Întoarcerea

         Când spui viață zici speranță. Curaj. Încredere. Pozitivitate. Încercare. A trăi este sinonim cu a-ți dori. A visa este sinonim cu a putea. Și dacă poți, atunci vei trăi exact ceea ce nu ai visat niciodată.

         Emoțiile umane sunt adânci asemeni unui lac despărțit din mal în mal doar de stufăriș, sau pământ. Asta pe când viața este doar un lung șir de încercări, lupte și războaie atât pe plan intern, cât și extern.

         Chipul murdar și mirositor a spital, o poziționează rapid pe Maria printre cele mai detestabile persoane în ochii oricăror cunoscuți. Asta pe când imaginea apocaliptică a celui ce nu-ndrăznește să-și deschidă ochii spre a o privi, conștient de starea mizeră în care se găsește, nu o face pe tânără decât să se simtă și mai pierdută în gânduri.

          Așa că fuge rapid din salon, având ochii inundați în lacrimi și trece razant pe lângă medicul ce a condus-o până aici. Ca ajungând dincolo de ușă, brațele deschise și cunoscute ale barmanului de la Red, să-i propulseze emoțiile la un nivel și mai înalt. De aceea îl îmbrățișează rapid și fără să scoată vreun cuvânt, afundându-și la pieptul lui întreaga suferință.

         — Am auzit ce s-a întâmplat. Îmi pare așa de rău, Maria! Ce pot să fac s-ajut?

         Zise vocea groasă a acestuia, tânăra nereușind pentru nici o secundă să-și calmeze plânsul transformat în sughițuri constante și enervante. Durerea din pieptul ei crește continuu, iar vocea bărbatului nu-i amintește decât de prezența lui aici, cât și de singurătatea resimțită.

         — Nimic!

         Reuși ea în cele din urmă să spună, simțindu-și corpul sfâșiat de durere. De parcă cineva ar tăia prin ea, făcându-i trupul să sângereze grav. Și atunci, auzi pași în spatele ei. Dar crezând că e vorba despre medicul ce-a însoțit-o până aici, ori poate chiar vreo asistentă, Maria nici măcar nu privi în acea direcție.

         — Credeam că romanțele au loc dincolo de ușile private ale spitalelor, nu în interiorul acestora!

         Spuse vocea necunoscută a celui ce-și făcu simțită prezența ca un actor de pe marile scene turcești, ochii încețoșați de lacrimi a fetei ridicându-se încet către el. Aceasta înghiți scurt în sec apoi îl analiză rapid, scrutându-l dintr-o simplă privire. Este înalt, cu mult mai înalt decât prietenii ei de la Red. Pare destul de musculos la o primă vedere și asta datorită tricoului alb prin care se vede aproape tot, gândi pentru ea.

          Părul brunet și ușor ciufulit o face să creadă că e vreun șef, sau ceva. Asta pe când ochii cafenii, duri și reci, îi propulsează fiecare gând către ideea că e un necunoscut care nici măcar nu are ce căuta aici. Așa că-și simți degrabă degetele încolăcindu-se pe umărul drept al bărbatului pe care încă îl îmbrățișează, dinții ei perfecți strângându-se într-o legătură deloc atrăgătoare.

         — Dacă o problemă personală înseamnă romanță pentru tine, atunci da. Îmi voi permite să fac asta aici!

         Rosti Maria, hotărâtă, în timp ce se depărtă rapid de pieptul subțirel al barmanului care o privește tăcut. Și simți de parcă acest bărbat nou, sosit pentru cine știe ce scopuri aici, va reuși cumva s-o facă să-nnebunească cu întrebările, injuriile și atacurile sale. Așa că nu se va lăsa bătută înaintea acestei noi probleme. Dacă a ajuns până aici, nu înseamnă decât că e suficient de puternică încât să facă față oricărei provocări.

         — Curajoasă, nu doar plângăcioasă. Îmi place!

         Rosti străinul apropiindu-se tot mai mult de Maria și barmanul de la Red, forțând emoțiile deja negative ale acesteia să atingă cote și mai înalte. Dar se simte destul de puternică încât să nu cedeze psihic și de aceea nu-și coborâ deloc privirea din ochii lui cafenii, ce o fixau din ce în ce mai mult.

         — Deniz Arslan!

         Rosti în cele din urmă vocea lui groasă, mâna întinsă spre Maria rămânând așa deoarece fata nu îndrăzni deloc să i-o agațe. Aceiași fată ce nu îndrăzni să-și mute privirea din ochii lui, din atât de multe motive. Plus, numele lui începea deja să i se pară tot mai cunoscut. Cumva.

         — Maria...

         Începu ea să vorbească, de îndată ce-și scutură capul de-atâtea gânduri negre, dar este luată rapid prin surprindere de zâmbetul larg al celui ce mai îndrăzni și s-o întrerupă.

         — Kristen  Genesis? Sau, ar trebui să-ți spun doar Maria, dansatoarea și atât!?

         Zice brunetul, ironia ieșindu-i prin toți porii, forțând astfel toate emoțiile tinerei să atingă cote din cele mai mari și nu acum nu discutăm deloc despre sentimente pozitive. Linia fină dintre sprâncenele roșcatei, de mai devreme, acum este curbată și deloc atractivă. Pumnii strânșii și forța cu care unghiile ei se înfig în propriile palme, denotându-i starea de agitație prin care străinul o face să treacă.

         — Asta e cea mai penibilă replică de agățat, domnule Arslan!

         Zise atunci fata, cumva printre dinții perfect albi pe care-i strângea din ce în ce mai puternic. Gest ce nu-i forță tânărului Deniz decât un rânjet uriaș, mândru și plin de aroganță. Dar Maria nu riscă să-i arate că o impresionează cumva comportamentul lui, așa că se răsuci rapid, înapoi către salonul prietenului ei.

         Palmele ei delicate se lipesc de ușa albastră a salonului, toate gândurile ei mutându-se cu rapiditate către acesta și restul. Are milioane de-ntrebări fără răspunsuri, iar prezența barmanului de la Red pare a fi acum unica ei șansă de a se menține puternică. Deși nu-și explică cu nici un chip prezența aici a celui despre care sora ei i-a tot vorbit de-a lungul vremii.

         Pașii siguri, dar totuși deloc fermi pe treptele din lemn ale blocului închiriat cu doar câteva săptămâni în urmă, le conduc pe cele două fete și cei patru bărbați către apartamentul șapte al etajului trei. Maria aproape că o cară pe Seray, barmanul îl duce pe Sinan, iar brunetul Arslan îl conduce de după umeri, pe Dom Parker.

         O imagine a apocalipsei, înfățișată de cei mai buni cinci prieteni și noul ajutor adus de către cel ce a hotărât să le păstreze ascuns secretul fetelor, unchiului său. O reflexie a angajamentului, determinării, curajului și iubirii pe care cei șase și-o poartă fără ca măcar să știe. Căci asta înseamnă să fii prieten. Să exiști mereu acolo, atunci când celălalt, sau ceilalți au nevoie de tine.

         Cu grijă și multă precizie, Maria o lăsă preț de câteva clipe pe Ser cu cei patru bărbați și scoate rapid cheia apartamentului deschizând ușa pentru ea și amicii ei. Apoi, preluând-o pe fata ce abia eușește să se țină pe picioare, Maria și ceilalți pășesc în interiorul apartamentului decordat minimalist, simplu și cu mult bun gust.

         Pereții albi, simpli și curați, sunt îmbrăcați doar pe ici-colo de fotografii ce înrămează imagini ale pubbu-lui Red Lion și ale prietenilor Mariei. Camerele micuțe și bucătăria, înfățișând atât lipsa unei bune condiții financiare, cât și cea a unei vieți pline de aroganță. Așa cum nu e nici una din cele două fete.

    — În sfârșit am ajuns!

         Rosti rapid vocea brunetului Arslan, de îndată ce reuși să-l așeze pe Parker pe fotoliul micuț din living.

   — Știu atât de bine ce zici, omule!

         Sosi rapid și replica la fel de obosită a barmanului de la Red, ochii Mariei căutându-le privirile celor doi obosiți, pentru a-i certa.

    — Credeam că sunteți bărbați, nu niște mâțe speriate!

         Replică fata de îndată ce o așeză pe sora ei pe canapeaua mov. Ca îndreptându-și spatele, Maria să știe că toți cei trei prieteni ai ei, victime ale accidentului, au nevoie de odhină, apă și hrană. Și asta deoarece probabil sau săturat cu toții de resursele venite din partea spitalului.

         Astfel, determinată să facă orice pentru aceștia, tânăra scrută rapid încăperea cu privirea și își îndreptă apoi spatele, luând-o din loc. Dar asta, nu înainte de-a-i anunța pe Deniz și Iman de plecarea și scopul ei.