Privirea mea a poposit in continuare asupra unui rau, ce era mult prea familiar. Drumul ar fi trebuit sa ma epuizeze, in special pentru ca tata refuzase sa inoptez la un han, pe motiv ca nu voia mai multe belele. Nu stia cum sa ma aduca mai repede acasa, stiind ca nu fusesem cea mai ascultătoare dintre domnitele ce studiau la academia pentru domnișoare Arcadia".

      Titlul de prințesa de Roverbury suna prea pompos pentru mine, dar majoritatea fetelor de vita nobila nu voiau alceva decat să se apropie de mine. Motivele erau vaste, de la avere pana la casatorie, majoritatea sperand ca o sa ajunga, într-un fel sau altul, sotiile verilor mei.

      Printii de Edinburgh sunt, in realitate, verii mei primari. Totusi, niciodata nu i-am considerat asa, fiind intotdeauna frații mei. Am fost crescuti la castelul Roverbury, unde doica a avut cea mai mare grija de noi.

      Doica mea, doica noastra. Ea ne-a mosit pe toti patru, chiar in aceasi zi, nebagand in seama avertizarile cum ca toate femeile ce mosesc in acea zi vor muri de febra. Batrana doica a fost mama mea, pe care nu am vazut-o niciodata.

      Mama. Singura fiica a contelui Rux, aproape prea frumoasa pentru a fi o fiinta umană si, in mod ciudat, unica persoana ce a putut sa devina sotia tatei. Era deja logodita cu un tanar duce, ce ii promisese luna de pe cer, atunci cand tata, Leonard de Roverbury, a aparut in fata ei.

      Atunci orice logodnă anterioara a fost rupta, iar vicontesa de Rux a devenit o Roverbury. Tatal ei, contele de Rux, a murit acum cativa ani, lasandu-mi mie toata averea sa. Sunt, oficial, cea mai bogata domnita din regat, fara sa ne gandim ca toata faima numelui Roverbury va ajunge la mine.

      Nu imi prea pasa de bani, considerând mereu ca am tot ce imi trebuie. Am crescut inconjurata de paznici, ce trebuiau sa ma supravegheze constant. I-am avut pe cei trei, dar usor totul s-a schimbat. Eu am împlinit vârsta corespunzatoare pentru a invata ce insemna rangul de nobil, iar ei au inceput sa se antreneze. In timp ce eu ma furisam afara, in timpul noptii, ei puteau face asta dupa bunul lor plac. Baietii au mereu mai multe drepturi, în timp ce o femeie nu ar trebui sa stie ce este o sabie.

      Am invatat, ascunsa de privirea parinteasca a tatei, sa manuiesc o sabie. Nu a foat de mine, asa ca l-am rugat pe Alexander sa ma invete sa trag cu arcul. Prima sageata a ratat tinta, dar urmatoarea a ajuns fix in centru, iar de atunci nu am mai ratat.

      Ochii albastrii ai lui Alexander m-au privit mandrii, in timp ce eu nu imi dadeam seama, la cei 11 ani ai mei, ca nu e un simplu prieten. Oricat de mult m-aș fi mintit, el nu era un frate sau verisor, din contra, incepusem sa ma îndrăgostesc de el.

      Doica ma privise contrariata cand o intrebasem daca rudele se pot căsători intre ele, dar imi raspunsese ca da, era ceva acceptat. Isi amintise un caz recent, când o sora si un frate se casatorisera, împinsi de dorinta de a avea copii pur-sange.

      Imi amintesc si acum momentele in care alergam emotionata prin castel, gandindu-ma cu nu era gresit sa simt acea iubire. Parerea mi s-a schimbat brusc, atunci cand adolescenta ne-a marcat pe toti.

      Am sangerat prima data la 12 ani, iar doica a trebuit sa imi explice totul, dar absolut totul despre legatura dintre femeie si bărbat. Eram doar o copila, ce se arata dezgustata de legatura asta mârșavă intre doua persoane. Nu înțelegeam de ce eu ar fi trebuit sa aduc pe lume un copil, candva, pentru un sot ce voia doar moștenitori.

      Eram prea ocupata cu gândurile mele ca sa imi dau seama ca tripletii deja se aventurasera mai inafara curtii, ajungând sa o ia la pas prin cetate. Asta se intampla cand implineam 14 ani, dar am stiut ca ei deja se aventurasera in bordelele din imprejurimi. Eu nu as fi avut nicio sansa impotriva unei femei experimentate, desi zvonul ca eram o frumusete de copila se raspandea rapid.

      Acela a fost ultimul moment in castel, inainte ca tata sa ma anunte ca urmeaza sa petrec trei ani la "Academia pentru domnișoare Arcadia". Nu imi placuse ideea, nefiind obisnuita sa stau departe de casa, dar ma imbatam cu idee ca o sa am mai multa libertate. Oamenii tatei nu ma puteau urmarii pana si acolo.

      In seara dinaintea plecarii am meditat adanc daca e bine ce fac sau ar trebui sa cad la picioarele tatei, implorandu-l sa isi schimbe decizia. Cred ca am facut alegerea potrivita, pentru ca domnița ce se intoarce acum este cu totul alta.

      Am zarit portile inalte ale cetatii si mi-am grabit iapa, dornica sa descopar ce se schimbase. Printesa de Roverbury se intorcea acasa, total schimbată.

   ▪O recapitulare interesanta a întâmplărilor. Din capitolul următor apare si acest misterios print. Ce credeti ca o sa se intample?