La un pahar de suc, în Turcia

         Se spune că viața este doar o reflexie a propriului tău comportament. Că ceea ce oferi, primești. Și viceversa.

         Viața lor însă, se derulează de ceva timp – câteva zile, mai precis – în jurul a ceea ce știu deja să facă. Adică să se hrănească sub încă același acoperiș, sub aceleași priviri amenințătoare ale roșcatei lor prietene, așteptând nerăbdători măcar puțin din libertatea pe care simt c-au avut-o cândva.

         Zilele lor s-au desfășurat la fel, fără nici o schimbare în ultimele șaptezeci și două ore. Dar asta nu i-a descurajat pe nici unul, ci dimpotrivă. Cumva i-a încurajat mereu să-ncerce a-și aminti chiar și cel mai insignifiant lucru care le-ar putea aduce măcaro picătură din ce obișnuiau să trăiască.

         Îmbrăcată într-o salopetă verde, fără mâneci și adânc decoltată pe care a luat-o din dulapul Mariei, Sevda se plimbă îngrijorată, agitată și deloc tăcută prin micuța bucătărie a apartamentului cu patru camere în care locuiește. Fie și momentan.

         Amintirile i se par simple povești imaginate de mintea bolnavă a prietenei ei, asta pe când cuvintele și comportamentul pe care-l definește ca a fi „nefiresc" pentru Maria, o forțează pe Seray să se gândească tot mai mult la ideea că ar avea într-adevăr identitatea pe care a observat-o în fotografiile din apartament. Și asta, deoarece Maria și nimeni altcineva nu a îndrăznit și nici nu-ndrăznește să-i spună ceva concret.

    — Uff, nu mai pot. Simt că voi înnebuni dacă n-o să fac ceva pentru a descoperi adevărul!

         Se plânge șatena a cărei privire goală emană acum nu doar căldura cu care i-a obișnuit pe toți, ci și multă confuzie, stres și agitație. Secretele îi macină sufletul, iar adevărul crezut ascuns de către roșcată, o forțează să se simtă din ce în ce mai încolțită.

     — Și ce-o să faci, hmm!? O să fugi de-aici pentru a-l afla?

          Întrebă atunci vocea groasă a unuia dintre băieți, privirea goală a șatenei ațintindu-l cu rapiditate.

     — De e necesar, atunci da, Sinan, dragă. Și nu mă poate opri nimeni și nimic!

          Sosi degrabă și răspunsul rece, dur și apăsat al șatenei, brunetul rotindu-și ochii obosit în timp ce-și lăsă capul pe spătarul fotoliului pe care stă așezat.

    — Te cred. Și eu aș face-o în locul tău!

         Spuse deodată celălalt bărbat din încăpere, privirea plină de empatie a șatenei mutându-se degrabă către acesta. Știe că-l recunoaște pe brunet, însă nu-și poate explica de unde. De aceea, se gândește că poate spitalul este locul ce i-a unict cumva.

   — Vorbești prostii, prietene! Nu există așa ceva!

        Replică brunetul Karakoyunlu din nou, ambele priviri, atât ale șatenei, cât și brunetului mutându-se către acesta. Nici unul nu-și explică această empatie ce-i leagă, însă toți știu un lucru. Se simt destul de confortabili să-și vorbească astfel, într-un mod deloc formal. Așa cum știu și cunosc despre oamenii din Turcia. O țară cu principii adânc înrădăcinate, ideologii serioase și reguli respectate de toată lumea.

     — Serios, Sinan? Și ce există, atunci? Întrebări, îndoieli și secrete?

         Se revoltă atunci brunetul Parker, ațintindu-l pe cel de 1,88 cu privirea-i rece ca a unui ghețar și ochii ca adâncul apelor reci și stagnante. Ca observându-i comportamentul agresiv – îl catalogă de îndată, Parker – Dominick să se ridice de îndată în picioare, înălțimea sa impunătoare nefăcând altceva decât s-o forțeze pe șatenă să-și arunce plictisită ochii cafenii peste cap.

      — Încetați! Nu o să ajungem nicăieri așa.

          Zise fata atunci, privindu-i pe cei doi lei agitați dinaintea sa. Își trecu apoi agitată mâinile delicate și catifelate ca mătasea prin părul ca abanosul și-și încrucișă brațele la piept continuând să-i privească.

     — Dacă vrem să aflăm adevărul, atunci am o idee. Sunteți dispuși să o ascultați, sau voi vorbi din nou doar cât să mă aud doar eu?

         Rosti ea, zâmbetul ei sincer și aproape malefic forțându-i pe cei doi lei să se privească confuji.

     — Spune-o o dată. Haide!

          Spuse imediat vocea groasă a lui Dominick, zâmbetul șatenei lărgindu-se considerabil în timp ce ochii ei parcă încă așteptau cumva acordul celuilalt brunet, de pe fotoliul de lângă fereastră.

     — Sinan!?

          Rosti ea cu vocea joasă, aproape șoptită, cât să fie auztiă doar de băieți și nimeni altcineva. Și nu-și explică deloc această familiaritate resimțită față de băieți, însă știe că se merită. Pentru că simte, undeva în adâncul ei, că aceste emoții i-au unit sigur, cândva. Dar brunetul nu zise nimic. Confuzia și agitația lui sunt înlocuite de îndoieli, iar siguranța cu care Dominick, cel pe care-l simte ca fratele său, este atât de fericit cu vorbăraia șatenei îl demoralizează cumva.

         Și nu vrea să piardă nici acest sentiment și nici ideea pe care ar putea-o avea șatena. Căci, se gândește în sinea lui, dacă o fi una buna?

      — Bine, spune-o. 

          Zise în cele din urmă și el, deși îndoielile, teama și lipsa de curaj pe care le consideră a fi total nepotrivite lui, acum par a fi din cele mai sesizabile emoții trăite vreodată.

     — Mă gândesc să călătorim în Turcia. Acolo în mod sigur vom obține toate informațiile.

          Zise atunci vocea șatenei, cei doi bărbați privindu-se confuji. Nici unul nu înțelege legătura dintre Țara Lalelelelor și secretele din spatele acelor fotografii pe care le-au tot văzut în apartamentul unde locuiesc de câteva zile. Așa că înghit în sec, amândoi bărbații făcându-și calculele menite să le ofere măcar o șansă privind veridicitatea ideii prietenei lor.

     ****

         Deși nu și-au imaginat niciodată că o idee atât de proastă precum cea primită de la șatena Polat îi va forța să părăsească Bulgaria, totuși iată-i pe Seray, Sinan și Dominick îndreptându-se către cele două mașini aflate în parcarea blocului Mariei. Și chiar dacă nu au fost foarte de acord cu aceasta, totuși Dominick a luptat cumva destul de mult să-și convingă prietenul s-accepte propunerea șatenei. Căci, la momentul respectiv, oricum aceea părea a fi cea mai înțeleaptă decizie de moment.

         Ei trebuie și au nevoie să descopere adevărul despre trecuturile lor, mai mult decât să știe dacă viața prezentată doar prin mici idei de către Maria, este reală. În plus, cumva știu cu toții că acel pubb există. Pot simți mereu o legătură între ei și acel loc pe care nu-l cunosc încă. Așadar, această călătorie în Țara Lalelelor, nu le va dărui doar amintirile înapoi, ci poate or să descopere și mâncarea tircească despre care au auzit că obișnuiau cu toții s-o consume destul de des.

         Astfel, cu doar câteva bagaje de fiecare și o mașină închiriată cu doar câteva minute în urmă, Dom decide să fie primul care va urca la volan. Și astfel, pornind motorul unui SUV negru, cu geamuri fumurii, jos și destul de atrăgător pentru ochii oricărui curios; băieții o luară din loc în trombă. Știu că distanța dintre cele două țări îi va obosi cumplit, motiv pentru care au decis să împartă aceste treisprezece ore și patruzeci și patru, la trei. 

         Priveliștea orășelelor întâlnite îi face pe băieții ce împart poziția din față a autoturismului, să nu-și piardă deloc concentrarea pe drum. Însă tăcerea lor acută, o face pe Seray să simtă tot mai profundă singurătatea resimțită cândva, chiar înainte de a fi fost iubita lui Sinan. Și trec dintr-un oraș în altul, dintr-o țară într-alta, asta până ce frica din sufletul șatenei preluă rapid controlul.

         Amintindu-și unul din evenimentele trecutului despre care a crezut că l-a depășit atunci și c-acum n-o și-l amintească datorită lipsei sale de memorie; Seray tresări, țipând. Dom puse frână brusc, ochii ambilor băieți mutându-se cu rapiditate și-ngrijorare maximă către fata de pe bancheta din spate. Tânără, pe care o observară rapid tremurând în timp ce-și strângea tot mai puternic brațele în jurul taliei de viespe, acoperite de-o geacă neagră din fâș.

     — Seray, ce dracului?

         Întrebă rapid, fără să gândească și-aproape scos din minți brunetul Parker, Sinan intervenind rapid între el și șatenă.

      — Dom! îl atenționă brunetul Karakoyunlu. Ser, te simți bine?

         Își sfârși acesta apoi cuvântarea, ochii triști, speriați și îngrijorați ai șatenei ridicându-se încetișor către el. Știe că a mai fost strigată astfel și-și amintește cumva vocea aceasta joasă, caldă și drăgăstoasă a brunetului de pe bancheta din dreapta-față. Însă nu-și poate explica sub nici o formă de ce simte acest lucru.

      — Da, răspunse ea cu jumătate de gură, parcă. Îmi pare rău!

         Se scuză fata într-un mod politicos, observându-l pe brunetul de la volan cum își aruncă nervos ochii peste cap, repornind mașina în timp ce simți autoturismul luând-o din nou din loc. Mai sunt doar câțiva kilometri până la stația unde cei doi au zis c-or să schimbe locurile, acest lucru forțând-o pe fată să se gândească tot mai mult la posibilitatea de a le cere să urce ea la volan. Așa că, curajoasă, își adună rapid gândurile și-și drese vocea de cântăreață.

     — Băieți!?

         Zise atunci, privind în oglinda retrovizoare a mașinii, privirile celro doi ațintind-o degrabă. Și deși simte oboseala și posibilul refuz al brunetului Parker, totuși relaxarea citită în ochii brunetului Sinan o face pe Serary să se simtă tot mai curajoasă.

     — Ce e, ce vrei?

         Spuse atunci vocea lui Dominick, cel care parcă deja renunțase la ideea de-a merge într-o țară despre care știe că nu o să-i aducă nici un beneficiu.

      — Dom! îl atenționă iarăși Sinan, privindu-și prietenul cu sprâncenele curbate ușor. Desigur, Ser. Vrei să oprim, ai nevoie la toaletă, sau...!?

          Spuse brunetul, întorcându-se către fata din spate, cea care părea a se relaxa tot mai mult înaintea cuvintelor sale blânde. 

     — Mă gândeam să...

         Zise ea, prinzând curaj în timp ce simți privirea caldă a brunetului cu ochii tăciunii cum parcă îi liniștește tot mai mult furtuna de îndoieli din suflet.

     — Oh, vai. Prințesa de pe bancheta din spate, gândește!

         O ironiză degrabă brunetul de la volan, atât Sinan cât și Seray apostrofându-l degrabă pentru atitudinea grosolană de care dă dovadă.

     — Lasă-l, Ser. Spune-mi, la ce te gândești?

         O încurajă brunetul Karakoyunlu, fata zâmbindu-i vizibil forțat.

     — O să mă lăsați pe mine să conduc, până în stația următoare?

         Rosti ea, cu vocea stinsă, șoptită și tremurândă. Parcă imploră afirmația lui Sinan, știind că nu o va refuza. Însă despre Dominick, încă nu e  foarte sigură...

     — Ai înnebunit, probabil!!!

         Reacționă rapid și aproape violent brunetul Parker, privirile nedumerite, confuze și îngrijorate ale Serayei și Sinan ațintindu-l cu rapiditate.

     — Ești îngrijorată de ceva anume?

         Întrebă în schimb brunetul Sinan, privirea Serayei oprindu-se de îndată în ochii lui nocturni.

     — Da!

         Afirmă aceasta spusele sale, așa că brunetul, curios, înghiți în sec, îngrijorat în timp ce partenerul său de pe bancheta din stânga continuă să conducă.

     — De ce?

         Insistă el, așa că fata își mușcă, evazivă obrazul drept, începând să se bâlbâie ca o școlăriță.

      — Sunt doar ideile mele. Sunt bine, cred.

         Reuși în cele din urmă, Seray, să zică forțându-și un zâmbet deloc sincer.

      — Bine. Imediat ce mașina oprește, își începu Sinan cuvântarea, ochii curioși ai brunetului Parker ațintindu-l cu rapiditate. Așa că, privindu-l serios și scurt, își remută privirea către fata de pe bancheta din spate, reluând. O să urci tu în locul meu, până aproape de Turcia. Bine?

         Zise el, pe fața șatenei putând citi cu rapiditate un zâmbet larg, sincer și plin de lumină. Atât de cunoscut și drăgălaș, că îi este teamă să nu distrugă fericirea de pe chipul ei, acum. Astfel, mașina se apropie tot mai mult de stația unui Peco, din vama Dereköy, la intrarea pe teritoriul turcesc, orașul frontieră dintre Bulgaria și Turcia, Gumruk Kapisi.

         Și așa cum discutaseră deja, Dom coborâ de la volan, iar în locul său urcă șatena. Teama de Turcia creștea tot mai mult în intensitate, iar ea își repeta constant în minte că face acest lucru pentru că trebuie. Și că, dacă nu va reuși să găsească un răspuns măcar întrebărilor din mintea ei, atunci măcar va bea un suc pe târmul turcesc.