Accidentul

         Și se depărtă. Privindu-și toate concepțiile, ideologiile și trăirile călcate în picioare de cea mai curajoasă fată dintre angajatele sale, Dom simți de parcă întreaga lui lume e pe cale de a se prăbuși. Furia și lipsa controlului deținut vreme îndelungată datorită durității de a care a tot dat dovadă, acum păreau a fi nimice într-un război neașteptat, declarat și venit din partea unei fete al cărei caracter îndoielnic – îl catalogă el – părea mai puternic decât niciodată.

         Dar, Seray nu se opri. Oricât de mult l-ar detesta pe angajatorul ei misterios, știe prea bine că trebuie să-l învingă. E singura ei cale de a scăpa din această mocirlă a etichetelor afișate pe întreaga ei ființă, de către oameni. Pumnii săi micuți se strânseseră rapid în jurul taliei de viespe, iar ochii ei continuau să-l fixeze pe patronul fără acoperiș, casă și masă  în aceste clipe. Dar totuși, încă la fel de nesimțit, rece și nepăsător ca întotdeauna.

         — Ai la dispoziție cinci minute. Apoi, te vreau afară din dormitor. Înțeles!?

         Rosti Dominick printre dinți, pe un ton atât de jos că se putea asemăna foarte bine cu o șoaptă ce nu făcu altceva decât să-i provoace Seray-ei un zâmbet mândru în colțul buzelor sale rozalii.

         — Zece. Și acum ieși. Sau vrei să mă vezi dezbrăcată complet !?

         Rosti curajoasă, provocându-i privirea surprinsă a bărbatului s-o ațintească cu rapiditate. Șocul ce se citește acum pe fața devenită palidă a lui Dom, îi creștea stima de sine Seray-ei. Asta în timp ce mândria că a reușit în sfârșit să-l facă să tacă, o provoca să se simtă în al nouălea cer. Simțea de parcă în sfârșit s-a terminat. Fricile ei sau încheiat descoperind în ea o putere uriașă. Lipsa controlului asupra propriei vieți și-al propriului destin, acum părea în sfârșit învinsă. Asta pe când determinarea și puterea de a sta dreaptă, mândră și fără a fi nevoie să se explice, acum păreau a fi singurele ei arme puternice ce au s-o propulseze spre libertatea mult dorită.

        Ca fără să rostească vreun cuvânt din cauza șocului, bărbatul să facă un pas în spate și să se retragă tăcut către ieșirea din dormitorul l-a fel de micuț ca restul camerelor din apartament. Seray îl privi și știu imediat că acest comportament liniștit al șefului ei de fapt ascunde o mare de probleme viitoare ce au să-i învolbureze și mai mult apele realității deja amețite de atâtea valuri de confuzie, frici și alte gânduri întunecate. Și se apucă de îmbrăcat.

         În mai puțin de chiar opt minute, fu gata. Chiar și necronometrată, Seray știa că dincolo de ușa albă ce desparte holul de dormitor, se află el. Dușmanul ascuns sub umbra durității unui patron fără suflet pe care ea nu-l suportă cu nici un chip, oricât de calm, bun și binevoitor s-ar dovedi acesta a fi. Și totuși, chiar dacă mai avea timp la dispoziție pentru a se machia și ieși să împodobească apartamentul, părăsi rapid camera știind câtă treabă are de făcut.

         Profită astfel de statura ei micuță și firavă, pentru a se strecura tăcută pe lângă bărbatul cât un munte din spatele ușii, ignorându-l complet în timp ce-și îndreptă mândră pașii către bucătărie. Trase aer în piept pentru doar o clipă, iar mirosurile resimțite încă de la răsărit continuau să valseze într-un ritm minunat prin întregul apartament. Așa că Seray își închise ochii oprindu-se spre a inspira mai mult și mai mult parfumurile atâtor bucate delicioase, ale căror miros pătrundea prin fiecare colțișor, memorând fiecare crăciun petrecut acasă. 

         Se simte în sfârșit bine. Bucuroasă, liniștită și aproape fericită. Fiecare aromă de scorțișoară, cozonaci, pâine și alte delicatese, îi conferă Seray-ei aceeași senzație din amintirile ei. Crăciunul acesta pare la fel de plin de viață, căldură și iubire ca toate celelalte din anii trecuți ai tinereței sale. Asta până ce, rememorând ziua decisivă care a adus-o atât de departe de țara natală, ochii ei cafenii să se deschidă cu rapiditate. Și știu atunci, înțelese de fapt că nici un alt crăciun n-o să mai fie ca vechile sărbători petrecute pe plaiurile ei natale.

         Pumnii săi delicați și catifelați se strânseră din nou în jurul taliei acoperite de o rochiță roșie, mulată și atrăgătoare prin valurile ce-i acopereau trupul de zeiță, iar ochii căprui reflectă acum nu doar supărarea resimțită, ci și dezamăgirile trăite până în prezent. Voci care mai de care mai îndrăznețe, cuvinte din cele mai dure, seci și reci îi răsunau în timpane făcând-o să resimtă și retrăiască totul la aceleași intensități. Asta în timp ce privirea rece într-un punct total fix și inexistent, acum o propulsă pe Ser în aceeași lume plină de răutate, maleficism și urâțenie de care a fugit vreme de mulți ani.

         Vocea propriului tată ce i-a vorbit ca unei fete de cea mai joasă speță când a aflat despre durerea provocată de-o iubire neîmplinită, acum pare la fel de vie ca pe-atunci. Rugămintea mamei ei de a nu pleca și a regândi decizia luată, acum pare la fel de dureroasă, încărcată emoțional și sensibilă ca în acea zi. Asta pe când hotărârea și determinarea ei de atunci, acum o propulsează pe stadiul celei mai perfecte și bune decizii luate pentru ea însăși.

         Și nu-i e ușor. Viața a învățat-o că având încredere în oameni, o să sufere. Ca în ceea ce privește menținerea acesteea, să înțeleagă că o dată ce acest lucru se întâmplă, atunci fericirea nu e departe de tine. Tot ce trebuie să faci pentru a le obține, este să lupți, reziști și menții un oarecare control asupra deciziilor și vieții tale. Așa că-și scutură rapid capul de amintirile dureroase ce încă păreau a săpa adânc în sufletul ei, simțind imediat cum o mână se așeză pe umărul ei drept.

         Ca alungându-și fiecare emoție negativă ce i-ar fi putut trăda starea, Merve să știe că în spatele ei se află el. Și zâmbind, se răsuci încet pe călcâie întâlnindu-i privirea la fel de fericită, luminioasă și plină de căldură cum își amintește mereu că a analizat-o. Dar în același timp, fata încă luptă. Încă speră și-și dorește ca prin faptul că acum Sinan o cunoaște mai bine, să nu recunoască minciuna din privirea ei. De aceea, hotărâ să spună ea primul cuvânt.

         — Ce vrei să pregătesc înaintea cozonacului?

         Întrebă direct, observând o grimasă adorabilă pe chipul acoperit de umbra unei foste bărbi a bărbatului din fața ei. Ca analizând-o scurt, din cap până-n picioare, Sinan să observe încă o dată frumusețea fetei din fața lui. Și să-nțeleagă că aceasta e cea mai bună decizie luată în ultimii ani. Așa că zâmbi din ce în ce mai larg, încrucișându-și mândru brațele la pieptul acoperit de-un maiou negru și-și drese vocea de cântăreț de operetă.

        — Nu mă voi căsători cu o bucătăreasă, ci cu femeia pe care o reprezinți. Înțelegi? De aceea nu vreau să gătești nimic, deoarece vom mânca în oraș!

        Rosti el de îndată ce-i reîntâlni privirea Seray-ei. Cea care deveni aproape palidă la față din cauza confuziei. Grijile ei se înmulțiră astfel, iar gândul că n-o să-și îndeplinească visul de a rămâne acasă așa cum obișnuia să se întâmple când era copil, acum părea a se nărui chiar înaintea ei fără ca ea să poată face ceva să-mpiedice asta.

        — Bine, dar...

        Încercă ea să-i explice dorința ei, însă bărbatul își ridică galant mâna spre chipul ei, atingându-l pentru o primă dată cu atât de multă căldură, încât ar fi reușit să topească orice ghețar din jurul lor, dac-ar fi existat.

        — Să-ți iasă din minte că vreau să fii ca fetele obișnuite din jurul nostru, Ser. Vreau să fii tu și atât. Nu am nevoie de nimeni și nimic atâta timp cât ești aici, bine?

        Rosti Sinan cu atât de multă siguranță în glas, că o convinse rapid pe fată de intențiile sale. Și ea știu atunci că a făcut cea mai bună alegere acceptându-i cererea în căsătorie. Plus, prin  simpla lui prezență în viața ei, a descoperit de fapt ce înseamnă să fii iubit fără să oferi altceva decât iubire în schimb. Și asta o face să se simtă pe deplin fericită. Mândră de fiecare alegere făcută până acum. Mai curajoasă decât niciodată și doritoare să-i spună totul, oricât n-ar fi putut-o face până astăzi.

****

*Câteva ore mai târziu*

****

         Luminile de crăciun înconjoară fiecare locație de pe coastă, iar beculețele de sărbătoare au fost deja așezate cu minuțiozitate, atenție și eleganță în fiecare apartament al blocului de șapte etaje din apropierea Mării Negre.

         Îmbrăcați elegant, la costum cu cămăși albe și cravate în diferite nuanțe, cei doi domni ai apartamentului șapte, etajul cinci, așteaptă cuminți lângă mașina neagră cu geamuri fumurii sosirea frumoasei lor invitate la masa de prânz. Amândoi, Sinan și Dominick sunt nerăbdători să părăsească mai rapid locația, însă ambii bărbați au motive distincte pentru aceasta. Dominick își dorește părăsirea apartamentului pentru a putea lua legătura urgent cu oamenii lui de la Red Lion, întru verificarea și controlarea situației de acolo. În timp ce Sinan e foarte încântat de această ieșire cu viitoarea soție, chiar și în trei, așa cum nu a crezut niciodată că se va întâmpla.

         Și brusc, tocurile de cinci ale cuiva, făcură rapid zgomot pe pavajul ceramic al clădirii, atrăgându-le privirile celor doi bărbați. Culoarea de un alb sclipicios al pantofilor stiletto era umbrită în întregime de roșul aprins al rochiei ce cădea pe umerii înguști și subțiri ai tinerei care, imediat ce-i văzu pe cei doi bărbați de lângă SUV ul negru, afișă un zâmbet larg ce-i descoperi rapid dantura perfectă și albă. Croiul rochiei de zi este unul drept, ușor voalat la poalele ce ajung până sub genunchii subțiri ca două bețe de chibrit și acoperite de un dres invizibil și-aproape insesizabil, decât la o atenție mai detaliată. Umerii acoperiți de o bucată scurtă a materialului roșu, sunt însă acoperiți de paltonul crem al Seray-ei, care își strânse mai bine gentuța plic pe lângă corp și-ncepu să pășească elegantă către mașina ce părea a aștepta o celebritate, ori poate chiar pe însăși zeița Bendis, o zeitate a mitologiei dacice, adorată ca și o zeitate a Lunii, magiei, farmecelor și nopții.

         — Ești superbă iubito!

         Sosi rapid și primul compliment destinat s-o facă pe fată a roși. Însă ea doar îi zâmbi amabilă viitorului soț care, deși absorbit și înnecat în frumusețea ei, totuși părea și destul de sigur și stăpân pe situație.

         — Iar tu, un drăguț. Mergem!?

         Răspunse Seray, cu încă zâmbetul larg pe buze. Zâmbet care, imediat ce-i întâlni privirea rece, nepăsătoare și impenetrabilă a patronului de la Red Lion, dispăru cu rapiditatea vitezei luminii.

         — Da, să mergem. Gata cu dulcegăriile, căci nu am lămâi la mine.

         Rosti în cele din urmă și vocea lui Dominick. Cel care, oricât de dur, rece și nepăsător ar putea părea, de fapt pe interior ascunde atât de multe secrete. Și mașina o luă din loc.

         Muzica lui Martin Garrix răsuna în boxele radioului SUV ului condus de Sinan, iar lângă el, bosumflat ca un copil mic și total nepregătit pentru această ieșire în oraș cu doi prieteni, Dominick părea destul de relaxat butonându-și telefonul mobil. Doar din când în când, murmurul vocii fetei de pe bancheta din spate a mașinii, acoperă..., sau măcar încearcă să-i acopere vocea lui Khalid, la refenul melodiei „Ocean". Ceea ce nu făcea decât ca privirea plină de lumină, entuziastm și fericire a șoferului s-o privească pe iubita sa, așezată pe banchetă.

         Totul pare a decurge normal, sau măcar aproape de limita normalului pentru o dansatoare însoțită de un bodyguard și patronului ei de la pubb-ul bulgăresc. Ochii lor se întâlnesc de la rar, la foarte des, iar acest lucru creează o atmosferă ușor tensonată în mașina încă aflată în mers. Brusc însă, chiar înainte de prima curbă, vocea fetei făcu ecou în pereții autoturismului, atrăgându-le atenția amândurora bărbaților de pe banchetele din față.

         — Tot cred că ar fi fost mai bine dac-am fi rămas acasă, știți...

         Rosti vocea ei delicată și subțire, chicotul de amuzament al lui Sinan fiind rapid amuțit de privirea demnă de un Oscar al bărbatului de pe bancheta din dreapta sa.

         — Și eu cred c-ar fi fost mai bine să nu vin, dar totuși...

         Zise Dominick, oprindu-se din vorbit și făcându-l pe Sinan să-l privească, în ciuda faptului că încă conduce.

         — Dar nimic. Nu era să plec fără tine și să te las...

         Fu tot ceea ce brunetul apucă să-i răspundă prietenului lui, căci mașina se opri de îndată sub roțile mari ale unui tir. Singurul lucru ce îi răsună în minte lui Sinan înainte de impact, a fost vocea subțire și strigată a iubitei sale, apoi întunericul acoperă privirile celor trei. Fumul dens și negru de sub capota acoperită de vagonul uriaș și-ncărcat cu marfă a tirului alb, ieșea de peste tot unde te-ai fi uitat, ușile mașinii mari sau blocat și-au rămas așa, iar cei trei prieteni și-au pierdut pe rând cunoștința, chiar sub tentativele lor de a se striga unul pe celălalt pentru a fi  salvați. 

         Dar, să fie oare acesta finalul!? Aceasta să fie soarta Seray-ei și a iubirii ei noi!? Așa are să se termine viețile celor trei!? Hmm, cine știe... Poate Dumnezeu are alte planuri cu ei... Nu-i așa!?