Luan asculta de vorbele printesei si incaleca fara ezitare.

- Ai dreptate. Chiar daca pierderea e inevitabila, regretul ca nu am facut nimic ma va urmari toata viata. 
- Acum du-te. Nu mai pierde timpul.

Generalul se intoarse si el pe campul de lupta ca si cand nimic nu se intamplase. Totul se apropia de sfarsit, iar imparatul Guo isi pierdea speranta vazand ca soldatii sai se injumatatisera, iar cei ai Vaii Rosii pareau tot mai multi.

- De ce esti atat de incapatanat? Preda-te! (striga imparatul Kun razand)
- Chiar daca stiu ca am sa pierd, nu am sa predau de bunavoie acest tinut!
- Deci alegi calea mai lunga. Mie imi convine si asa. (continua acesta razand cu pofta)

Spre apus, imparatul se vazu obligat sa renunte. Nu putea sa ucida atatia oameni fara convingerea ca va castiga. Nu se merita. Decise sa ridice steagul alb ceea ce ii soca pe toti. Odata cu acest gest, sabiile fusesera aruncate din maini, iar soldatii descalecara privind dusmanii ce se mandreau de castig.

Luan stia ca tot ceea ce facusera pana acum fusese pentru oameni, dar in momentul in care lupta nu duce nicaieri, obligarea soldatilor sa lupte ar fi o sinucidere curata iar oamenii de rand ar fi suferit si mai mult. Nu puteau face asta, si-ar fi incalcat scopul. Predarea era cea mai buna solutie in acest moment.

Si totusi, pentru Luan, pierderea razboiului insemna cu totul altceva. Inima sa era de nestapanit, iar respiratia sa era greoaie. Nu stia ce ar trebui sa simta mai intai. Tristete, furie, neajutorare, sau mai degraba frica? Toate aceste sentimente il acaparasera in acelasi timp atunci cand isi aminti ce insemna pierderea unui razboi.

- In sfarsit vorbim pe limba mea, draga prieten. (spuse imparatul Kun apropiindu-se de Guo)
- M-am predat pentru oamenii mei, asa ca trebuie sa imi promiti ca nu ii vei rani.
- Sigur ca nu. Ce imparat poate exista fara supusii sai, nu? Dar... Acum vine partea amuzanta. Unde sa va exilez? Padurea Fermecata? Sau poate Muntele Cetos? Sau... Abisul Intunecat? Nu pot alege. (spuse acesta batandu-si joc de imparat) 
- "Inainte sa pornesti pe calea razbunarii, sapa doua morminte" [proverb de Confucius] (interveni Luan apropiindu-se de imparatul Kun)
- Ce vrei sa spui prin asta? Inca de la inceput ai avut o gura ascutita.
- Daca nu esti atent si iti lasi garda jos, s-ar putea sa cazi in propria groapa. Spui ca nu poti exista fara un popor, dar te-ai gandit ca poporul nu poate exista cu tine? Noi suntem doar niste simpli oameni ce am fost destul de norocosi sa conduca un tinut, dar daca supusii nu te vor, oricat de puternic ai fi, nu vei reusi niciodata. Imparatul e doar un obiect fragil in mijlocul oamenilor ce stau cu scuturile ridicate. Daca isi coboara si pentru o secunda scutul, obiectul poate fi distrus. 
- Crezi ca ma sperie cateva cuvinte?... Cred ca m-am decis. Labirintul Stafie pare sa sune cel mai bine. Poate ca va veti petrece eternitatea cautand o cale de scapare din propriile cosmaruri inconjurati de ceata stafiei blestemate.
- Nu poti face asta! (interveni printesa facandu-si loc printre soldati)

Imparatul o privi cateva secunde dupa care continua sa vorbeasca de parca ea nici nu exista.

- De astazi Tinutul Lotusului imi apartine.
- Tata! (striga printesa apropiindu-se de acesta)

Imparatul se infurie si o lovi. Luan o prinse inainte sa cada privindu-l furios pe imparat.

- E fata ta? Cum poti sa te comporti asa cu ea?
- Nu e fata mea adevarata! Si pe langa asta m-a tradat dupa tot ce am facut pentru ea.
- Ce vrei sa spui? Cum nu sunt fata ta adevarata?
- Mama ta a fost mereu atat de nerecunoscatoare si aroganta. Am suportat-o mult timp, dar odata ce am aflat despre ea si fratele meu bunatatea mea a luat sfarsit.
- Tu ai ucis-o pe mama? (intreba aceasta cu lacrimi in ochi)
- Nu. Ea a ales sa se sinucida pentru cel iubit, nu a fost vina mea! Ajunge cu explicatiile. Soldati! Prindeti-i pe toti.

Destinul Imparatului Guo si al lui Luan fusese decis, printesa avea sa fie inchisa in cetate deoarece imparatul Kun nu se indura sa ii faca rau, iar generalul avea sa isi accepte soarta.

De cealalta parte, in cetatea Lotusului, planul generalului avea sa aiba loc. Liderii Triadei Florii de Lotus atacasera cetatea impreuna cu rebelii. La cateva minute distanta, acestia se lasasera prinsi urmand sa fie dusi in camera de tortura pentru a marturisi totul. Dupa cateva lovituri, se predasera conform planului si incepusera sa vorbeasca. Acestia erau inconjurati de cativa soldati nestiind exact care dintre ei erau oamenii generalului.

- Am fost trimisi de catre Cavalerul Noptii sa furam un document foarte important. (spuse primul lider privind in ochii soldatilor pentru a-si da seama care erau cei doi)
- Ce document? (intreba unul dintre soldati)
- Un sul regal din vremea primului imparat. Ceva ce poate schimba totul si opri razboiul.
- De ce ar vrea sa il fure? Si pentru cine lucreaza?
- Vrea ca razboiul sa continue, desigur ca vrea ca stapanul lui, Imparatul Kun sa castige.
- Imparatul Kun? Si unde e sulul acum? Ce ati facut cu el?
- Sulul e deja la el.
- Cine e acest faimos Cavaler al Noptii defapt? (intreba soldatul privindu-l atent)

Primul lider nu putu sa continue. Nu indraznea sa isi condamne un prieten apropiat la moarte. Soldatul ce il intrebase, vazand ca nu raspunde, il lovi fara mila. Cand sa il loveasca a doua oara, al doilea lider interveni imediat.

- Generalul Tinutului Lotusului.... e Cavalerul Noptii!

P.S: Inca un capitol! Hai sa vedem ce se intampla in ultimul "episod" din aceasta carte complicata. Oare care e finalul? Ce adevaruri mai ies la iveala?