Salvare cu peripeții

         Totul părea, încetul cu încetul, a reintra la normal. Liniștea reinunda încăperea mare de la Red Lion, mâinile Seray-ei și ale celorlalți muncind productiv în incinta barului mare și aglomerat de tot felul de lucruri aruncate.

         Deși toată lumea știe că pedeapsa Seray-ei nu a fost încă spusă, aplicată și nici îndeplinită, totuși toți păstrează tăcerea. Maria se agită continuu prin fața meselor de biliard din încăpere, Sinan o ajută cu ștersul, ospătarii ajută la strânsul paharelor și-al veselelor de pe mesele ocupate cu o noapte în urmă, iar Seray se ocupă de ștersul meselor, fiind ținută departe de bar cu orice preț de către prietena ei.

         Dar, oricât de mult ar munci ea și oricâtă atenția ar atribui efortului depus, tot simte de parcă ar fi insuficient. Ceva o apasă, iar simplul gând că greșește o face să se simtă tot mai prost. Știe că e o învinsă, nu o învingătoare acum. Dar chiar și așa, încă luptă. Speranța preluării controlului câștigat după plecarea de acasă, încă este vie în interiorul ei. O simte. E convinsă de acest lucru în proporție de sută la sută.

         Brusc, prinsă în capcana propriilor gânduri, planuri și ideologii, mâna care continua să șteargă un praf din ce în ce mai inexistent de pe masa din lemn dinaintea ei, fu cuprinsă rapid de o alta. Seray se opri așadar tresărind panicată, apoi își ridică timidă privirea pe trupul nu mai înalt de câțiva centimetri al unuia dintre bărbații din încăpere, privindu-l cu același zâmbet mincinos de mai devreme.

         — Mă descurc!

        Rosti ea, sperând din suflet ca Sinan să o creadă și s-o lase să-și continue munca pe cont propriu.

         — Curățând un praf inexistent? Da, am observat asta!

         Răspunse bărbatul, având un zâmbet drăgălaș imprimat pe întreaga-i expresie facială. O place pe fata cu părul ca scorțișoara, încă din prima secundă în care a văzut-o. Și deși nu o cunoaște la perfecție, totuși are încredere în ea. O încredere pe care nu și-o poate explica, dar nici nu își dorește s-o piardă.

         Astfel, observând calmitatea cu care bărbatul continuă s-o trateze în pofida greșelilor ei, Seray îi schiță în cele din urmă un zâmbet sincer și-i atinse amical umărul, pierzându-se în oceanul întunecat din privirea lui. Nu-și amintește cine a fost ultimul bărbat care să-i ofere atâta siguranță dintr-o singură privire - așa cum face Sinan - , dar e sigură că fostul nici măcar nu se încadrează în această listă de prieteni.

         Ci dimpotrivă, își amintește destul de bine fiecare moment petrecut în compania lui. Un bărbat dual, plin de ură, cu un ego uriaș și o părere mult prea bună despre el decât ar fi putut avea cineva. Așa că, scăpând un mic oftat printre buze și rotindu-și scurt ochii la culoarea cafelei, tânăra își lăsă ușor capul într-o parte, unindu-și veselă sprâncenele drepte și subțiri.

         — Oh, da..., zise ea, rușinată, realizând spusele lui. Am uitat să mai și plec de la masa aceasta!

         Își sfârși ea propoziția, bărbatul scăpând un mic chicot de amuzament în timp ce-i mângâie creștetul într-un mod plăcut. Faptă nerealizată de nimeni până acum și cumva deloc supărătoare pentru tânăra noastră.

         — Spui numai prostii, Seray. Nu știam că ești atât de comică!

         O complimentă el, ea ridicând pasiv din umeri. Dar cum soartei îi face plăcere să-și bată joc de tânăra Polat, privirea dinspre partea opusă celor doi, aparținătoare Mariei, îi fixară rapid pe aceștia. Pumnii micuți și delicați ai fetei se strânseră și ei degrabă, simpla amintire a târârii Seray-ei către dormitor într-o stare șubredă, făcând-o pe Maria să-și imagineze tot felul de lucruri. În plus, simpla imagine cu Seray și bărbatul amabil pe care ea îl place în secret de ceva vreme, îi oferă o senzație destul de ciudată de furnicături pe șira spinării.

         — Poate dacă ați terminat cu hlizitul, o să vă reapucați de muncă. Nu-i așa?

         Sparse liniștea din pubb în cele din urmă vocea ei subțire, atrăgând astfel toate privirile asupra ei. Și desigur, șușotelile privind reacția ei nici nu întârziară a se face simțite. Dar ea, convinsă total că nu trebuie să-i bage în seamă pe restul, continua să-i fixeze pe Seray și Sinan cu privirea sa ucigătoare.

         — Da, soră!

         Răspunse rușinată Seray, bărbatul depărtându-se ușor de ea spre a se reapuca de șters.

         — Nu înțeleg de ce insiști s-o pui într-o lumină proastă pe Seray, dar fie. Să muncim, căci doar de asta ne-am și adunat aici. Nu?

         Zise și Sinan, smulgându-și cârpa de șters de la bata pantalonilor. Dar Maria, deloc afectată de cuvintele lor, doar își aruncă scurt privirea pe tavan și se reântoarse grăbită la munca ei. Știe că a greșit având o astfel de atitudine grosolană față de prietenii ei, dar nu e nici ca și când s-ar putea abține. Seray merită să fie certată, iar Sinan nu are voie s-o ajute și nici s-o țină din treabă.

         Astfel, orele se scurg ceva mai rapid decât de obicei. Ca ajunse înapoi în dormitorul lor, cele două fete doar stau cuminți pe marginile opuse ale patului uneia dintre ele și nici măcar nu se privesc. De vorbit, ce să mai zicem? Seray se gândește continuu la ce s-ar fi putut întâmpla noaptea trecută, de prietena ei e atât de supărată pe ea. În timp ce Maria se gândește continuu la micșorarea pedepsei surorii ei.

         Fumul neîncrederii și-al supărăilor persistă în aer acoperând întreaga cameră, în timp ce fetele își freacă constant palmele de îngrijorare. Privindu-le, oricine ar putea jura că sunt dușmance de o viață întreagă, când de fapt adevărul este cu totul altul. Însă, chiar și așa, încrederea lor s-a diminuat. Maria nu știe dacă mai poate s-o vadă pe sora ei în Seray, iar cea din urmă nu știe dacă mai merită încrederea surorii ei.

         — Eu am nevoie de aer!

         Se auzi brusc vocea Seray-ei, spărgând cumva liniștea ce acoperea camera. Ca observând rapid că sora ei nu zice nimic, nici măcar nu schițează vreun gest cum c-ar avea ceva de comentat, fata să se ridice încet în picioare. Abia dacă reușește să pășească spre ieșire din cauza atâtor gânduri ce nu-i dau pace nicicum, dar nu e nici de parcă ar avea puterea de-a rămâne.

         Așa că deschizând încet ușa crem, tânăra Polat păși încrezătoare pe holul imens, slab luminat și îngust al clădirii cu destinația terasă. Dacă și-ar putea număra gândurile, ar ști cât de multe sunt. Dacă ar ști ce s-a întâmplat cu o noapte în urmă, ar putea remedia situația. Dacă ar avea un inidiciu măcar cum că toate eforturile ei de a repara ce e posibil să fi stricat, ar face-o. Însă, nu poate.

         Schimbarea este esențială, însă niciodată imposibilă. Este necesară pentru un trai decent și bun, sau măcar dus spre această zonă pură, iar Seray știe că are nevoie de asta. În plus, să schimbe ceva acum, ar fi echivalentul a continua să trăiască la fel. Și nu vrea asta, e mai mult decât conștientă că are nevoie de o schimbare. Pe plan personal. Emoțional. Afectiv. Relațional. Uman și social.

         Astfel că, de îndată ce ajunse pe terasa liberă și liniștită a pubbu-lui, tânăra își sprijini talia de marginea balustradei, meditativă. Imaginea liniștită de pe Sunny Beach, nu a fost niciodată atât de frumoasă. Căldura soarelui, chiar și-n pofida temperaturilor scăzute datorită anotimpului rece, o fac pe Seray să zâmbească, imaginea liniștită a plajei amintindu-i tot mai mult momentul sosirii ei în Bulgaria.

         Fiecare râset, oricare privire și toate amintirile cu Maria sunt unice. Deoarece fata cu părul ca focul a fost singura ce nu i-a cerut niciodată explicații, bani, sau orice altceva care ar fi putut-o să se gândească rău la adresa ei. Așa că astăzi, această nouă față a roșcatei o derutează din ce în ce mai puternic pe Seray. Fata care, chiar fără și să vrea a reușit performanța de a-și supăra sora. Și brusc, tresări. Vocea cuiva cunoscut o făcu nu doar să tresară din amintirile ei, ci să-și și consolideze gândurile.

         — E cam rece afară, pentru a purta doar un halat pe tine, nu?

         Zise vocea groasă a bărbatului, fata dezlipindu-și cu rapiditate trupul de marginea balustradei. Un zâmbet vizibil mincinos și forțat i se afișă rapid pe chip, iar bărbatul se apropie încetișor de ea.

         — Poate, zise ea timid, dar mie nu mi-e frig!

         Își termină șatena discursul, provocându-l pe Sinan să zâmbească.

         — Încă!

         Decise el s-o completeze pe tânără, șatena zâmbindu-i ceva mai relaxată. Știe că bodyguardul are dreptate, l-a fel cum înțelege și ce încearcă acesta să-i spună. Așa că nu vede nici un rost în a încerca să-i explice lui contrariul a ceva ce știe că a făcut, cu sau fără voia ei.

         Câteva ore mai târziu, stând amândoi – Seray și Sinan – pe malul lacului, povestind diverse. Seray începe să descopere ce om minunat este Sinan, iar el ce fată minunatăî este ea. Singur la părinți, cu un profil destul de bun și-o imagine mai mult decât liniștită, Özgür-Sinan Karakoyunlu deține un imperiu destul de impresionant pentru orice vânătoare de averi. Însă, nedorindu-și să urmeze parcursul de om al legii ca tatălui său, bărbatul fuge de acasă și se adăpostește într-un cartier mizer – pentru început – al Bulgariei.

         Loc în care este și perceput rapid de către Dominick Parker, cel care căuta deja de câteva zile bune un angajat perfect și-un partener în afacerea sa cu localuri de pe Sunny Beach. Doar că, descoperind de fapt care e adevărul legat de această afecere, spre deosebire de alții, Sinan nu a dat înapoi. Ci dimpotrivă, a rămas alături de prietenul lui, luptând umăr la umăr întru obținerea și menținerea pe picioare a acestei proprietăți.

         — Ce spui dacă ți-aș propune ceva mai... deosebit, ca să te salvez din întunericul tău?

         Rosti bărbatul, sfârșindu-și povestioara înaintea tinerei Polat, care-și răsuci rapid privirea spre stânga ei. Acolo de unde, Sinan o privea deja cu admirație pentru toate cele povestite de ea.

         — Ca de exemplu?

         Întrebă ea, știind că nu are nici o șansă ca cineva s-o ajute. Mai ales că, după cele povestite de Sinan, acesta nu ar avea nici un motiv s-o ajute să iasă de la Red. Mai ales că el pare destuld e atașat de acest loc.

         — Căsătorește-te cu mine!

         Zise el cu zâmbetul pe buze, sprânceana dreaptă, subțire și perfect pensată a șatenei ridicându-se rapid. Crede că brunetul glumește, dar mai presus de atât, speră ca această glumă să nu o facă să se simtă mai prost decât oricând.

         — Ce?

         Zise ea, neavând deloc încredere în spiritul acesta pe care ea îl și caracteriză ca fiind glumeț, al bărbatului ce nu-i dădu niciodată vreun semn cum c-ar place-o mai mult decât i-a arătat.

         — Da, zise el, păstrându-și siguranța și zâmbetul pe buze. Tu te căsătorești cu mine și astfel vei scăpa de orice problemă din viața ta. Vreau să te ajut, ce e așa greu de înțeles?

         Spuse el, încercând să pară convingător.

         — Dar nu am nici o...

         Încercă ea să-l refuze într-un mod cât mai politicos posibil, el întrerupând-o grăbit.

         — Și fostul tău partener? întrebă el, putând observa în tăcerea ei surprinderea. Nevoia de a recupera ce era al tău, acasă? continuă el să-i amintească ceea ce ea i-a zis. Problemele de la Red? zise el iarăși, fata nemaiavând ce să zică, fiind destul de impactată de cuvintele lui. Noaptea anterioară? zise el, șatena rememorând totul ca un disc stricat. Cel de-al doilea tău job? Nu vei mai avea nevoie de nimic din toate astea, dacă ne vom căsători!

         Își sfârși brunetul în cele din urmă discursul, atenția tinerei Polat fiind captivată în întregime de atitudinea și cuvintele auzite de la el. Un străin, practic, ce îi oferă lumea la picioare doar din nevoia de a o ajuta. Exact ca sora ei, când a ajuns în Bulgaria. Exact ca bărbatul ce era el, când a ajutat-o la curățenie.