— El este!

      Se aude vocea lui Kamin în spatele Theei

      Privii spre ușa grădinii din spate a orfelinatului. Un bărbat înalt și puternic apare pe gazonul verde întins până în dreptul scărilor. Ochelarii negri de soare îi acopera ochii, dar tunsoarea scurt si costumul la patru ace de culoarea crem sunt primele care îi capteaza privirea Theei... și respirațiile.

Stai ce? Alea sunt bine ascunse în plămânii ei! Nu au ce căuta afară!

— Pe el echipă! Se aude David, copilașul cu ochii de un verde deschis, alergând alături de ceilalți prieteni ai lui spre colaborator.

Opa, asta nu-i a bună!

— Copii, opriți-vă! Strigă Thea alergând  spre ei pentru a-i opri.

Insă prea tarziu. Costul crem frumos... este acum roșu?

— Asta pentru că vrei să ne distrugi casa... spune plângând Max, un copil de doar 7 ani alergând în brațele Theei.

— Afurisiți copii! Spune nervos Eron. Dragul meu costum! Frumos meu costum!

Spune dându-și la o parte ketchup-ul de pe față.

— Fața mea frumoasă! Vă prind eu pe voi! Aleargă după ei pe tot gazonul orfelinatului.

Prichindeii prind curaj și aruncă alte baloane, de data asta, cu maioneză, chiar seamănă nenea cu un hamburger, bine, nu la fel de bun ca unul.

Copii aleargă care încotr-o apucă, iar Eron după ei. O imagine ca aceasta poate rupe orice urmă de tristețe... cei 8 copii care îl înconjoară pe balaurul roșu cu alb e ca un basm din cărțile de povești spuse copiilor înainte de culcare. Un univers feeric de ceea ce înseamnă fericirea.

Asta până când realitatea mai deranjează câteodată.

Eron Klein întins pe jos iar prichindeii deasupra cu furtunul cu apă.

Asta e deja prea mult!

Theea pornește spre Max ca să-l oprească, însă copilul nefiind atent îndreaptă furtunul și spre ea, iar ca rezultat, acum sunt doi oameni căzuti pe pământ zbătându-se ca doi pești care vor să iasă la suprafață.

— Max, dacă nu încetezi, ți-l iau pe Pokemon! Strigă Theea toată udă pe gazonul verde.

Imediat ce a auzit numele ursulețului, Max a oprit robinetul din directia necunoscutului, dar surpriza cea mai mare a fost când pe iarbă erau doi oameni, nu unul

— Doamna Theea, îmi pare rau! Spune copilul îndreptându-se spre bratele ei, nu am vrut să vă stropim și pe dumneavoastră!

Lacrimile copilului sclipeau în razele soarelui de iulie.

— Nu aveți voie să faceți asta! Cereti-vă scuze domnului!

Pe rând unul câte unul, ca la locul de joacă se îndreaptă spre Eron cerându-și scuze.

Atunci îl privii. Musafirul nepoftit. Asta da primire. Una pe care Eron Klein nu o va uita prea curând.

Oh, dar asta e abia începutul.

Privii la el. Nu era deloc urât. Ba chiar avea un chip frumos. Bine, exceptand faptul ca era ud tot, iar ketchup-ul si maioneza s-au răsfirat pe toată fața si de ce nu pe costumul care acum numai costum nu era.

— Îmi cer iertare în numele copiilor! Nu vă cunosc, nu știu de ce au rewacționat așa, de obicei nu fac astfel de lucruri.

Eron o privii câteva clipe, apoi dădu să se ridice, însă fără prea mult noroc.

— Haideți să vă ajut! Spune Theea prinzându-l de braț.

Bărbatul se îndreptă de spate, iar apoi privii clădirea și grădina. Cu siguranța e locul potrivit pentru un magazin de bijuterii.

— Numele meu este Theea Madson și sunt directoarea orfelinatului, spuneți pentru ce ați venit. Theea privii mai atentă la trăsăturile bărbatului, acum chipul lui părea familial.

— Eu sunt Eron Klein, colaborator în proiectul Lux Majoreuxe, am venit pentru a discuta câteva detalii.

Sângele Theei îngheță. Deci chiar îndrăznește să-și facă prezența, chiar și când e nepoftit.

Dragii mei copii, frumoasă primire din partea voastră! Dar tot veți fi pedepsiți!

Theea zâmbi când imaginea cu poznele copiilor îi reapăru în minte. Apoi se întoarse spre persoana cea mai neimportantă din acest moment.

— Din câte îmi aduc amingte sunteți nedorit aici. Chiar credeți că mă veți convinge să renunț la acest loc?

— Mă onorați mai mult decât merit domniță, spune sarcastic bărbatul apropiindu-se de ea, dar am metodele mele, și sunt convins că ce vreau, obțin.

Max apare în spatele bărbatului și azvârle mingea chiar în capul acestuia.

— Au! Copii neobrăzați! Vă vin eu de hac!

Theea îl prinde de braț în momentul în care bărbatul vrea să alerge iar după copii.

— Din câte vedeți, nu aveți ce căuta aici! Iar dacă îndrăzniți să vă atingeți de acești copii, veți plăti scump!

— Ai jurat în secret că o să devii călugăriță? Ce ai văzut la locul acesta? La acești copii obraznici? Ce are locul ăsta pentru care nu ești dispusă să renunți la el? Doar nu e aur îngropat aici?

— Ba este! Aur sunt ei, arătând spre copii din spatele lui. Tu ai o familie care te-a crescut și ai ajuns cine ești, un tronglodit, ar fi adăugat, dar data viitoare, ei nu au nimic, au fost abandonați în fața ușii mele, alții într-un spital, iar alții sunt aici din totdeauna, lacrimile Theei se zăresc la coțurile ochilor, licărirea pură era imposibil ne neobservat, nu au pe nimeni, nu au cui spune mamă sau tată, nu sunt iubiți de nimeni, sunt uitați pentru totdeauna. Acest loc este casa lor, iar tu crezi că voi renunța la ei? Mai visează Eron Klein!

Bărbatul asculta tăcut, sau doar născocea un plan, era prea mult ketcup pe fața lui ca să îți mai dai seama.

— Domnule necunoscut? Strigă David, vă prezint noua dumneavoastră mașină!

Eron întoarse atât de repede capul că fu o adevărată minune că nu-îi zbură de pe umeri.

Ca o tornadă s-a îndreptat spre mașină. Dar... prea târziu. Era desenată cu marker permanent, iar diferite fețe cu animale apar pe ea.

— Mașina mea! Iubirea vieții mele! Vă prin eu pe voi! Privii spre Theea, apoi spuse nervos urcându-se în noua lui mașină, nu am încheiat discuția! Această clădire va fi demolată, iar eu personal o voi face!

Cu un șuruit asurzitor roțile părăsesc parcarea orfelinatului. Războiul abia acum începe. Însă Eron nici nu are habar, că adevărata luptă este cea împotriva inimii lui.