Neașteptat

         Dar se liniști. Imediat ce înaintea ei, în tocul alb al ușii de bucătărie răsări trupul atletic, sculptat parcă de însuși Dumnezeu după o noapte îndelungă de meditare al noului membru Nataliia, Merve constată cu uimire că, de când a ajuns aici, nu a apucat pentru nici o secundă să-i privească formele acestuia.

         Înălțimea lui, cu mult superioară ei și oricui altcuiva cunoscut – crede ea – îi oferă acest aer de superioritate de care bărbatul pare a profita din plin. Vârsta nu pare a o depăși pe a ei cu mult, așadar nu poate sări de treizeci și un pic de ani, iar ochii cafenii – aproape identici cu ai ei – , îi oferă o ușoară senzație de teamă îmbinată cu încredere. Ceva ce nimeni nu a mai făcut-o să simtă vreodată. Nici măcar trecutul de care-și amintește cu ură acum.

        Așteptat, sau nu. Acceptabil, ori ba. Coerent, sau incoerent, acesta pare singurul moment real pentru Merve. Fata care obișnuia să vadă doar prin ochii oamenilor adevărul, acum pare a-i reciti pe aceștia din nou, exact ca pe vremuri. Doar că în prezent acest lucru i se pare nu doar nefavorabil, ci și puțin probabil ajutător. Astfel, curajoasă și suficient de puternică încât să înfrunte pe oricine și orice, inclusiv duritatea externă a noului membru al familiei, Merve păși încrezătoare către bărbatul din ușă. Însă Marlen o opri agățându-i încheietura.

        Căci oricât de calm ar părea acum tânărul Nataliia, furia, nemulțumirea vizibilă și chiar răceala acestuia ce nu o sperie deloc pe Merve, dar o îngrijorează pe Marlen. Însă Merve a mai întâlnit astfel de caractere înainte, așa că nu se teme să-i înfrunte, contraatace, ori poate chiar  doboare zidurile aparent dure ce au s-o forțeze întru luarea unor altor decizii. Asta pe când Marlen se teme ca nu cumva în orice secundă patronul ei să nu facă vreo altă scenetă.

        — Să vă servim cu ceva, domnule?

        Îi întretăie rapid cuvintele femeia dinaintea ei, frumoasa șatenă rămânând surprinsă, dar și confuză datorită acesteia. Nu reușește deloc să-nțeleagă cât, dar mai ales cum a reușit Marlen să facă asta și mai presus de atât, cine i-a acordat dreptul de a o întrerupe.

        — Nu!

        Veni de îndată și răspunsul brunetului care, deși are o aparență de dur, totuși privirea-i fixată pe fata tânără din bucătărie îl face să se îndoiască tot mai mult de prezența acesteia la vilă. Și nu deoarece n-ar place-o pe intrusă , doar că nu-și amintește să-și fi acordat acceptul intrării ei aici.

        — Unde e Todo?

        Îndrăzni frumoasa șatenă să-l întrerupă pe ciudat – așa cum îl consideră ea pe noul membru al familiei –, atât Marlen cât și acesta privind-o total surprinși de atitudinea ei nepăsătoare. Și deși în mod normal furia ar fi pus stăpânire pe mintea, gesturile și privirea acestuia, totuși tânărul Nataliia o privește cu un mic zâmbet ironic afișat în colțul buzelor sale pline și rozalii. Asta pe când Marlen simți cum frica îi va paraliza mintea. Îl cunoaște cât de cât bine pe tânărul Deniz, așa că strânse mai bine încheietura mâinilor ei și-ale fetei întru distragerea atenției acesteia.

       — Știi, rosti brusc vocea bărbatului, privirea celor două femei mutându-se rapid către acesta, ești prima persoană care mă ia la întrebări, deși nu-mi amintesc să-ți fi permis! 

         Își sfârși el cuvântarea, devenind brusc foarte serios. Și așa și este. Nimeni în întreaga sa viață nu a îndrăznit vreodată să-l întrebe ceva, ori chestioneze pe vreo temă anume fără acordul său. Prin aspectul fizic de invidiat, duritatea mereu arătată celorlalți și povestea lui care spune cât de mult a suferit în trecut, tânărul în vârstă de treizeci și trei de ani, este un adevărat personaj dual, malefic aproape și deloc delicat.

        — E doar unul din defectele mele multiple, așa că...

        Răspunse degrabă tânăra Polat ignorând-o cumva per total pe noua ei prietenă, deși-i simți strânsoarea cuprinzând-o tot mai puternic. Și deși ironia tânărului Nataliia o face pe Merve să zâmbească și să se simtă ca o învingătoare, totuși atitudinea lui nu face altceva decât s-o provoace din ce în ce mai puternic.

        — Pe lângă nesimțire și ignoranță?!

        Întrebă bărbatul strângându-și furios pumnii pe lângă corp, fără a-și lua pentru nici o secundă ochii de pe fata al cărui curaj nestăvilit preferă a-l numi de fapt aroganță. Înaintând curajos spre ea, cu scopul de a o speria măcar dacă nu a o lovi cu intenție, Deniz  păși încrezător în forțele proprii, oprindu-se la doar câțiva centimetri distanță de cele două femei.

       Brațele sale musculoase ascunse sub pulovărul de culoare gri, se încrucișară rapid pe pieptul lat și muncit la sală, în timp ce privirea-i strălucitoare începu să emane din ce în ce mai puțină credință în intrusă.

       — Domnule, nu cred că...

       Îndrăzni în schimb Marlen să rostească observând și anticipând cumva cursul discuției dintre șef și noua ei prietenă, dar bărbtaul o ignoră per total menținându-și privirea întunecată ca o furtună aspră în ochii cafenii ai tinerei Polat.

      — Vreau să văd actele acestei domnișoare.

      Spuse Deniz, continuând s-o fixeze pe intrusă.

      — De fapt ele, sunt...

      Spuse Marlen, încercând să aplaneze cumva orice conflict.

      — La Todo. Care, apropo de asta, unde ziceai că l-ai dus?

      Întrebă șatena curajoasă, pe fața lui Deniz apărând rapid un zâmbet larg. Și nu pentru că ar crede că e îngrijorată pentru unchiul său, ci deoarece o crede capabilă de orice pentru a obține banii familiei. Cine știe, poate că termenul de intrusă este prea puțin pentru a o descrie, gândi bărbatul. Exact ca atât de mulți alții ce o întâlnesc pentru prima dată.

      — E în hol.

       Răspunse Deniz redevenind serios, în timp ce-ncercă s-o citească cumva pe fata dinaintea ochilor săi. Și dacă nu i s-ar opune cu atâta de vehemență, bărbatul e sigur c-ar putea spune despre ea că e chiar drăguță. Înaltă, slăbuță, curajoasă – poate prea mult, chiar –  și destul de încăpățânată. Așa o vede el pe tânăra intrusa pe care și-o dorește cât mai rapid scoasă din vila unchiului său.

         Căci nefiindu-i tocmai un nepot devotat, conștient că lipsește din Bulgaria destul de mult, Deniz luptă totuși chiar și împotriva curenților spre a-și proteja unchiul preferat. Viața i-a pedepsit ținându-i la distanță, iar destinul i-a curmat cumva posibilitățile lui Todor de a se mișca de la brâu în jos. Însă, asta nu înseamnă și că Deniz alături de familia lui de pe-un alt continent n-o să aibă grijă de el. Ci dimpotrivă.

         — Mulțu...

         Spuse șatena atunci, încercâdn să părăsească grăbită bucătăria. Dar ce nu a luat fata deloc în calcul, a fost și prezența aici a bărbatului ce-i agăță rapid închieteura, țintuind-o locului de parcă el ar fi o stană din piatră, imposibil de a fi mișcată. Cuvintele fetei se evaporară astfel exact ca clorul din apa la fierbere, mulțumirea ei rămânând rostoită doar pe jumătate.

          — O să pleci de-aici foarte curând, drăguțo! 

          Rosti atunci, pe repede înainte, brunetul cu părul lung care-o forță pe fată – prin atitudinea lui – să se răsucească rapid cu fața spre el, lovindu-se brutal de două lucruri: un zid de nepătruns, negru și plin de secrete, dar și de-o răceală puternică provenită din aceeași privire, pe care Merve o numi simplu, nemiloasă.

           Ca simțind cum întunericul din privirea lui îi amintește de cel din trecutul ei, Merve să înceapă rapid a se simți din nou vulnerabilă. Exact așa cum puțini oameni o cunosc, la fel cum nimeni nu știe de fapt motivul real din spatele acestei vulnerabilități duse adesea spre extrem. Și exact ca ultima dată, acum mult timp, Merve își simți inima bătând din ce în ce mai puternic în pieptul ei firav, de parcă și-ar urla astfel întreaga durere.

           Ca știind ce va urma după aceste bătăi puternice, fata să-nceapă a-și mișca încheietura cu scopul de-a se elibera din mâna ce-o strângea tot mai puternic. Imaginea idiotului fu rapid acoperită de cea a lui Ivan, vocile lor se acopereau tot mai mult în mintea ei, creând haosul general, iar gestul idiotului i se păru nu doar familial, cât și foarte îndrăzneț și nesimțit. Dar învățând de-a lungul vremii să-și controleze impulsurile și lacrimile, Merve își ridică curajoasă privirea pe trupul demn al bărbatului dinaintea ei, adunându-și întreg curajul imediat ce-și scutură capul de amintiri.

           — O să mai vedem noi asta! 

           Îndrăzni ea să spună, fără să realizeze că gândește cu voce tare, deși intenția de a rosti ceva era cu totul alta. Și se pare, conștientiză ea, aici încă mai are de lucru. Așa că-și dădu rapid ochii peste cap și-l reprivi pe bărbat în ochi, într-o aparebță liniștită, deși pe interior focul ce mocnea în ea căpăta forțe din ce în ce mai mari.

          — Așa va și fi, răspunse atunci Deniz cu zâmbetul lui arogant pe față, știind la perfecție că unchiul său a fost convins afară s-o scoată pe tânără din casă. Îți va spune chiar unchiul meu lucrul acesta!

          Replică bărbatul la final, zâmbetul lui de-nvingător făcând-o pe Merve să se îndoiască tot mai mult de onestitatea acestuia. Știe că o minte, deoarece îl cunoaște aproape la perfecție pe Todor și știe ce vrea acesta și ce nu, iar cuvintele și reacțiile unui ciudat, n-o să doboare niciodată încrederea pe care o are ea în bărbatul din scaun cu rotile. 

          — Abia aștept!

          Răspunse Merve sigură pe ea și Todor, reușind să slăbească în cele din urmă strânsoarea încheieturii ei, recăpătându-și astfel libertatea dorită. Ca fără să spună și altceva, ci doar aruncându-i un zâmbet la fel de ironic și forțat ca până acum, fata să-și îndrepte rapid pașii către locul unde ciudatul i-a zis că l-a lăsat pe unchiul său.

          Pășește atât de sigură pe pardoseala din lemn a vilei, încât doar gândul că Todo al ei îi va lua apărarea înaintea ciudatului, o face să se simtă mai bine. Pumnii i s-au decleștat deja, credința recăpătând din nou teren din ce în ce mai mult în mintea ei acum limpede și elibrată de voci, țipete, imagini și violențe verbale venite din partea trecutului.

           Este mai mult decât sigură de Todor, dar și de intențiile macabre ale ciudatului. De aceea, știe că va obține ce vrea. În plus, a muncit atât de mult pentru a reuși să fie cine este încât n-o să-i permită unui ciudat să intervină în vreun fel în viața ei. Ca de îndată ce ajunge în holul mare și impresionant, în coloristici medievale, pe fața ei s-apară rapid un zâmbet sincer și plin de speranță, dar mai ales căldură și drag față de bărbatul aflat în scaun cu rotile de la cei nici câțiva metri distanță.

             — Cum a fost plimbarea?

             Întrebă ea rapid, neavând deloc răbdarea de a ajunge înaintea lui Todor. Cel care încerca din răsputeri să mențină un oarecare echilibru între nepotul său din Turcia și asistenta devenită prietenă, din vila sa. Cum o să-i spună lui Deniz că nu vrea ca Merve să plece? Cum o s-o convingă pe fată să plece, fără să spună și motivul pentru care-i cere asta? Cum, dar mai ales cine o să-i convingă pe cei doi nebuni , că el e bine și nu are nevoie să le-asculte nemulțumirile privind șederea, ori plecarea lui Merve de la vilă?

              — Frumoasă

              Fu tot ceea ce Todor Nataliia reuși să rostească printre atâtea gânduri, întrebări, nemulțumiri, griji, temeri și chiar frici survenite în doar câteva ore.

              — Atât? 

             Rosti vocea veselă și binedispusă a tinerei Polat, imediat ce prezența trupului ei perfect se făcu arătat înaintea bărbatului care-și ridică cu teamă în ochi, privirea către ea. Știe că o va răni dacă-i va spune să plece, la fel cum știe și că nepotul său nebun se va supăra pe el dacă n-o să facă ce i-a cerut afară. Așa că tot ce poate să facă el acum, este să tacă. Și să se întrebe în continuu dacă alegerile lui sunt dintre cele mai corecte.

              — „Atât" ce?

              Întrebă bărbatul, privind-o pe Merve în același timp în care se și ruga ca ea să nu continue acest interogatoriu. Dar, fix când s-oberve reacția ei, pașii ce vin dinspre bucătăria vilei îl forțară să-nghită în sec.

              — Doar frumoasă? întrebă Merve așezându-se rapid pe genunchi, astfel încât să-l poată privi mai bine în ochi. Nu liniștitoare, bună, perfectă? Frumoasă și-atât!?

              Zise ea rotindu-și ochii și-ncepând să turuie precum o locomotivă, presimțind parcă fiecare cuvințel ce are să-i iasă pe gură bărbatului. Și deși simte teama acestuia, totuși speranța că n-o să-i ceară ceea ce crede e una destul de mare. Îl privește pe Todor atât de fix și analizatoare, încât s-ar zice aproape că e îndrăgostită de teama din ochii lui primăvărateci.

              — Da, rosti pe un ton ridicat vocea bărbatului ce vizibil se simțea din ce în ce mai încolțit. Frumoasă și doar atât!

             Duritatea cuvintelor lui loviră atât de puternic chipul tinerei Polat, încât aceasta se ridică șocată pe propriile picioare fără ca măcar să-și ia privirea de pe bărbatul a cărui privire nu avea nici măcar forța de a se uita la ea. Amintirile trecutului reveniră și ele la aceiași intensitate adusă de cele ale ciudatului din vilă, cele rostite acum de Todor căpătând cumva aceleași înțelesuri ca cele ale tatălui ei.

              „Niciodată n-o să fii în stare de nimic!", Ești o lașă nenorocită, la fel ca maică-ta!", „Abia aștept să mori o dată, pentru a scăpa de tine!" Aceste cuvinte pline de răutate i se repetă papagalicește în minte, amintindu-i din nou cât de vulnerabilă, slabă, dar mai ales puternică este din moment ce a plecat. Departe de bărbatul care nu i-a fost tată, ci călău. De țara care nu i-a oferit nimic, ci i-a luat totul o dată cu disparițiile dure din viața sa. De copilăria nemiloasă care a tratat-o ca pe un monstru.