- Generalul e Ucenicul Noptii? (intreba garda surprinsa)
- Asta e imposibil, ce dovezi aveti? (intreba o alta garda)
- Puteti sa vedeti cu ochii vostri. Daca il perchezitionati veti gasi la el sulul pe care tocmai l-am furat din cetate. (raspunse primul lider fara ezitare)

Dadura ordin unor soldati din cetate sa se grabeasca pentru a-i spune totul imparatului si a confirma spusele celor doi lideri. Odata ce soldatii plecara, cei ce ramasera se asigurara ca nu mai e nimeni si ii dezlegara pe prizonieri.

- Plecati si nu va mai intoarceti. Acesta e ordinul Generalului. (spuse unul dintre soldati)

Liderii si oamenii lor plecasera imediat, iar soldatii se prefacura raniti dand alarma ca prizonierii au scapat. Acestia plecasera si ei alaturandu-se oamenilor ce fugisera din provincii pentru a scapa de razboi. 

Odata ce se decise care va fi pedeapsa imparatului Tinutului Lotusului, imparatul Kun rase cu pofta. Dupa atata timp, reusise sa puna mana pe ceea ce si-a dorit. 

- Luati-o pe printesa si inchideti-o intr-o temnita din Valea Rosie. Eu ma voi ocupa de vechiul meu prieten si de loiala sa garda. (spuse acesta zambind)

Inainte ca imparatul sa mai poata spune ceva, sau ca printesa sa fie dusa, cativa soldati aparusera calare indreptandu-se in viteza spre ei. Descalecara imediat si incepusera sa vorbeasca.

- Imparatul Kun a trimis un spion de temut printre noi!
- Ce vrei sa spui? (intreba imparatul Guo confuz)

Soldatul se apropie de general dar fusese oprit de garzile imparatului Kun.

- Da-le drumul, oricum nu au unde fugi. Lasa-l sa faca ce vrea. Chiar sunt curios despre ce vorbeste. (spuse Kun atent)

Ajuns in fata generalului care stia despre ce era vorba, incepuse sa ii caute prin straie. Luan ii privi confuz si derutat. Ce legatura ar avea Generalul cu toate astea?

- L-am gasit! (spuse raspicat soldatul oferindu-i sulul imparatului Guo)

Acesta citi totul in liniste mirat si parca usurat. Acest sul parea sa reprezinte cea mai puternica arma impotriva imparatului Kun care avea sa schimbe totul. Ridicand privirea spre Kun, acesta rezuma totul cu voce tare.

- Tu, tradatorule si ucigasule. Cum ai putut sa iti minti propriul popor? Tatal tau si-a ucis propriul frate pentru putere si ti-a oferit tie visul sau de a cuceri totul. Tu nici macar nu esti un imparat! Esti doar fiul unui proscris de rand. Daca ar mai trai Primul Imparat al Vaii Rosii te-ar fi pedepsit imediat atat pe tine cat si pe tatal tau pentru rusinea pe care i-ati adus-o.
- Despre ce vorbesti? De unde sti tu asta?
- Acest sul are pecetea regala, iar dovezile se afla in mana mea. (spuse acesta ridicand sulul pentru a-l vedea cu totii)

Soldatul ce il tinuse prizonier pe imparatul Guo pana acum luase sulul si il citi exclamand cu ura:

- Tradatorule! Cum ai putut sa te prefaci ca esti imparatul nostru atata timp? Ai ascuns moartea adevaratului nostru imparat si ai distrus un popor intreg! 

Dupa aceste cuvinte toti se dadusera in spate. Imparatul Kun isi iesise din minti de la manie. 

- Nu e adevarat! (spuse acesta nervos)
- Nu te mai crede nimeni tata. Tu ai ales aceasta cale. (spuse printesa pe un ton scazut)
- Ce sti tu? Am tinut la tine ca la propria mea fiica si tu ce faci?! Ma tradezi?
- Cum adica ca la propria ta fiica?
- Nu esti fata mea. Esti nepoata mea.
- Tu... (spuse aceasta complet confuza)

Toti se intoarsera impotriva sa in cateva secunde iar soldatii Tinutului Lotusului il prinsera imediat.

- Nici spionul tau nu mai e de folos acum, nu? (intreba soldatul Tinutului Lotusului)
- Despre ce spion vorbesti? (intreba acesta plin de ura)
- Cum ai putut? (intreba soldatul privindu-l de data aceasta pe general)

Luan ramase fara cuvinte privind cu spaima ceea ce tocmai se intampla.

- Ce vrei sa spui? Cum sa fie generalul spionul Vaii Rosii? (intreba Luan inaintand spre acestia)
- Generalul si-a trimis rebelii sa fure acest sul de care nimeni nu stia ca exista si care se afla exact in cetate. A vrut sa scape de dovezi pentru a-i oferi stapanului sau sansa de a castiga. S-a jucat cu noi in tot acest timp! (raspunse soldatul care se simtea tradat)

Luan pasi in fata generalului si il privi in ochi.

- Eu nu cred asta. Nu vreau sa o fac. Asta nu esti tu! (spuse Luan mai serios ca niciodata)
- Ba da. Acesta sunt eu cu adevarat. Nu trebuie sa o crezi, nu ti-am cerut asta. (spuse generalul prefacandu-se dezgustat)
- M-ai dezamagit. Nici nu sti cat de mult m-am gandit la ceea ce simteam cu adevarat. Cum ai putut sa transformi intr-un timp atat de scurt iubirea mea in ura? (il intreba cu ochii umezi si pe un ton scazut Luan)
- Ti-am mai spus. Noi doi nu putem fi nici macar prieteni, ce rost are sa visezi la mai mult? M-am jucat cu sentimentele tale pentru a afla mai multe. Esti prea credul si naiv.
- Asa e. Dar de acum, nu voi mai avea mila pentru tine. S-a terminat. (spuse acesta stergandu-si ultima lacrima si intorcandu-se cu spatele)

Chiar daca se simtea de parca inima sa fusese strapunsa de mii se sabii, nu putea sa isi lase sentimentele sa ii distruga planul. Luan era punctul sau sensibil, dar de data asta trebuia sa astepte. Soldatii il prinsera imediat, iar imparatul il privi dezamagit.

- Chiar am crezut in tine. Ai facut atatea pentru acest tinut, dar se pare ca totul a fost doar o minciuna.
- Chiar si dupa toate acestea, odata cu pierderea razboiului aveai de gand sa ma ucizi oricum, exact asa cum ai facut si cu restul, exact cum ai facut si cu tatal meu...
- Tatal tau? (intreba imparatul confuz)
- Generalul Zhang Ruo. Iti suna cunoscut? (intreba generalul luandu-si dupa inima greutatea cuvintelor pe care nu putuse niciodata sa le spuna cu voce tare)
- Tu esti fiul lui Zhang Ruo? Nu ma asteptam ca fiul unui om atat de loial sa devina un rebel ce lupta impotriva propriului tinut. Tatal tau ar fi dezamagit.
- Gresesti. Tatal meu ar fi mandru. Daca spui ca era atat de loial, cum de te-ai indurat sa il ucizi?
- Pentru ca urmez traditia stramosilor mei ce au aplicat acest lucru timp de sute de ani. 
- Atunci ce mai astepti? Ucide-ma si pe mine. Eu nu ti-am fost loial, te-am tradat, la un moment dat am vrut sa te ucid... (aceste cuvinte ale lui Chu nu reprezentau minciuni, erau adevarul ce trebuia spus la un moment dat)

Imparatul Guo, intors cu spatele la acesta, facu semn fara ezitare soldatilor sai sa il ucida.

- Am doar o ultima dorinta. (interveni Chu imediat)
- Care e aceea?
- Nu pot fi ucis de oricine. Totusi, sunt un om important pe care nu l-a putut prinde nimeni.
- Si atunci?
- Vreau ca acea persoana sa fie Printul Mostenitor.

Luan il privi cu ochii deschisi larg, iar inima sa batea necontrolat. Imparatul accepta imediat fara a mai sta pe ganduri.

- In regula. Asa sa fie. (spuse acesta privindu-l pe Luan)

Luan se apropia de Chu si il privi drept in ochi incercand sa ii arate ca nu ii mai pasa, dar inima sa spunea altceva. Stranse manerul sabiei si incerca sa o ridice dar mainile sale tremurau prea tare.

- Ai mai facut asta o data. Iti mai amintesti? Nu e atat de greu. Exact cum ti-am aratat. (ii spuse Chu privindu-l in ochi de parca s-ar fi intors in trecut la momentul in care il invata pe Luan cum sa manuiasca o sabie)
- Nu! Nu pot sa fac asta... (spuse acesta ezitand)
- Esti viitorul imparat. Daca nu poti ucide un inamic, cum iti vei proteja poporul? (ii spuse tatal sau privindu-l serios) Nu mai esti un copil asa ca nu te mai comporta ca unul!
- Cineva mi-a spus odata ca judecata se face atat cu mintea cat si cu inima. Daca intre cele doua nu exista un echilibru, atunci nu esti pregatit sa judeci. (continua Luan citand ceea ce ii spusese Chu acum mult timp)

Auzind vorbele sale iesind din gura lui Luan, Chu se simti mandru dar stia ca nu are tot timpul din lume asa ca prinse mana acestuia in care se afla sabia strans. Luan isi intoarse in acel moment privirea din nou spre acesta surprins.

- Tine sabia strans si nu ii da drumul orice ar fi. (ii spuse Chu asezandu-i varful sabiei in partea sa dreapta in timp ce Luan il privea confuz) Stiu ca orice ti-as spune nu iti poate schimba inima. Print prostut. (Continua acesta facand un pas mai aproape, sabia strapungandu-l incet) Degeaba incerc sa te fac sa ma urasti. Stiu ca ti-am pierdut increderea si ca merit totul, dar te rog sa crezi un ultim lucru. Indiferent de cat de mult ii urasc pe cei la care ti, pe tine nu te-am urat si nici nu am sa o fac vreodata... si sti de ce? (spuse acesta facand un alt pas in fata in timp ce Luan il privea in liniste cu ochii rosii si umezi) Pentru ca de cand te-am intalnit prima data, am simtit ca trebuie sa te protejez, la inceput din datorie, dar mai apoi din propria dorinta. Din acel moment, ai devenit cea mai importanta persoana. Nu te mai pot proteja, de acum inainte o vei face singur. Si aminteste-ti, tinutul nu iti apartine, dar e de datoria ta sa il protejezi asa ca orice s-ar intampla, sa nu cumva sa renunti. (spuse Chu ajungand la cativa centimentri de Luan, sabia strapungandu-l complet) Moartea e un cadou pe care numai tu mi-l poti oferi. 

Ridica o mana pe care o aseza pe umarul acestuia privindu-l atent, parca dorind sa isi imprime imaginea sa in inima pentru vecie.

- Nu cred ca trebuie sa rostesc ultimele cuvinte. Pare ca sti deja ce voiam sa iti spun dupa cum iti cad lacrimile. Ce ma fac cu tine, print prostut? (spuse acesta zambind)

Dupa aceste ultime cuvinte, isi folosi mana ce statuse asezata pe umarul lui Luan pana acum pentru a-l impinge cu forta astfel incat sa scoata sabia fara ezitare. Odata ce fusese scoasa, Chu scuipa sange si cazu in genunchi. Odata ce il vazu jos unul dintre soldatii din spatele sau isi ridica sabia si dintr-o miscare rapida il taie fara ezitare. 

- NUU! (striga Luan a carui inima se sfasiase complet)

Acesta cazu intins pe pamant acceptandu-si destinul pe care chiar daca incercase sa il schimbe nu putuse sa il evite. Gandindu-se la toate acestea, dadu drumul unei lacrimi care de altfel erau extrem de rare. Acesta privi in sus spre nori si sopti cu greu:

- Am reusit, nu? Esti mandru de mine tata? Asta e finalul visului tau, Tinutul e pe maini bune, acum sunt sigur de asta.

- Duceti prizonierul in cetate unde isi va astepta pedeapsa. Razboiul a luat sfarsit, fie ca pacea si prosperitatea sa domneasca din nou. (spuse imparatul impacat si fericit)

Intr-un moment de neatentie, imparatul Kun scapa din mainile soldatilor si isi puse sabia la gatul imparatului Guo ceea ce ii sperie pe toti.

- Acum ce aveti de gand sa faceti? Imparatul vostru pretios e in mainile mele. (spuse acesta razand ca un nebun)
- Da-i drumul. Indiferent de amenintarile tale, nu vei scapa niciodata. (spuse Luan trecand dintr-o stare in alta)
- Mai vedem. (spuse acesta privindu-l drept in ochi)

In timp ce amenintarile imparatului Kun ii speriau pe toti, lacul de lotusi incepu sa straluceasca, iar din el se inalta un lotus de foc.

Toti privira cu admiratie dar si cu spaima acest lucru. 

- Lotusul sacru... (spuse Luan privindu-l confuz) 
- Dar cum? (interveni printesa)
- Chu! "Pentru a iesi la suprafata si a deveni rosu are nevoie de sangele unui razboinic cu inima pura." Acum inteleg. Pamantul incepu sa se cutremure inspaimantandu-i pe toti. Se facu intuneric, norii acoperind complet soarele. In acest intuneric, se ivira doua lumini puternice, doi lotusi de o frumusete rara care ii inconjurau pe Luan si pe printesa.

Se pare ca Marele Lotus nu prezise la nasterea lor faptul ca acestia erau sortiti unul pentru celalalt, ci faptul ca cei doi erau sortiti sa devina Gardienii Lotusului Sacru. Imparatul Kun dori sa scape neobservat, dar printesa isi folosi puterea de gardian a lotusului pentru a-l opri. Lumina celor doi lotusi se stinse, dar puterile acestora ramasera inauntrul celor doi.

Soarele straluci din nou, iar pericolul disparuse complet. Toti se bucurasera aclamand. Numai Luan nu putea sa sara in sus de fericire. Se apropia incet de Chu si se aseza langa el in genunchi atingandu-i incet coltul ochiului pentru a-i sterge o lacrima.

- Ai planuit asta demult, nu-i asa? De cat timp, de ani intregi? Multumesc. Tu m-ai invatat sa nu renunt atunci cand e greu, sa lupt pentru ceea ce cred ca e corect, sa nu judec doar cu mintea si cel mai important, m-ai invatat sa iubesc, chiar daca fara sa ne dam seama. (spuse Luan zambind printre lacrimi)
- Am fost atat de preocupat sa implinesc visul tatalui meu de a crea o lume mai buna, incat nu am realizat decat acum, ca lumea mea era reprezentata de tine. Cum as putea crea ceva mai bun de atat? (continua Chu privindu-l cu greu in ochi)
- Hai sa facem o promisiune. Sa ne intalnim din nou, intr-o alta viata, una in care eu nu sunt un print iar tu nu esti garda mea. Promiti?
- Iti promit... (spuse acesta zambind si intinzandu-si mana pentru a-i atinge obrazul dar nu reusi pana la capat inchizandu-si incet ochii)

Luan ramase tacut si totusi cu un zambet abia vizibil dar existent.

Imparatul Kun isi primise pedeapsa, printesa ocupa locul de imparateasa a Vaii Rosii, iar luan domnea peste Tinutul Lotusului. Lumea era plina de pace si prosperitate, iar soarele parea ca straluceste mai tare ca niciodata. Totul revenise la locul sau. Liderii se intoarsera cu oamenii in provincie renuntand la ceea ce faceau inainte si ducand o viata linistita.

Luan isi facea timp in fiecare zi sa mearga la hanul din provincia Quize sau sa priveasca cetatea si arena intins pe acoperis in noapte. Aceste locuri ii erau cele mai familiare fiind pline cu tot felul de sentimente. Totul purta memoria primei si singurei sale iubiri.

P.S: Si ca de final, hai sa vedem impreuna cateva memorii:

1) Peripetiile din han

2) Calaritul impreuna

3) Privirea cetatii de pe vesnicul acoperis

4) O imbratisare emotionanta

5) Primele lacrimi oferite de iubire

- Luan

- Chu

Sfarsit...

Si marea surpriza: 

Volumul II

2023-2024