Ashley Williams – o prietenă nouă

          Priveam geamul pe care se prelingea lin picuri de ploaie. Vremea posomorâtă de afară îmi dădea o stare de melancolie și într-un fel tristețe. Mă gândeam că dacă ajung la California aici să pot face ceva, să încerc să schimb ceva, să mă ridic din nou, dar în loc de acestea stau și privesc plictisită pe fereastră albă a căminului meu de azi unde avea să rămân peste seară.
          
          Am găsit acest loc întâmplător. Mergeam împreună cu Ama pe un drum mai retras spre a găsi un hotel mai modest că să reușim să achităm cazarea și acesta ni sa părut unul destul de modest pentru buzunarul nostru. Era aranjat într-un stil mai diferit decât cele moderne, într-un stil ai anilor '60 - '70. Pereții erau din cărămidă roșie, iar ferestrele dintr-un lemn masiv, lustruit cu lac de culoarea neagră, iar în jur niște arbuști vizibil îngrijiți care dădeau acestui loc un aer mai puțin înspăimântător.
         
          Fără a ne mai gândi de două ori ne-am grăbit pasul înspre acest loc, iar inima, dintr-un anumit motiv nu mai dorea să se oprească din pulsat sânge cu o viteză aproape nebună crezând că mai are un pic și îmi nu sărea din piept. Am pășit pe poteca de piatră care ducea spre intrare, iar ușa se deschise cu un scârțâit puternic, semn că de ceva timp nu mai fusese reparată.
         
          Dacă exteriorul te făcea să îți fie frică, atunci interiorul cu totul să o iau la fugă de acolo și să dormim undeva pe vreo bancă în parc, în ploaie și poate la umbra unui copac, în pofida faptului că aveai apoi să câștigi o pneumonie puternică. Amalia m-a strâns mai tare de mână și mă privit preț de câteva secunde până când un scârțâit ne-a făcut să ne întoarcem privirea spre sursa să. În umbră camerei destul de întunecată apăru o siluetă, care nu puteai înțelege cui anume îi aparține. Se întinse după ceva, iar un fulger care lumină camera făcu acest obiect să lumineze.
         
          Nu pot spune că nu îmi este frică din cauză că așa și era. Deja încep să cred că această înțelegere cu tata era una destul de copilăroasă și mai bine dacă nu ar fi fost. Peste câteva minute camera fusese luminată de o mică lumânare, iar apoi de încă una și încă una. În fața noastră apăru o doamnă de vârstă mijlocie, cu părul roșcat printre care dacă privești mai atent se vedeai și fire albe, fața ușor marcată de riduri îi încadra ochii căprui închiși, sclipitori care ne cercetă discret și un zâmbet mare care îi însenină chipul doar peste câteva momente.

—Vreți să vă cazați?
         
          Auzind întrebarea acesteia o privesc rapid pe Amalia care îmi mai eliberase mână din strâmtoare, dar nu deplin încă, fapt ce îmi spune că încă nu are încredere deplină în această persoană din fața noastră care încearcă să fie cât mai prietenoasă și să se limiteze la doar a ne cercetă fețele. Când însă într-un sfârșit aceasta îmi eliberă mână și mă privi zâmbind ușor am înțeles că este de acord.

—Da, am vrea o cameră în care să înnoptăm în această seară, mâine vom pleca la cămin.

—Bine.

—Cât va trebui să plătim pentru ca să rămânem?

—Plătiți înainte să plecați, aceasta este regula acestui loc.

—Bine.

—Veniți după mine, vă voi arăta camerele voastră.

—Camere, noi avem nevoie doar de una.

—Ei fetelor, chiar atât de tare vă înspăimântă acest loc? Veți vedea că dacă nu ar ploua afară acest loc ar fi unul chiar destul de frumos din cauza soarelui.

—Nu aceasta este cauza, doar vrem să stăm împreună din cauză că nu putem achita camere aparte.

—Atunci nu achita!

—Cum adică să nu achităm?

—În loc să achitați mai bine ați veni din când în când pe aici să mă mai ajutați. Pe aici de mult timp nu mai intră nimeni și în ultimii doi ani voi sunteți unicele care se cazează aici. Mi-ar prinde bine compania voastră și niște ajutor.

—Mulțumim mult doamnă...

—Ashley Williams.

—Mulțumim mult doamnă Williams.

—Doar Ashley.

—Ashley, repetăm într-un cor cu Amalia, iar apoi o urmărim pe Ashley cum ia o lumânare și ne face semn să o urmăm. Ne pare bine să te cunoaștem! Eu sunt Adelina, iar e Amalia. Spun în timp ce mergem din urma ei.

          O urmărim cum intră pe un coridor din partea dreaptă a camerei și ne face semn cu mâna să mergem după ea. Am mai privit-o o dată pe Ama și după am pornit din urmă lui Ashley spre locul unde avea să ne petrecem noaptea în acea zi. Priveam atentă în jur, iar datorită luminii nu prea puternice a lumânării, dar suficientă pentru a putea vedea unde ne îndreptăm, am put să zăresc tablourile care împodobeau pereții coridorului în locurile unde nu erau ferestre.
          
          Mergeam încet, pășind pe lemnul care scârțâia ușor sub picioarele noastre .  Câteodată, când treceam pe lângă o fereastră puteam vedea cerul despărțindu-se  în două de câte un fulger de lumină mai mult galbenă decât albă. Ploaia continuă să spele pământul parcă în astfel mod acea să poată să curețe și murdăria de pe el. Nu observasem că mă oprisem să privesc pe o fereastră, doar până când cu o mișcare ușoară Ama nu mă atinse pe umărul meu făcându-mă să tresar și să pășesc mai repede din urma lor.
         
          Ashley s-a oprit lângă o ușă de lemn masiv. Ne-a zâmbit și a arătă spre Ama că să intre în cameră. O priveam cum ochii îi sclipeau la lumina lumânării, iar această atmosferă îi dădea un fel  de mister chipului ei.

—Amalia, aceasta este camera ta.  Spune aceasta zâmbind și invitând-o din nou să intre în cameră.

—Adelina, camera ta este aceea. Mi se adresase de data aceasta mie și îmi arătă ușă de alături.
          
          Mă îndreptam spre camera care mi-o arătă Ashley și am fost plăcut surprinsă de atmosfera acesteia. Chiar dacă era luminată doar de câteva lumânări aceasta arăta parcă scoasă dintr-o carte de istorie. Patul cu baldachin înalt și ușor moale la atingere în pofida faptului că după câte înțeleg nu este aici primii ani. În stânga, chiar lângă pat o fereastră mare ce chiar cred că ar arăta minunat într-o zi însorită din cauza florilor ce le observasem când m-am apropiat să privesc cerul, care mai fusese străpuns de săgeți de fulgere.
         
          Apoi mi-am îndreptat privirea spre un tablou așezat pe un raft menit mai mult pentru cărți. Pe el era reprezentat o doamnă care semănă destul demult cu Ashley, doar că părea mult mai înaintată în vârstă decât aceasta. Ochii ei vorbeau pentru ea. Cine ar fi fost pictorul se pare că făcuse o treabă excelentă și, ei bine, i-a redat foarte bine emoțiile pe hârtie. Aceasta, cinci o fi ea, era fericită și se pare că alături de persoana pe care o iubea. Părea împlinită și fără griji chiar dacă și le avea în acel moment nu ai putea înțelege care sunt alea.
          
          Am privit ceva timp spre tablou. Oare avea eu cândva să cunosc dragostea adevărată. Acel tip de dragoste care te face să zbor, îți dă aripi și cu fiecare dată tot mai mult ți-e frică să te prăbușești, dar nu te poți opri. Atunci când simți că ești gata să faci orice pentru cel sau cea care îți face fiecare zi să fie lumină.
         
          M-am întors oftând și gândindu-mă că oricum eu nu aveam vreo șansă, viitorul meu era decis. M-am îndreptat spre o ușă ce părea a fi baia și am zâmbit liniștită când am observat apa caldă din cadă. Chiar dacă nu înțelegeam de unde sa luat apa aici, am decis să profit un pic de moment și am intrat în cadă simțind în sfârșit cum fiecare mușchi mi se relaxează la contactul cu apa.
        
          Am stat acolo până apa nu se răci, apoi ușor am ieșit trăgând pe mine un prosop pe care îl scoatem din timp din valiză și am plecat să-mi caut pijamalele. Le-am găsit mai greu din cauza tuturor lucrurilor care trebuiau să-mi încapă în valiză, iar după ce le-am tras pe mine m-am culcat pe pat bucurându-mă de căldură pe care mi-o oferea pătură groasă. În curând am adormit și astfel am uitat pe un moment de griji și orice mai are de a face cu situația mea din prezent.
                                
                                  ***
        
          Am fost trezită de ciripitul păsărilor care zburau din colo în coace prin copacii și tufișurile mici care înfrumusețau grădină. M-am ridicat somnoroasă din patul mult prea comod și am privit leneșă spre ceas. Mai aveam încă două ore până trebuia să ajungem la conservator și apoi să ne de-a camerele la cămin. Chiar aș fi dorit să mai dorm, dar se pare că păsărelele erau de o altă părere.
        
          Încet, încă privind cu grijă pe unde merg m-am îndreptat spre baie pentru a-mi face rutina de dimineață. Mi-am luat din valiză tot ce aveam nevoie, iar peste undeva jumătate de oră căutăm ceva cu care m-aș putea îmbrăca pentru prima mea zi. Chiar dacă înțelegeam că anul deja începuse, acesta era ultimul lucru pe care tata îl făcuse ca să nu mă deranjez de plata pentru prima jumătate de an, dar eram convinsă că acea săi întorc totul înapoi. Nu aveam nevoie de nimic de la el cât timp nu are încredere că mă pot descurca și singură.
        
          Pentru moment am lăsat grijile mele la o parte și am continuat să caut ceva bun pentru „prima zi”. Eram conștientă că lucrurile mele erau deja aruncate prin toată camera, dar chiar și așa tot mi-a fost greu să găsesc ceva acceptabil. M-am îmbrăcat cu o pereche de blugi negri cu un trandafir roșu cusut în partea de sus a coapsei și un maiou alb cace îmi acoperea doar un umăr, colierul meu mic cu notă muzicală pe care mi-l dăruise Grey, vechiul meu prieten din copilărie la ziua mea și mi-am prin părul într-o coadă de cal simplă. În picioare mi-am luat o pereche de adidași tot negri și după ce m-am asigurat că în cameră este din nou ordine mi-am luat valiză și am ieșit din cameră.
        
          Am rămas surprinsă când am deschis ușa. Aceasta nu mai era locul pe care eu îl știam eu de seara trecută, era cu totul altul. Coridorul lung înfrumusețat cu diferite tablouri, multe dintre ele aveau pe aceleași persoane, dar în diferite momente ale vieții, iar locurile speciale pentru lumânări și ferestrele de lemn acoperite cu lac negru dădeau impresia că te afli undeva, în vreo casă din secolul XX-lea.
         
          Privesc fascinată toate tablourile rând pe rând și mă opresc în fața unuia pe care era reprezentată aceiași doamnă că și în camera „mea”, doar că mai avea lângă ea un bărbat înalt, stând în picioare și doi copii, un băiat și o fată care încercat să se concentreze spre pictor. Eram atât de concentrată să privesc acest tablou încât nici nu am observat-o pe Ashley care stătea lângă mine și privea gânditoare tabloul, parcă încercând să-și amintească ceva.

—Aici eu aveam opt ani. Spuse aceasta, după ce parcă își aminti ceva foarte important zâmbind mulțumită. Băiatul acesta este fratele meu, David. Bărbatul și femeia pe care îi vezi lângă noi sunt părinții noștri Amberly și Aspen, au murit când eu aveam opt ani, iar David zece.

—Îmi pare rău.

—Nu-i nimic, am trecut demult peste aceasta, acum știu că sunt aici, spune și arată la inimă cu mâna, vor fi mereu alături de mine.

—Nu pot să-mi închipui cum e să pierzi persoane dragi pentru că eu am pierdut pe nimeni niciodată dacă ar fi să nu iei îi considerare această „mică” ceartă care s-au terminat cu plecarea mea de acasă. Cam așa am ajuns eu în California, iar Amalia, ei bine ea a cam venit după mine. S-au transferat la conservatorul de aici că să fie cu mine... Am spus toate aceste lucruri atât de repede și încercând să fac o glumă că nu cred că Ashley a înțeles ceva, dar când am privit-o din nou în ochi am observat că înțelese tot ce i-am spus.

—Îmi pare că nu prea îți place să vorbești despre asta.

          Am zâmbit sincer și mi-am coborât spre podea. Ashley și-a pus mâna pe umărul meu și mă privit parcă înțelegătoare. Era bine să simt că era cineva alături, că puteam să am încredere în ea și am pe cine cui să-i cer un sfat când avea să am nevoie de el. Am cunoscut-o de doar cu o seară în urmă și am vorbit cu ea de mult mai puține ori, dar acea căldură și bunătate, acel pic de lumină pe care îl avea în ochi mă încurajase să mă încred în ea. Aveam să mai vin aici uneori, nu doar o dată!
         
          Ne-am întors ambele privirea spre fereastră și am înțeles liniștea și pacea ce înconjurau acel loc. Peste câteva minute am auzit o ușă deschizându-se și pe ea ieși Ama în pijamalele ei de un alb curat care îi scoteau în evidență culoarea închisă a pielii și părul său de culoare închisă. Era în somnoroasă, iar fața un pic umflară o făcea să pară și mai hazlie. Fără că să putem să ne înăbușim hohotele de râs am început să râdem mai tare și mai tare până când coridorul lung se împluse de sunet, iar fața confuză a acestea nu avea cum să treacă cumva neobservată de noi.

—Ce?
         
          Întrebarea ei nedumerită ne face să ne privim reciproc cu Ashley și să începem să râdem și mai tare. Merg încet spre încercând să nu mai râd, dar este destul de greu din cauza priviri cu care ne studie pe ambele. Mă mulțumesc să zâmbesc doar și apoi când ajung lângă ea îi pun o mână după umăr și îi zâmbesc din nou.

—Du-te somnorici și fă o baie rece, mai ai o oră până trebuie să ajungem la conservator și doar jumate că să te pregătești.

—Ce? Cât? Cum adică?

—O jumătate de oră să te pregătești. Îi spun zâmbind din nou de față crispată a acestea.
        
           Se întoarce și intră înapoi în cameră, iar noi ne-am mai privit o dată. Zâmbetul cald al lui Ashley mă făcea să mă simt acasă, parcă îmi era o a doua mama sau ceva de genul acesta. Nu că nu aș iubito pe mama, dar uneori am impresia că doar așteaptă să fac ceia ce îi place și aproape niciodată nu fusese cu adevărat lângă mine, nu dată nu avea nici un folos din asta.
         
          Știam că firma tatei pe care o deschise când eu aveam zece ani a reușit foarte greu să devină cea de acum. Știam că tata lucrează mult dor pentru a ne fi mie și mamei bine, dar uneori vrei atât de tare să nu fi fost. Avea să fie că mai înainte, săraci, dar fericiți. Acum nu mai semănăm a familie și suntem legați doar prin legături de sânge și nu cu adevărat prin sentimentele pe care le purtăm unul față de altul.
         
          Mereu am crezut, sau mai degrabă am vrut să cred că fac toate aceste lucruri din dragoste pentru mine, dar ce fel de dragoste și iubire de tată mai poți vorbi când acesta practic își vinde fericirea fiicei sale pentru o viață plănuită de el și doar pentru firma sa. Mereu i-am iubit și am făcut ce trebuia după părerea lor, dar asta era deja prea de tot. Am să fac tot ce e posibil și imposibil că să le arăt ce pot.

— Adelina, poți să mă ajuți un pic?!

—Desigur.
        
          Am mers în camera în care am întâlnit-o seara trecută pe Ashley și am văzut o ușă larg deschisă în colțul din stânga de unde se auzea ceva. M-am îndreptat într-acolo și am văzut-o pe Ashley ținând în mâna dreaptă o băncuță cu gem de casă, iar în cealaltă o lingură destul de mare că să poată presura zahărul pudră pentru niște prăjituri, dar se pare că nu prea reușise să facă asta.

—Adelina, dorești să te ocupi tu de prăjiturile acestea, iar eu de alea. Nu prea reușesc singură și trebuie să plec în curând. Am un magazin micuț deschis aici nu departe și doamna Butted a comandat aceste prăjituri.

—Ai un magazin?

—Da. Nu m-am putut angaja pe profesie și am revenit înapoi în căsuța natală, iar în apropiere se vindea acel loc și cu banii pe care îi mai aveam am deschis micul magazin. Acum am deja șapte ani de când l-am deschis și tuturor le plac deserturile mele așa că nu duc lipsă de ceva, decât, doar de companie. Știi, prin casă este destul de liniște când sunt numai eu și nu prea îmi convine.

—Voi încerca să vin mai des pe aici, promit. Zic, ridicând în sus trei degete de parcă aș fi depus un jurământ.
Ashley îmi zâmbi și pentru o clipă îi văzusem sclipirea fericită din ochi, apoi îmi dădu mie lingura și am început să presor mai departe zahărul pudră pe prăjituri. Eram chiar tentată să le gust, aroma îmbietoare îmi plăcea și mirosea ca într-un loc pe care aș fi fericită să-l numesc ”acasă”.
       
          Peste fix jumătate de oră Ama coborât jos și nu se alătură. Timpul trecu atât de repede încât nici nu am observat când trebuia deja să plecăm. Ashley ne conduse afară și ne spuse să așteptăm un pic, după care se întoarse avea lângă ea o bicicletă azurie cu ceva asemănător unei mici căruțe în urmă. Ne-o înmânase și pusesem valizele în spate că apoi Ama să se așeze pe parte din spate, iar eu m-am pus pe pedalat.
         
          Înainte să pornim i-am zâmbit călduros lui Ashley, iar ea s-a apropiat mai mult de mine și mi-a șoptit la ureche o frază pe care sunt sigură că noua să o uit niciodată „De fiecare dată când cerul îți este acoperit de nori și nu mai știi unde îți este scăparea să știi că soarele este mereu acolo și doar așteaptă că norii să se de-a la o parte că să poată străluci din nou. Chiar dacă și are o gaură mică prin pânză albă și groasă el își trimite razele să lumineze calea.”
         
          I-am zâmbit călduros și am dat din cap. I-am promis că în curând avea să trec pe la ea și de una să-i aduc bicicleta înapoi. Am început să pedalez și eram nerăbdătoare deja să văd ce se va întâmpla în continuare. Știu că avea să fie greu, dar avea să fac totul că să reușesc. Nu sunt eu Adelina Donover dacă nu voi reuși.

Sinceră să fiu nu știu mi-a reușit sau nu, dar sunt fericită că am reușit să-l termin acest capitol. Scuzați vă rog greșelile gramaticale, le voi corectă în scurt timp, promit *închipuiți-vă că am ridicat trei degete în sus, la fel că Adelina*:)))
  Aștept păreri și să știți că accept și critica, doar dacă e necesar, dar să nu fie chiar hate, vă rog. Sper că ați înțeles ce am vrut să spun:)))

                                                I♥️You