Aleydis se bucură să fie acasă după atât de mult timp. Se bucură să-și vadă nepoții și familia. Dar amenințarea războiului o neliniște. Doar gândul că vor porni la război împotriva unui inamic necunoscut este îngrozitor. Nu vrea să se gândească că i-ar putea pierde pe toți cei dragi ei.

     Ajungând în sala tronului, Aleydis se întreabă ce motiv are fratele ei pentru a o chema și pe ea și pe Hendrik.

     — Trebuie să pregătim orașele de pe coastă, Kiernan îi spune unuia dintre comandanții săi. Trebuie să fim cu ochii pe mare. Mă îndoiesc că intențiile lor sunt bune.

     Odată ce intra în încăpere, fratele ei se uită spre ei și le spune generalilor să plece.

     — Am primit un mesaj în această dimineață, Kiernan începe, ridicându-se de pe tron.

     Odată ce ajunge lângă ea, Kiernan îi înmânează o scrisoare lui Aleydis, iar ea o citește.

Regilor din Larsenia și Feleris,

     Sunt sigur că ați auzit multe zvonuri despre război și poporul meu. Prizonierul care a evadat trebuie să vă fi spus deja tot ce știe.
     Am observat modul în care a-ți făcut o alianță între voi și am observat că merge. Trimite-ți niște ambasadori în Karik, și vom discuta mai multe.

Regele Radek al VI-lea

     Aleydis recitește scrisoarea, ușor surprinsă. Se pare că elfii munților nu știu ce înseamnă o scrisoare diplomatică. Nici măcar nu încearcă să nege spusele prizonierului, nici măcar nu este adresată într-un mod corect pentru cineva cu pozițiile lui Kiernan și Edgar. Este mult mai directă decât Aleydis ar fi spus că ar trebui să fie.

     — Asta e o glumă sau o bătaie de joc, Aleydis spune.

     Trimite-ți niște ambasadori în Karik, și vom discuta mai multe.

     Elfii de munte trebuie să aibă o armată numeroasă. Altfel, nu ar încerca să dea ordine unui rege, darămite la doi regi.

     — Nu pare, Kiernan spune. Scrisoarea a călătorit pe o bucata de gheață fermecată cu magie vindecătoare pentru a rămâne așa.

     Deci au și vindecătorii. Lui Aleydis nu îi place acest lucru. Se pare că elfii din Karik au mai multe avantaje decât Aleydis a crezut la început.

     — Ai de gând să trimiți pe cineva?

     Cu siguranță nu. Era clar o capcană. Oricine ar fi acel rege, cu toții au auzit de ceea ce este în stare. Orice ambasador trimis acolo ar fi într-un pericol mai mare decât Aleydis a fost în Feleris și cineva a încercat să o ucidă. Ar fi surprinsă dacă ambasadorii nu ar fi închiși din momentul în care pun piciorul în Karik.

     Kiernan ezită, iar Aleydis înțelege. Fratele ei nu poate refuza. Va părea că războiul a început din cauza unei insulte, iar Kiernan va fi învinovățit.

     — Nu am de gând să oblig pe nimeni să meargă. Nu când există o mare posibilitate că nu se vor întoarce.

     — Mă pot duce eu.

     De data aceasta, Aleydis nu a spus primul lucru care i-a venit în minte. Nu. Știe că are un avantaj. Fiind logodită cu Hendrik, Aleydis poate fi considerată parte și din Larsenia și din Feleris. Moartea ei nu le va da de ales lorzilor din Consiliu. Dacă ea moare și războiul începe, Feleris va trebui să li se alăture. Împreună, poate vor avea o șansă să câștige.

     — Dacă se duce Aleydis, mă duc și eu.

     — Nu. Edgar va avea nevoie de tine.

     — Edgar se va descurca fără mine, Hendrik o asigură.

     — Nu trebuie să te duci dacă nu vrei, Kiernan spune. Niciunul dintre voi nu trebuie să se ducă dacă nu vreți.

     Dar, dacă nu se duc ei, cine o va face? Un nobil? Ballard? Rohana? Nu. Aleydis nu își va risca sora, nu când se poate duce ea. Și știe că Hendrik va face la fel. Nici el nu va risca viața cuiva când se poate duce și el.

     — Alianța este fragilă, Aleydis spune. Dacă războiul începe, nobilii din Feleris ar putea să nu vrea să intervină. Dacă eu și cu Hendrik murim acolo, nu vor avea de ales.

     — Vom vedea ce spune și regele Edgar. Apoi, vom decide cine va merge.

     Aleydis încuvințează. Știe că, până la urmă, ea și Hendrik vor ajunge să se ducă. Nimeni altcineva nu se va oferi să meargă într-o misiune atât de periculoasă, cel puțin nu oricine altcineva a cărei prezența nu ar fi o insultă. Și Aleydis și Hendrik sunt rude apropiate a doi regi, a trimite un simplu lord ar putea fi văzut ca o insultă. Nu au nevoie să insulte niște posibili dușmani foarte periculoși.

     În bibloteca regală, Aleydis și Hendrik stau alături de unul dintre bibliotecarii în vârstă, cu singura carte care menționa câte ceva despre elfii de munte.

     — Războinici formidabili pentru care numai onoarea și lupta înseamnă ceva, bibliotecarul citește. Aceștia au fost de-a lungul timpului, cei mai de încredere soldați ai regilor și reginelor elfilor, pană când au plecat în căutarea unui nou ținut.

     Atât este scris despre elfii munților în toată bibloteca. Nimic despre puterile lor sau tehnicile de luptă. Tot ceea ce se mai știe despre ei este ce este povestit în basme.

     — Doar atât știm despre ei? Hendrik întreabă, oftând.

     — Din păcate, da. Legenda spune că, furioasă pentru că au părăsit-o, Siryilia i-a șters din istoria Larsenia. Nu se știe de ce a crezut că poate face asta, de ce a crezut că elfii nu și-ar aminti de ei.

     Niciodată nu s-a știut ce motiv a avut Siryilia pentru a-i șterge din istorie sau ce le-a promis. Se știe doar că elfii de munte erau războinici formidabili și că Siryilia nu și-a îndeplinit o promisiune, motiv pentru care au plecat.

     — Se spune că onoarea înseamnă mult pentru ei, zice Aleydis. Poate că au văzut-o pe Siryilia ca fiind lipsită de onoare când și-a încălcat promisiunea.

     — Este foarte posibil, Elhlia, bibliotecarul spune. Din păcate, nu știm destule pentru a confirma această teorie.

     Aleydis se abține din a ofta. Până la urmă, nu știu aproape nimic despre acești dușmani. Cum se poate duce într-o misiune diplomatică fără să știe ce ar putea oferi elfilor de munte? Din câte știe ea, aceștia ar putea avea tot ce le trebuie în munții lor. Cum poate convinge niște inamici periculoși că este mai bine să nu distrugă Larsenia și Feleris pentru că au ceva de oferit, când este foarte posibil ca elfii de munte să nu aibă nevoie de nimic?