Privirea ți-o ’nalți către cer rugător
Și lacrimi tăcute ți-alunecă lin
Pe chipul pe care-altădat’ un fior
Răspândea veselie și-un zâmbet divin.

Apare la dreapta-ți o Carte preasfântă
În care din tine-al Său Duh Sfânt te-ndeamnă
Să cauți alin, chiar de inima-ți cântă
Un vers de tristețe ce parcă condamnă.

Scriptura-ți vorbește sub formă de taină –
Îți spune că și lor vântul le-a fost potrivnic,
Da’-n al patrulea ceas se ivise-a Lui haină
Și valurile mării pe loc s-au oprit;

Apoi, văzând teama prin ochi de pescar,
El Însuși în barca lor noaptea-a urcat,
Să îi liniștească, să le-arate, în har,
Că singuri nicicând la greu nu i-a lăsat.

Înveți din aceasta că ruga din cuget
E singura care, în cumpăna grea,
E-aceea ce poate să-ndrepte-al tău umblet,
Când nimeni din jur nu va ști starea ta.

Continui să plângi, te zbați singură-n noapte,
Dar Raza-de-Soare ce-i la răsărit
Îți dă iar speranța că încă mai poate
Să fie iar bine, că nu-i doar un mit;

Îți spune-n Cuvântu-I divin și slăvit
Să nu uiți nădejdea ce-n tine-i sădită,
Că vine iar ceasul (și-aproape-a sosit)
Când vei fi ca la-nceput – fericită.

27.01.2019