,, Minune Nesfântă" de @MihaiAndronescu2010

     ,, Minune Nesfântă" de MihaiAndronescu2010 spune povestea unui tânăr cu o credință mare, Adam, care dorește să înființeze un grup de elevi din școala sa care au aceiași credință ca el.

     Titlul chiar mi-a stârnit interesul. O minune, fără îndoială, ne duce cu gândul la un lucru sfânt și, incluzând în titlu un antonim al acestui lucru pune numele cărții în opoziție. Acest nume este un oximoron, lucru care mă duce cu gândul la ,,Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă.

     Coperta, totuși, nu îmi atrage atenția. Dacă dorești, ai putea lăsa o comandă la un Graphic Shop.

     De asemenea, estetica lasă puțin de dorit. Ai putea folosi un alineat la începutul fiecărui paragraf pentru o așezare mai bună în pagină.

     Capitolele sunt foarte scurte, în opinia mea.

     Din primul capitol putem vedea clar credința lui Adam în Dumnezeu. La prima vedere, pare trăsătura care îl definește pe protagonistul nostru. În spatele acelei credințe, totuși, se află vinovăție. Adam se simte vinovat pentru moartea tatălui sau, pentru că, în loc să-l ajute,  băiatul a fugit și s-a ascuns în biserică. Chiar și după atâta timp, Adam nu a putut scăpa de vinovăție. Având intenția ea ispășit ceea ce în ochi săi este un păcat, Adam doreste să înființeze un grup.

     Deși nu am foarte mult timp pentru citit, povestea chiar mi se pare interesantă. Este o idee originală peste care nu am mai dat vreodată. La o primă vedere, protagonistul pare destul de bine conturat. Cred că această poveste are mult potențial și mi-a stârnit interesul.

     Scuze pentru promovarea scurtă, dar nu am foarte mult timp și am zis că mai bine o termin mai repede... Sper că nimic nu te-a deranjat!

༺ Plată ༻
• follow permanent
• voturi și o părere de minim 10 rânduri din care să reiasă că ai citit la cartea mea ,, Războinicii din Maevia".

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top