Un pahar. Două. Trei. Patru. Cinci...

—Adam, ce ai frate? m-am trezit fără paharul pe care îl țineam între degete, iar șatenul din fața mea părea nervos.

—Ce-am mai făcut și de data asta? îl întreb plictisit, dându-mi ochii peste cap și furându-i paharul ce-l ținea în mână și punându-l în fața mea.

—De ce bei, tâmpitule? reformulează printre dinți, încordându-se vizibil enervat.

—Mă distrez. Vrei? îl întreb aprinzându-mi o țigară, deși știam că el nu fumează și că nu-i place ca nici eu să fumez.

—Termină! îmi cere, smulgându-mi țigara dintre buze, făcând-o ferfelițe și punând-o în fața mea mai apoi.

—Pleacă de-aici. îi spun nepăsător și-mi aprind o altă țigară din care trag pofticios, suflându-i tot fumul în fața. L-am văzut că tace și că nu se clintește de acolo așa că mi-am umplut iarăși un nou pahar cu alcool.

Mă țineam bine, poate prea bine, iar dacă ochii mei nu ar fi fost roșiatici, nici nu ți-ai fi dat seama că am băut. Mergeam normal și drept, îndreptându-mă spre ieșire. M-am dus cu pași leneși până în spatele casei, unde m-am rezemat de peretele rece, privind undeva în gol la zăpada albă și strălucitoare ce-ți lua ochii.

Nu știam unde era Samantha, sau ce făcea, însă bănuiam că se distra, chiar merita. Era o fată specială, iar eu încă nu realizam ce a putut să vadă ea la unul ca mine. Am mai luat o înghițitură din lichidul ce-mi ardea esofagul, făcându-mă să simt o căldură infinită în corpul meu. Frigul? N-avea niciun efect asupra mea atâta timp cât aveam elixirul magic ce mă făcea să mă simt ușor ca o pană și să nu-l mai simt pe el nici măcar puțin.

Mă plictisisem, și pornisem înapoi la petrecăreți. Muzica se auzea tare, iar eu eram încă afară. Nu-mi imaginam cum se auzea muzica înăuntru. Am grăbit pasul, intrând și simțind cum muzica dată la volumul maxim îmi făcea corpul să bubuie.

Mergeam printre adolescenții care dansau parcă fără să îi mai doară picioarele, dându-i la o parte pe fiecare, făcându-mi loc printre ei, până când m-am trezit tras de mână.

O blondă mă privea fâlfâindu-și genele false în fața mea, lingându-și buzele și dând să mă sărute. Am împins-o, fără să-mi pese că probabil a durut-o. De ce se dă ea la mine? Eu sunt al Samanthei, doar al ei.

—Ce dracu', te apucă? o întreb nervos pe blonda ce și-a ridicat rochia strânsă și scurtă mult mai sus, și venind lângă mine, atingându-mi pieptul.

—Ce-ai zice dacă am merge sus? a întrebat cu vocea-i pițigăiată ce-mi zgâria pur și simplu timpanul. I-am aruncat mâinile de pe mine, împingând-o iarăși, doar că mai tare.

—Ah, lasă-mă să ghicesc! Ești una dintre cățelele în călduri, ce și-o trag cu cine apucă, corect? Dispari dracului din fața mea și să nu te mai văd, pentru că dacă te mai văd, îți smulg fiecare geană falsă și ți-o bag pe gât. Înțeles? am întrebat-o strângându-i maxilarul, nervii din mine fiind uriași și întinși la maxim.

Nu le făceam rău fetelor, nu mi se părea bine, însă în momente ca astea când vedeam câte o târfa nenorocită, îmi venea să o calc în picioare.

A aprobat speriată pe moment, apoi când am eliberat strânsoarea din jurul maxilarului său, și-a reluat postura de târfuliță, trecând pe lângă mine cu aroganță, oprindu-se lângă un tip roșcat și creț.

O căutam pe Samantha, și nu o găseam, așa că am urcat sus deschizând fiecare ușă, uitându-mă după ea, dar ea nu era, am mai dat și de adolescenți în călduri, care n-au reușit decât să mă enerveze, atingându-mi de târfa de mai devreme, ce încercase să se dea la mine.

Bănuiam că era la baie, având în vedere că nu era nicăieri, așa că am pornit și într-acolo auzind niște râsete, printre care și al ei. Am deschis ușa fără să bat și le-am văzut pe toate trei fete în fața oglinzii. Skyler își refăcea machiajul, în timp ce Sam și Amira râdeau pe nu știu ce temă.

Nici măcar nu mă observaseră, niciuna. Mi-am dres glasul și m-au privit toate trei speriate.

—Ne-ai speriat, Adam! se îmbufnează Skyler, întorcându-se înapoi cu fața spre oglindă, continuându-și treaba.

—Haha, mă bucur că am reușit să te sperii, blondo. îi spun ironic. Păi, eu am plecat, Sam, mă găsești jos, bine? mi-am întrebat iubita și am plecat atunci când ea a aprobat. Orășelul plin cu bautură, la tine vin!

Aprinsesem o țigară, ținând în cealaltă mână un pahar gol de bautură, privind cum fumul se ridică ușor în aer, în timp ce stăteam rezemat de un perete. Mi-am mutat privirea pe mâna mea ce fusese atinsă de cineva. Am privit persoana respectivă și am văzut-o pe Samantha care mă privea cu dragoste.

—De ce ai băut atât? m-a întrebat încet pe tonul său dulce luându-mi paharul aproape gol din mână și punându-l nici nu știu unde, fiindcă eram ocupat să-i privesc ochii frumoși.

—Nu știu, da' mă simt al dracului de bine! am spus aruncând țigara într-un pahar pe care îl văzusem în mâna unei persoane, nu știu dacă era fată sau băiat, nu mi-am dat seama. Mi-am mâinile pe șoldurile Samanthei, întinzându-mă spre ea și sărutându-i buzele vișinii.

—Mergem acasă? m-a întrebat ea imediat ce ne-am separat buzele, lipindu-și fruntea de a mea.

—Acum? Dar e foarte devreme! Petrecerea abia acum începe! am încercat să o fac să se răzgândească.

—Acum începe? a râs ea drăgălaș. Este trei dimineața, Adam, petrecerea a început de mult, doar că tu ai petrecut mai mult cu băutura! a zis plasându-și mâinile pe brațele mele. Deci, putem merge acasă? a zâmbit ea mic, făcându-mă să stau să mă gândesc puțin. Sigur era obosită...

—Hai acasă, iubire! i-am spus luând-o după umeri și sărutându-i creștetul.

—Stai, ai băut, mergem cu Elijah, bine? a întrebat iar eu am aprobat, văzându-l pe șaten cum apare de nicăieri.

Ne-am urcat în mașina lui, fiindcă pe a mea aveam să o iau mâine, iar el a pornit motorul, începând să conducă până la mine acasă. Nici nu știu când am ajuns așa repede, știu doar că am coborât, el a plecat și acum noi eram în bucătărie, fiindcă Samanthei îi era sete.

Urcasem în dormitor, simțind brusc un val de somn, dar la fel de subit dispărând. Ce se petrece cu corpul meu? Ne-am așezat pe pat și ea și-a scos tocurile, m-am ridicat dându-i un tricou, și o pereche de pantaloni de trening gri de-ai mei. A mers în baie și s-a schimbat, apoi când s-a întors, m-a găsit schimbat de hainele de mai devreme, dar în același loc în care mă lăsase, pe marginea patului.

~*~

Din perspectiva Samanthei

Mă așezasem lângă el, începând să-mi frământ mâinile emoționată. Nu știam cum să încep. Băuse mult în seara asta, dar nu părea prea afectat de alcool. Privea undeva în gol, și am simțit când a tresărit deodată. Mi-am făcut până la urmă curaj, așa că l-am întrebat.

—Ce se întâmplă cu tine în ultima perioadă? s-a întors înspre mine uimit, apoi mi-a răspuns la întrebare cu o altă întrebare.

—Ce vrei să spui? a întrebat brunetul, încruntându-se, neînțelegând la ce mă refer.

—Comportamentul tău spre exemplu. Ești bine, iar apoi nu mai ești. Aseară ai avut un coșmar, și n-ai vrut să-mi spui despre ce a fost vorba, dar nu asta e problema, că nu mi-ai spus. Ascultă, Adam... Nu vreau să fiu o iubită stresantă, sau enervantă, nu vreau să ne certăm sau ceva, vreau doar să știu ce e cu tine. Îmi fac griji pentru tine, am început să am coșmaruri cu tine Adam... Îmi ascunzi ceva? i-am spus tot ce am simțit în acel moment, gesticulând aiurea, dar privindu-l în ochi tot timpul.

—Nu. Nu-ți ascund nimic. a spus după mai multe clipe de tăcere, neuitându-se în ochii mei, evitându-i mereu.

—Uită-te în ochii mei, Adam și spune-mi adevărul, te rog... i-am prins mâinile în ale mele, făcându-l să-și întoarcă corpul spre mine și să-mi privească până la urmă ochii.

—Nu pot. Eu nu pot. Iartă-mă, nu. a dat din cap dezaprobator rupând contactul vizual.

M-am încruntat neînțelegând, apoi i-am prins fața între palme, forțându-l să mă privească.

—De ce nu poți?

—Pentru că cel mai probabil tu vei pleca la fel cum au făcut toți, iar eu nu-mi permit să te pierd Îngeraș...

Am stat puțin pe gânduri în timp ce-i făceam cerculețe pe pielea mâinii lui, apoi i-am răspuns.

—Eu nu voi pleca de lângă tine nici dacă aș vrea! Indiferent de situație Adam. Eu te iubesc! i-am declarat, și din nu știu ce motiv simțeam cum lacrimi vor să-mi cadă din ochii încărcați, însă le-am înlăturat rapid clipind de multe ori.

—Promite-mi! Promite-mi că o să fii lângă mine, că nu mă vei lăsa, că nu vei crede despre mine tot ce ceilalți cred! m-a rugat pe un ton trist, mângâindu-mi obrajii, și privindu-mă fix.

—Îți promit! a întins degețelul mic într-un gest pueril, iar eu l-am acceptat fără să mă mai gândesc, auzindu-l cum începe să-mi povestească.

~*~

Flashback

Astăzi venise a treia oară pe săptămâna aceasta la mine, încercând să mă convingă cu același rahat. Eram singur acasă, mama și tata erau la muncă, iar eu stăteam tolănit pe canapea uitându-mă la televizor până când a venit el.

—Te rog, Adam! Sunt prietenul tău cel mai bun! a trecut el direct la subiect. Avea dreptate, era prietenul meu cel mai bun, însă după Elijah.

Mi se părea că în ultimul timp Dave doar mă folosea, însă el nega asta, spunea că nu s-ar folosi de mine niciodată, iar eu îl credeam.

—Te rog, Adam! Ar trebui să alegi acum ori niciodată! Doar nu o vei alege pe Valerie în locul meu, nu? În plus, ai văzut cum mi-a dat papucii! Nu cred că ar trebui să fim prieteni dacă nu ne ajutăm. Nu vreau să ne dușmănim, te rog ajută-mă!

S-a rugat de mine încă o dată în speranța că voi ceda, și chiar asta făcusem. Cedasem. Valerie era fiica surorii tatălui meu, adică verișoara mea. Nu știam exact ce aveam de făcut fiindcă niciodată nu îl ascultasem până la capăt.

—Fie... Pentru asta sunt prietenii, să se ajute între ei, nu? l-am întrebat și a aprobat entuziasmat.

~*~

Eram în mașina mea, împreună cu Dave, care îmi explicase tot ce trebuia să fac.

—Bine, deci o conving să se urce în mașina ta fiindcă vrei să-i vorbești, apoi tu o duci la întâlnire? îl întreb încă o dată, pentru a vedea dacă am înțeles bine.

—Exact, fugi acum! m-a bătut ușor pe umăr, iar eu am deschis portiera mașinii mele, intrând în cafeneaua în care Valerie mă aștepta.

Mă înțelegeam foarte bine cu Vale, iar ea ținea enorm la mine, mă considera fratele ei.

—Bună, Vale! Ascultă, Dave e afară, cu mașina. Vrea să vă împăcați, te rog ascultă-l, te iubește Vale, și știu că și tu îl iubești. Te rog, reparați relația voastră.

—Îmi pare rău, Adam, dar nu pot. Eu am terminat-o cu el. Noi doi nu avem niciun viitor împreună și asta o știe și el.

—Măcar vorbește cu el, fă-o pentru mine. Te rog...

Am rugat-o, iar ea a cedat până la urmă, am sărutat-o pe obraz șoptindu-i un 'te iubesc', iar ea mi-a zâmbit spunându-mi cuvintele înapoi. A urcat în mașina lui Dave care zâmbea, apoi acesta a pornit mașina plecând în viteză de pe loc. Viteza lui era mult prea mare și nu înțelegeam ce tot făcea, localul unde trebuia să aibă loc întâlnirea lor era în direcția opusă, iar pe lângă asta, Valerie nu suporta viteza, îi era foarte frică și intra în atacuri de panică.

Ceva nu era în regulă, așa că m-am urcat rapid în mașina mea conducând cu viteză în direcția în care o luase și Dave. Simțeam cum nervii îmi curgeau prin vene, le pierdusem urma, iar eu mă gândeam deja la ce era mai rău.

Auzeam sirene de poliție și ambulanță, și deși mă rugam să nu se fi întâmplat nimic rău cu ei, tot aveam un sentiment urât în legătură cu verișoara mea. Văzusem o mașină neagră boțită tare, mașina lui. Am oprit în grabă mașina mea și am coborât văzându-l pe Dave cum stă în picioare și privește în jos, l-am dat la o parte și atunci am văzut-o întinsă pe jos.

Era plină de sânge, iar ochii îi erau larg deschiși. Nu clipea. Nu respira. Nu făcea nimic. L-am privit speriat cu ochii mari cât cepele, însă nu schița nicio emoție. Niciun gest. Privea undeva în gol, înspre ea și îi curgeau câteva lacrimi, combinându-se cu firicelele de sânge, ce i se prelingeau pe obraji.

Îmi tot negam în cap că asta nu-i adevărat, și că este doar un vis stupid. Un coșmar... Dar nu. Era cât se poate de real iar salvarea ei n-ar fi existat, iar eu știam asta.

—E doar vina ta! Doar a ta! îmi răsuna de nicăieri vocea ei în ecou. Începeam să am vedenii și să aud doar ce-mi striga conștiința cu disperare. Acum eram dat dracului!

—Ce i-ai făcut nenorocitule? am urlat și i-am dat câțiva pumni, spărgându-i nasul și buza.

—Nu i-am făcut nimic, a fost vina ta. Tu i-ai făcut asta. Doar tu, dacă nu erai tu, ea era bine! a spus arătând spre ea, am simțit cum cuvintele sale m-au lovit mai ceva ca niște cuțite înfipte în spate. Am căzut în genunchi și mi-am dat seama că umerii mi se zguduiau, începusem să plâng cum nu plânsesem niciodată în viața mea.

—Iartă-mă, Vale! Îți jur că nu am știut că se va întâmpla asta, te rog frumoaso, iartă-mă! strigam într-una lacrimile curgând șiroaie pe obrajii mei.

Am mângâiat-o pe față și m-am aplecat spre pieptul ei încercând să-i aud inima, însă părea că se oprise. Mi-am dus mâna ce tremura sub maxilarul său, căutându-i pulsul, însă nu mai era. Mâinile mele erau pline de sânge, sângele ei. Sirenele se auzeau din ce în ce mai tare, dar Vale era pierdută...

Avea dreptate, era numai și numai vina mea.

El n-avea nicio vină, eu eram vinovatul. Ea murise pe loc. Viața mea se dăduse dracului. Eram ca și mort. Părinții mei se certau mereu înainte de incidentul cu Valerie, și imediat ce au aflat despre nepoata lor au divorțat.

Mama plecase cu un alt bărbat, iar tata cu o altă femeie. Mă urau. Mi-au spus asta în față fără nicio remușcare, dar nu-i învinovățeam, aproape toată lumea mă ura, chiar și eu. Însă Elijah nu mă ura, el mă iubea și avea grijă mereu de mine.

Dar deși tata mă ura, a spus că nu-și poate lăsa fiul așa. Așa că îmi trecuse pe un card toți banii pe care îi strânsese el de dinainte ca eu să mă nasc, pentru fiul lui, pentru mine.

End of flashback

~*~

—Am vrut de atâtea ori să mă sinucid, însă Elijah m-a oprit mereu, stătea tot timpul cu mine. Mi-a ținut mereu discursurile lui, mi-a spus mereu că sunt prietenul lui și că mă iubește, mi-a spus de atâtea ori că nu eu sunt vinovat, Samantha... povestea brunetul plângând, umerii săi zgâlțâindu-se.

L-am tras în brațe și l-am ținut așa până ce s-a mai calmat, apoi l-am simțit retrăgându-se.

—Mă urăști, Samantha? m-a întrebat îndepărtându-se de mine, apoi ridicându-se din pat, întorcându-se cu spatele la mine, ștergându-și ochii.

M-am dat și eu jos, ducându-mă în fața lui și prinzându-i fața între palmele mele, l-am sărutat blând, iar el mi-a răspuns în aceeași manieră, strângându-mi talia ușor.

—Te iubesc! Te iubesc așa de mult, Adam! i-am spus ștergându-i obrajii pătați de lacrimi. Nu vreau să mai văd vreodată că ochii tăi frumoși, plâng, bine, frumosule? l-am cuprins într-o îmbrățișare lăsându-l fără cuvinte, de-a dreptul uimit.

Doar nu credea că îl urăsc, nu-i așa? Îl iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine pe acest băiat. Nu vreau să existe vreodată un alt băiat decât el în viața mea.