Propunere indecentă

         Chipul relaxat, senin și oval al tânărului Parker se întunecă subit, furia nuanțând acum fiecare fibră de pe fața acestuia. Confuzia despre locația neștiută a angajatei sale din ultimele ore, fu rapid înlocuită de cea privitoare la statura demnă de un bețiv începător, iar aceasta din urmă a fost substituită de mirosul de alcool ce provine din mijlocul celor două fete între care se află acum.

         Furie. Resentimente. Confuzie. Nemulțumire. Ură. Cam așa s-ar descrie starea lui Dom, bărbatul a cărui înălțime uriașă se poate asemui cu siguranță a celui mai bun model masculin. Părul negru ca tăciunele, tuns perfect și dat spre spate îi încadrează perfect chipul alb ca spuma laptelui și-acoperit de-o barbă minusculă. Asta în timp ce înălțimea impunătoare, poate provoca teamă oricui. 

         — Nu știam că am angajat bețivi în localul meu!

         Rosti deodată vocea lui groasă de la țigări, tânăra Genesis înghițind în sec în timp ce prietena ei, care aproape că putea ucide pe cineva prin mirosul puternic de alcool emanat, doar zâmbea tâmpește, convinsă total că spusele patronului ei au fost menite ca a suna amuzante.

         Dar, când sprâncele unite și deloc atractive ale bărbatului se curbară cu repeziciune, acesta o putu vedea pe dansatoarea preferată a bețivilor din pubb cum își aruncă plictisită ochii peste cap, urmând ca-n imediata secundă următoare să arunce peste el o cantitate impresionantă de alcool și alte rămășițe. Astfel, toată lumea se depărtă rapid, mirosul grețos, amețitor și puternic provenit acum din două surse, cuprinzând cu rapiditate întreaga încăpere.

         — Băgami-aș! făcu ecou în localul închis, vocea bărbatului, privirile fetelor și-ale barmanului sosit în tura de serviciu mutându-se rapid către el. Ce dracului crezi că faci, femeie?!

         Spuse el din nou începând rapid să-și scuture mizeria de pe haine, rușinea, dar mai ales frica paralizându-i total mințile tinerei Genesis. Asta pe când, Seray răbufni într-un râs colorat și total nedemn de ea într-o astfel de ipostază. Este prima ei beție de acest gen și cel mai probabil, n-o să uite acest moment niciodată.

         — Oh, vai, domnule. Ne pare așa de rău, nu-i așa Ser?!

         Îndrăzni totuși bruneta să rostească, privirea furibundă a bărbatului fixând-o cu rapiditate. Asta în timp ce zâmbetul larg și chicotele amuzate ale tinerei Polat continuau să curgă lin, precum susurul unui râu perfect liniștit.

         — D-d-d-a, hâc! rosti fata cu o cantitate impresionantă de alcool în sânge, printre bâlbâielile de rigoare. Așa e, zise ea din nou, încercând să-și mențină ochii fixați spre bărbatul a cărui privire emana doar furie. Cred.

         Își încheie ea cuvântarea, prietena ei cuprinzându-i rapid încheietura, doar-doar o va sustrage rapid din pubbul în care lumea deja începea să apară. Maria, spre deosebire de restul fetelor ce nu o plac deloc pe Seray datorită faimei ei de dansatoare, nu-i este doar prietenă aici, ci și unicul sprijin loial și de-ncredere.

         — Știi ce? Nu-mi pasă! ridică bărbatul tonul vocii sale, privind-o pe Maria cu atât de mult dispreț încât ai putea jura c-ar fi în stare s-o decapiteze pe loc. Doar ia-o de aici!!

         Rosti el furios, privindu-le apoi pe cele două cum se îndepărtează de el tot mai mult, îndreptându-se spre baie. Speră el. Așa că, nevrând să stea prea mult pe gânduri calculând destinația celor două, Dom Parker își roti ochii furios îndreptându-se către baia destinată bărbaților, urmând apoi să reintre în biroul său din capătul holului lung și întunecat din pubb pentru a-și schimba atât tricoul negru, cât și geaca din fâș.

         La câteva ore distanță, liniștea ce inunda Red Lion deja devenise istorie. Muzica urla în boxele pubbu-lui. Dansatoarele își unduiesc trupurile de zeițe alături de animatoare, iar barmanițele și barmanii par a-și relua munca de toate zilele. Totul pare a fi revenit la normal, așa că nimeni nu discută cele întâmplate, asta deși istoria dintre patron și cele două angajate deja se făcu auzită de câțiva inși.

         Ca pășind meditativ prin mijlocul biroului său mare și pictat în nuanțe pale, Dom să se gândească continuu la toate evenimentele din ultimele ore. Lipsa pronunțată și tot mai deasă a tinerei Polat, bifată. Faptul că are un al doilea job, departe de lumea și localul său, bifat de asemenea. Cunoașterea patronului ei cu numărul doi, bifat din nou. Așadar, ce nu poate pricepe el, este: de ce a băut fără măsură? Nu e mulțumită de plata efectuată de el?

         Ca negăsind vreun răspuns, bărbatul să părăsească îngândurat biroul, pășind apăsat pe gresia holului mare către centrul pubbu-lui. Acolo unde își dorea să găsească măcar puțină liniște provenită din ritmurile de club ale muzicii. Strigătele ca de porniră la luptă se auzeau deja pe întreg coridorul întunecat și foarte puțin luminat de neoanele ce provin dinspre centrul pubbu-lui și-a tavanului din lambriu, confuzia acaparându-i astfel mințile deja confuze ale lui Dom.

         — Ce mama măsii?!

         Își spuse el oprindu-se pentru o secundă locului, apoi porni către sursa zgomotelor produse de acele voci, în pași tot mai rapizi. Ca ajungând în intrarea laterală în pubb, țipetele înfundate ale bărbaților să devină ceva mai clare chiar și prin vuitul muzicii alarmante. Privi dezastrul dinaintea ochilor săi și nu-i veni să creadă. Nu, decât în secunda în care cineva nu-ndrăznește să arunce cu ceva spre el. Un „ceva" , ce nimerește fix la picioarele lui lungi, aproape interminabile și-acoperite într-un pantalon negru, la dungă.

         — Ei haide. Asta e prea de tot!

         Își spuse el, gândind cu voce tare și se-aplecă rapid spre identificare. Ca ridicând obiectul cu pricina, spart în țăndări din cele mai ascuțite, să realizeze că e o sticlă de vin din cele mai bune ale barului său. Întrebări din cele mai confuze, fără răspunsuri și noimă în aceste clipe își făcură apariția în mintea deja bulversată a lui Dom, iar el strânse bucățile din sticlă în mâini chiar și cu riscul provocării sângerărilor acute. Apoi își ridică rapid privirea spre multitudinea de bărbați din fața unei mese aleatorii, încercând să-l identifice pe idiot. Dar, chiar și așa nu reuși, deoarece imaginea acestuia era în întregime acoperită de capetele chelioase, sau nu, ale bețivilor.

         Așa că, furios peste poate și destul de-ncrezător c-o să reușească să-l pedepsească pe tupeist, Dom păși curajos printre toți cei prezenți. Dădea coate și arunca priviri furbunde tuturor celor ce-ndrăzneau a i se opune în tentativa de-a înainta, fiecare fibră din corpul lui arzând a furie și nerăbdare de cunoaștere și identificare a nebunului. Ca ajungând în fața mesei rotunde, să descopere uimit o pereche de picioare subțiri, cunoscute, dar mai ales bălăngănite ce-i conduc privirea către trupul zvlet, subțire ca de viespe și semi acoperit al dansatoarei favorite de la Red Lion.

         Șocul îi acapară rapid chipul bărbatului care nu-și putu lua ochii de pe trupul dinaintea lui, observând-o pe fata cu părul ca scorțișoara cum toarnă sticlă după sticlă pe gât, fără să se oprească. Dar, mai ales fără să-l privească, ori observe măcar. Așa că, auzind țipetele și-ncurajările bărbaților din jurul lui cu privire la ce face tânăra, Dominick își roti privirea plictisit și-i agăță rapid încheietura dreaptă a fetei, coborând-o astfel de pe masă. Apoi, fără să spună un cuvânt, sau să-i asculte plângerile, bărbatul o târâ rapid printre cei prezenți, îndreptându-și pașii spre biroul personal.

         — Stai jos și nici să nu te-aud!

         Rosti el furios, aproape aruncând-o pe tânără pe unul din scaunele plușate din fața biroului său negru, așezându-se furios în fața laptopului personal. Îl deschise dintr-o singură mișcare, apoi începu să muncească – ca de obicei – păstrând aparența relaxată de domn, asta deși pe interior fierbea precum ciorba uitată pe aragaz.

         — Sper că știi că..., hâc! auzi brusc, însă se prefăcu că nu aude. Ceea ce faci tu, se numește răpire. Nu?

         Rosti tânăra dinaintea mesei sale, bărbatul ignorând-o per complet în timp ce încerca să se focuseze tot mai mult pe calcule, imagini și uitare a ceea ce tocmai văzuse.

         — Sper că mă asculți, nu-i așa? Hâc!

         Spuse din nou vocea ei, dar Dom alese s-o ignore din nou știind perfect că e beată, dar mai ales cum e la beție. El însuși a fost de câteva ori, asta până să se reîntoarcă în Bulgaria. Ca după alte câteva minute bune de ascultare a revoltelor provenite din partea ei, Dominick să se simtă tot mai presat. Cu o singură mână, închise rapid laptopul făcând-o pe fată să tresară, apoi își fixă privirea în ochii ei ciudat de limpezi în pofida sticlelor consumate din barul lui.

         — Acum, da! rosti bărbatul, încercând să ghicească ce se petrece în mintea ei. Spune-mi, ai vreo explicație pentru cele întâmplate afară?

         Întrebă el relaxat în aparență, pumnii săi strângându-se furioși pe masa neagră, acoperită de dosare, acte și cele două laptopuri. O privește pe Seray atât de încordat și furios, încât simte că nu se recunoaște. Niciodată, nimeni nu a îndrăznit să facă asta în localurile deținute de familia lui. Așa că gestul acestei fete nu i se păru doar nesimțit, ci și foarte îndrăzneț. Dar când observă pe chipul ei un machiaj strident, total inexistent până-n această seară, știu că e ceva în neregulă cu ea. Așa că speră la mai bine. Știa că comportamentul nefiresc al dansatoarei are o explicație logică.

          Brusc, zâmbetul larg și bucuria citită până acum câteva clipe pe chipul tinerei Polat, dispar cu rapidite. Confuzia îi acapară mintea lui Dom, cel care știu deîndată că e o problemă. Putea citi asta în ochii fetei dinaintea sa. Ca privind-o ridicându-se dezamăgită – înțelese el – de la masă, să știe că nu vrea s-o lase să plece. Și nu deoarece chiar l-ar interesa povestea ei, doar că i se pare destul de ciudat ca unul din oamenii lui să bea atât de mult chiar din barul personal.

         — Așadar?

         Rosti el curios, ridicându-se de asemeni în picioare, reușind s-o oprească astfel pe fată din a se îndepărta. Și nu tocmai pentru că ar reuși cumva să plece prea departe, cât pentru simplul motiv că simte pentru prima dată că ar putea avea încredere în cineva diferit de Maria. Așa că, întorcându-se înlăcrimată spre ochii tăciunii ce-o privesc confuji, Seray simți cum atingerea delicată a lacrimilor ei îi brăzdară în cele din urmă chipul.

         Fără să se așeze, fata începu să se buzunărească, total amețită încă de aburii alcoolului. Până ce, descoperind ceea ce căuta, un zâmbet ștrengar să-i acapareze chipul luminos de la atâta machiaj. Deși băută bine, totuși e destul de conștientă cât să realizeze ce se petrece în juru-i. Așa că, înmânându-i un plic alb, fata aștepta nerăbdătoare cumva ca bărbatul să-l ia.

         — Haide, nu e o bombă înăuntru să știi!

         Rosti ea pe un ton atât de jos, că abia se putu făcu sesizabilă vocea ei în interiorul biroului mare. Așa că, plin de întrebări și total nedumerit de acțiunile fetei, Dom își ridică mâna spre ea agățând plicul alb și aproape ud ce-aproape că implora să fie deschis și citit de către el. Confuze, degetele lui mari și subțiri cuprind hârtia albă în timp ce ochii săi negri fixează continuu obiectul deținut de mâna lui.

         Haosul își găsește rapid drumul în mintea confuză a bărbatului, asta în timp ce vântul nedumeririi bate cu putere. Știe că e ceva suspect în acel plic, însă nu-și poate explica ce și de ce Seray i l-a înmânat atât de sigură. Un milion de întrebări și un singur răspuns au să-l conducă pe Dom spre drumul necunoscut al îndoielilor, dar în același timp o să-i și ofere răspunsurile de care atâta nevoie. Simte asta. O știe prea bine.

         — Dac-o să citesc asta, n-o să fugi, nu-i așa?

        Întrebă vocea lui deodată, provocând-o pe Seray să zâmbească în ciuda amețelii și-a supărărilor din viața ei.

         — Nu. Desigur că nu!

         Răspunse ea, sigură pe sine însăși. Ca privindu-l atentă și curioasă total de reacția patronului, Seray să înțeleagă că în ciuda dorinței ei de a pleca cât mai rapid din acest loc, există totuși și ceva ce o împiedică să o facă. Și știe că atâta timp cât patronul nu va deschide acel plic, dorința ei de răzbunare pentru tot ce pătimește în interiorul Red Lion, nu se va îndeplini niciodată. Așadar, hotărâtă și determinată să-i schimbe mentalitatea patronului de la Red Lion, fata îi schiță un zâmbet mincinos sperând ca astfel să-l încadreze perfect pe bărbat în victimele minciunilor din viața ei nonperfectă.

         „Te anunț că, deși regretam toată povestea dintre noi, totuși o să lupt etern spre a te transforma în cea mai nefericită dintre femei, chiar dacă tu crezi că ai fost deja în relația pe care am împărtășit-o"

         Bărbatul citea câte un rând din fiecare paragraf al scrisorii, ridicându-și apoi privirea confuză în ochii roșii de nervi – intui el – ai tinerei ce-l privea fix și vizibil doritoare a-i citi fiecare grimasă în parte.

         „Regret că am fost capabil să iubesc o femeie ca tine. O lașă ce nu a fost în stare să ofere un cămin, o încredere, sau acea iubire despre care spunea mereu că o simte pentru mine."

         — Poftim? spuse el atunci, ochii mărindui-se din cauza șocului datorat a ceea ce citește.

          Ca ridicându-și iarăși privirea spre fata ce părea relaxată total pe scaunul din fața sa, bărbatul să înțeleagă mesajul din scrisoare, însă să nu priceapă cum poate fi Seray atât de liniștită. Așa că își reluă citirea:

        „Știu că nu te deranjează cuvintele mele, de aceea o să-ți transmit doar atât: ai mare grijă, Seray Polat. Nu se știe niciodată cine, dar mai ales ce se poate ascunde în spatele nopții."

         Ca citind acestea, Dom să se ridice furios de pe scaun. Pumnul său se încordă lovind cu putere biroul negru din lemn, iar privirea-i furibundă din cauza amenințării din scrisoare fixa hârtia albă pe care-o mototoli cu rapiditate, strângând-o în pumni. Știe că e ceva ascuns în spatele unei asemenea scrisori și mai știe și că Seray poate fi într-un necaz destul de mare. Dar ce nu poate înțelege sub nici o formă, este motivul pentru care fata nu îndrăznește să îi ceară ajutorul, sau măcar să-i spună ceva.

         — Ce înseamnă asta, Seray? 

         Îndrăzni el să-ntrebe în cele din urmă. Ca privind-o pe fata cu părul ca scorțișoara, s-o poată observa devenind serioasă și destul de afectată de cele citite de el cu voce tare. Și nu-și putu explica motivul pentru care ea reacționează astfel, mai ales că o putu observa cum își apropie mâna de scrisoarea pe care el încă o ține între degete, strângând-o tot mai tare.

         Dar Seray nu reacționa nicicum. Doar își ridică amețită privirea către bărbatul furios din fața ei, știind că a comis o greșeală arătându-i acest plic. Așa că, deși nu se află într-o stare de ebrietate puternică, fiind destul de conștientă, Seray îndrăzni și-i atinse mâna brunetului cu scopul de a recupera ceea ce-i aparține. A mai făcut greșeli la viața ei, însă aceasta pare a le întrece pe toate, gândi ea în secunda în care realiză că nu are nici o șansă să fie crezută.

         — Cred că asta îmi aparține!

         Exclamă atunci Seray, privirea furibundă a bărbatului preschimbându-se la 180 de grade. Ca retrăgându-și încet mâna de pe plic, s-o poată observa pe șatenă cum ridică hârtiile mototlite și se răsucește încet pe călcâie, ușor amețită încă. Ca o stană din piatră. Așa se simte acum, Dominick. Vrea s-o poată opri, însă nu știe cum să facă acest lucru. De aceea doar stă tăcut și-o privește cum părăsește aproape în pași de dans biroul mare, îndreptându-se timidă către ușă.

           I-ar fi spus să rămână, dar cum s-o facă dacă știe că nu are încredere în el? I-ar fi mărturisit că o crede, dar cum să-i demonstreze ceva imposibil? I-ar fi zis c-o să fie alături de ea în acest război, însă împotriva cui luptă și de ce? El nu are răspunsuri pentru aceste întrebări. Așadar, nici o propunere din mintea lui nu pare atât de decentă cât să-i demonstreze calitățile, iubirea față de oameni și bunătatea ce-l definește ca persoană.