Ieri stabilisem cu Malen ca azi aveam sa ne intalnim in parcul din fata scolii pentru a merge la biblioteca. Cum roscatul era nou in oras si nu cunostea pe nimeni, era convenient pentru amandoi daca mergeam impreuna...si pentru proiect. Si fiindca tot eu si Ned ne-am trezit de dimineata, am hotarat ca pot macar sa nu stau toata ziua degeaba. Pentru ca mama a aflat ca vine bunica in vizita si dupa ce a terminat de plans, a inceput sa faca curatenie prin casa ca un robot maniac, sigur m-ar pune si pe mine sa ajut. Cat despre Ned, au trecut mai bine de sapte ore de cand a plecat de la mine.

Imediat cum am iesit afara din casa si ma indreptam spre parc, simt cum imi vibreaza ceva in buzunar, dar pentru ca eu eram cu gandul in alta parte, mi-a luat aproape un minut sa-mi dau seama ce. Ah, telefonul. Il scot repede din buzunar si raspund, fara sa mai privesc numele apelantului.

- Alo, Red? Ai ajuns deja? Intreaba o voce cunoscuta.

Era roscatul, probabil isi facea griji ca am uitat sau ca nu m-am trezit.Nu-l pot condamna, si eu daca as intr-un oras nou mi-as face fel si fel de griji, iar apoi e greu sa te increzi in necunoscuti, indiferent daca sunt colegi cu tine.

Cel mai mare dusman e cel cu zambetul pe buze.

Am oftat si am raspuns :

- Aproape, ii replic, auzind cum ofteaza si el de usurare. Nu-ti face griji, parcul e aproape de casa mea, asa ca nu-mi ia mult, ii raspund, marind pasul cu mult peste limita mea normala, incercand sa nu gafai la telefon ca un pisoi obez.

- Ah, te-am vazut, spune el. Huh? Unde? Imi intorceam capul in toate directiile, incercad sa dau de roscat, dar nu il vedeam nicaieri.

- La stanga, adauga el, iar eu mi-am intors instinctiv capul, vazandu-l cum se apropie de mine, cu pasi lenti, facandu-mi cu mana, cealalta avand-o bagata in buzunar, fiind imbracat cu un hanorac lejer si niste blugi deschisi la culoare.

Am inchis amandoi, bagandu-mi telefonul inapoi in spatele blugilor albastri cu taieturi pe care i-am luat azi in fuga. I-am afisat un zambet timid lui Malen in momentul cand a ajuns fata in fata cu mine, urandu-i un salut scurt , inainte sa ne indreptam spre biblioteca care era doar la doua strazi distanta de aici. Il priveam pe roscat cum se minuna de frumusetile Los Angeles-ului invaluit in lumina dupa-amiezii si acoperit de spatii verzi, placut amenajate, in special partea in care stau eu, West Hollywood. Nu stiu cum am reusit din prima zi sa ne imprietenim asa de usor..., iar in a doua aproape ca ne-am lasat dusi de val, dar pare un tip de treaba, imi spun in gand, zambind si eu, vazand cum se bucura ca un copil intr-un magazin de bomboane.

- Stati, aud pe cineva strigand din urma noastra si ne-am intors cu fata la persoana care tipa din toti plamanii, facandu-ne de rasul lumii.

Era Ned, evident. Poate el sa ma lase singur? Nu, ca i-ar pica stelele Hollywood-ului in cap.

- Ce cauti aici? Il intreb, vizibil nervos, pregatindu-ma sa-i dau un sut si sa-l arunc in cea mai apropiata canalizare.

- Merg spre Lousiana, spune el sarcastic, gafaind. Vii si tu cu mine? Merg acasa, boule! Imi replica el.

- Frumos nume de alint, replica Malen, chicotind inocent, iar eu am uitat complet ca am fost facut de ras.

- Stai, ce? Cum mi-ai zis? Intreb eu, clipind des.

- Frumosule, replica Ned. Te alintam in fata iubitului tau, spune el, iar Malen a inceput sa rada in hohote.

-Dar unde ai fost pana acum? Il intreb pe verzui.

- Azi dimineata, dupa ce am plecat de la tine, m-am imbatat iar si am ajuns sa dorm din nou la proful de chimie, imi replica nonsalant, fara sa vreo expresie pe fata, ca si cum asta ar fii cel mai normal lucru din lume.

Eu si Malen ne uitam unul la altul si apoi la Ned, ca prostul la Mona Lisa, nestiind cum sa raspundem la asta. Apoi ii arunca un zambet pervers roscatului, prinzandu-l de dupa gat, lasandu-ne pe amandoi nedumeriti, in timp ce el mergea in fata, iar eu am ramas in urma.

-Haide, scumpete! Te duc eu la biblioteca, replica verzului, iar bietul Malen radea nervos, scarpinandu-se in cap.

- Parca ai spus ca mergi acasa, ii spun eu, trezindu-ma din visare, marind pasul ca sa ajung in drept cu ei. Si de unde stii unde ne indreptam? Ne urmaresti cumva?

-M-am razgandit cand am vazut prajiturica asta cu cirese, spune el, facandu-i cu ochiul roscatului. Si nu, mi-a spus scumpa mea matusa, raspunde el.

Huh? Dar ea de unde naiba stie? O sa avem o discutie cand ma intorc acasa, imi notez in gand.

- Sa vezi prajituri cand pun eu mana pe tine, ii raspund. Te innec cu ele cu tot.

- Ned, eu sunt alergic la cirese, ii spune Malen, usor timid, privindu-l pe verzui cum face o fata de catelus ranit.

- Dar eu nu sunt alergic nici la cirese si nici la tine, dulceata, ii raspunde, facandu-i cu ochiul.

In acel moment, am simtit cum imi explodeaza vena de pe tampla, inghitind in sec noduri invizibile, de nervi.

- Nu cred ca e interesat de canibali, spun eu deodata, tragandu-l pe bietul roscat din mainile psihopatului verzui.

Daca as putea, l-as trimite pe Marte, dar imi e teama ca am isca un razboi cu extraterestrii. Asta in cazul in care nu innebuneste nimeni si nu sare din nava spatiala.

- Oh, stai calm. Doar pentru ca pe tine te-am muscat cand eram beat, nu inseamna ca o sa fac la fel si cu el, raspunde verzuiul, nedandu-si seama in ce situatie ne-a pus pe amandoi, lasandu-l pe Malen cu gura cascata, probabil intrebandu-se in gand ce fel relatie bolnava avem noi doi?

- Si inainte sa crezi altceva, intervin eu rapid, m-a muscat de deget cand incercam sa-i scot o punga de plastic din gura, ca sa nu fiu acuzat de crima, continui eu cu explicatiile, de parca in locul roscatului, aveam in fata un detectiv.

In timp ce Malen inca privea nedumerit, verzuiul a izbucnit in ras.

- Hai sa nu mai pierdem vremea, avem un proiect de facut, spune el, chicotind si impingandu-ne pe amandoi in fata.

Iar asta a continuat cateva minute bune, timp in care aproape am cazut intr-o groapa si o pasare a crezut ca sunt o mura zemoasa, asa a incercat sa ma infulece, facandu-i pe Ned si Malen sa rada in hohote, in timp ce eu ma luptam cu monstruozitatea inaripata.

Tocmai cand voiam sa-l omor pe verzui fiindca mi se parea ca toate mi se intampla numai din cauza lui, am realizat ca stateam peste drum de biblioteca. Mi-am intors capul, holbandu-ma la cladirea impunatoare care semana putin cu Curtea de Justitie, avand si ea o balanta imensa, cu trei carti care trageau in jos trei siluete din bronz, fiind toata acoperita de vopsea aurie, iar singura nuanta ce se deosebea era maroul de pe usile mari, din lemn masiv, cu inscriptii in latina pe ele.

Imediat cum am intrat inauntru, Ned care chitaia ca un soricel drogat cu ochii mari si bulbucati, ne tragea pe mine si pe roscat dintr-o parte in alta, fiind minunat de vederea atator carti.

De altfel , ca si orice geniu care nu citeste nici eticheta de pe cutia de lapte, imi spuneam in gand, oftand greoi.

-Nu te mai prostii, am venit aici ca sa ne facem temele, spun eu, nevenindu-mi sa cred ca imi iese pe gura.

Daca m-ar auzi mama, ar plange de fericire stiind ca la patru dupa amiaza, puiul ei incearca sa studieze.

- Pai asta fac, ma uit dupa materiale de studiu pentru propriul proiect, zise el, punandu-si mana sub barbie ganditor, ca un filozof cazut in cap de pe geamul de la psihiatrie.

Am murmurat un aha scurt si l-am lasat sa plece in cealalta directie, sperand sa nu sperie pe nimeni. E greu sa lasi un asemenea fenomen in libertate.

Am cautat orbeste printre rafturi, scotocind toate cartile, dar nu stiam nici ce anume cautam si nici daca suntem la sectiunea potrivita. De fapt, cum nu am mai fost la biblioteca de cativa ani, nici nu stiam cum erau numerotate sectiunile. Asa ca ne-am plimbat amandoi, unul langa altul sau spate in spate, luand fiecare carte in parte si studiind-o, dar puteam sa-mi dau seama ca eram absenti si cu gandul departe de proiectul nostru sau de locul in care ne aflam.

- Deci...murmura el, stand drept in drept cu mine, lasand soarele sa-si reverse razele peste el, facandu-l si mai atragator de cat era deja.

- Ce carte ar trebui sa luam? Il intreb eu, scuturandu-mi capul, incercand sa-mi scot frazele poetice din gand si sa revin la realitate.

- Hai sa vorbim cu bibliotecara, poate ne ajuta ea, spune roscatul, iar doamna cu ochelari cu lame groase si coc traditional, tocmai venea spre noi, de parca ne-ar fi citit gandurile.

- Va ajut? Intreaba ea, cu o voce subire, dar cu accente puternice in glas.

- Da, am avea nevoie de o carte pentru psihologia... spune Malen, dar eu l-am intrerupt cand am scapat din greseala o carte pe jos, iar roscatul s-a aplecat repede sa ma ajute, mainile noastre facand contact in proces, ajungand una peste alta, privirile nostre intersectandu-se, pierzandu-ne in ochii unul altuia, fiind prinsi intr-o frumoasa transa, luminati de soarele care apunea incet prin geamurile fumurii si pline de praf.

- Inimii, completa batrana, disparand subit, ca si cand nu ar fi fost niciodata acolo, insa ultimul cuvant spus de ea a rasunat ca un ecou in mintea mea plina de licurici care zburdau de fericire.