Din perspectiva lui Adam

La început am crezut că visez, sau că nu văd bine, sau orice altceva. Nu voiam să cred că ceea ce vedeam era real. Nu acum când aveam propria fericire în mâini, dar... Se pare că fericirea mea tocmai ce-mi alunecase fix printre degete, spărgându-se în milioane de bucăți.

Nu putea fii ea. Nu putea să-mi facă asta! Dar o făcea, și habar n-avea că eram în spatele ei. Șatena mă trădase. Mă înșela, iar eu aveam dovada în fața ochilor mei. Poate că n-ar fi trebuit să țin rahatul ăsta de petrecere. Ăsta da cadou de zi de naștere, pot spune că nu-l voi uita vreodată.

~*~
Cu cincisprezece ore înainte.
Din perspectiva Samanthei

Puteam spune că azi era una dintre acele zile importante. Era ziua brunetului, împlinea nouăsprezece ani, iar eu eram în culmea fericirii. Stăteam și priveam pe fereastră, așteptând să văd momentul în care brunetul își parchează mașina chiar în fața casei mele, așa cum făcea de fiecare dată.

Mă obișnuisem ca dimineața să vină și să mă trezească din somn, în felul lui drăgăstos. În ciuda aparențelor, Adam era foarte afectuos, iar asta se datora faptului că nu avusese parte de așa ceva în copilărie, așa că acum îi dăruiam toată afecțiunea de care avea nevoie.

Priveam în gol peisajul de afară, iar când am auzit cum o mașină tocmai a oprit, mi-am revenit și am coborât imediat, deschizând ușa și sărindu-i în brațe brunetului.

—La mulți ani, frumosule! i-am urat entuziasmată, sărutându-i obrajii în repetate rânduri.

—Mulțumesc! Ce-i cu tine așa matinală? m-a întrebat punându-mă jos.

—La ocazii ca asta, oricând! flutur eu din mână, stârnindu-i brunetului un zâmbet. Sper că nu te-ai răzgândit, nu-i așa? îl întreb făcând referire la petrecerea cu care l-am bătut la cap să o țină. Doar face nouăsprezece ani, nu?

—Nu m-am răzgândit, dar tot nu mi se pare o idee bună. spune mofturos. Știi ceva? Mai bine o anulez. spune după niște clipe de tăcere.

—Adam! Am mai vorbit despre asta, totul va ieși minunat! Va fi o petrecere de neuitat! l-am încurajat, iar el a dat din cap de mai multe ori, a aprobare.

L-am luat de mână, împletindu-mi degetele cu ale lui, și l-am condus la mine în cameră. N-aveam nici măcar o idee în legătură cu ce ar fi trebuit să port diseară, așa că brunetul trebuia să mă ajute să aleg ceva.

Nu i-a convenit, dându-și ochii peste cap, oftând și refuzând să mă ajute. Așa de greu să fi fost pentru el să mă ajute să aleg ceva? Deși era dimineață, opt și jumătate mai exact, îmi plăcea să fie totul pregătit.

Când a observat Adam că doar îmi privesc gânditoare hainele s-a ridicat de pe pat, m-a dat la o parte din fața dulapului, punându-se în locul meu, începând să caute ceva. Nu știu exact dacă se uita după vreo rochie, sau după haine normale, nu-l mai pusesem să mă ajute niciodată cu chestii de genul.

M-am așezat pe pat, admirându-l. Aveam un iubit uimitor. Pur și simplu uimitor. În ochii mei, el era definiția perfecțiunii, iar eu îi iubeam perfecțiunea.

Se concentra asupra dulapului meu, făcându-mă să nu-mi pot stăpâni deloc zâmbetul. Îl iubeam așa mult!

Iubeam așa mult nopțile în care eram în camera lui, stând pe pieptul lui, ascultându-i bătăile liniștite ale inimii, în timp ce el îmi mărturisea mereu cât de tare mă iubește.

Sau când se juca cu mine, fugărindu-mă, sau gâdilându-mă, până când rămânea blocat privindu-mă, ca mai apoi să mă sărute ca întotdeauna; cu așa multă dorință.

În ochii mei Adam nu avea defecte, el arăta și era mereu impecabil; atât în interior cât și pe exterior.

Uneori aveam impresia că el nu este real, că ceea ce avem noi nu este real, că poate totul este doar un scenariu fals pe care l-am inventat înainte să adorm.

Dar apoi, îl atingeam, iar el îmi zâmbea, făcându-mă să mă topesc; nu visam și nu era niciun fel de scenariu, el era cu mine. Mereu.

—Te iubesc! mă aud dintr-o dată spunând, surprinzându-l pe brunet, care în secunda următoare se întoarce spre mine cu un material albastru în mâini.

—Te iubesc mai mult decât orice de pe lumea asta, Samantha! Nu vreau să uiți asta niciodată, bine? mă întreabă lăsând ceea ce avea în mâini pe pat, lângă mine.

Stăteam pe marginea patului, privind în sus, spre el. S-a lăsat pe vine, așezându-și mâinile pe coapsele mele. A zâmbit privindu-mă, înfășurându-și brațele în jurul meu, strângându-mă.

—Bine... am șoptit, sărutându-i părul, luându-l la rândul meu în brate.

Am mai stat împreună liniștiți încă câteva momente, tresarind atunci când am auzit bâzâitul brusc al telefonului meu, anunțând un apel. M-am întins după telefon, iar Adam s-a ridicat în picioare, mutându-și atenția asupra rochiei albastre pe care o alesese el acum puțin timp.

Aveam un apel de la Skyler, și sincer mă miram cum de ea este trează la nouă dimineața, sâmbăta. I-am răspuns, iar ea mi-a cerut doar să merg la ea, așteptând doar aprobarea mea, închizându-mi mai apoi.

—Era Skyler. Vrea să merg la ea. i-am spus lui Adam.

—E în regulă, și eu voiam să plec, trebuie să verific dacă este totul în regulă. mi-a zis, apropiindu-se de mine. Vreau ca diseară să te îmbraci cu asta! mi-a cerut, întinzându-mi materialul.

Rochia era foarte frumoasă. Adam avea gusturi bune. În partea de sus era strâmtă, având pe lângă materialul ei albastru un strat subțire din dantelă de aceeași culoare. Dantela avea multe găurele ce formau într-un mod frumos flori. Mâneca rochiei era scurtă, la fel ca a unui tricou, însă mânecile erau doar din dantelă, fără niciun alt material în plus. Venea strânsă pe corp până la talie, apoi devenea largă, făcând ca rochiei să i se creeze niște pliuri. O mai purtasem o singură dată, și îmi plăcea cum venea pe mine, mai ales culoarea ei închisă de albastru.

—Ar trebui să mă ajuți mai des! am râs eu sărutându-i buzele apoi.

—Amuzant, învață să alegi singură cu ce să te îmbraci, eu nu te mai ajut de-acum. a spus ridicându-și mâinile în sus, nevinovat.

Ne-am urcat în mașină, cu destinația către Skyler. După ce am ajuns am coborât rapid, făcându-i cu mâna, iar el a accelerat și a plecat mai departe.

Ajunsă în fața casei lui Skyler, am bătut la ușă de trei ori, și imediat blonda și-a făcut apariția în fața ochilor mei fericită ca de obicei. Am mers amândouă către camera ei unde am dat și peste Amira, ce stătea cu brațele încrucișate spre dulapul blondei.

—Lasă-mă să ghicesc... Vrei să te ajut și eu cu îmbrăcămintea? am întrebat, dându-mi jos geaca și așezând-o pe patul blondinei.

A aprobat energic din cap și ne-am pus pe treabă. Amira avea deja pregătit totul, ea era singura care nu avea nimic pregătit, așa că am ajutat-o amândouă.

Sincer, am mai stat de vorbă cu ele și nici n-am simțit când a trecut timpul. Ceasul era aproape șaisprezece. M-am ridicat din pat, îmbrăcându-mă cu geaca și spunându-le că plec.

Am ieșit afară, luând-o ușor la pas, fără să mă grăbesc prea mult. Aveam timp până la douăzeci și doi.

Din perspectiva lui Adam

Totul era aranjat. După părerea mea, era bine. M-am dus în sufragerie și m-am trântit lângă gașca mea de băieți.

—La mulți ani, frate! îmi spune Charlie pentru a mia oară pe ziua de azi.

—Jur că dacă-mi mai spui asta încă o dată, îți arunc în cap ce îmi vine la mână! l-am amenințat, punându-mi capul în palme apoi.

—Da' ce se întâmplă azi cu tine, hmm? întreabă Lewis, făcându-mă să-mi ridic capul, privindu-l.

—Am un presentiment nașpa în legătură cu petrecerea asta. Simt un gol în stomac, ceva nu-i bine... îi răspund gânditor, punându-l și pe el pe gânduri.

—Ei haide, nu-ți face griji, ar trebui să iasă totul mișto. încearcă Alec să mă încurajeze.

—Totu-i gata, frate? schimbă James subiectul și îi dau o privire plină de recunoștință.

—E bine, sau cel puțin așa pare. îi răspund ridicând cu nonșalanță din umeri.

Se înserase de ceva mai multă vreme, așa că mi-am aruncat ochii la ceas. Douăzeci și doi fără un sfert. Ar trebui să mergem după fete, însă eu trebuie să rămân aici și să-mi întâmpin invitații.

—Lewis? întreb, iar el își ridică privirea spre mine. Mergi tu după fete? Vreau să spun, după toate trei.

—Merg. a răspuns simplu și s-a ridicat, așezându-și hainele, apoi ieșind afară.

M-am uitat după Elijah, apoi mi-am adus aminte că se află în bucătărie, așa că am plecat într-acolo, dar nu înainte de a îi ruga în felul meu pe băieți să mai aranjeze ei sufrageria.

—Ce s-a întâmplat, sărbătoritule? m-a întrebat șatenul mușcând dintr-un măr roșu.

—Simt că ceva nu va merge așa cum trebuie în seara asta. am repetat și pentru el, oftând.

—Îți este frică de ceva anume? mă întreabă neluându-și privirea de la mine, m-am încruntat, căutând un răspuns pentru întrebarea lui.

—Nu știu. am dat din umeri. Nu înțeleg prea bine mai nimic din ce simt, așa că nu mă-ntreba dacă mi-e frică de ceva. Nu știu. repet din nou, ridicându-mă și ieșind afară.

Mi-am aprins o țigară, trăgând fumul toxic, apoi suflând o cantitate din el afară. Începuseră să vină mașini deja, iar eu mi-am așezat mai bine geaca, ducându-mă în întâmpinarea invitaților.

Era zece și câteva minute și Lewis a ieșit din mașina lui urmat de Amira, Skyler și Samantha. Cât de frumoasă era! Ea era cea mai frumoasă, mereu era.

—La mulți ani, Adam! au spus Amira și Skyler, îmbrățișându-mă. Le-am răspuns și eu îmbrățișării lor, încă cu privirea pe Samantha, care mergea cu grijă pe alee.

—Mulțumesc! le-am mulțumit privindu-le și pe ele puțin.

—Fetelor, cadourile le duceți în sufragerie, bine? a întrebat Lewis, luând-o de mână pe Amira, mergând spre intrarea în casă cu Skyler pe urmele lor.

—Ești superbă! i-am spus Samanthei și am sărutat-o pe obraji, ea luându-mă în brațe.

A zâmbit oarecum rușinată, și mi-a întins o cutie neagră de catifea, privindu-mă în ochi și probabil citindu-mi surprinderea ce era prezentă pe chipul meu.

—Mă ceri în căsătorie!? am întrebat luând cutia din mâinile ei.

—Nu fii tâmpit și nu strica momentul. Deschide-o! m-a îndemnat, atingându-mi brațul.

Am privit cutia și am deschis-o ușor, scoțând la iveală un lanț argintiu bărbătesc, ce avea o cheiță, iar lângă lanț, se afla o brățară subțirică cu o inimă și un lacăt de argint. Am privit cele două bijuterii confuz, apoi am privit-o pe ea, care părea agitată.

—Sam?

—Nu-ți place, nu-i așa? a luat ea răul în brațe. Eu mă gândeam să-ți fac ceva... care să însemne ceva pentru tine. Mă gândisem la un lanț cu cheiță pentru tine, și o brățară care își deschide lacătul ori de câte ori cheița își face treaba. a vorbit repede, acoperindu-și fața probabil rușinată.

—E atât de perfect, iubito... i-am mărturisit, scoțând din cutie brățara, și lanțul întinzându-i-l ei.

I-am luat încheietura mâinii stângi și i-am pus cu atenție brățara. A zâmbit dulce și mi-a pus și ea lanțul, gâdilându-mi gâtul cu atingerile ei stângace.

—Mulțumesc! am spus luând-o de mână, intrând în casă, unde băieții deja se ocupaseră de tot, mai ales de muzica ce îmi zguduia pieptul.

Intrasem doar de câteva minute, dar deja eram înconjurat de adolescenți ce îmi urau la mulți ani. Sam mi-a făcut un semn că pleacă, și mi-am dat seama că probabil merge către prietenele ei. Momentan totul părea destul de bine.

Stăteam rezemat de perete, retras, privind încruntat toți adolescenții din încăpere, până când am tresărit atunci când m-a atins o mână.

—Ce faci? am auzit cum strigă Elijah, din cauza volumului ridicat al muzicii.

—Privesc cum lumea se distrează. am strigat la rându-mi, întorcându-mă spre el, văzându-l zâmbitor.

—Tu de ce nu te distrezi? mă întreabă luând o gură de suc din paharul său.

—Cine a zis că nu mă distrez? Mă distrez. am afirmat, ridicând din umeri.

—Unde-i Samantha? a continuat el cu întrebările lui.

—Sunt la interogatoriu, sau ce? E acolo unde e și gagică-ta. l-am auzit cum a râs și m-am îndepărtat, mergând către bucătărie, pentru că știu că o văzusem acum câteva minute intrând acolo cu celelalte două, dar nu o mai văzusem ieșind.

Am intrat acolo, văzându-le pe cele două cu câte un pahar nici prea mare nici prea mic de bautură în mână, iar Samantha, doar ținea de paharul de alcool ce era așezat pe masă.

Până la urmă l-a ridicat și s-a întors, vrând să iasă, dar m-a observat pe mine și a zâmbit. A venit lângă mine și și-a așezat mâna liberă pe pieptul meu, spunându-mi un  "ce frumos ești".

Le-a dat o privire celor două, apoi m-a apucat de mână, ieșind din bucătărie. Și-a lăsat paharul pe masă, aproape de un blond ce stătea pe un scaun, privind-o cu atenție. A venit înapoi, prinzându-mi mâna, luându-mă la dans.

Știu că am dansat mult cu ea, la dorința ei, care bineînțeles că a fost mai mult ceva în genul "dacă nu dansezi cu mine până mă satur, mă supăr pe tine".

Până la urmă a obosit, și așa că am mers înapoi, unde își lăsase băutura, fiindcă îi era sete, după cum mi-a spus.

—Ce naiba? Samantha, doar n-o să bei alcool! Îți aduc suc? am întrebat-o, încrucișându-mi brațele.

—Nu mai vreau suc! Beau ce am în mână. a spus și nici n-am văzut când a băut jumătate din băutură.

Am oftat așezându-mă pe un scaun, ea imitându-mă. Mă obosise la maxim, nu cred că mai dansasem vreodată atât de mult. A stat liniștită ceva minute, privind în jur, apoi am văzut-o ridicându-se puțin amețită de pe scaun.

—Mă duc până la baie. a zis scurt, iar eu am privit-o, aprobând.

—Vin cu tine. am spus la fel de scurt. Băuse, și sincer mi-era frică să nu cumva să i se facă rău. A negat în repetate rânduri, dând din cap, făcându-mă să oftez. Bine, dar dacă în cinci minute nu ești înapoi, vin după tine. am avertizat-o iar ea a dispărut rapid din aria mea vizuală.

M-am uitat la ceas imediat ce ea plecase, observând că era douăzeci și trei și patruzeci și șapte de minute. Deci, am stat cu ochii pe ceas, iar deja trecuse șase minute, iar șatena tot nu apăruse.

Mă ridicasem și înaintam nici prea alert nici prea lent, privind prin grămada de adolescenți care păreau că se distrau de minune, încercând să o caut pe frumoasa șatenă, și totuși nu o vedeam, asta pană când un colț mi-a atras atenția.

La început am crezut că visez, sau că nu văd bine, sau orice altceva. Nu voiam să cred că ceea ce vedeam era real. Nu acum când aveam propria fericire în mâini, dar... Se pare că fericirea mea tocmai ce-mi alunecase fix printre degete, spărgându-se în milioane de bucăți.

Nu putea fii ea. Nu putea să-mi facă asta! Dar o făcea, și habar n-avea că eram în spatele ei. Șatena mă trădase. Mă înșela, iar eu aveam dovada în fața ochilor mei. Poate că n-ar fi trebuit să țin rahatul ăsta de petrecere. Ăsta da cadou de zi de naștere, pot spune că nu-l voi uita vreodată.

Și totuși nu puteam să o privesc cum îmi face asta, iar eu să nu fac nimic. Nu puteam să accept că ea mă înșală, în casa mea, de ziua mea. Fir-ar ea de zi blestemată! La dracu' cu ziua în care m-am născut!

M-am îndreptat cu pași alerți spre ei când am văzut că tipul începe să o atingă, nu doar să o sărute. Dar ea nu s-a ferit de mâinile lui, iar asta m-a lovit din plin. Să o ia dracu' de dezamăgire!

I-am prins cămașa tipului, întorcându-l spre mine și am început să-i fac cadou o mulțime de pumni. Cum dracu' a îndrăznit să-mi atingă iubita!?

Putem spune că e dat dracu' acum.

A căzut jos, ducându-și mâinile la gură și nas, privindu-și apoi sângele ce-i rămăsese pe mâini. Am zâmbit dezamăgit spre șatena ce mi-a sucit mințile, apoi l-am prins din nou pe tip, ridicându-l și lovindu-l cu capul de perete. A căzut din nou, iar eu mi-am suflecat mânecile cămășii albe, ce acum avea imprimat sângele boului, și m-am așezat deasupra lui lovindu-l cu pumnii.

Am auzit multe zgomote în jur, chiar și plânsete, dar trebuia să-i dau o lecție, corect? Auzeam muzica în surdină, apoi m-am simțit ridicat de pe jigodie, și glasul lui Elijah mi-a ajuns la urechi, peste muzica ce abia o mai auzeam din cauza nervilor.

—Oprește-te, Adam! Îl omori! mi-a strigat cu putere zguduindu-mâ și dându-mi una după cap atunci când a văzut că mă zbat.

M-am liniștit dintr-o dată, punând toate cele întâmplate cap la cap apoi am izbucnit în râs la vederea boului pe jos, ce făcea diferite grimase din cauza durerii.

—Adam, ai băut? îl aud cum mă întreabă, zgâlțâindu-mă în repetate rânduri.

—Nu, dar urmează! i-am mărturisit. Adevărul e că eram supărat, dezamăgit, nervos și încă alte stări pe care încă nu conștientizam prea bine ce sunt. Îmi place imaginea! am spus făcând în aer un cerc imaginar spre locul unde l-am făcut măr pe tipul ăla, care inițial era blond, dar acum avea șuvițe roșcate. Ar trebui să-mi mulțumească, l-am făcut puțin mai frumos, însă încă te sperii de el.

M-am îndepărtat de toată scena de acolo, cu Elijah pe urmele mele. Am intrat în bucătărie, ducându-mă în locul meu preferat; blatul din bucătărie.

—Ce s-a întâmplat? l-am auzit pe șaten întrebându-mă tare, din cauza volumului ridicat al muzicii, pe care acum o auzeam mai mult decât bine.

—Hmm? Ce să se întâmple, absolut nimic. am spus desfăcând o sticlă de tărie, ducând-o spre buze, luând o gură mare.

Am rămas cu privirea blocată într-un punct fix, realizând de fapt cât de nervos sunt în acest moment, așa că am sărit brusc de pe blat, cu sticla după mine.

—Vreau să aduni băieții și să-i faceți pe toți, dar absolut toți să dispară. Nu vreau să mai văd pe nimeni! i-am spus răstit, deși el nu avea nici o vină, cărându-mă de acolo.

—Promite-mi că nu vei face nimic prostesc. a cerut șatenul, iar eu mi-am ridicat degetul mic în aer, promițându-i.

La câți nervi simțeam, îmi venea să îl bat pe acel blond nenorocit până îi suna apa în cap. La dracu' să-l ia de jigodie! Dar în ciuda tuturor nervilor acumulați, n-aveam de gând să-l dezamăgesc pe Elijah.

Am urcat sus și simțeam cum lacrimi voiau să-mi părăsească ochii. N-aveam de gând să plâng, nu din cauză că o simplă fată m-a înșelat.

Dar ea nu era o simplă fată...

Am băut din sticla de câteva ori până când am golit-o, apoi am azvârlit-o cu putere de perete, începând să fac o dezordine totală, aruncând tot ce-mi ieșea în cale.

M-am așezat apoi pe pat și totuși, nu m-am putut opri, lacrimi fierbinți părăsindu-mi ochii.

Cu ce i-am greșit ca să mă înșele?

___________________________________________________________________
______________________________

Hmm... Să vă anunț, să nu vă anunț? Bine, haide să nu fiu rea, vă spun, și așa am întârziat din nou cu acest capitol, așa că: oficial mai sunt doar trei capitole, plus epilogul. Simt că aș putea exploda în orice clipă de fericire. VĂ IUBESC ATÂT DE MULT! Vreau să vă spun că imediat după ce termin cartea asta, ori în aceeași zi, ori următoarea, voi publica noua carte! Sunt atât de bucuroasă, nici nu vă imaginați! Știu că poate nu îmi veți citi noua carte atunci când va apărea, dar nu are absolut nimic. Apreciez că mi-ați fost și îmi sunteți alături la această  "carte". Vă ador! 💞💞😍
amberlitte
Emmittana2w8
AdrianaaCosmina