Toată lumea se strânse deja la locul de întâlnire. Comandantul se așeză în fața lor iar Luan se aliniase alături de restul.

"Se pare că ați ajuns cu toții! Și chiar înainte de apus. Felicitări!" (spuse comandantul mulțumit)
"Domnule comandant!... (spuse un tânăr de 19 ani pășind puțin în față)... Am auzit cornul sunând! Sunteți bine?"
"Eu sunt bine... Prostul ăsta nu e"

Luan îl privi simțindu-se puțin atacat.

"Din moment ce sunteți toți 17 aici, să vedem și niște rezultate... Care este primul?"
"Eu!" (spuse unul dintre băieți)
"Ce ai prins?"
"Un cerb cu două fețe!"
"Prin ce metodă?"
"L-am așteptat câteva ore într-un pom iar când a ajuns sub crengi am sărit pe el cu sabia și l-am răpus"
"L-ai așteptat?"
"Da!"
"Dacă vei participa într-un război vreodată vei pieri cu această tehnică! Crezi că inamicul e prost să vină el la tine? Îi va ucide pe cei ce îl caută iar tu vei privi măcelul! Reține: Nu te pune să numeri stelele de pe cerul nopții, pentru că te va prinde dimineața fără nici un rezultat!... Următorul!"

Un bărbat de vreo 30 de ani păși în față.

"Tu ce ai prins?"
"Un iepure pătat!"
"Un animal foarte rapid... Cum ai reușit să îl prinzi?"
"L-am prins într-o ambuscadă de săgeți bine planificată"
"Spui că ai prins numai unul?"
"Da!"
"Planul tău e unul bun dar dacă erai în război îți aducea sfârșitul!... O ambuscadă necesită minim 10 săgeți. Dacă un singur inamic ar fi venit spre tine, ai fi lansat toate acele săgeți?"
"Nu!"
"Văd că ai experiență mai mare decât un tânăr, dar numai la animale. Oamenii nu sunt cu mult diferiți dar sunt mai deștepți... Îndoiește-te de unul și vei fi surprins de toți!... Următorul!"

Luan păși și el în față privind la animalele celorlalți. Peștele său era foarte mic, cum ar putea să concureze cu așa ceva?...

"Ce ai prins? Sunt curios pentru ce aproape că ți-ai riscat viața!"
"Un pește miraj"
"Un pește miraj? Crezi că ceva atât de mic poate să te scape de pedeapsă?"
"Nu!"
"Cum ai reușit să îl prinzi?"
"A fost destul de dificil! L-am căutat timp de 3 ore în râu, iar atunci când l-am scos din apă mi-a citit gândurile transformându-mi fricile în iluzii. Dar mi-am dat seama că erau doar în mintea mea așa că le-am ignorat și am ucis peștele"
"Vrei să spui că ți-ai ignorat fricile ca să duci la capăt o misiune dată de mine?"
"Da... Cred... Probabil!"
"Interesant!... În loc să îți transformi iluziile în frici, ți-ai transformat fricile în iluzii. Dacă ai fi aplicat această tehnică într-o luptă probabil că ai fi supraviețuit până acum, mai departe depinde de tine"

Comandantul era pentru prima oară impresionat de gândirea și acțiunile lui Luan chiar dacă știa că nu va dura prea mult.
Termină cu toți și se pregăti să anunțe rezultatele constatate în urma acestei probe.

"Cu toții ați dus la capăt o misiune legată de arta vânătorii. Vă felicit! Dar, așa cum v-am spus, cele mai mici punctaje vor fi pedepsite indiferent"

Comandantul îi anunță pe cei care se aflau pe ultimele poziții, iar spre mirarea lui Luan, numele său nu fusese rostit. De dimineață, Luan fusese foarte obosit. Nu reușise să adoarmă decât foarte târziu. Trecu prin "școala" pe care îl obliga împăratul să o facă în fiecare zi și ajunse la antrenamente și mai târziu ca de obicei ceea ce îi atrase atenția comandantului.

"Acum vi pe la jumătatea antrenamentului? Îți permiți să lipsești doar pentru că te-am lăudat ieri?"
"Nu, Domnule!... Nu aș îndrăzni!"
"Și atunci? Care e motivul întârzierii tale?"
"Nu am dormit prea bine și încă mă simt puțin amețit..."

Comandantul îl privi atent analizându-l din cap până în picioare. Era puțin palid iar ochii săi erau roșii. Pentru prima dată părea că nu minte...
Unul dintre colegii săi care stătea lângă el îl lovi scurt și încet peste mâna urmând să spună "Ce ai pățit?" dar nu mai spuse nimic deoarece odată ce îl lovi Luan scoase un mic geamăt de durere. Comandantul veni lângă el grăbit și îi desfăcu straiele astfal încât să îi poată analiza mâna.
Îi văzu imediat rana cauzată ieri de către acel lup. Se infectase destul de urât.

"Nu ți-am spus să o tratezi? Crezi că ești o zeitate și te regenerezi fără să aplici unguente pe rană?"
"Îmi pare rău... Eu..."
"Dute imediat la medicul Noilor Învățăcei Războinici... Spune-i că te-am trimis eu!"
"Am înțeles..." (spuse Luan mergând cu greu abia cărându-şi propriile picioare)
"Pot să mă duc cu el Domnule Comandant?" (întrebă același tânăr care dorise să îl întrebe pe Luan de sănătate)
"Dute!"

Băiatul aleargă după Luan ca să îl prindă din urmă.
Comandantul îi privi plecând. După ieșirea acestora din arenă, își reluă instrucția.

Luan nu își tratase rana deoarece nu dorea ca supraveghetorul său să raporteze împăratului. Dacă ar fi aflat tatăl său despre o rană atât de urâtă, nu i-ar mai fi dat voie să părăsească Cetatea Florii de Lotus și odaia sa. Așa că a ținut totul secret înghițind în sec atunci când durerea persista. Toți doctorii din Cetate erau sub ordinul Împăratului de aceea nu apelase la nici unul. Norocul său fusese comandantul care îl cunoștea pe doctorul Noilor Învățăcei Războinici, singurul care nu se afla sub ordinul său deoarece aparținea domeniului armatei...

Luan își trată rana și se întoarse în arenă dar fusese trimis "acasă" cu niște vorbe tăioase dar adevărate:
"Ești rănit... Dacă ar fi fost să vorbim despre o luptă tu ai fi devenit veriga slabă. Atâta timp cât nu poți lupta încearcă să îi ajuți pe alții în tăcere în loc să îi încurci și să le aduci sfârșitul!"

La aceste vorbe ale comandantului se gândi Luan cât timp stătea întins în pat așa cum îl sfatuise doctorul.
Misterul acestui comandant "fără de chip și identitate" devenea tot mai greu de deslușit, aproape imposibil.

P.S: Am uitat să vă spun că această carte are la bază tacticile de război, unitatea și puterea de sacrificiu... Romantismul ocupă o poziție secundară. Totuși vorbim despre istorie nu despre ceva contemporan.

Și acum, am să vă prezint portretul fizic al celor 3 personaje principale ale cărții deoarece mi s-a cerut:

(Luan)

(Comandantul - Chu)

(Prințesa Văii Roșii)

Sper că v-a plăcut acest capitol. Cu aceste personaje voi lucra de acum încolo! ❤️