Sunt blocată într-un loc mult prea închis, un beep ce se aude constat îmi face inima să bată în același ritm. Poate o fi ea...

...

Stau pe o pajiște verde, mult prea verde. Mâna stângă mi-e rece și firele de iarbă nu mă mai gâdilă.

Mă ridic și dau să merg prin iarba crescută. Un vânt se pornește și-mi zgribulește părul. Mă avânt prin iarba deasă și intensitatea ritmică a beep-ului crește până ajunge să fie un țiuit. Îmi duc mâinile la urechi și fulgerele pornesc un dans pe cer.

Mă întorc unde am stat și iau pătura de pe iarbă și o pun pe umeri. Fulgerele mă înfioară și închid ochii.

...

Mă trezesc în aceiași cameră închisă, o iau de la capăt mereu și mereu. Am obosit. Nu credeam că va fi atât de greu după...

....

Sunt pe aceiași pajiște verde, sunt frustrată de situația asta. Mă simt prinsă într-o buclă și dacă mă îndepărtez de locul unde mă trezesc, sunetele acelea se intensifică și mă întorc de unde am plecat.

Mă gândesc la Blake. Nu l-am uitat pe el, în schimb i-am uitat atingerile. Godiva nu mai e, sunt singură. Eu și liniștea din capul meu.

...

M-am trezit din cauza mâinii stângi, e rece. Am adormit de atâtea ori și nimic nu se schimbă. Mă întorc pe partea dreaptă și mi-o ridic la inimă.

- Tara...

Mă ridic în fund și caut cu privirea persoana care m-a strigat. Nu îi cunosc vocea, dar mi se pare cunoscută.

Îmi petrec mult timp căutând bărbatul care m-a strigat.

...

- Tara...

Sar speriată. Ce se întâmplă cu mine? Mintea începe să-mi joace feste, sigur asta se întâmplă.

Mă așez pe partea dreaptă și îmi strâng mâna stângă la piept. E tot rece...

...

- Știu că mă auzi...

E a nu știu câta oară când vocea aceea mă trezește. Sunt blocată pe câmpul acesta verde. Nu simt vreo lipsă fizică, vreau doar alinare. Mă ridic de pe pătură și mă plimb puțin în jurul ei. Nu vreau să ajung iar acolo, ar fi a zecea oară când s-ar reseta totul.

Mă întind înapoi pe pătură și privesc cerul. E orbitor de luminat, beep-ul calm se aude în surdină.

La naiba! Nu mai rezist...

...

- Tara, trezește-te! Te rog...

M-am trezit, din nou.

Privesc cerul și mă întorc pe partea dreaptă. Mâna nu mai e atât de rece, poate e mai caldă cu un grad.

De când sunt aici doar dorm...

...

- Tara, iubito...

La naiba cu vocea asta! La naiba cu tot.

Mă ridic de pe pătură și o iau la fugă prin iarbă. Trebuie să trec dealul ăsta.

Sunetul se intensifica până ajunge țiuit. Cad în genunchi și fulgerele se pornesc violent. Închid ochii și nu se întâmplă nimic. Pieptul mă arde, simt că leșin de durere.

- Tara, te rog...

Vocea de bărbat se aude iar, îmi ridic ochii și mă uit în jur. Nu văd pe nimeni. Sunt doar eu și fulgerele. Închid ochii...

...

Este a zecea oară când ma trezesc în întuneric. Sunt prea obosită...

- Tara, te implor...

Cine ești? De unde mă știi? Țip în întunericul din camera.

Mă iau în brațe și mă întind pe jos, e frig. Aproape că am uitat de Blake. Încerc să îmi aduc aminte ce făceam noi, mi-e dor de vocea lui deși nu mi-o mai amintesc.

Parcă sunt supusă la tortură. Dacă ajung iar pe pajiște, trebuie să stau cuminte. Mâna iar e rece.

...

Mă trezesc pe pătură. Sunt fericită, dar nu e tot una cu fericirea trăită pe care parcă o mai simt. Nu am căldură în suflet. Îmi ridic mâna stângă la piept și mi-o cuprind cu cealaltă. Trebuie să o încălzesc.

- Tara, este o vară superbă afară...

Te rog, nu mai vorbi cu mine. Îmi faci rău. Vocea nu mă aude, parcă e din cer, habar nu am.

- ... e așa frumos în parc...

Nu mai suport sentimentul ce îmi macină interiorul. De ce simt vină? Mă cuibăresc pe-o parte și închid ochii.

...

- Hey, kiddo. Nu ți-am adus flori, știu că nu le vrei moarte...

Kiddo... De ce îmi pare cunoscut alintul ăsta? Trebuie să dorm sunt obosită. Îmi închid ochii.

- Te rog să mă ierți, kiddo. Mi-am încălcat cuvântul de viitor bărbat.

"Cuvântul de viitor bărbat" de ce cunosc expresia asta? "Cuvântul meu de viitor bărbat"...

...

- Haide, Tara! Jamie întreabă de tine...

Cine e Jamie?

Eu când plec de aici?

Sunetul enervant mă face să-mi pierd mințile. La naiba! De parca nu am suferit destul...

...

- Ți-am zis cât de mult te iubesc?

Te rog, eu nu știu pe nimeni, lasă-mă...

...

M-am trezit și e liniște. Beep-ul nu se mai aude. Sunt într-o casă veche, ma ridic la geamul de lângă pat. Văd un cal frumos prin curte. Trebuie să mai dorm puțin...

....

- Tot nu vorbești cu mine? Îmi spune bărbatul cu un râs trist.

Și dacă vorbesc, tu tot nu mă auzi, oricine ai fi.

Mă ridic din pat și cobor la parter. Nu e nimeni aici. Nu cunosc casa. Oare calul mai e afară?

Mă îndrept spre ușă și o deschid încet. Mi-e frică să ies, poate dacă văd calul o să îmi fac curaj.

Pășesc ușor afară și găsesc calul acolo unde l-am lăsat. Mă apropii de el ca și cum aș fi atrasă. Își lasă capul să-l mângâi. Îl ating ușor pe cap... Eros.

Mă uit la el și nu înțeleg de ce mi-a venit numele ăsta în minte. Trebuie să dorm, sunt obosită.

...

- Turner, îmi pare rău că nu am venit mai devreme. Dar... Nu puteam. M-a amenințat Blake... Sunt aici...

Mă trezesc cu o durere de cap și cu vocile astea. Îmi spune despre Blake, de parcă ar trebui să știu cine e. Simt o stare de agitație. Mă ridic din pat și sper să găsesc pe cineva jos.

Ușa de la bucătărie ce dă înspre curte e deschisă. Ies din casă și găsesc calul tot acolo.

Eros.

De ce mă gândesc la numele ăsta?

- Tu i l-ai dat, prostuțo!

Mă întorc brusc după voce și dau de o femeie blondă goală.

Ce naiba?

- Nu te știam așa pudică, Tara! Îmi spune râzând foarte frumos.

Sunt fermecată de ea.

- Normal că ești, drăguțo! Mereu ai fost.

Naturalețea cu care îmi face cu ochiul mă fascinează.

- Nu mă mai flata atât. Te aud.

Mă aude? Îmi aude gândurile?

- Normal că ți le aud, doar sunt în mintea ta.

Cine este? Cum face asta?

- Tara, mi-e dor de tine.

Ce se întâmplă cu mine? De ce tot aud vocea asta... Amețeala mă ia, trebuie să mă întind.

- Poți să te pui pe hamac, îmi spune și îmi arată direcția. E Blake, vocea, te iubește de moare.

Chicotul ei e ca un cântec. Mă întind în hamac. Mă iubește? Îmi inchid ochii și mă scufund în gânduri.

...

- Știu că vrei să te trezești, dormi de atât de mult timp...

Mă trezesc la vocea asta ce îmi tot vorbește.

Bun, Blake sau cum te cheamă! M-am trezit și acum ce facem?

- Prostuță mai ești!

Mă uit la ființa asta fascinantă. E o capodoperă.

- Te aud, Tara! Și mă cheamă Godiva, Lady Godiva. Sunt doar în mintea ta. Blake, te așteaptă! E timpul să te trezești!

Să mă trezesc?!