Capricii interzise


Autor: Crisulet_19
Promovator: renatanicoleta

     "Capricii interzise" este o lucrare ce are la bază completarea și dezvoltarea atât pe plan spiritual, cât și sentimental a Ameliei Jones, o fata inteligentă și sigură pe ea și pe acțiunile ei. Introvertită și puțin timidă, nu-i ia mult să descopere că săgeata lui Cupidon lovește în cele mai nepotrivite clipe.

     Odată ce pătrunde în trenul ce are să-i schimbe din temelii mersul vieții, aceasta îl întâlnește pe Damon, unicul bărbat care a reușit vreodată să-i provoace emoții și trăiri inexplicabile. Arătos și deloc inhibat, nu se sfiește din a-i lăsa inimii cale liberă spre alegere.

     Există sau nu dragoste la prima vedere? Ei bine, potrivit celor câteva capitole publicate momentan în carte, iubirea spontană este doar o fantasmă a prezentului, căci viitorul se clădește prin frânturi de momente, nu doar întreguri suspendate în amintiri cârcotașe.

     Patru irisuri. Două inimi. Un singur trup.

     Se spune că polii opuși se atrag, dar se dovedește a nu fi cea mai adevărată zicală din toate timpurile, pentru că, de cele mai multe ori, ce se aseamănă se și adună, iar cei doi sunt, cu adevărat, niște caractere puternice și similare.

     Am rămas plăcut surprinsă după ce am citit "Capricii interzise" și pot spune, fără dar și poate, că a reușit să trezească în înteriorul meu o curiozitate sfâșietoare și o dorință apăsăroare de lecturare. Vă sfătuiesc să aruncați și voi o privire și cu siguranță veți fi copleșiți de multitudinea de sentimente transmise prin intermediul acțiunii și al personajelor.

     Să ne citim cu bine!

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top