Ajunsă în camera sa, Jessica a început să-și aleagă cu grijă ținuta pentru ziua următoare. Emoțiile și entuziasmul i-au inundat inima, făcând-o să se simtă ca într-un vis. În cele din urmă, și-a așezat hainele pe scaun și s-a băgat în pat, adormind repede.

În bucătărie, părinții ei discutau în șoaptă despre evenimentele recente. Victoria părea nerăbdătoare să afle toate detaliile.

„Se pare că planul nostru deja dă roade," spuse ea zâmbind, cu un aer satisfăcut.

„Și eu sunt surprins," răspunse Tom. „Încearcă să scoți de la ea cât mai multe detalii despre cum se comportă el. Nu pot fi mereu cu ochii în patru din cauza muncii. Oricum, i-aș rupe picioarele dacă nu respectă pactul!" adăugă el, cu o determinare furioasă în ochi.

Victoria îl privi, ochii ei mari trădând un amestec de surprindere și dezaprobare. „Calmează-te! Nu e un băiat rău, nu are părinți și acum vrei să-l lași și fără picioare?"

„E copilul meu," răspunse Tom pe un ton trist, dar hotărât. „M-aș târî în genunchi numai să o văd bine!"

În familia Jones, minciuna încă domnea. Deseori, justificau minciunile spunând că sunt pentru binele Jessicăi, deși nimeni nu înțelegea că o minciună dulce face mai mult rău decât un adevăr crunt.

A doua zi, în drum spre liceu, Jessica și tatăl ei au zărit-o pe vechea prietenă a Jessicăi, Emily. Jessica era surprinsă să o vadă după atât de mult timp, dar simțea cum ranchiuna dintre ele se estompase.

„Lume nouă, lume nouă!" strigă Jessica scoțând capul pe geam.

„Jess, bună!" zise Emily mirată.

„Urcă repede, poate mai povestim în drum spre liceu. Nu te-am mai văzut de un car de ani!"

„Anul trecut nu am învățat aici," explică Emily. „Tata a fost transferat în Argentina, dar ne-am reîntors și stabilit pe bune aici."

„Asta e bine, chiar mă miram pe unde dispăruseși."

„Doamne, aproape că uitam să-ți zic, ai fost așa superbă ieri, toată școala vorbea numai despre tine. Să nu mai zicem de Tessa, care a fost dublu umilită..."

Tom asculta cu mândrie cele povestite de Emily, planurile sale mergând ca pe roate.

„Dublu?" întrebă Jessica.

„Da, niște prietene au auzit când i-a dat Brouce papucii, pomenind chiar că, datorită unei lecții oferită de tine prin acel discurs, a realizat ce persoană josnică avea lângă el."

Jessica nu-și încăpea în sine de fericire. Era atât de ireal și totuși real tot ceea ce tocmai auzise. Să se despartă Brouce de Tessa din cauza ei? Bine, în mare parte.

„Mă simt așa ciudat, nu mă pot bucura de răul ei, dar nici nu pot spune că nu merita..."

Exact ca în ziua precedentă, Jessica era salutată pe coridoare și i se oferea multă atenție. Peste tot, se vorbea despre despărțirea celor doi, ca și cum ar fi fost cel mai popular cuplu de la Hollywood. Tessa nu venise în acea zi la liceu, probabil pentru a-și ascunde rușinea.

Invitată de alți colegi de clasă la masa de prânz, Jessica a refuzat totul în favoarea locului său de nădejde: lângă coșurile de gunoi. Când era hulită, acel loc îi oferea liniște, singurul lucru de care avea nevoie. A început să mănânce liniștită, zâmbind fără motiv, deși în adâncul sufletului știa exact de ce.

În acel moment, Brouce își făcu apariția și, spre surprinderea ei, se îndreptă direct către masa sa. Jessica simțea cum inima îi bătea din ce în ce mai repede.

„Pot să mă așez aici?" întrebă politicos, zâmbindu-i.

„D... da, poți, așază-te..." răspunse ea bâlbâindu-se.

„Mulțumesc mult, sper că nu te deranjez. Voiam neapărat să stau cu tine astăzi, să-mi cer iertare pentru tot ce ai îndurat și să-ți spun cât de mult m-a inspirat discursul tău. Ba chiar m-am despărțit și de Tessa..." povesti Brouce încercând să pară cât mai natural.

„Nu a fost vina ta, ci a ei. Îmi pare rău pentru voi, știu că erați împreună de ani de zile și..."

„Ah, să nu-ți pară!" o întrerupse el. „N-a fost niciodată genul meu de fată, dar nu prea multă lume știa asta."

Jessica gândi în sinea ei: „Mulțumesc Doamne pentru toate zilele în care mă miram ca o idioată că el poate fi cu o asemenea pacoste. Azi mi-ai demonstrat că nu tot ce zboară se mănâncă."

„Ei bine, atunci mă bucur ca ai scăpat de o povară." răspunse râzând.

„Da, e cel mai bun termen pe care l-aș folosi pentru a o descrie pe Tessa." zise, râzând fals.

Surprinzător, Jessica vorbea cursiv și se mira că discuția era de un milion de ori mai naturală decât și-ar fi imaginat vreodată.

Brouce o privi câteva secunde în ochi, moment în care ea își derută privirea.

„Contactul vizual nu e punctul tău forte, să înțeleg."

„Sunt mai timidă," zise ea. "Mă feresc de sentimente."

Brouce chicoti. „Mincinoasă mică ce ești!" își zise în gând. „Ca să fugi de sentimente, trebuie să fii mai rapidă decât ele, și momentan stai pe loc," îi răspunse el ridicând o sprânceană. "Dacă îți întâlnești adevărata dragoste, atunci el sau ea nu va mai putea să se ascundă de tine niciunde - nici o săptămână, nici o lună, nici un an."

Jessica surâse. "Marquez..."

Restul celor din cantină îl priveau pe Brouce ca pe un superficial care alergase imediat la noua prințesă din trending-ul liceului. Aveau dreptate totuși, parțial.

Imediat ce au terminat masa, s-a îndreptat fiecare către orele de curs. Au fost cele mai frumoase douăzeci de minute din viața Jessicăi.

"Poate îmi oferi șansa unei plimbări după ore" zise Brouce, imediat ce o conduse la ușa clasei.

"Din păcate trebuie să fug imediat spre casă, vine tata să mă ia. Dar te notez pentru o altă zi, asta dacă rămâne valabilă invitația ta, desigur."

"Oricând, la orice oră, doar dă-mi de veste." Apoi plecă.

Orele de curs au trecut ca gândul, asta pentru că gândul Jessicăi a tot fugit constant spre Brouce. Nu-i venea a crede ceea ce tocmai se întâmplase.

În timp ce-și aștepta tatăl la poarta liceului, Jessica era cu capul în nori, visând deja la o insulă tropicală unde avea să-și petreacă restul vieții alături de Brouce. Tatăl său o observase mai visătoare ca niciodată, dar preferase să-i ofere libertate în trăirea momentului. Știa deja că va afla ulterior totul de la Victoria.

Jessica știa că tot ceea ce trăise în acea zi se va transforma într-o capodoperă literară, în care își va însuma unele dintre cele mai pure sentimente trăite vreodată. Și totuși, asta încă era puțin față de ce avea să trăiască mai departe!