cucerești și să-i ceri o noapte. (spuse generalul serios)
- Ce-ai spus? Ce să fac? Ai înnebunit? De ce eu? Nu vreau să fac asta! (se împotrivi în totalitate Luan)
- Dacă nu faci asta vom muri amândoi, ținutul va fi distrus, iar tu vei fi considerat un laș de către toată lumea.
- Sunt considerat deja un laș, așa că nu pierd nimic. De ce nu o faci tu?
- Pentru că eu mai am puțină onoare în mine, iar tu nu ai contribuit cu nimic până acum. E rândul tău să faci un mic sacrificiu.
- Fă-o tu, e un ordin.
- Parcă în afara cetății erai prietenul meu. Aici suntem egali, în concluzie, nu îmi poți da ordine.
- Bine, o fac eu! Când ajungem în cetate vei plăti pentru asta.
- Când ajungi în odaia ei, trebuie să găsești o cale de a găsi sulul. Dacă vi fără el, nu vei mai putea ajunge în cetate și dacă nu ajungem în cetate, nu mă mai poți pedepsi pentru asta. (îl motivă generalul)
- Așteaptă-mă aici. Mă voi întoarce cu sulul și atunci vei plăti pentru tot.

Luan înaintă încet spre domniță încercând să deschidă o discuție. Ajuns lângă ea se panică puțin, dar își făcu curaj să spună ceva.

- Bună. Te-am remarcat din depărtare. Probabil din cauza chipului tău ce pare rupt din soare.

În spatele său generalul era gata să dea pe din afară din cauza a ceea ce auzea.

- Mi-ai putea acorda câteva minute? (întrebă Luan încercând să o privească dulce)
- Doar câteva minute? Credeam că doreai să-mi ceri o noapte.
- Eu doar... eu vreau să... asta e... (se bâlbâi Luan puțin rușinat)
- Găsesc rar bărbați cărora să le fie frică să ceară unei femei o noapte. Ești destul de interesant. Să mergem atunci, îți voi servi un ceai de ierburi aromate. (spuse aceasta privindu-l atentă)

Luan o urmă de aproape pe când generalul rămase pe loc încercând să digere conversația celor doi.
-----------------------------------

P.S: Ce credeți că o să se întâmple? Reușesc să ia sulul și să îl ducă împăratului, sau va apărea ceva neașteptat? Multumesc ca ati citit si acest capitol! <3