Afară se luminase de ceva timp, dar eu pur și simplu stăteam pe o parte, privind frumosul brunet cu admirație. Nu știu de când îl analizam, dar știu că are ceva timp. E atât de drăgălaș când doarme așa liniștit...

—Bau! s-a auzit dintr-o dată vocea brunetului, speriindu-mă de era să cad din pat. Retrag cuvintele... E un bou și jumătate!

Mai că se prăpădea de râs la cât de amuzant i s-a părut. L-am împins din pat, dar m-a tras după el, căzând deasupra lui. S-a întors invers, punându-mă pe mine pe jos, cu el deasupra mea.

—Ești un tâmpit! i-am spus și am încercat să-l împing de pe mine, dar mi-a prins mâinile cu o mână și mi le-a dus deasupra capului, refuzând să se dea la o parte. Dă-mi drumul sau o să regreți! l-am amenințat.

—Nu mai spune... Cum o să mă faci tu, care ești sub mine, cu mâinile prinse să regret? a spus în timp ce-și plimba cealaltă mâna pe abdomenul meu, gâdilându-mă ușor, încât să mă pot abține de la râs, apoi punând-o lângă capul meu, sprijinindu-se în ea.

Am râs malițios și mi-am dat capul puțin într-o parte, cât să ajung la antebrațul lui, și l-am mușcat destul de tare, însă n-a scos niciun sunet.

—Ia vezi, cât e ceasul? l-am întrebat făcând un semn cu capul către antebrațul mușcat al lui. A râs ca un idiot, dar s-a conformat, prefăcându-se că se uită la ceas.

—Știi ce oră e? a întrebat neașteptând cu adevărat un răspuns din partea mea. E ora gâdilatului! a spus ridicându-și ambele mâini în aer, eliberându-mi mâinile, începând să mă gâdile.

—Adam termină! îi ordonam printre râsete, încercând să-l împing.

S-a oprit brusc, făcându-mă să respir ușurată, ca mai apoi să-și zdrobească buzele de ale mele, i-am răspuns sărutului său, dar l-am și mușcat de buza inferioară răzbunându-mă și făcându-l să geamă. Ne-am desprins din sărut, luând o gură de aer, începând altul apoi.

—Adam? a întrebat Elijah surprins, care tocmai ce deschisese ușa.

Eram așa fericită în interiorul meu fiindcă mă îmbrăcasem dimineață, iar Adam... Nu știu când își luase pantaloni pe el, dar pieptul îi era gol, așa cum și obișnuia să doarmă.

—Salut, fraiere! l-a salutat Adam pe prietenul său cel mai bun.

—Samantha? Tu de când ești aici? era așa mirat că nu eram sigură dacă mai pot să-mi rețin mult râsul.

Adam s-a ridicat, aplecându-se după mine și ridicându-mă cu ușurință. Ce mănâncă băiatul ăsta?

—De când ai plecat tu. i-a răspuns Adam, făcându-i cu ochiul, Elijah a aprobat imediat zâmbind și nu știu ce a fost asta exact.

—Adam, eu mă duc acasă. Ne mai vedem, Elijah! am spus vrând să trec pe lângă ei, dar am fost prinsă de Adam.

—De ce nu mai stai? m-a întrebat, privindu-mă în ochi.

—Știi? Eu am ceva treabă pe acasă, și... Amira trebuie să vină pe la mine curând. am spus prima scuză ce mi-a venit în minte.

—Bine, vin mai târziu pe la tine. mi-a răspuns ușor neîncrezător. Sigur nu vrei să rămâi la micul dejun? a întrebat, iar eu am dat energic din cap că nu. Elijah, du-o tu acasă, eu fac micul dejun.  s-a adresat amicului său, iar acesta a aprobat.

Mi-a sărutat apăsat obrazul și m-a lăsat să plec cu Elijah. Am urcat în mașină și priveam pe geam cum imaginile fug din cauza vitezei cu care mergea. După vreo zece minute, am ajuns acasă, și l-am privit pe Elijah zâmbind.

—Mulțumesc!

—Să crești mare! mi-a zis râzând, molipsindu-mă și pe mine cu râsul lui. Am ieșit și i-am făcut cu mâna, îndreptându-mă spre casă.

Am deschis ușa ușor și am auzit cum mama vorbea la telefon cu cineva, însă părea că se certa, datorită tonului ei ridicat. Am vrut să las așa și să urc sus, însă mi-am auzit numele și ceva m-a făcut să vreau să stau neapărat.

—Le-am visat din nou moartea amândurora, iar eu am fost principala cauză! a spus printre dinți făcându-mă să mă încrunt. Încep să cred că accidentele de mașină sunt un blestem pentru mine, Kara! a exclamat și s-a oprit puțin, ascultând probabil ceea ce spunea Kara. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu evitam accidentul ce era să se producă azi? Samantha ar fi rămas singură, fără ca măcar să știe ce s-a întâmplat de fapt acum mulți ani! am vrut să mă duc mai aproape de ea, dar când m-am aplecat încercând să văd în față mi-a căzut telefonul din buzunar, auzindu-se un zgomot care nu putea fi trecut cu vederea. Kara, te sun eu mai târziu. am auzit-o și m-am panicat, ridicând telefonul și fugind cât mai aproape de intrarea în casă, să pară că abia acum am ajuns acasă.

—A, bună mamă! am spus și am simțit cum picioarele mi s-au făcut parcă din gelatină, auzindu-mi și tremuriciul din glas. Eram brusc confuză și poate chiar și nervoasă.

—Bună, scumpo. Acum ai ajuns? m-a întrebat cu suspiciune în glas.

—Da, da. Da, acum. am repetat ca un papagal, agitată la maxim, mimând un zâmbet chinuit. Câte chestii mai aveam de aflat? Și încă un accident? Mama, azi?

A tăcut, privind îngândurată podeaua lucioasă, începând să mă îngrijoreze și să vreau să știu ce o frământă. Dar oare chiar voiam să știu? Probabil că da...

—Vrei sau ai.... Să-mi spui ceva? am întrebat, făcând-o să tresară și să-și ridice privirea către mine.

—Nu. a spus și s-a întors cu spatele la mine, plecând în treburile ei.

Dacă ea nu avea să-mi spună nimic, atunci mi-era de-ajuns că știu cu cine vorbise la telefon; Kara. Kara Nielsen, vechea și actuala cea mai bună prietenă a mamei mele.

Și eu care bănuiam că voi sta pe-acasă degeaba... Schimbare de planuri, azi aflu despre ce a vorbit mama la telefon, iar Kara e o femeie bună, îmi va spune.

Am intrat în baie pentru un duș rapid, apoi m-am îmbrăcat repede într-o rochie albă cu câteva buline galbene și niște sandale. Mi-am luat telefonul și am plecat spre casa Karei, dar nu înainte de a-i spune mamei că merg la o plimbare.

Mai aveam puțin și ajungeam acolo unde mi-am propus, doar că au apărut dubiile. Poate ar fi mai bine să nu știu adevărul? Dar de trei ani încoace vreau să-l știu. De ce să mă opresc acum, când sunt la doar un pas de adevăr?

Eram la ușa Karei, am inspirat apoi expirat adânc, apoi am bătut la ușă de trei ori, deși văzusem soneria. După puțin timp ușa s-a deschis, dezvăluind o femeie frumoasă. Kara nu avea copii, deși își dorea foarte mult, iar până acum trei ani, ne vedeam în fiecare săptămână, iar ea mă considera ca pe copilul ei, dar după accident... Nu a mai fost ca înainte, refuzam să mai ies din casă, și așa că m-am îndepărtat de ea.

—Bună dimineața, doamnă Nielsen! am salutat-o zâmbindu-i.

—Samantha!? Doamne, ce frumoasă te-ai făcut îngerașule! a spus trăgându-mă într-o îmbrățișare strânsă, i-am răspuns îmbrățișării. Mi-a fost dor de ea... Spune-mi doar Kara. Haide, intra! m-a poftit în casă zâmbitoare.

Avea un zâmbet așa de cald și molipsitor, încât orice stare ai fi avut, te făcea să zâmbești involuntar.

—Nu te-am mai văzut de mult! Cum de ai venit pe la mine? m-a întrebat făcându-mi semn să mă așez pe canapea.

—Eu... Kara, eu am auzit întâmplător o conversație. Între tine și mama. am spus căutându-i privirea. Părea supărată, poate chiar și nervoasă. Chestia e că chiar aș vrea să știu ce se petrece de fapt, doar că trei ani ei nu i-au fost de ajuns să îmi spună ceva. Așa că iată-mă aici... mi se pusese un nod în gât parcă ce nu-mi permitea să mai vorbesc.

Kara a așteptat cuminte să continui, am înghițit în sec și mi-am dres vocea apoi am continuat.

—Voi ați fost și sunteți din câte știu cele mai bune prietene. Și cred... De fapt, știu că tu știi povestea din spatele a tot ce are legătură cu mama. am spus hotărâtă. A zâmbit stângace și m-a privit cu interes.

—Alice știe că ești aici? întrebase împreunându-și mâinile gânditoare.

—Nu. Nu chiar. Știe că m-am dus la o plimbare. am mărturisit, a aprobat din cap apoi și-a fixat privirea într-un punct fix, părând că vrea să spună ceva, dar s-a răzgândit repede.

—Samantha, ascultă îngerașule. Prima dată te duci la mama ta, și vezi dacă vrea să-ți spună ea personal toate astea, iar dacă refuză întoarce-te la mine. E... De fapt, sunt... Niște subiecte foarte delicate, mai ales pentru mama ta, e destul de greu să-ți spună. Ai răbdare frumoaso și ascult-o cu atenție. a spus ridicându-se, eu copiindu-i mișcarea. M-a tras într-o îmbrățișare și mi-a sărutat obrajii.

—Mulțumesc, Kara! am simțit nevoia să-i mulțumesc, apoi am plecat cu gândul să ajung cât mai repede acasă.

—Pa, frumoaso! a spus, iar eu am fluturat mâna luându-mi la revedere de la ea.

Aproape că am alergat până acasă, iar când aproape că am ajuns, un fior mi-a străbătut șira spinării, făcându-mă să tremur puțin. Am înaintat grăbită, iar când am ajuns am deschis ușa brusc, surprinzând-o pe mama care stătea pe canapea cu o poză în mână, pe care a ascuns-o pe sub perne.

—Vreau răspunsuri. Vreau să știu tot adevărul, acum. Dacă vrei să fii tu cea care mi-l spune, te rog să o faci acum, dacă nu... Kara îmi poate spune totul. a fost surprinsă la început, însă a dat din cap, făcându-mi semn să mă așez pe canapea lângă ea.

M-am așezat pe canapea începând să mă joc cu degetele, stresată. A oftat, și-a dres glasul, apoi a început să povestească cu regret în voce.

—Totul s-a întâmplat acum optsprezece ani. Eram tânără, aveam nouăsprezece ani și eram împreună cu Ethan, primul bărbat din viața mea. Împlinisem doi ani de relație, ai mei nu l-au plăcut niciodată, mai ales mama... În seara aceea ei organizaseră o cină cu niște parteneri de afaceri, care aveau un băiat. Mama mea și mama lui ne voiau împreună, așa că ne-au trimis afară, să ne cunoaștem mai bine. Cu puțin timp în urmă, vorbisem cu Ethan să vină să mă ia, fiindcă aveam să ne petrecem noaptea împreună, la el. Nici măcar acum nu știu dacă tot ce s-a întâmplat în acea zi a fost planificat de părinții mei sau nu, dar acel băiat m-a sărutat dintr-o dată exact atunci când Ethan ajunsese. El era din fire foarte gelos, dar mă iubea atât de mult...

A mărturisit luând o pauză, zâmbindu-mi obosită. A scos de sub pernă poza, care de fapt nu era una, ci erau mai multe, doar că erau puse una peste alta, făcând să pară doar una. Mi-a întins o poză cu un bărbat șaten, cu ochii albaștri și înalt, cu un zâmbet de milioane. Era frumos, era foarte frumos...

—L-am observat imediat, și am împins cu toată puterea pe care o aveam pe acel băiat, începând să fug în urma lui, strigându-i să se oprească, explicându-i cum a fost de fapt, dar el s-a oprit decât pentru a-mi spune "Uită-mă!", s-a urcat apoi în mașină nervos. El avea o chestie... Atunci când era nervos viteza era cheia pentru a se liniști, însă reușisem să-l potolesc, dar atunci n-a mai ținut cont de nimic. A făcut accident... Am plâns mult după el, însă mama mi-a repetat mereu că ar trebui să încerc din nou, așa am făcut, doar că... După câteva zile de la aflarea morții lui Ethan, am aflat că eram însărcinată... Cu tine, cu fata lui.

Și-a ridicat privirea spre mine, iar eu am rămas pur și simplu fără suflare, privind-o fix în ochi cu uimire. Am analizat poza, iar dacă mă uitam mai bine... Semănam cu el... Mult.

—Deși sufeream după tatăl tău, mi-am făcut o nouă relație, cu Carlos. La început nu îl iubeam, însă era simpatic, iar ușor ușor m-am îndrăgostit de el. A crezut mereu că tu erai copilașul lui, rodul iubirii noastre, însă deși eu știam adevărul nu am putut niciodată să-i spun că tu nu ești a lui de fapt. M-am căsătorit cu el și l-am iubit, eram fericiți... Până acum trei ani. A descoperit într-o seară, și nici acum nu știu cum, că tu nu ești a lui, că ești a mea și a lui Ethan. Ne-am certat urât pentru că nu i-am zis, apoi s-a urcat la volan, nu știu ce a vrut să facă, sau unde a vrut să ajungă, dar am încercat să îl ajung din urmă cu mașina mea. Pierduse controlul mașinii, apoi o altă mașină s-a izbit agresiv chiar de partea stângă a mașinii lui Carlos, cauzându-i moartea chiar în acel moment. Însă te-a iubit, ne-a iubit mult...

N-am mai putut rezista, iar lacrimile au început să-mi curgă șiroaie alături de suspinele mele îndurerate. M-a tras în brațele ei, sărutându-mi creștetul capului, încercând să mă facă să mă calmez, însă nu puteam. Amalgamul de emoții mă acaparase. Mama era o femeie așa puternică...

—Sunt sigură că amândoi sunt mândri de noi și au grijă de noi de acolo de sus. Nu mai plânge, frumoasa mea! mi-a cerut mângâindu-mi obrajii pătați de lacrimi amare. Însă mi-era greu să mă abțin, nu puteam să o fac.

Aveam nevoie de Adam al meu...

_____________________________________________________________________
________________________________
Boom! M-am întoooors, nu scăpați voi de mine așa ușor chiar dacă vreți. Așa... Deci simt că aș putea să leșin de fericire în orice clipă! Încă un capitol în afară de ăsta+ epilogul și termin "cartea". Vai de capul meu! Vă iubesc așa de mult. Vă adoor!!! ❤️❤️❤️
amberlitte
Emmittana2w8
AdrianaaCosmina