Recâștigarea încrederii

         Încrederea este o mare de emoții transpusă pe un ocean de frici și încercări. Dacă vei reuși să treci acest ocean, atunci vei obține încrederea celuilalt pentru totdeauna. Dacă nu, șansele să te înneci sunt din cele mai mari.

         Așa simt cu toții. Doar că, diferențele dintre încrederea Seray-ei, a lui Dom și-a lui Sinan este aceea că fricile lor sunt diferite. Seray se teme de trădare. Dominick de a-și pierde prietenul. Iar Sinan se teme să nu fie descoperit acum răsfoind prin dosarele Red Lion informații cu privire la accidentul amicului său.

         Și deși viața le arată tuturor că există mereu o șansă, totuși nici unul din ei nu se agață iluzia acesteea considerând șansa ca un mare loz norocos. Căci din punctele lor de vedere, doar cei mai norocoși dintre oameni au mereu o șansă. Să devină mai buni. Să schimbe trecutul. Să iubească mai mult. Să fie cine și-au dorit.

         Cum e posibil să ții atâtea dosare clasificate ascunse prin mii de documente word ce pot fi deschise de orice curios? Cam aceasta e întrebarea principală ce nu-i dă pace deloc lui Sinan. Bărbatul care, căscând bine ochii înaintea ecranului alb, simte dezamăgirea curpinzându-i tot mai mult interiorul. Știa despre prietenia lui Dom și-a bărbatului misterios pe care-l vedea mereu în preajma pubbu-lui, dar nu și-a imaginat niciodată că acesta ar fi pus pe cineva să cumpere cealaltă parte de club.

         Astfel că, obosit și cu ochii încercănați, bărbatul închise rapid ecranul laptopului negru și respiră sacadat. Își simți inima atât de mică în piept, că abia putea zice c-aceasta mai bate încă. Dar nu se va lăsa pradă emoțiilor și nici n-o să-l atace pe Dom cu aceste informații. Ci va aștepta cuminte ca acesta să-i spună totul. Dacă sunt prieteni. Apoi își lăsă capul pe spate din nou și adormi. Noaptea atingea apogeul celest, iar el simți cum lipsa orelor de somn are să-l coste destul de scump.

         Pe partea opusă a apartamentului, însă, liniștea și lumina din semiubră ce lovește ușor patul pe care Seray stă întinsă, îi amintește acesteia din ce în ce mai mult faptul că nu a dormit deloc și are nevoie să o facă. Dar cum s-o facă dacă gândurile nu-i dau pace? Amintirile de la pubb o bântuie precum fantomele dintr-un castel bântuit, asta în timp ce imaginea stagnantă, sigură și puternică a lui Sinan, e singura care o forțează să simtă că există o șansă. Că trebuie să-i ofere o șansă bărbatului ce a făcut deja atât de multe lucruri pentru ea.

         Așa că, în pofida faptului că-ntunericului a acoperit deja orașul de coastă al Bulgariei, fata știa că n-o să poată adormi la loc. Așadar, doar își ridică trupul zvelt, mândru și subțire prin care ai fi putut vedea aproape totul și părăsi dormitorul. Pășește atât de încet și nesigură către locul unde bănuiește că poate fi Sinan, încât o sperie până și gândul că ar putea deranja pe cineva datorită zgomotelor produse de mersul ei. Mâna dreaptă atinge continuu pereții albi ai apartamentului, iar picioarele cât nu i se împleticesc la fiecare pas făcut. Și în cele din urmă ajunge la destinație.

         Într-o cameră mică a apartamentului, îl văzu. Pare atât de nevinovat. Pur. Curat. Simplu. Curajos, încât știe că face ceea ce trebuie. Așa că zâmbi și păși în interiorul camerei mici, având grijă să nu-l trezească pe brunetul ce dormea ca un prunc cu laptopul așezat pe genunchi. Aparat pe care Ser îl luă degrabă așezându-l la înâmplare și apoi se reîntoarse la Sinan. Îl privește cu atâta duioșie încât nu-i vine nici ei să creadă că face asta. Somnul lui profund o îndeamnă spre căscat, iar ea observă pentru o primă dată și frumusețea exterioară a bărbatului. Căci pe cea interioară a observat-o deja de atât de multe ori.

         Și zâmbi. Deși nu simte nimic pentru Sinan, totuși simpla lui prezență îi oferă o căldură și pace interioară de nedescris. Iar ei îi place acest lucru la el, deși și-a propus să nu se mai îndrăgostească niciodată. E de parcă zâmbește din tot sufletul, pentru prima dată după mult timp. Ca și când trecutul ei dureros ar fi inexistent. De parcă nimic nu i s-ar fi întâmplat.

         Fără să-și dea seama, mâna ei se ridică încet pe fotoliu trecând prin părul mătăsos și negru ca abanosul al bărbatului, iar ea continua să-și clădeze în minte imaginea perfectă a viitoarei ei alegeri. Memoria îi lovea timpanele amintindu-i fraza rostită de brunet, iar imaginea senină o forța să-și imagineze perfecțiunea acceptării acelei propuneri. Și-l observă tresărind, brusc.

         — Seray, la ce te gândești?

         Rosti vocea joasă, aproape șoptită a bărbatului, forțând-o în cele din urmă – după deja trei minute de rostit numele ei – să tresară. Mâna fetei se retrase rapid, șocul c-a fost prinsă făcând așa ceva amintindu-i cât de mult luptă împotriva iubirii, a atașamentului față de oameni și-a cedării înaintea propriilor standarde.

         — Nimic!

         Minți ea, ochii alunecându-i pe trupu-i firav și-n cele din urmă admirând neobosiți podeaua. Roșeața sângelui din obrajii ei machiați natural deveni mai evidentă decât niciodată, iar ea-și simți pentru o primă dată după mult timp inima pulsând sângele prin artere la viteze din ce în ce mai mari și incontrolabile. Dar chiar și așa, mintea ei îi repeta papagalicește același lucru: „nu te-ai îndrăgostit... Nu te îndrăgosti"

         Da, are încredere în Sinan. Da, știe că bărbatul vrea doar ca ea să fie bine. Și da, înțelege că are nevoie și ea la un moment dat ca viața să-i fie umplută de iubire. Dar ce nu acceptă și nici nu poate accepta, este să mai simtă aceeași fluturași în stomac atunci când îl va vedea pe acel el, să își dorească din nou aceeași senzație de siguranță, dar să rămână exact ca-n trecut, cu mâinile goale din acest punct de vedere.

         Și Sinan, deși nu o crede, totuși îi zâmbește. Ochii lui mari și calzi, acum sunt mici și aproape că-i zâmbesc îndemnând-o să aibă încredere în el. Sprâncenele-i negre și groase, perfect pensate, acum o privesc aliniate într-o linie curbată ușor din cauza curiozității. Asta în timp ce grimasa de pe fața lui, o forța să rămâne tot mai înfiptă cu picioarele pe pământ și-n realitatea crudă ce-i macină sufletul de atâta amar de vreme fără ca cineva să știe ceva despre asta.

         — Și totuși, rosti bărbatul ridicându-și mâna spre a o atinge pe fata de la cei nici câțiva centimetri distanță, acest nimic al tău, conține ceva. Ce e?

         Insistă el să-ntrebe, amintirile neperfecțiunii sale pe care tot încearcă să i-o arate brunetului de multă vreme, lovind-o în plin pe fata cu părul ca scorțișoara. Așa că se ridică rapid în picioare, atrăgându-i întreaga atenție a brunetului care, din ce în ce mai confuz, știu atunci că există o problemă gravă. Dar și că Seray n-o să-i mărturisească niciodată lui asta, pentru că oricum... Nu i-a spus nicicând dacă a avut vreun necaz. Tot ce știe el, știe doar pentru că una din ospătărițele de la Red i-a spus, iar aceia nu e nimeni alta decât Maria.

         — Dac-am zis că nu e nimic, atunci înseamnă că nu e nimic. Ce nu-nțelegi?!?

         Și abia acum putu să o observe mai bine pe Seray. Nu și-a imaginat niciodată o astfel de reacție din partea ei, la fel cum nici n-ar fi crezut vreodată că ea i-ar vorbi astfel. Înțelese din nou gravitatea situației, grijile lui înmulțindu-se considerabil. La fel ca și dorința acerbă de a se căsători cu ea și a o proteja astfel de toate problemele lumii. Pentru că, oricum ar fi fost, știe că șatena are nevoie de asta. O poate citi pe chipul și-n sufletul ei.

         — Ai dreptate, rosti brunetul ridicându-se și el în picioare, e vina mea. Nu trebuia să insist. Îmi pare rău!

         Își sfârși el în cele din urmă fraza, putând observa regretul pe fața ei. Știa că dacă vrea să câștige această „bătălie", atunci va trebui să nu insiste. S-o lase pe Seray să vină spre el, mărturisindu-i ce are de spus fără să se simtă presată. O lecție pe care el a învățat-o târziu și de la cei mai nepotriviți oameni. 

         — Nu, nu, nu. Rosti tânăra, simțindu-se din ce în ce mai prost pentru această reacție. E vina mea, mie îmi pare rău. Nu trebuia să reacționez așa. 

         Zise ea, rușinată maxim din atât de multe motive.

         — Atunci, ce vom face în această privință?

         Spuse brunetul, încercând din răsputeri s-o facă să se simtă mai bine. Mai puternică și în siguranță alături de el. Exact același lucru pe care încearcă să i-l insufle cumva încă de la început, de când a cunoscut-o.

         — Mă ierți?

         Zise Seray, privindu-l cu o sprânceană ridicată, simțindu-se din ce în ce mai slabă în comparație cu puterea de care el îi tot dă dovadă.

         — Păi, să vedem... Meriți?

         Îi răspunse brunetul, fata privindu-l confuză. Îl cunoaște pe Sinan aproape mai bine decât oricine, crede ea și niciodată nu și-ar fi imaginat o astfel de scenă între ea și el. 

         — Nu!

         Mărturisi ea, după câteva momente de meditare asupra răspunsului său, cântărâindu-și singură șansele de a fi iertată. Căci din punctul ei de vedere nu se vede ca fiind o persoană cu atâta bunătate interioară, cât pentru a fi iertată de cineva. Și mai ales dacă acel cineva, este bărbatul din fața ei.

         Bărbat care, însă, imediat ce îi observă chipul analizând tăcut podeaua de la picioarele lor, păși curajos spre ea. Mâna lui dreaptă și demnă îi ridică bărbia fetei cu părul ca scorțișoara, ochii lui oglindindu-se într-ai ei și ca pentru o primă dată, simțind că ceea ce tot încearcă el să-i transmită, ea va îmbrățișa cu bucurie în suflet.

         — Lasă-mă să te contrazic, zise el serios, observând nedumerirea ce se putea citi destul de clar pe fața ei. Nici nu știi cât de multe meriți tu, față de restul. Și nu doar că te iert, dar îți promit că n-o să mai suferi niciodată.

         Zise el hotărât s-o facă să-l creadă, pe fața ei putând citi un zâmbet sincer și deloc schimonosit, ori ales cu băgare de seamă spre această intenție.

         — Chiar dacă eu nu cred în promisiuni?

         Întrebă ea la rândul său, pe fața lui Sinan putând citi un singur lucru: încrederea.

         — Eu o să-ți arăt că merită să crezi în asta și-n atât de multe alte lucruri.

         Spuse bărbatul, având zâmbetul larg pe față. Căci are dreptate. Știe și el prea bine că viața nu înseamnă doar supărare, frici și promisiuni. Iar el nu e deloc persoana care să nu-și asume un cuvânt dat, o promisiune, ori un jurământ. Și cum i-a spus chiar ei că-și dorește s-o protejeze de răutățile lumii, căsătorindu-se cu ea, iată cum descoperă încetul cu încetul cât de bună a fost această alegere pentru el. Căci, chiar dacă Seray este cea mai bună dansatoare de la Red Lion. Cea mai disprețuită – cumva – fată din acest punct de vedere – în ochii lumii din afara pubbu-lui, totuși știe că a făcut o alegere perfectă în ceea ce o privește. 

         Nimeni alta nu i-ar fi putut câștiga și menține viu interesul, dorința și curajul de a o iubi. Nu, așa cum face ea. Dansatoarea la bară de la Red Lion. Sunny Beach. Bulgaria.