Ajunși în cetate, Generalul îl duse pe furiș pe Luan în odaia sa și îl întinse pe pat. Se asigură că nu fusese zărit de nimeni după care dădu să plece, dar acesta îl prinse de mână privindu-l cu niște ochi ce păreau triști.

- Unde pleci? (întrebă Luan obosit)
- Am ceva de făcut. Am să mă întorc la apus. (răspunse generalul încercând să nu îl privească în ochi)
- Nu pleca. Mi-a fost greu să te găsesc. De fiecare dată când dispari îmi e tot mai greu să dau de tine. Mă tem că într-o zi căutarea mea va deveni în zadar.

Generalul privi în față fără să schițeze măcar un sentiment. Dar în gândul său ceea ce spunea acum Luan îi contura frica că într-o zi toate aceste vorbe fără sens vor deveni simpla realitate.

- Promit să mă întorc la apus. Nu va trebui să mă cauți. (continuă generalul eliberându-și mâna din cea a lui Luan după care sări pe fereastră)

Luan adormi imediat ce plecă acesta din cauza băuturii. Când se trezi spre apus simți o ușoară durere de cap. Privi în gol încercând să-și amintească dar nu reuși. Știa doar că plecase cu generalul și că se oprise la un han pentru a gusta vinul adus din Valea Roșie. În mintea sa spera să nu fi spus ceva prostesc. Când se ridică observă că afară era întuneric. Când ajunsese în cetate? Cum să nu se fi luminat încă?

- Cât am dormit? (întrebă acesta puțin confuz)

Ieși din odaie dar fusese oprit de către un soldat ce făcea cu schimbul la ușa sa.

- Prințe Moștenitor, straiele tale...
- Straiele mele? (spuse acesta ne realizând că se afla încă în straie de țăran)

Soldatul era surprins să îl vadă îmbrăcat așa tocmai din cauza faptului că ieșea mereu pe ascuns. Luan se întoarse în odaia sa unde trase o sperietură când îl văzu pe General în fața sa.

- Tu ce faci aici? (întrebă Luan surprins)
- Am venit pentru a te escorta până în provincie. Nu asta e ceea ce am de făcut?
- Ba da, dar... Hai să mergem. 

Tot drumul spre provincie Luan îl privi ciudat pe General iar acesta observă demult, dar nu dorea să îl întrebe nimic. Luan se opri brusc fără nici un motiv. Generalul îl privi curios din cauza acestui comportament ciudat.

- Când ne-am întors data trecută? (întrebă Luan din senin)
- Aproape spre răsărit.
- Spre răsărit? Ce am făcut după ce am început să bem?
- Nimic. Am pornit înapoi spre cetate.
- Nu. Mă refer... Am făcut ceva prostesc? Sau am spus ceva?

Generalul începu să se gândească la toate insultele și prostiile pe care i-le spusese acesta, dar răspunse cu un simplu:

- Nu.
- Asta e bine. Atunci hai să mergem. (continuă acesta cu mai multă poftă de viață)

O săptămână mai târziu împăratul primi o invitație din Valea Roșie pe care scria:

"Valea Roșie ar fi onorată să îl invite pe Împăratul Ținutului Lotusului și pe Prințul Moștenitor, la competiția anuală a săbiilor ca invitați de onoare. Aceștia trebuie să vină cu cel mai bun ucenic al lor pentru a lua parte la competiție"

Împăratul stătu pe gânduri. Știa că acesta reprezenta un alt plan al Văii Roșii de a-l aduce pe fiul său mai aproape de prințesă, dar totuși trimise înapoi un răspuns afirmativ.
Luan veni în sala tronului la ordinul împăratului.

- Prințe Moștenitor, cere pregătirea cailor și schimbă-ți straiele în cele de luptă. La căderea soarelui vom porni spre Valea Roșie.
- Valea Roșie? De ce?
- Împăratul Kun ne-a invitat ca oaspeți de onoare la Competiția Săbiilor. 
- Am înțeles tată. (spuse acesta supus chiar dacă nu avea dorința să meargă)

Luan își schimbă straiele și își pregăti sabia. Spera doar că nu va fi obligat să lupte deoarece nu știa mânui o sabie. Trăsura era și ea pregătită de plecare. 

- Tată, de ce nu pornim? (întrebă Luan puțin confuz de această așteptare a împăratului)
- Pentru că soldatul ce ne va însoți la competiție nu a ajuns.
- Va fi un soldat? Asta e bine. (spuse acesta bucuros că nu el era cel ce trebuia să participe)

După puțin timp, în fața sa apăru Generalul îmbrăcat în straie de luptă ținând în mână căpăstrul unui cal puternic.

- Cel ce va participa la această competiție e Generalul? (întrebă Luan surprins)
- Da. Dacă tot merg la un duel înarmat, am nevoie de un soldat puternic, nu?
- Așa e, dar asta...
- Nu te îngrijora. Vom câștiga cu siguranță. (spuse împăratul încrezător)

Generalul încălecă imediat ce împăratul și prințul moștenitor intrară în trăsură. Drumul era unul lung de aceea existară multe opriri pentru a adăpa caii. Generalul se afla în fruntea soldaților ce însoțeau trăsura pentru a se asigura că totul era în regulă.

Spre răsărit, trăsura ajunsese în Valea Roșie. Împăratul, prințul moștenitor și generalul fuseseră primiți ca oaspeți de onoare. Competiția avea să înceapă în trei zile, trei zile în care toți cei ce participau trebuiau să se antreneze serios deoarece nu puteai ști niciodată cine era rivalul tău sau câte runde vei lupta consecutiv.

Generalul își petrecea mare parte din timp în arenă unde își exersa mișcările cu sabia de lemn. Luan îl privea atent, pentru el aceste săbii reprezentau un lucru atât de străin.  

- De ce exersezi atât? Ești oricum cel mai bun, nu e nevoie să te joci cu acea sabie de lemn. (spuse Luan împroptit de un zid)
- Pentru tine reprezintă o joacă, dar pentru mine e un obicei.
- Ai dreptate, nici nu știu de ce intervin. (spuse Luan zâmbind)
- Totuși, e o rușine faptul că nu am reușit să te învăț arta sabiei. E unul dintre lucrurile vitale din viața unui împărat.
- Poți considera că ai reușit. Cu ajutorul tău pot ține o sabie cum trebuie în mână. Nu trebuie să câștigi, doar joacă-te puțin cu ei. 
- Pare că ești foarte relaxat cu privire la duelul meu. Sunt flatat să aud asta de la însuși prințul moștenitor. (spuse generalul ironic)

Luan nu mai spusese nimic. Se întoarse în odaia sa nedorind să se întâlnească cu nimeni. Două zile mai târziu, competiția își deschise larg porțile pentru toți războinicii înscriși în duel. Generalul îi privea atent pentru a-i analiza în parte. Doar privindu-i le găsea punctele slabe. Împăratul Kun și împărăteasa se așezaseră pe locurile de cinste iar Împăratul Guo și prințul moștenitor în dreptul acestora ca oaspeți prețioși.

Competiția începu cu explicarea regulilor pentru cei ce nu mai participaseră până acum la astfel de lupte:

"- Vor fi tot câte doi războinici ce se vor lupta într-un duel. Odată ce ați intrat în arenă vă asumați riscul de a pieri, totuși nu aveți voie cu arme reale. Se vor folosii săbii de lemn. Odată începută lupta, aveți dreptul să folosiți orice metodă pentru a vă doborâ adversarul. Câștigătorii vor trece mai departe urmând să se lupte între ei. Cel ce va învinge în runda finală va avea onoarea de a lupta împotriva Marelui Împărat al Văii Roșii. Regulile fiind stabilite, să înceapă lupta!"

Luan privea îngrijorat. Dacă avea să câștige Generalul? Ce joc murdar e ăsta? Toată lumea știe că Împăratul Kun e un maestru al artelor sabiei. Ce rost are această competiție dacă învingătorul avea să fie de la început Împăratul? Dar nu avea ce face. Nu putea interveni în regulile impuse de însuși Împăratul Văii Roșii. Continuă să privească și să spere că învingătorul nu va fi Generalul chiar dacă știa că îi putea doborâ ușor pe toți ceilalți.

Prima rundă se dădea între Comandantul Văii Roșii și un oficial de la curte. La finalul acesteia, oficialul ieși învingător datorită experienței sale. După încă câteva runde în care ajunseseră să existe doi morți, urmă rândul Generalului Ținutului Lotusului. Luan devenise foarte atent, ceea ce îi atrase atenția Împăratului Kun.

- Se pare că tânărul prinț e foarte concentrat pe lupta supusului său.  
- Prințul Moștenitor e doar dornic să afle de ce l-am ales ca general. Sper că se va ridica la așteptările tuturor. (spuse Împăratul Guo pentru a nu-l lăsa pe împărat să continue)

Lupta se termină cu victoria Generalului cum era de așteptat. Chiar și cu lipsa anilor de experiență, generalul lupta ca un adevărat maestru al artelor sabiei ceea ce îi atrase cu siguranță atenția Împăratului Kun. După multe alte runde rămaseră în competiție doar 4 luptători. Generalul Ținutului Lotusului, Comandantul Oștirii de Apus, Oficialul Curții și Generalul Văii Roșii.

Extenuați și răniți după atâtea lupte prin care trecuseră începuseră să fie și mai motivați să câștige, chiar și cu orice preț. Prima rundă se dădu între Oficialul Curții și Generalul Văii Roșii sfârșită cu victoria generalului și cu moartea oficialului. A doua se dădu între Chu și Comandant, sfârșită cu victoria previzibilă a lui Chu. Ceva ciudat îi atrăgea totuși atenția Împăratului Kun, Generalul Ținutului Lotusului nu își folosise sabia în niciuna din luptele purtate. 

În final, ultima luptă se dădu între cei doi generali. Kun spera ca generalul său să reușească să îl învingă pe acesta deoarece dacă ar fi învins Ținutul Lotusului ar fi reprezentat o rușine. În mica pauză dintre lupte, acesta îi șopti unui ucenic să îi spuna generalului că are acordul său să lupte contrar regulilor.

Lupta începu, iar Chu continua să lupte fără sabie. Generalul sări la atac dar Chu se trase lipsit de efort. Luan știa deja că nu avea cum să piardă deoarece îl cunoștea mult prea bine așa că stătea liniștit. Generalul începu să lupte serios având în spate ordinul împăratului. Într-un moment de neatenție acesta scoase un pumnal pe care îl trecuse prin fața gâtului lui Chu care se ferise exact la timp. Luan se ridică în picioare revoltat.

- Parcă nu avea voie cu arme adevărate! Nu e corect!
- Am vrut ca totul să fie mai interesant din moment ce am simțit că lumea se plictisește. (spuse Kun zâmbind cu o privire satisfăcută)

Luan se așeză la îndemnul tatălui său chiar dacă era împotriva voinței sale.
Lupta continuă mult mai intens ca înainte auzindu-se în jur strigăte de încurajare pentru generalul Văii Roșii. Chu știa că această luptă trebuia câștigată conform regulilor deoarece își dăduse seama de planul Împăratului Kun.

Bazându-se pe punctele sensibile ale generalului, Chu îl lovi cu exactitate doborându-l imediat și luându-i pumnalul. Împăratul se făcu roșu când văzu un asemenea lucru. Tocmai fusese umilit de un om de rând ce a luptat împotriva celui mai bun soldat al său fără o armă. Dar se calmă imediat plănuind să se răzbune în modul său.

- Foarte bine. Se pare că generalul tău l-a învins pe al meu într-un mod cinstit. Ai un om de nădejde și un adevărat războinic. Mi-aș dori și eu un soldat ca el. (spuse acesta uitându-se la împăratul Guo aplaudând după care se întoarse spre Chu) Te-ai dovedit a fi puternic și iscusit. Mi-ai învins omul cel mai de încredere cu câteva mișcări. Dar totuși tehnicile tale de luptă îmi par atât de străine. De unde provi?
- Mi-am petrecut viața exersând de unul singur. Nu am un trecut iar viitorul îmi e vag. 
- Te pricepi atât la cuvinte cât și la arte marțiale. Se pare că e onoarea mea defapt să lupt împotriva ta.

Împăratul pășii în arenă ținând în mână două săbii. Întinse mâna îndreptând sabia spre general.

- Ia-o. Vom lupta cu onoare pentru a ne compara măreția. Vreau să văd cât de puternic e genetalul Ținutului Lotusului.

Generalul nu îndrăzni să ia sabia din mâna împăratului ceea ce îl enervă pe acesta.

- Încerci să mă desconsideri luptând împotriva mea cu mâinile goale? Asta e o insultă gravă!
- Măria ta, se spune că sabia e o prelungire a mâinii. Pentru mine această lungime e suficientă. Nu îndrăznesc să par un egal al măriei tale.
- In regulă. Dacă nu vrei să pui mâna pe o sabie atunci vei simți puterea sa în mâna altcuiva.

Împăratul făcu o primă mișcare bruscă. Chu realiză că regulile jocului nu se aplicau asupra acestuia. Pe lângă asta, știa bine că dacă îl va răni pe împărat va fi acuzat de revoltă și va fi considerat un asasin.

Tot ceea ce putea face era să evite toate atacurile sale iar la final când va fi sigur că nu mai există nici un pericol, să se dea bătut, chiar dacă știa că onoarea sa avea să fie pătată.