O cerere ca la carte

         Orele sau scurs parcă cu viteza luminii soarelui ce atinge pământul în timpi ireali, oboseala resimțită de Seray fiind din ce în ce mai puternică.

         Gândurile nu-i dau deloc pace tinerei cu părul ca scorțișoara, amintirile forțând-o să se simtă de parc-ar fi îmbătrânit cu zece ani. Și deși știe că nu e așa, totuși privindu-și ochii încețoșați și chipul palid, nu poate spune altceva.

         Stând liniștită în cabina ei, mai ales că soarele a apus deja și va trebui curând să iasă din nou pe scena Red pentru a-și dedica timpul muncii, tânăra privește un punct imaginar și fix din oglinda dinaintea ei. Simțurile i-au înghețat, inima îi pulsează sângele prin artere la viteză aproape minimă, iar ochii pe care obișnuia să și-i vadă strălucind; acum par atât de goi.

         O singură întrebare menită s-o facă a râde de obicei, acum nu-i dă pace deloc și are efectul contrar. Un singur gând, menit s-o facă să-și amintească cât e de puternică, acum o face să se simtă mai slabă decât niciodată. Un singur chip ce obișnuia s-o facă să se simtă bine, acum o înspăimântă și nu-și poate explica de ce. Știe că Sinan are dreptate în ce i-a zis, dar cum să accepte propunerea lui? Chiar atât de jos a ajuns, încât nu se poate ajuta singură?

         Datorită gândurilor sale, nici măcar nu aude ușa deschizându-se semn că cineva tocmai i-a adus cafeaua obișnuită de dinainte de-oricare dans. Așa că, fiind din ce în ce mai sigură că are nevoie de un semn divin care să-i spună ce să facă, Seray continua să se privească nedumerită implorând iertare și ajutor propriei sale refelxii. Și brusc, observă cana cu conținutul menit s-o trezească de-a binelea.

         Încercă să-și zâmbească încurajatoare, dar nu reuși. Așa că-și ridică mâna spre a-și da o șuviță rebelă după ureche, reușind astfel performanța de a lovi cana din marmură. Aceasta se dezechilibră rapid atingând cu putere podeaua din gresie, iar fata tresări, arsă de conținutul fierbinte al acesteia. Linia fină a sprâncenelor sale subțiri se uni cu rapiditate, curbându-se amenințător, iar Seray simți fiorul transmis de arsură până în cele mai ascunse celule ale corpului.

         — Uff, Seray. De nimic nu ești în stare!

         Își spsue ea, gândind cu voce tare în timp ce smulse rapid un șervețel din suport pentru a se curăța. Ștergea din ce în ce mai mult, dar era de parcă ar fi fost inutil. Cafeaua nu doar că părea a se întinde mai tare și repede, dar devenea și din ce în ce mai enervant faptul că în curând va trebui să iasă și n-o să reușească să scape de petele maronii.

         — Firar să fie, își zise ea aruncându-și furioasă ochii pe tavan. Cred că o să am nevoie de ajutor, își spuse din nou și se răsuci încet pe călcâie atunci când văzu că nu reușește să scape de pete.

         Spera din suflet ca sora ei să vină – ca de obicei – s-o verifice, dar în același timp se și temea de acest lucru. Știa că a făcut-o de rușine pe cea care a salvat-o de atât de multe ori, încât doar imaginându-și rana provocată Mariei, devenea mai tensionată. Așa că observând lipsa acesteia, tânăra hotărâ să plece singură către baie. Cumva, va reuși să șteargă acele pete enervante.

         Deschise încet ușa verificând holul mare și semiluminat asigurându-se că nu o vede nimeni, apoi se strecură ca un hoț afară îndreptându-și pașii către partea opusă intrării în pubbul propriu-zis, pășind către baia din capăt. Locul folosit doar de dansatoarele de la Red, în momentele de urgență. Ca trecând prin fața dormitoarelor, pașii ei siguri să se micșoreze din ce în ce mai mult, nesiguranța căpătând cote din ce în ce mai mari. 

         Teama deveni frică, iar curajul se transformă într-o emoție nemaisimțită până acum. Lașitatea o făcea să se înfurie, așa că, conștientizând-o rapid, Seray hotărâ să nu se de-a bătută. Știe că nu a ajuns până aici, doar pentru a renunța. În plus, ea nu cunoaște însemnătatea acestui cuvânt. E o învingătoare, nu o învinsă. Să piardă, e pentru ea e echivalentul la a renunța. Și ea nu a renunțat niciodată.

         Câteva minute mai târziu, picioarele tinerei Polat se îndreaptă către scenă. Deși a reușit să șteargă petele de cafea, totuși a trebuit să renunțe la dresul ei negru,lăsându-și picioarele subțiri, sexy și delicate la vedere. Însă, gândindu-se că nu e așa o mare diferență între a purta un dres și a se arăta dezbrăcată aproape complet înaintea bărbaților, înainte de a urca pe scenă tânăra îi făcu semn discret dj-ului să oprească luminile.

         Apoi, profitând că băiatul – un tânăr de până în douăzeci și un pic de ani – i-a îndeplinit dorința, fata urcă curajoasă scena pășind pe ea de parc-ar fi fost împânzită cu sârmă. Muzica porni și ea, iar Seray își închise ochii preț de câteva secunde, dar doar pentru a trage cu forță aer în pieptul generos și foarte puțin acoperit în materialul elastic al bustierei sale negre.

         Se întoarse cu spatele către mulțimea de gură-cască ce aglomeră rapid mijlocul pubu-lui, începând să-și miște formele perfecte, ca ale unei zeități. Muzica lui Evenascence – Wake me up inside – , răsuna în boxele pubbu-lui, dar în ciuda atâtor gânduri și a pudității resimțite datorită lipsei dresului său nelipsit de la nici un dans, totuși Seray se mișca perfect. Așa cum doar ea știe să o facă.

         Picioarele sale se încolăceau pe bara metalică, ridicând-o pe tânără de la sol în timp ce brațele sale păreau a o face să zboare. Mulțimea, extaziată complet de priveliștea perfectă a tinerei pe care o descoperă foarte puțin datorită luminilor slabe, aplauda înnebunită. Bărbații își fac de cap cu animatoarele, sărutându-le pe furiș, ori chiar băgându-le bani la sutiene. Asta în timp ce, de după barul aglomerat de băuturi alcoolice și nonalcoolice, Maria și restul priveau spectacolul mulțumiți. Singurul care, însă de această dată părea a lipsi de la un asemenea show, era el. Patronul de la Red Lion lipsește, însă nimeni nu pare a-i duce dorul.

         După câteva minute bune de privit, zâmbit cu gura până aproape de urechi și salivat la dansul fetelor; mâna unuia dintre băieți fu cu rapiditate cuprinsă de o alta. Cineva îi șopti ceva ospătarului agitat de mișcările dansatoarei preferate de la Red așa că el, cunoscându-le pe Maria și Seray, se grăbi să-și facă loc printre ceilalți pentru a ajunge la roșcată.

         — Putem vorbi?

         Rosti el la urechea fetei cu părul de foc, aceasta privindu-l nedumerită. Mai ales că, credea ea că acesta a înțeles deja că trebuie să le lase în pace.

         — Ce vrei, Ryan?!

         Întrebă ea, plictisită să-l tot vadă prin preajma ei.

         — E ceva..., zise el gândindu-se puțin la cum să-i dea ei o astfel de veste..., urgent. Vii afară să vorbim, sau o să caut pe cineva competent pentru asta?

         Își sfârși bărbatul textul, roșcata privindu-l surprinsă și puternic afectată de cuvintele lui.

         — Oare ce-o fi așa urgent, Doamne Dumnezeule?!

         Gândi ea cu voce tare, văzându-se rapid prinsă de cot și târâtă prin mulțimea de gură-cască din pubb. Pașii grăbiți o făceau să se simtă deranjată de curajul lui Ryan, iar cuvintele lui nu-i dau deloc liniște. Fiind o fire ce presimte pericolul, mirosindu-l ca pe fum aproape, Maria știe că bărbatul nu o scoate din pubb doar pentru a-i spune „ceva". Pe semne, informația deținută de acesta este una destul de importantă. Ba chiar, poate gravă.

         Gândurile se amestecau în mintea ei precum legumele din oala cu ciorbă, iar Maria deveni din ce în ce mai tensionată. Mai ales că, nu-și putu explica de ce a fost aleasă tocmai ea pentru a primi o veste ca cea care ar veni. Așa că ajunși afară, tânăra își smulse rapid mâna dintr-a brunetului a cărui tresături abia acum le putu remarca cu adevărat. Înalt, poate în jur de 1,80 și un pic. Părul scurt, dat într-o parte a capului. Sprâncenele groase, pensate perfect. Fața alungită și-acoperită într-o semiumbră creată de barba minusculă, nasul mic și delicat ca al unei femei aproape. Și ochii ciocolatii, exact cum și-i imaginase până acum.

          — Gata, ajunge! exclamă ea deranjată de atitudinea bărbatului. Care era urgența aia atât de urgentă?

         Întrebă grăbită, doar ca să scape mai repede de el. Știe că nu-i face bine să fie văzută în public cu unul din băieții pubbu-lui, deoarece ține foarte mult la imaginea ei chiar dacă, practic, e și ea una din membrele Red Lion.

         — Patronul lipsește.

         Răspunse bărbatul trecut de treizeci și un pic de ani, nu foarte trecut de vârsta ei, fata privindu-l confuză cu o sprânceană bine ridicată.

         — Așa, și?!

         Zise ea, insistând cu întrebările curioase. Mai ales că, ea nu vede nici un rost ieșirii ei din pubb, când pentru o așa veste ar fi trebuit să meargă la celălalt proprietar. Deoarece, din auzite știe că această clădire a mai fost cumpărată de cineva, din motive necunoscute de nimeni.

         — Și, zise bărbatul rotindu-și nervos ochii, Sinan a zis să-ți spun doar ție, sau Seray-ei. Și cum ea e pe scenă...?!

         Zise el, privind-o sugestiv cu sprânceana dreaptă ridicată, fata înțelese rapid mesajul.

         — Bine, zise ea devenind agitată. Doar..., ai grijă să nu afle nimeni altcineva. Înțeles?

         Spuse ea, uitându-se prin prejurimi, doar să nu fie văzuți, ori auziți de cineva.

         — Mă ocup eu de asta, zise din nou, scăpând un mic oftat printre buzele roșii ca părul ei ușor ondulat. Cumva, reluă și-și trecu agitată mâna dreaptă prin păr.

         Gest observat rapid de către Ryan Spielberg, care cât nu saliva la vederea ei. Apoi, destul de sigură că are nevoie de mai multe informații, Maria îl lăsă singur pe bărbat și păși confuză către intrarea principală de la Red, acolo unde știe sigur că-l va găsi pe Sinan. Doar că, ajunsă acolo într-un timp destul de mic, fata fu cu rapiditate luată prin surprindere de faptul că unul dintre bodyguarzi lipsește. Ca investigând lipsa acestuia la un altul, să descopere că „infractorul" nu e nimeni altul decât Sinan Karakoyunlu. 

         Și oricât ar investiga lipsa acestuia, nici o veste de la nici unul din cei patru bărbați rămași la Red nu știe ce răspuns concret să-i ofere. Așa că, văzându-se singură, neajutorată și cumva fără nici o idee despre lipsa celor trei bărbați acum – deoarece Sinan l-a luat pe unul din colegii lui de încredere cu el – , Maria își ridică la propriu mâinile în cap și privi cerul înstelat și senin, implorând chiar și cel mai mic ajutor.

         Se simte neajutorată. Tristă. Confuză. Neputincioasă. Mâinile-i sunt mai reci ca două ghețare. Inima îi e plină de frică. Mintea-i e aglomerată de imagini devastatoare și pline de foc, create de o imaginație bolnavă de neputință. Picioarele subțiri și acoperite până la genunchi de fusta ei neagră, mulată și-acoperită de șorțul de ospătăriță, i-au înghețat și ele. Iar ea nu știe ce să facă, unde să meargă și cui să ceară ajutorul. 

         Dar brusc, fix  când să creadă că va ceda din cauza presiunii resimțite, umărul drept îi fu cu rapiditate atins de cineva care-o forță să tresară, panicată. Confuză, tânăra se răsuci încet pe călcâie datorită gândurile obscure ce-i inundară mintea, iar când zări ochii îngrijorați ai prietenei sale, aproape că uită de tot și toate. Fără vreun preaviz, Maria se aruncă rapid în gâtul fetei de doar 1, 72 dinaintea ei, forțând-o să devină și mai îngrijorată decât era deja.

         — Hei, s-a întâmplat ceva!?

         Rosti Seray printre respirația îngreunată de oboseală și aerul rece de decembrie, roșcata dezlipindu-se încet din îmbrățișarea uriașă în timp ce-o privi cu lacrimi în ochi.

         — Iartă-mă, sora mea, dar nu pot să... zic nimic.

         Răspunse roșcata, ștergându-și lacrimile în timp ce Seray deja începu să-și creeze tot felul de imagini și posibilități în minte.