În a doua săptămână de școală, m-am mai acomodat cu programul, și timpul meu care era încărcat mai mereu. Însă zilele din săptămâna aceasta au trecut repede. Probabil și din cauză că am început să ies cu Skyler mai tot timpul. Îmi place de fata asta, e foarte de treabă, sper doar să nu mi se întâmple ceva asemănător cu ceea ce mi s-a întâmplat acum 3 ani...însă sunt dispusă să risc, până la urmă, nu degeaba se zice: "Dacă nu riști, nu câștigi." Vreau să fac această prietenie să meargă, vreau să ne cunoaștem din ce în ce mai bine. Vreau să am un umăr pe care să plâng, vreau ca ea să aibă încredere în mine, vreau să am încredere în ea, dar deja cred că am. Și dacă îi va fi greu, voi fi acolo pentru ea. Însă sper să fie și vice-versa.

De Adam, n-am mai auzit nimic, nici măcar nu l-am mai văzut, însă cred că nici el nu m-ar mai fi văzut pe mine, pentru că băiatul ăsta nu pierde niciodată vreo ocazie în care ar putea să mă enerveze. E de-a dreptul enervant! Însă cu toate că e super enervant, aș vrea să-l vad. Aș vrea să facem acel proiect, de fapt, trebuie să facem acel proiect. Chiar nu vreau să o dau în bară la alte materii decât matematica, pe care nu o înțeleg deloc, însă aș vrea. Deci acel proiect trebuie făcut și predat în fix 4 zile. Trebuie neapărat să-l întâlnesc pe idiot, dacă nu dau de el azi la școală, presupun că am să-l sun. Pfff, chiar nu vreau să-l sun... Unde oare s-o fi ascuns de nu l-am văzut eu într-o săptămână!?

Azi e vineri, și da iar m-am trezit mai devreme decât ar fi trebuit, însă diferența de acum și celelalte dăți este că acum m-am trezit pentru că n-am mai putut dormi de nicio culoare, iar atunci o făceam din cauza coșmarurilor... Apropo, nu am mai plâns sau visat urât de vreo două săptămâni, ceea ce e de bine.

Mă ridic și-mi las gândurile în pace, deoarece atunci când gândesc, mă pierd într-o lume doar a mea și rămân așa ceva timp...însă pur și simplu
nu realizez valoarea timpului atunci. Intru în duș și las apa caldă să-mi mângâie pielea, în timp ce eu o masez cu un gel de duș ce miroase a vanilie. Foarte plăcut acest miros, aș putea spune. După ce termin cu dușul, mă îmbrac repede cu un tricou alb, care are ca model scris în partea de sus a sa un mic textuleț. O pereche de blugi negri simpli și strâmți și o cămașă roșie cu carouri. O leg de talie, ca să arate totul mult mai bine, îmi leg parul într-o coadă de cal, mă parfumez mai mult ca de obicei, îmi pun geanta pe umăr, și ies afară.

În timp ce mergeam, încercând să-mi descurc căștile din mers, care dintr-un motiv sau altul se îmbârligă atât de tare când chiar am nevoie de ele... Eu chiar mă concentram acolo, încât nici nu am auzit mașina neagră ce se apropia de mine repejor și oprind fix lângă mine. Mă uitam și încercam să-mi dau seama cine-i ăsta. Sau poate e o asta? Însă atunci mi-am dat seama. Pe cine cunosc eu cu un Porsche negru de aici, în afară de domnul enervant? Exact, pe nimeni. Își coboară geamul și rânjește ca un idiot ce este. Îmi încrucișez brațele și merg mai departe nebăgându-l în seamă. Dacă atunci când m-am trezit aș fi vrut să îl văd, ei bine, acum nu mai vreau asta. Vreau doar să plece și să mă lase în pace. Cer prea mult?

—Urcă Îngeraș, avem de vorbit. spune și merge încet cu mașina, cât să țină pasul cu mine. Încă nu îl bag în seamă, e prea enervant cu tonul său superior și rânjetul lui arogant, însă specifice lui.

—Îngeraaaș! insistă el, iar eu cedez, și în cele din urmă mă opresc în loc și-l privesc. Știu că oricum nu va renunța, așa că pur și simplu renunț eu.

Îl privesc în ochi, iar el face același lucru, pare hipnotizat în timp ce-mi privește ochii, iar eu îi atrag atenția atunci când deschid portiera mașinii sale și-mi aplec capul să-l văd, în timp ce-i vorbesc, pentru că așa-i normal, nu? Își scutură capul și-și trece mâna prin par de câteva ori. Cred că o fi vreun tic de-al său.

—Îmi spui odată ce vrei? N-am timp, mai ales pentru tine. spun țâfnoasă și mă încrunt.

Rânjetul i se mărește odată ce-mi vede expresia feței. Încep să cred că băiatul ăsta are un scop anume în legătură cu mine, și acela e să-mi facă zile fripte. Chiar nu s-a săturat să-mi mănânce zilele? Eu chiar sunt sătulă de el și comportamentul lui enervant, chiar dacă ne-am vorbit doar de vreo 4 ori, cred.

—Intra, mergem la școală. îmi spune și se apleacă spre locul din stânga prinzându-mi mâna și trăgându-mă înăuntru. Se retrage apoi și pornește mașina.

—Nu mai face asta. îi spun cu un ton calm care mă cam surprinde.

—Să fac ce? mă întreabă în timp ce face pe prostul plasându-și mâna pe schimbătorul de viteze și menținând-o acolo.

—Asta. spun și gesticulez prost de la mâna sa spre a mea. Nu-mi mai prinde mâna de fiecare dată când ai tu chef. Îți interzic asta. E enervant. De fapt nu, ești enervant. Încetează să îmi mai mănânci zilele și lasă-mă odată pentru totdeauna în pace. îi spun frustrată. Ah, și încă ceva. continui eu. După ce terminăm proiectul, vreau și sper să nu ne mai vedem.

Începe să râdă dintr-o dată de mine, și din nou mă enervează. Ce-am spus așa amuzant? Își dă mâna prin parul său negru și măricel. Oftez enervată de comportamentul lui prostesc. După ce-și oprește râsul îmi aruncă o privire cu coada ochiului și îmi ia mâna pe care o frământam stresată în poală.

—Chiar așa de greu te prinzi Îngeraș? îmi spune și rânjește la mine.

—Tocmai ce am vorbit că-ți interzic să-mi mai prinzi mâna! îi spun și-mi smucesc mâna dintr-a sa. Și, ce să-mi dau seama? Că ești prost, pentru că dacă e asta, atunci da, mi-am dat seama. îi răspund răutăcios. Același râs colorat îmi acaparează urechile și mă încrunt. Urăsc să merg cu băiatul ăsta ipocrit. Mai ales în mașină...

—Nu. Nu e aia. Ai fi surprinsă să vezi cât de deștept pot fi. Ceea ce tu nu înțelegi Sam, este că iubesc să enervez oamenii, dar mai ales pe tine! îmi spune și-și duce apoi mâna spre inimă. Dau din cap dezaprobator și realizez că mașina s-a oprit.

Dau să cobor din mașină, însă idiotului nu i-a ajuns cât m-a enervat, încă vrea să o facă, așa că blochează ușile. Îmi prinde apoi din nou mâna. A câta oară îmi prinde mâna pe ziua de azi? Bine că i-am zis că mă enervează... Acum o va face tot timpul... Mă încrunt când văd că-mi îndreaptă mâna spre buzele sale pline și trandafirii, și o sărută apăsat. Am înlemnit. Pur și simplu n-am cuvinte, nu m-aș fi așteptat la asta nicidecum. În acest moment nici un cuvânt nu-mi poate părăsi gura. Doar îl privesc pierdută pe băiatul din stânga mea. El deblochează ușa, și-mi spune rânjind:

—Fugi la ore, Samantha! apoi îmi face cu ochiul, iar eu mai că mănânc și pământul și dispar imediat. Ce tocmai a făcut? Sau mai bine zis ce tocmai am făcut!?
Mergeam pe holul școlii grăbită, și aproape că am intrat în Skyler. Care mă bucuram enorm să o văd, mai ales acum. O trag într-o îmbrățișare strânsă, și cu toate că nu se aștepta la asta din partea mea, îmi returnează gestul afectuos.

—Avem de vorbit...îi spun în timp ce m-am desprins din îmbrățișare. Însă nu acum. îi spun și ea aprobă din cap zâmbindu-mi dulce. Ador să o văd pe fata asta că zâmbește. Pe ea și pe mama... Sunt singurele persoane pe care ador să le văd zâmbind, fericite...

________________________________________________________________
_________________________

Ce credeți despre Adam? Dar despre Samantha, care deja s-a atașat de Skyler și încearcă să-i povestească anumite chestii? Însă oare despre ce chestii vrea Samantha să vorbească? Skyler la media. ❤️❤️❤️