- Măria ta! Nu sunt singurul trădător de aici.
- Ce vrei să spui?
- Chiar aici, în această sală, se află un complice al rebelului mascat!
- Despre ce vorbești? (întrebă împăratul atât confuz cât și panicat)

Generalul arătă cu degetul spre Luan care fusese adus în față de către gărzi.
Împăratul păli când îl văzu pe prinț stând în fața sa cu o acuzație atât de gravă.

- Prințe Moștenitor? (întrebă împăratul extrem de surprins)

- Prințul? / - Prințul Moștenitor? / - Nu se poate, asta e o calomnie! / - Îl credeam în stare, el însuși e un rebel / - Cum să ne conducă un împărat care a colaborat cu cel mai cunoscut rebel? (erau unele dintre lucrurile ce se auzeau în sală)

O acuzație gravă are consecințe pe măsură. Luan se afla într-o situație din care nu putea scăpa. Comandantul privi totul știind că dacă ar fi fost găsit vinovat, ar fi riscat să își piardă viața.

- Faptul că ai fost găsit vinovat din cauza prințului nu îți dă dreptul să îl acuzi pe nedrept! (interveni comandantul încercând să dizolve această situație tensionată)
- Ce te face să crezi că mint? (continuă generalul privindu-l sfidător în ochi pe comandant)
- Acțiunile tale sunt o punte deschisă către sufletul tău. Crezi că ceea ce ai făcut până acum îți poate conferi crezare? Un general ce și-a trădat necontenit propriul popor în loc să-l apere, mai poate el fi numit demn? Nu arunca o vină asupra cuiva doar pentru a-ți spăla crimele.
- Vorbești măreț comandante, dar vorbele tale sunt doar presupuneri.
- Presupuneri sau nu, o acuzație goală nu poate fi considerată reală. Planul de a te prinde în fapt a fost ideea mea, iar prințul a fost cel ce m-a ajutat. Posibilitatea ca acesta să fie aliat cu rebelul este inexistentă.
- Ajunge! Duceți-l de aici. Nu vreau să mai aud. (interveni împăratul sătul de aceste acuzații ce se țineau lanț)

Generalul fusese închis dar problema cu prințul moștenitor prinsese contur în cetate. Totul revenise la normal în provinciile din Ținutul Lotusului, oamenii nu se mai temeau că vor fi uciși sau trimiși ca sclavi. Nimeni nu le mai fura banii strânși din greu iar tarabele lor nu mai erau distruse de soldați. Revoltele deveniseră aproape inexistente iar numele împăratului fusese curățat.  

*În sala tronului*

- Prin acțiunile tale ți-ai dovedit atât loialitatea cât și puterea și inteligența. (spuse împăratul apropiindu-se de comandant) 
- E de datoria mea să protejez interesele oamenilor și ale Măriei Tale. (spuse comandantul împreunându-și mâinile și aplecându-se în semn de respect)
- Așa este. E de datoria ta să protejezi acest Ținut, familia regală și oamenii, de aceea îți voi acorda, cu voința ta, titlul de general al Ținutului Lotusului.

Comandantul se gândi bine înainte să spună ceva. Știa că poziția de general venea cu riscuri enorme. Dacă ar izbucni un nou război și ar pierde ar plăti cu viața exact ca tatăl său, dar știa și că, numai printr-o funcție mai înaltă ar putea crea lumea la care visase tatăl său.

- Măria Ta, o funcție reprezintă doar un titlu pe hârtie. Nu am visat niciodată la un rang mai înalt dar pentru a proteja acest ținut am să vă accept dorința.
- Cuvintele tale aparțin unui om învățat iar gândirea ta e una ce îi depășește până și pe marii cunoscători ai Ținutului. Și totuși pari lipsit de propriile vise și dorințe.
- Visele apar doar atunci când dormi, iar dorințele sunt doar niște iluzii. Nu mă pot baza pe ceva atât de instabil.
- Am înțeles Generale...

Acest titlu îi suna străin iar însemnătatea sa îi era necunoscută. Un nou drum se croia sub picioarele sale schimbându-i cursul vieții.

Totul părea perfect acum. Prințul Moștenitor scăpase de acuzații iar liniștea fusese restabilită în cetate. Dar o veste neprevăzută venise din Valea Roșie. Împăratul primi o invitație de onoare la ziua fiicei Împăratului Kun, "Prințesa de Flamă" care ajungea la vârsta căsătoriei.

Această invitație fusese gândită în amănunt de către împărat. Reprezenta o oportunitate pentru a menține pacea între cele două Ținuturi. Trimise răspuns acestuia spunându-i că va fi prezent și că va veni împreună cu Prințul Moștenitor, și așa se și întâmplase.

Câteva zile mai târziu, Împăratul merse împreună cu prințul spre Valea Roșie. Era un drum lung și obositor. În trăsură, Luan începuse să se întrebe ce legătură are el în toate astea. Împăratul putea să îl ia pe Piao (al doilea prinț) cu el de exemplu, sau pe una dintre prințese.

- De ce mergem în Valea Roșie? (întrebă Luan neștiutor)
- Am fost invitați de către Împărat la ziua fiicei sale, Prințesa de Flamă.
- Prințesa de Flamă?
- Da. Și e o oportunitate pentru a întări pacea dintre cele două Ținuturi.
- Dar eu de ce trebuie să vin?
- Ești Prințul Moștenitor, cu siguranță că ai un rol important. Ai 19 ani deja. Ai ajuns la vârsta căsătoriei.
- Această pace se bazează pe o căsătorie prin alianță?
- E o domniță foarte frumoasă cu mulți pretendenți. Sunt sigur că vei fi interesat de ea.
- M-ai întrebat înainte de a te înțelege cu Împăratul Kun despre această căsătorie prin alianță?
- Nu era nevoie. Voi doi ați fost sortiți deja de către Lotusul Roșu.
- Lotusul Roșu?
- Lotusul Roșu reprezintă piatra inimilor. Atunci când două persoane dețin aceeași inimă sunt destinați să își unească sorțile. Așa m-am căsătorit eu cu mama ta. Iar Lotusul Roșu v-a ales pe voi doi de această dată.
- Crezi că un lotus îmi poate decide soarta?
- Nu. Dar tu poți decide soarta poporului tău. Această căsătorie garantează o pace prosperă. Chiar dacă nu îți convine acum, vei ajunge să o iubești.

Luan nu mai spuse nimic. Știa că împăratul era decis asupra acestei căsătorii. Singurul lucru la care se putea gândi era faptul că acele cuvinte rostite de tatăl său erau adevărate. Putea schimba soarta unui popor și avea de gând să o facă.

Cu ajutorul lui Chu, Luan ajunsese să înțeleagă de ce trebuie să devină un împărat și cât de importantă era pacea dintre Ținuturi. Cât de mult însemna un sacrificiu și ce mult contează ca împăratul să fie una cu poporul.

Totuși, această căsătorie era împotriva dorinței sale și nu avea de gând să renunțe atât de ușor.