Fructul pasiunii noastre

         Iubirea. O emoție pură, plină de gingășia unui copil, dedicarea unui adolescent și forța unui adult, asemănată adesea cu cea a unui uragan. Aceasta adună în juru-i toate puterile lumii creând nu haos, ci multă speranță, pasiune, încredere și frumos. Câmpiile înverzesc atunci când există iubirea naturii. Copacii înfloresc primăvara din dragoste divină. Iar oamenii cresc și mai mult din punct de vedere spiritual și mental când există iubire. Totul capătă, deci, nu doar viață, ci și culoare. Frumos, nu doar delicatețe. Parfum, nu doar un miros puternic de primăvară.

         Dar pentru ca iubirea să ia naștere, existe, crește și supraviețuiască; este neapărată nevoie de încredere. Acel sentiment unic, profund, delicat, subtil și adânc înrădăcinat, capabil să distrugă răul de la rădăcină pentru a da naștere binelui. Profeții, povești, legământuri și memorii de mult uitate de-ntreaga omenire. Cuvinte simple, care astăzi au fost înlocuite doar de câștig, dorință, avuție și alterego-uri, capabile doar de distrugere.

         Profund îndatorată celei care i-a salvat viitorul, viața și destinul din mâinile unui criminal; simpla aparență a unei recunoștințe eterne s-a transformat încetul cu-ncetul în prietenie. Ca acum, ani mai târziu după tragicul eveniment ce i-a furat și schimbat prezentul, Kristen să descopere cât de mult s-a putut înșela în privința oamenilor de fapt. Inlcusiv în cea a singurei ei prietene de la Red Lion, Seray.

         Mâinile tremurânde îi trădează spiritul laș de luptătoare, iar privirea-i plină de lacrimi mărturisește frica ce i-a paralizat mintea, sufletul și trupul. Dă cu teamă cearșaful la o parte, rugându-se cum nu a făcut-o nicicând și conștinetizând astfel că oricât ar fi negat ea existența unui dumnezeu până în ziua de astăzi, totuși acum are cea mai mare nevoie de unul. Și se simte exact ca atunci când, la fel cum e și în viață, iar oamenii au mereu nevoie de un dumnezeu al lor care să-i ajute; din păcate ea are nevoie de El doar în cele mai dificile momente ale vieților lor.

         Trage cu forță aer în pieptul drept, delicat, mândru și subțire ca al unei viespi, apoi își închide ochii preț de câteva secunde. Își adună astfel curajul crezut dipărut de ceva vreme, apoi și-i redeschide trăgând cu toată puterea ei atât de speranța ca trupul inert să nu-i aparțină surorii sale, cât și de materialul moale și-nfricoșător lovindu-se puternic de crunta realitate. Căci deși trupul fără viață dinaintea sa nu-i aparține Serayei, totuși lacrimile, frica, suferința și sentimentul de groază pe care-l trăiește, reușește totuși să-i paralizeze pentru câteva minute bune toate simțurile.

    — Domnișoară Genesis, sunteți bine?

         Auzi ea atunci - prin multitudinea de voci din capul ei - vocea medicului din spatele ei, ce reușind să facă ecou și s-acopere greutatea atâtor glasuri din capul în care acestea, amintindu-i constant de fragilitatea unui vis, a unei speranțe și-a unei vieți.

    — D-d-da!

         Rosti cu teamă, glasul plin de întunecimea propriilor gânduri înfricoșătoare ce păreau a o determina să înghețe pur și simplu la prima atingere a mâinilor ei delicate cu materialul pe care, ciudat sau nu, încă îl susține cu buricele degetelor sale tremurânde ca valurile mării când se lovesc de ocean pe vreme rea.

    — Da, sunt chiar aici. Totul e bine, zise din nou, expirând cu forță aerul înnecăcios din plămâni, în sfârșit! reluă apoi, parcă total ușurată de sentimentul îngrozitor ce-i traversă șira spinării până acum.

         Nu-și amintește când s-a simțit așa ultima dată, sau măcar dacă s-a simțit vreodată astfel. Însă, ce știe și conștientizează cu siguranță, este că nu vrea să mai simtă acest lucru vreodată. Frica împletită cu groază, a făcut-o să treacă prin foc, cioburi de sticlă și întuneric deodată. Ca privind retrospectiv, bucuria îmbinată cu tristețea vederii unui trup străin fără viață, șanse și putere; s-o facă pe Maria să simtă tot mai puternic lipsa surorii ei.

         Fructul protecției Serayei către ea, s-a transformat în iubire eternă, iar cel de salvare a propulsat-o pe Maria într-o familie - unilaterală - cu siguranță. Astfel, deși se simte ceva mai liniștită, tot e de parcă nu-și poate controla emoțiile și bătăile accelerate ale unei inimi nebune ce părea a fi uitat ce-nseamnă să fii om în ciuda circumstanțelor. Căci la Red, nu a trebui niciodată să fie unul. Acolo totul era simplu și ușor.

         Intri, cânți, dansezi, servești și ești plătit pentru asta. Pe când aici, afară și în afara acelui pubb oarecum rău famat înaintea lumii în care trăiește de ceva ani; totul pare cu mult mai complicat. De la oameni, la servicii și până la interferențele cu aceștia, totul pare schimbat la o sută optzeci de grade. Diferențele mentale, sociale și financiare ar putea bătea oricând orice șansă la viață pentru o dansatoare la bară așa cum e ea și cum e sora ei de suflet.

         Își scutură însă capul de atâtea gânduri, lăsând într-un final cearșaful murdar de atâtea frici s-alunece peste trupul inert și se depărtează grăbită de pat. Inima îi pulsează cu rapiditate sângele prin artere, iar sufletul ce părea mort și fără speranță, acum e de parcă și-ar recăpăta dorința de viață și puterea de-a trăi înaintea atâtor obstacole. Pentru că Seray nu a abandonat-o niciodată, ba chiar i s-a alăturat în această lume perversă și rea de la pubb. Așa că nici ea nu va renunța la sora ei.

         Înghițind în sec, tânăra de 1,65 își trecu lent mâna prin părul ce-i atinge în valuri umerii înguști și trase din nou forță în pieptu-i mic, încât la o primă impresie ar părea că respiră pentru prima dată după mult timp. Apoi, simțindu-și mâinile la fel de reci precum ale unui mort - le asemănă ea - Maria își simți trupul lipindu-se rapid de ceva tare. Ca întorcându-și speriată privirea, să poată vedea ușa închisă din spatele ei. Și zâmbi, forțat.

    — Să înțeleg că nu cunoașteți victima?

         Făcu în cele din urmă ecou vocea medicului de la cei nici câțiva centimetri depărtare de ea, făcând-o pe fată să simte cum în sfârșit fricile ei par, la o primă impresie, a se dispersa. Și deși nu-și explică motivul pentru care se întâmplă asta, totuși e bucuroasă să se simtă ceva mai bine din acest punct de vedere.

    — Nu! exclamă ea grăbită, apoi își scutură capul forțându-și un zâmbet vizibil mincinos. Adică, da. Nu e sora mea, nu știu cine e. Mulțumesc și-mi pare rău!

         Spuse ea grăbită, apoi apăsă agitată mânerul alb al ușii pe care o deschide din prima încercare, părăsind repede salonul. Își lipi apoi spatele de ușa închisă în spatele ei și respiră sacadat, ca după un maraton de alergare. Inima contnuă să-i pulseze nebunește sângele prin artere, simplul film creat de-o imaginație bolnavă - o vede ea acum - al surorii ei moarte, forțând-o pe dansatoarea de la Red Lion să vadă o altă reflexie a ei în ochii propriei minți. Total necunoscută, nemaiîntâlnită și deloc ajutătoare n aceste clipe.