7

Discuția cu Morgan mi-a dat foarte mult de gândit. Aproape toată seara am stat închisă în camera mea, meditând asupra lașității de care Morgan m-a acuzat. Știam că, într-o oarecare măsură, vorbele sale erau adevărate.

Totuși nu voiam să o admit cu voce tare, nu îmi doream să mă dau bătută în fața sa. Știam prea bine că pierdusem prea mult timp dedicându-mă cu totul celor care încă sufereau pe urma greșelilor mele ca să mă mai pot întoarce la ceea ce am fost cândva - eram atât de pierdută, încât renunțasem să mai caut calea spre mine, cea de care fusesem cândva atât de mândră. Renunțasem la toate lucrurile care îmi plăceau, mă resemnasem cu timpul. Nu îmi era străin nici faptul că poate făcusem din vina mea un soi de pedeapsă pe care mă sileam să o duc la capăt. Nu vedeam altă cale decât cea care-mi era clară.

Am greșit, iar din iubire pentru cel căruia i-am greșit, am ales în mod voit să uit de mine. Doar așa puteam să-mi răscumpăr greșelile. Una câte una, până când nu va mai fi nimic de iertat.

Abia atunci aveam să mă simt împăcată cu mine.

Însă, pentru moment, tebuie să îndur așa cum îndură el și să sper în continuare că într-o bună zi își va reveni și va putea fi fericit din nou.

M-am rostogolit pe pat, și-am rămas așezată pe burtă, privind, cu palmele îndesate sub bărbie, la fotografiile ce-mi împânzeau pereții, mai cu seamă în direcția uneia care înfățișa un Morgan mai mititel, dar care avea un zâmbet care le eclipsa pe toate celelalte. Am surâs. Dacă ar fi să pun trecutul față în față cu prezentul, Raymond cel mic probabil că s-ar speria cumplit de bărbatul sec și aspru care a devenit, chiar dacă probabil ceea ce afișa el era numai o mască, ceva îmi spune că zâmbetul acela fericit nu îi va mai curba niciodată buzele așa cum o făcuse odată. Ura îi înlănțuise inima și totuși... încă existau clipe, scăpări de moment, în care putea arăta și compasiune oamenilor.

Iar asta îmi demonstra că încă mai exista bine în el. Un bine întortocheat, ascuns cu îndemânare pe undeva prin sufletul său, însă asta nu putea masca adevărul pur - în esență, era un om bun.

Gândul mi-a zburat iarăși la discuția noastră din mașină și-am oftat profund. Chiar dacă Raymond avea dreptatea sa, acum nu mai era nimic de făcut în privința lucrurilor care s-au întâmplat. Faptul fusese comis cu mult timp în urmă.

Trecutul nu putea fi șters cu buretele, o știam amândoi prea bine.

Mă abandonasem de multă vreme. Poate că dacă cineva ar fi fost acolo să-mi spună că greșesc, nu aș fi ajuns în punctul ăsta. Poate că nu aș fi apăsat mai mult pe accelerație în noaptea aceea.

Poate că acum aș fi fost o adolescentă banală căreia i-ar fi stat capul numai la tipi sexy cu șase pătrățele și cu un zâmbet tare șmecher.

M-am rotit din nou, și-am rămas întinsă pe spate, privind cu ochii închiși la lumina ce aproape că reușea să străpungă bariera pleoapelor mele atunci când cineva a ciocănit în ușa mea.

— Intră! am exclamat, încă ținându-mi ochii închiși. Nu era nevoie să mi-i deschid ca să îmi dau seama cine era. Parfumul său ajunsese la nările mele odată cu briza de aer rece pe care a adus-o înăuntru atunci când a intrat în cameră.

— Bună, somnoroaso! mi-a urat Max, pășind în direcția mea. Unu, doi, trei pași mari i-au trebuit ca să ajungă să se așeze lângă mine, pe pat. Ce faci? m-a întrebat curios.

Am mârâit în chip de răspuns, apoi m-am tras mai aproape de el, sprijinindu-mi capul de coapsa sa. L-am simțit încordându-se sub tâmpla mea, însă asta s-a întâmplat foarte repede. În clipa imediat următoare s-a relaxat complet sub greutatea capului meu.

— Atât de obosită ești? m-a întrebat cunoscător, râzând ușor. Mi-am mișcat capul pe piciorul său, afirmând. A râs din nou, apoi mâna lui mare și grea s-a strecurat printre șuvițele mele de păr umede care s-au adunat cumva pe fruntea mea. Părul nu mi se uscase nici măcar după aproape două ore de la duș. Dețin o informație de care sunt mai mult ca sigur că are să te trezească bine de tot, mi-a zis și am putut simți cum trunchiul i se clătina, semn că se abținea să nu izbucnească în hohote.

— Ce anume? am întrebat și, trebuie să recunosc, chiar mă făcuse curioasă.

— Chiar vrei să știi? a întrebat amuzat, ducându-și mâna în jos, pe după ureche până la maxilar. L-a atins scurt, după care s-a întors la fruntea mea, unde s-a pornit să-mi descâlcească părul.

— Normal că vreau! am mormăit agasată. De ce naiba aș fi întrebat? am continuat.

A râs. De data asta nici măcar nu a încercat să se ascundă de urechile mele ascuțite. Știa prea bine că-l simțisem, șiretul!

— Am făcut ciocolată de casă, mi-a spus, iar eu am acționat pe loc. M-am ridicat în capul oaselor și l-am privit cu ochii mari.

— Ai făcut ce?! l-am întrebat, ca să mă asigur că nu făcuse glume pe seama mea. Max a râs și mai tare, sprijinindu-se cu ambele brațe de pat, mișcare care a făcut ca tricoul să i se ridice pe abdomen, dezvăluind partea de jos a unor posibile pătrățele. Pe deasupra era și bronzat.

Nu. Niciodată, mi-am zis.

— Ciocolată de casă, mi-a zis senin. Bine, firește că nu am făcut-o din dorința mea, ci la cererea lui Chase și Ashlin. Știau că doar așa ai fi venit în vizită pe la noi.

L-am privit încruntată preț de câteva clipe.

— Ba nu-i așa! l-am contrazis înverșunată, însă privirea lui gravă m-a adus cu picioarele pe pământ. Mi-am țuguiat buzele, privindu-l pe sub sprâncene. Bine...poate doar puțin, am recunoscut, iar la auzul cuvintelor mele, pe fața lui a apărut din nou acel zâmbet pe care-l afișase cu câteva minute înainte.

— Deci? Ce zici? m-a întrebat, o invitație discretă care se voia a fi o rugăminte. I-am zâmbit scurt înainte să mă trag la marginea patului. M-am ridicat și m-am îndreptat țintă spre dulap, în căutarea unor haine lejere, de preferat un trening.

— Tu ce crezi? l-am întreabat zâmbind scurt, doar pentru că ocheada sa începuse să-mi ardă tot spatele în încercarea de a mă convinge. Sper că ai și Cola, i-am zis atunci când am scos din dulap, fără intenția mea, un sutien roșu sângeriu cu dantelă pe care l-am scăpat pe jos în clipa imediat următoare.

Am făcut ochii mari, inima mi-a ratat o bătaie și m-am aplecat ca vântul, apucându-l în grabă, apoi l-am aruncat înapoi în dulap, însă nu înainte să apuce blondul să îl vadă. Desigur, când am privit spre el ca să văd dacă nu cumva îl văzuse, el deja privea țintă în partea opusă a camerei, spre fotografiile de pe perete.

Chiar și așa, știam că-l văzuse. Ceafa lui era al naibii de roșie.

Obrajii mei erau la fel.

***

De îndată ce-am intrat în casa Turnerilor, mirosul dulceag mi-a inundat nările și m-am lăsat purtată de propriile mele picioare spre bucătărie, lăsându-l pe Max să închidă ușa în urma noastră.
Imediat ce-am trecut peste pragul ușii am zărit un cal blond ascuns după blatul mesei. M-am încruntat. Unde erau ceilalți trei? m-am întrebat confuză, făcând un pas înainte.

Mare greșeală.

Din lateralele intrării în bucătărie celelalte două capete blonde s-au avântat asupra mea și nu am avut timp nici măcar să reacționez atunci când s-au agățat mai tare de mine, cuprinzându-mă mai bine între brațele lor. Am eliberat un hohot ușurat printre buze și abia mai apoi l-am auzit pe Max pășind în urma mea, apropiindu-se.

— Ce Dumnezeu? i-am întrebat amuzată, trecându-mi un braț după capul lui Ashlin, în timp ce pe Caden îl ciufuleam bine de tot. V-a fost așa dor de mine? Am chicotit, privindu-i roșind ușor. Am privit cu colțul ochilor la Max, care îl văzuse și el pe Abel, ascunzându-se după masă.

A icnit, apucându-i gulerul bluzei pentru a-l ridica în picioare.

— Ce naiba, Abel? a exclamat Max, iar eu m-am încruntat ușor, pășind înainte, cu cei doi încă agățați de mine.

Abel era întors cu spatele către noi, așa că nu am putut să văd ce se întâmplase decât atunci când ne-am apropiat îndeajuns de el. Imediat ce s-a întors spre noi, fața lui maronie aproape că m-a făcut să țip. Am clipit apăsat, apoi mi-am îndreptat privirea spre masă.

Așa deci! mi-am zis, râzând în sinea mea. Se pare că eu nu eram singura disperată după dulciuri. Am înțeles și motivul pentru care aproape că mâncase jumătate din ciocolată. Max are obiceiul de a găti, mult și sănătos. Firește că și băieții sunt nevoiți să mănânce cu el, lucru care le displace profund, mi-am zis, observând dezastrul de pe masă.

Cred cu tărie că Max e prea obsedat de un stil de viață sănătos.

— Parcă nu îți plăcea ciocolata! l-a certat Max, privindu-l acuzator pe Abel, care și-a lins liniștit degetele pline de ciocolată sub ochii sfredelitori ai fratelui său, total neafectat de cuvintele sale.

— Nu am zis niciodată asta, tu ai crezut ce ai vrut, iar eu nu te-am contrazis, domnule mănâncă-ți-toate-legumele-din-farfurie. Vrei să-ți dau un pont? l-a întrebat mai apoi, încrezător în propria sa persoană. Nimeni nu mănâncă legumele tale prăjite după o tură de alergat la ora cinci dis-de-dimineață. Peppa nici măcar nu se uită la ele! Și-a întărit afirmația.

Eu și cu cei doi băieți care îmi dăduseră drumul între timp priveam măguliți la începutul unui scandal de zile mari. Am căutat-o cu privirea pe Peppa, pisica Turnerilor, însă n-am văzut-o la farfurioara ei din bucătărie. Trebuie să fi plecat încă de când au început băieții să facă ciocolată, mi-am zis, știind că nu erau tocmai silențioși.

Max a exclamat șocat, privindu-l așa cum un părinte și-ar privi copilul neascultător. În fond, el era cel care îi crescuse pe cei patru băieți după ce mama lor, Amelia, murise încă de când el avea nouă ani. După moartea ei, tatăl lor devenise agresiv și începuse să bea. Încă țin minte cum venea la mine, plin de vânătăi, uneori seara târziu, alteori dimineața devreme. A îndurat multe, iar eu îl compătimisem dintotdeauna. L-am ajutat așa cum am putut, desigur, asta implica și creșterea fraților săi, însă de la accident încoace am încetat să mai fiu așa prezentă în viața lor. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Max le-a fost și mamă și tată, însă le lipsise o figură maternă - feminină. Partea cea mai proastă era aceea că distracția deja începuse - adolescența, perioada de răzvrătire. Îmi puteam da seama că Max, cu toate că se pricepea la toate, nu putea să le controleze ieșirile adolescentine.
M-am simțit prost pentru că nu am putut să le fiu aproape o vreme, însă acum, observându-i mai bine, am înțeles că era nevoie de mine și aici.

Și n-am ezitat să pășesc înainte, pentru a aplana situația, însă altă voce, mai groasă decât a mea a tunat peste cearta lor.

— Chiar aveți de gând să vă certați în prezența Arissei? întrebat, răbdător Chase. Ochii verzi ai Amaliei pe care Chase îi moștenise mi-au biciuit obrazul atunci când l-am privit șocată cum stătea sprijinit de tocul ușii, privindu-mă de sus, însă ceea ce m-a șocat mai mult a fost vânătaia urâtă ce îi păta obrazul bronzat. Am înghițit în sec.

Micuțul Chase care fusese cândva îndrăgostit lulea de mine crescuse. Și încă mult. Puteam jura că îl ajungea pe Max din urmă. Din toate punctele de vedere, mi-am zis, luându-mi privirea de la el cu urechile aprinse. Micuțul Caden se apropiase din nou de mine și, cu ochi rugători, mi-a așezat mâna pe creștetul său.

Am privit în jos și mi-am simțit fața fierbinte. Ochii mă pișcau tot mai tare cu fiecare clipă care trecea. Vinovăția își încleștase și mai mult degetele în jurul inimii mele. M-am aplecat pe vine, sărutându-l pe Caden fugar pe obraz, apoi m-am îndreptat spre Chase, care îmi urmărise fiecare pas făcut în direcția sa. Îl vedeam cum mă analiza, de sus până jos. Ochii i se plimbau peste colanții mei de sport, urcând în sus, spre puloverul larg pe care obișnuiam să îl port în zilele ploioase. Privirea i se îmblânzise la vederea lui. Fusese un cadou de la el, mi-l luase din banii economisiți de el și m-am simțit teribil atunci când aflasem acest lucru, totuși, la insistentele sale, am acceptat. Fusese un copil atât de dulce, încât nu puteam să refuz nimic venit din partea lui.

— Cine ți-a făcut asta? am întrebat, trecându-mi vârful degetelor peste obrazul său. Mă chinuiam să ajung la el, deja ridicată pe vârful picioarelor. Mi-a observat disconfortul, așa că mi-a prins talia cu palmele, susținându-mi greutatea cu propriile sale mâini pentru a-mi fi mie mai ușor. Am simțit presiunea pe care o depunea peste pulover odată cu pulsul său. Era puternic. Și foarte accelerat. L-am privit și mai atentă, și-am observat și alte vânătăi pe fața lui. Aproape că se vindecaseră, însă nu de tot, lucru care mă făcea să încep să mă îngrijorez tot mai mult pentru el.

— Andrew, mi-a răspuns scurt, apoi și-a întors chipul pe partea celalată, ferindu-se de privirea mea. Am clipit des, încercând să procesez cele auzite. Privirea lui abia îmblânzită se întunecate din nou, iar presiunea depusă asupra taliei mele devenise tot mai mare, aproape dureroasă, însă nu am scos niciun cuvânt.

Îi puteam înțeleg furia, dar nu aș fi știut niciodată cum se simte altă furie decât cea direcționată către propria persoană.

— Tatăl vostru s-a întors în oraș? am întrebat de îndată ce Chase a dat drumul taliei mele. Am făcut un pas înapoi și-am privit întrebătoare spre Max. De ce nu mi-ai spus nimic?

Prietenul meu a privit pieziș, iar eu i-am așteptat răspunsul.

— Erai și așa stresată cu treburile tale, nu am vrut să te îngrijorez mai mult cu problemele mele, Ari...

Am simțit amețeala fremătându-mi în trup și am pășit înainte, spre scaunele de lângă masă, pentru a mă așeza pe primul pe care l-am văzut în calea mea, însă înainte să mă pot așeza pe scaun, amețeala mi-a paralizat picioarele și am simțit cum o pâclă densă mi-a întunecat privirea. Pentru câteva clipe nu am avut control asupra propriului meu corp. Mă simțeam de parcă pluteam pe un nor și nu puteam vedea sau auzi ceva, abia după câteva minute mi-am venit în simțiri, brațe calde atingându-mă din diferite părți.

Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că eram pe jos, în brațele lui Chase, timp în care Max îmi ștergea fruntea cu un prosop umed. Caden îmi strângea una dintre mâini între palme, iar Abel îmi ținea capul în poala sa, masându-mi scalpul.

Am clipit des, încruntându-mă.

— Ce s-a întâmplat? glasul meu i-a trezit pe băieți, iar Max, care fusese să umezească din nou prosopul s-a întors la mine într-o clipită, privindu-mă ușurat.

— Ai leșinat, a răspuns Chase, și l-am simțit răsuflând ușurat.

L-am privit șocată. Eu nu am leșinat niciodată.

— Pe bune? am întrebat, încruntându-mă la mâinile mele pe care le puteam simți tremurând. M-am ridicat în șezut, apoi în picioare, pe urmă m-am întors spre băieți, buimacă. Max m-a condus spre un scaun, iar de data asta chiar că m-am așezat pe el, mi-am zis râzând. Când am privit din nou la ei, i-am văzut mult mai ușurați decât atunci când mi-am deschis ochii.

— Ești bine, Ari? m-a întrebat Caden, mezinul Turnerilor. Am afirmat din cap, apoi mi-am întins mâna spre ciocolata de casă.

— Ăsta e medicamentul meu magic! i-am zis, fluturând bucata de ciocolată prin fața lui. Vrei și tu? l-am întrebat, iar el a afirmat din cap. L-am putut auzi pe Max exclamând scandalizat, însă palma lui Chase care l-a lovit după ceafă l-a redus la tăcere. Ziceați că a venit Andrew din nou acasă? am reluat subiectul pe care îl începusem înainte să amețesc. Încă îmi simțeam trupul slab, dar nu voiam să le dau băieților alt motiv de îngrijorare. Aveau deja destule.

Ash și-a împreunat brațele în dreptul pieptului, privindu-l pe Chase cu ochii mijiți, apoi a privit spre mine.

— Da, mi-a răspuns nonșalant. Gunoiul ăla a rămas fără bani și a venit să ceară de la noi, din nou! a mormăit, privind în pământ.

Mi-am mărit ochii, privind spre Caden, pe care îl știam de-a dreptul înfiorat de tatăl său biologic. Trebuie să-i fi fost foarte frică atunci, am gândit, compătimindu-l și l-am tras lângă mine pentru a-i aranja părul. O acțiune banală. O acțiune care totuși l-a făcut să se înmoaie sub atingerea mea fierbinte. I-am zâmbit, atunci când ochii lui i-au ațintit pe ai mei, iar în colțul gurii sale a apărut o gropiță drăgălașă.

— De aceea ai plecat de la service? l-am întrebat pe Max, simțind un fior de remușcare în stomac. Remușcarea mea a devenit tot mai densă imediat ce capul lui a clătinat în semn afirmativ.

Am expirat aerul pe care îl ținusem captiv în plămâni cât îi așteptasem răspunsul și m-am simțit cuprinsă de o stare de greață profundă față de omul care ar fi trebuit să aibă grijă de copii săi după ce soția lui decedase.

— Totuși, vânătaia aceea e recentă, am insistat, privind spre Chase.

Max a afirmat din nou.

De data asta cel care vorbise fusese chiar Chase.

— S-a întors să ia cu el mașina lui Max, mi-a explicat. Omul acela nu a muncit cot la cot cu noi ca să-și permită să ia tot ce vrea el de la noi. Așa că nu am vrut să i-o dau, mi-a zis, iar privirea sa a devenit rece ca gheața. Mi-am luat câțiva pumni, dar am și dat! a continuat, și cumva, la auzul vorbelor sale nu am simțit niciun soi de remușcare atunci când m-am bucurat că a făcut asta. Omul acela merita mult mai mult decât niște simpli pumni.

— Ajunge! a intervenit Max, stricăm toată atmosfera aducându-l pe Andrew în discuție. Chiar nu am chef să o văd pe Arissa ieșind pe ușă mai îngrijorată decât a venit.

— E în regulă, l-am liniștit. De ce nu ai făcut nimic cu vânătaia aia? l-am întrebat pe Chase, iar acesta a ridicat din umeri. Mai ești rănit în altă parte? l-am întrebat. A dat afirmativ din cap și m-am încruntat, apoi am întrebat din nou. Mai e cineva rănit?

— Da.

Răspunsul venit din partea lui Max m-a lăsat mască, pentru că prietenul meu nu obișnuia să fie violent. Evita încăierările și nu se băga în situații prostești. Pur și simplu nu era în firea lui.

I-am privit pe cei doi frați obosită, însă m-am întors pe călcâie și am dispărut din aria lor vizuală pentru câteva minute. Când m-am întors înapoi în bucătărie purtam pe brațe trusa de prim ajutor care fusese bine ascunsă în dulapul de deasupra chiuvetei.

Cei cinci băieți mă priveau cum scoteam spirt, dischete, niște plasturi și ceva pansament din cutie fără să adauge nimic.

Mi-am ridicat privirea spre ei, ochindu-i întrebătoare.

— Ei bine, unde sunt rănile? I-am întrebat, îndoindu-mă că le-au tratat în vreun fel.

Chase m-a privit cu colțul ochilor în timp ce Max s-a prefăcut că nu aude.

— Băieți! am exclamat, privindu-i grav. Arătați-mi! Acum! am insistat, privindu-i grav pe amândoi, pe rând.

Max a cedat primul, și-a prins tivul tricoului și l-a dat peste cap, dezvăluind vânătăi albăstrui spre verde pe coaste. Câteva zgârieturi îi despărțeau pectoralii de abdomen. Am înghițit în sec, temându-mă de ceea ce aveam să văd la Chase. Când mi-am întors privirea spre el, acesta deja își dăduse bluza jos și avusesem dreptate.

Era mult, mult mai rău. Aproape că tot trunchiul îi era vânăt, iar o tăietura urâtă era plasată pe șold. Am suspinat tare, însă nu am lăsat lacrimile să treacă de bariera pleoapelor. Nu îmi doream sub nicio formă să îi fac să se simtă mai groaznic decât se simțeau deja.

M-am apropiat de ei cu pași mici, și-am început cu Chase, întrucât rănile sale erau mai urâte. Atât de urâte încât mă întrebam cum a ajuns în halul ăsta.

— De ce sunteți chiar atât de șifonați? i-am întrebat, ștergând sângele care încă mai curgea pe alocuri din tăietura de pe șoldul lui Chase. Îmi simțeam inima în gât din multe motive, principalul fiind acela că voiam să fac în așa fel încât să nu îl doară. Chiar mă chinuiam, însă sâsâitul blondului m-a făcut să tresar. Ce s-a întâmplat? am întrebat cu ochii mari.

— Mâinile tale sunt reci, mi-a zis, privind spre palma care se odihnea pe abdomenul său. M-am retras imediat, privindu-l vinovată. E ok, mi-a zis, iar glasul i s-a încălzit subit.

— A vrut să-l ia pe Caden cu el, a vorbit Ash, privind podeaua cu furie. Nu știm ce naiba îi spusese când intrase în casă, deoarece el fusese cel care deschisese ușa, însă era de-a dreptul terifiat, a vorbit cu mânie, pocnindu-și degetele.

Mi-am presat pleoapele una de alta. Puternic. Am avut din nou dreptate. Uneori chiar mi-aș fi dorit să nu fi avut. Aveam senzația că presimțirea nenorocirilor era un al șaselea simț de-al meu.

— Am avut grijă să nu mai îndrăznească să se apropie vreodată de el, m-a asigurat Max, când m-a văzut privindu-l îngrijorată pe mezin cum discuta cu Abel, total desprins de discuția noastră. Pe de altă parte, Ash, geamănul lui Abel, preferase să rămână și să-mi dea o mână de ajutor.

— Trebuie să-mi caut de lucru, a mormăit Chase, fără să vrea. Când și-a dat seama cu voce tare, ne-a privit cu ochii mari.

M-am încruntat.

— De ce? am întrebat confuză.

— Ne-a luat banii. Aproape pe toți, a completat, încleștându-și maxilarul sub privirea mea.

— Poftim? am mârâit, privind disperată la Max, sperând că are să își contrazică fratele. Însă acesta nu a afișat nicio emoție pe chip. Nicio dezaprobare. Nimic.

Am simțit cum un nod mi se înnoda tot mai tare în stomac, nelăsându-mă să respir, însă am îndrăznit să pun o altă întrebare, pentru a adânci situația și așa disperată.

— Are dreptate, a comentat Ash. O să-mi caut și eu ceva part-time.

— Ești doar un copil! l-am certat, îngrijorată.

— Și Max era un copil atunci când a preluat frâiele acestei case, la fel și Chase. La fel și tu, Arissa, a contraatacat. Viața e al naibii de grea, iar noi trebuie să muncim indiferent de vârstă pentru a ne întreține. Nu e nimic greșit în asta, dar totodată nu avem altă opțiune. Cred că împreună vom reuși să ne punem pe picioare, chiar dacă ne costă copilăria.

— Atunci o să-mi caut și eu încă un job, l-am privit cu ochii mijiți.

— Ești deja prea solicitată de unul, Ari... a subliniat Max adevărul pe care nu am vrut să îl rostesc.

L-am privit aspru, mușcându-mi obrazul pe dinăuntru.

— Împreună vom reuși, l-am citat pe Ash, iar acesta a primit câteva priviri urâte de la frații lui pentru că mi-a dat apă la moară. Mi-am dat ochii peste cap, privindu-i pe toți cinci. Voi trei ni veți munci, i-am privit pe Ashlin, Caden și Abel aprig. Aveți grijă de voi, atât vă cer!

— Arissa... a încercat Ash să contraatace.

— Nu mai avem ce discuta pe tema asta, i-am spus pe un ton grav, închizând conversația.

Mă uitam la copiii ăștia și vedeam un viitor incert, asemănător cu al meu. Lipsit de fericire. Cu umerii îngreunați de problemele unui om matur. Tot ce îmi doream pentru ei acum era să nu aibă o copilărie ca a mea. Nu puteam permite asta.

***

Capitol necorectat. Scuzați eventualele greșeli, l-am postat doar pentru că știu că sunt câteva persoane care abia așteaptă să îl citească. Știu ca nu va așteptați la fratii Turner sa fie așa de mulți, dar asta este soarta))))

PS. Câteva meme-uri referitoare la capitolul de astăzi 🤭