*Prezent - La sediul Triadei Florii de Lotus*

"Vreau să mă retrag. Nu vreau să îl ucid!" (spuse Comandantul privindu-i pe cei doi lideri)
"Ucenic al Nopții. Care e motivul? Ști că odată ce părăsești triada viața ta va fi în pericol, nu?" (spuse unul dintre lideri)
"Sunt conștient de asta, dar voi lupta până la capăt"
"Ai devenit câinele loial al împăratului exact ca acel general?"
"Nu! Eu nu sunt loial nimănui nici măcar propriei persoane!"
"Atunci care este motivul tău?"
"Nu vreau să îl ucid pe Prințul Moștenitor. Nu am să iau o viață nevinovată pentru nesăbuința unui împărat față de poporul său"
"Ți-ai uitat trecutul? Ai uitat de ce ai ajuns până aici? Cu ajutorul cui ai supraviețuit?"
"Nu. Dar acea alegere mi-a aparținut mie și am dreptul să o retrag"
"Ești atât de nerecunoscător. Lași poporul să moară fiind conștient. Asta e o crimă imensă"
"Poți salva un popor ucigând niște oameni? Eu nu am de gând să mă mai implic în ceva ce îmi încalcă și pătează onoarea"
"Dacă pleci, onoarea ta va fi pătată cu sângele trecutului tău nu cu noroiul din prezent! Încă susții aceeași idee?"

Comandantul se gândi puțin. Chiar merita să-și trădeze destinul pentru un prinț de care nu era sigur că va fi un împărat demn? După această considerare în jurul problemei ce frământa un popor întreg, Comandantul îi privi pe cei doi lideri cu o seriozitate specifică lui.

"Când eram mic, m-ați învățat că trebuie să oferi a doua șansă și asta am de gând să fac. Am să mă asigur că prințul moștenitor va fi un împărat demn! Din acest moment trecutul meu nu mai există de aceea nu vă voi mai lăsa să îl folosiți ca pe o armă împotriva mea. Sper că nu vă veți încălca cuvintele, până și eu am dreptul la o nouă șansă. Lăsați-mă să folosesc această șansă pentru a vă demonstra că un om are puterea de a schimba lumea. Dacă nu voi reuși, sunt dispus să îmi primesc pedeapsa" (spuse acesta aplecându-și capul și dispărând ca o umbră în noapte)

La răsărit, Luan încetă să mai caute o cale de scăpare. Părea că nu mai poate să iasă din odaia sa deloc. Dar totuși nu putea renunța. Trebuia să îi spună Împăratului tot ce auzise în legătură cu Generalul. 

Începu din nou să gândească, dar fusese întrerupt de un zgomot neașteptat. Luan se ascunse repede și luă o sabie în mână. Observă o umbră ce se furișase în odaia sa. 

"Ieși. Nu trebuie să te ascunzi acolo. Sunt eu" (se auzi o voce groasă cunoscută)

Luan ieși și îl văzu pe Comandant stând împroptit. 

"Ce faci aici? Cum ai intrat?" (întrebă Luan surprins)
"A fost foarte ușor. Poți să mori cu asemenea gărzi. Te scot de aici"
"Vorbești serios? Nesocotești ordinul împăratului?"
"Vrei să rămâi aici atunci?"
"Nu! Să mergem"

Comandantul îi arătă calea și ieșiră fără să fie observați din cetate. La mijlocul drumului, dădură de niște gărzi ce patrulau zona, așa că acesta îl ascunse pe Luan și îi urmări din depărtare. După câteva minute, calea era liberă. Plecară spre Culmea Tanxie (pronunție: Tanș-ie) unde Comandantul avea de gând să îl învețe pe prinț cum să fie un împărat demn chiar dacă "răpindu-l" așa din cetate, ar putea însemna executarea. 

"De ce m-ai adus aici?" (îl întrebă Luan confuz)
"Vrei sa devi un împărat drept?"
"Ce te-a apucat așa dintr-o dată?"
"Doar răspunde-mi. Nu am de gând să îmi pierd viața din cauza unei persoane care nu merită sacrificiul"
"Ce sacrificiu? Nu înțeleg despre ce vorbești"
"Te întreb altfel. Cum vezi acest popor sub domnia ta?"
"L-aș vedea fericit. Cum spunea tata: dacă oamenii nu sunt fericiți, cum poate împăratul să zâmbească?"
"Deci vrei să devi un împărat drept"
"Da"
"Atunci nu voi regreta soarta pe care mi-am ales-o. Începem de azi"
"Ce începem?"
"Antrenamentul tău. Să fi aici la fiecare apus"
"Antrenament?"
"Începem cu scrierea și citirea. Un împărat trebuie să fie învățat pentru a nu fi controlat de persoanele nepotrivite"
"M-ai salvat de la lecțiile regale ca să mă aduci aici să facem lecții?"
"Exact. Așa că taci și ascultă ce îți spun"

Asta se întâmplă în fiecare noapte. Luan evada mereu pe furiș și venea la Culmea Tanxie. Trecură două luni de la ultima manifestare de rebeliune iar lucrurile din Cetatea Lotusului se calmară. Dar nu se știa pentru cât timp. 

*Sediul Triadei* 

"Chair dacă nu îi mai putem ataca, trebuie să continuăm cu revolta. Trebuie să îi arătăm împăratului nemulțumirea poporului. Acel general trebuie distrus" (spuse unul dintre liderii triadei)
"Ai mare dreptate. Trebuie să continuăm să luptăm indirect pentru acest ținut demn de milă. Comandante, vei continua să împrăștii bilețele. Trebuie să termini înainte de răsărit" (continuă cel de-al doilea)

Comandantul își luă straiele și arcul și porni spre Cetatea Quize. Trăgea cu săgeți de care erau lipite bilețele cu mesaje împotriva acestei nedreptăți create între nobili și țărani. Era ca o umbră în noapte, aproape invizibil.

Luan îl aștepta de câteva ore. Până la urmă, spre răsărit, Comandantul își făcu apariția. 

"Dacă știai că nu vei veni trebuia să mă anunți" (spuse Luan iritat)
"Am avut ceva de făcut"
"Ce?"
"Nu contează. Nu e nevoie să ști"
"Eu plec. Răsare deja soarele. Împăratul va ști dacă nu apar"
"În regulă" (spuse Comandantul plecând imediat)
"E atât de ciudat. Câteodată mă îndoiesc dacă e de încredere"

Ajuns la Cetate în odaia sa, începu să se gândească la acest lucru care nu avea sens. Unde dispărea mereu comandantul? Ce tot făcea? Punându-i încrederea la îndoială, Luan se decise să îl urmărească de acum înainte.

În Cetate Generalul era agitat și nervos. Reuși să ia bilețelul înainte ca împăratul să îl poată vedea și citi. Deoarece pe bilețel scria toate nelegiuirile făcute de el în toți acești ani. Faptul că fura de la oameni în numele împăratului, că ucidea oameni nevinovați și că făcea contrabandă cu sclavi și argint luând mită de la oficialii statului. Acum era 100% decis să încheie odată pentru totdeauna cu acești rebeli. 

A doua zi, Comandantul nu venise din nou la antrenamentul cu Luan așa că acesta plecă spre Cetatea Quize decis să afle secretul acestor întârzieri. Ajuns în cetate începu să îl caute pe furiș.

Generalul ajunse și el cu trupele în cetate convins că va fi un atac plănuit al "Rebelului Mascat sau Ucenicul Nopții" așa cum îl numeau ei. Aștepta ziua în care îl va prinde și ucide de prea mult timp.

Comandantul se deghiză din nou și își luă arcul. Știa ce fire era generalul și era convins că îl va aștepta dar totuși nu avea de ales. Dacă ar lăsa frica de moarte să ia controlul cum ar putea vreodată să îi ofere tatălui său un stat așa cum visase înainte de a muri?