Crăciunul trecuse, iar Adam nu era în apele lui, și așa că practic m-a rugat să nu mă supăr pe el fiindcă pleacă. Plecase, și cu toate că ziua venea să mă ia, ca să stau cu el, tot îmi era dor de el. Îmi era dor să mai dorm la pieptul lui, să-i ascult bătăile liniștite ale inimii.

Era aproape sfârșitul lunii. Treizeci decembrie. Stăteam întinsă pe canapeaua din sufragerie, și o ascultam absentă pe mama cum îmi povestea diferite chestii. Adevărul e că mă gândeam la frumosul brunet. Ceva îl măcina, și deși voia să pară că totul e în regulă, de fapt nu era, iar eu știam asta.

Îl vedeam mereu cum privea în gol, iar privirea lui devenea goală. Se gândea adesea la ceva, dar de fiecare dată își găsea câte o banalitate pe care mi-o spunea ca drept scuză. Nu-mi plăcea că nu-mi spunea ce avea. Aveam impresia că nu are încredere în mine. Și totuși--

—Dragă? mă strigă mama și am ciudatul sentiment că nu o făcuse pentru prima dată.

—Hmm? întreb așezându-mă pe burtă trăgând o pernă sub mine, îmbrățișând-o.

—Ceva planuri pentru mâine? strigă în continuare cât să o aud, fiindcă ea era în bucătărie, preparând prânzul.

—Nu știu. Poate? o spun mai mult ca pe o întrebare, fiindcă sincer nu știam ce planuri aș fi putut avea pentru mâine. Tu ai?

—Da. Tocmai ce ți-am zis că mâine merg la Sophie, vor mai fi și restul grupului nostru. spune și râde. Mă bucur că m-a ascultat și s-a decis să nu mai stea numai în casă. Ce e cu tine, e vreo problemă? întreabă, și iese puțin cât să-mi vadă mimica feței.

—Nu. Niciuna. dau din umeri cu nonșalanță, iar ea aprobă fără să mă sâcâie și pleacă în treburile ei.

Voiam să aflu ce avea brunetul meu, dar cum? El refuza să-mi spună, iar eu îl înțelegeam pe de-o parte fiindcă știam că fiecare om are anumite chestii pe care nu le poate vorbi chiar cu oricine. Dar pe de-o altă parte asta îmi confirma faptul că el nu avea încredere deplină în mine, iar asta nu îmi plăcea, fiindcă eu aveam încredere în el, de aia îi și spusesem tot, si nu cred că era vreun lucru pe care el să nu-l știe despre mine.

Mi-am strâns ochii încercând să-mi alung gândurile ce nu aveau de gând să mă lase în pace. Astăzi mă trezisem la șase dimineața, iar ochii parcă îmi cădeau în gură la ce somn îmi era. Pe lângă asta, aveam și o lene de zile mari în mine, așa că m-am relaxat complet, căzând într-un somn adânc.

~*~

Stăteam în picioare în fața lui și îl priveam îngrijorată, nu înțelegeam ce se petrecea cu el, si mai important nu înțelegeam de ce tăcea în continuare.

—Vreau doar să știu ce te frământă!

Îi spun pentru a mia oară, văzând cum brunetul se enervează și se ridică în picioare începând să meargă spre mine, făcându-mă să dau câte doi pași în spate, în timp ce el înainta spre mine cu un zâmbet sadic.

—Ce e? Ti-e frică de mine, iubito? spune accentuând cuvântul iubito.

Ajunsesem lipită de perete până la refuz, iar brunetul mi-a înconjurat gâtul începând să strângă puțin câte puțin.

Începusem să respir din ce în ce mai greu, iar zâmbetul lui malefic mă speria îngrozitor. Corpul mi se înmuiase teribil, și simțeam cum mă pot prăbuși din secundă în secundă.

Ce se întâmplă?

Mi-a eliberat strânsoarea din jurul gâtului, iar eu am tras cu disperare aer în plămânii care tânjeau atât de mult după el.

M-am prăbușit imediat jos, scâncind la contactul cu podeaua rece. S-a lăsat pe vine făcând o față de nevinovat, privindu-mă satisfăcut. Am sâsâit printre dinți atunci când mi-a cuprins maxilarul între degetele lui strângând cu putere.

Ce era cu el?

—Asta nu e tot, iubito! spune și mă sărută pe buze, încă ținându-mi maxilarul, dar nu la fel de puternic. Nu i-am răspuns sărutului, iar el m-a privit urât.

Cealaltă mână a sa a ajuns pe șoldul meu strângând tare. Era nervos, dar de ce? Tot ce voiam era să știu că e bine. Cu ce greșisem?

—Adam, te rog... Mă doare. abia am vorbit, vocea mea sunând răgușită și stinsă.

—Ți-am mai spus, asta nu e tot, iubito! a spus rupând de pe mine tricoul alb și subțire pe care îl aveam.

Am început să plâng realizând ce voia să zică cu asta, dar el a râs în batjocură, ștergându-mi lacrimile cu blândețe.

—Nu-ți face griji, o să-ți placă foarte mult! a spus și a început să râdă ca un psihopat.

—Adam, te rog... l-am rugat cu vocea tremurândă și șiroaie de lacrimi ce-mi brăzdau obrajii reci.

Nu m-a ascultat și mi-a dat jos imediat și fusta albă cu buline galbene pe care o purtam. Începusem să plâng și mai tare, și deja simțeam cum nu-mi mai puteam controla corpul deloc. Eram paralizată de frică.

—Nu face asta... i-am șoptit dar nu m-a băgat în seamă și a început să îmi sărute maxilarul coborând la gât, lăsând săruturi umede și mușcând din când în când.

Nu îl mai recunoșteam și îmi venea să vomit numai la gândul că-mi poate face asta, că mă poate atinge în felul ăsta, fără să îi permit. Brunetul mă dezgusta la maxim în aceste momente, și chiar nu știam ce pot să mai fac.

Începuse să coboare cu săruturile mai în jos, sărutându-mi sânii ce încă erau acoperiți de sutien. L-a desfăcut rapid, abia sesizând ce făcuse de fapt.

—Nu îndrăzni să-mi faci asta! i-am cerut și ca prin minune corpul meu m-a ascultat și i-am prins capul între mâinile mele ce tremurau continuu.

Se prefăcea că nu mă aude, și-a tras capul din mâinile mele și îmi strângea cu ambele mâini talia cu putere. Voiam să se oprească, dar el nu voia.

—N-o să te iert niciodată dacă-mi faci asta! am murmurat înnecându-mă în propriile lacrimi sărate.

—Cine a spus că vreau să mă ierți? Ești doar o târfuliță alintată, iar acum doar îți vei face treaba, apoi decid eu ce urmează! mi-a spus zâmbind inocent.

Asta era, băiatul ce îl consideram perfect era doar un monstru sub o mască angelică.

—Te rog... a fost ultimul lucru pe care i l-am șoptit înainte să-mi rupă și ultimul articol vestimentar.

Am tresărit, ridicându-mă în șezut și respirând greoi. Eram udă de la transpirație așa că am dat la o parte pătura ce mă acoperea și care nu știu de unde a apărut. Încercam din greu să-mi restabilesc respirația, dar era în zadar. Ce tocmai fusese și asta?

Urcasem până la mine în cameră luându-mi niște schimburi, chiar dacă știam că fusese doar un coșmar și că nimic din cele întâmplate nu era real, simțeam nevoia să-mi fac un duș lung, ca pe vremuri.

Ieșisem înfășurată cu un prosop și am mers în fața oglinzii. Mi-am analizat gâtul, care ar fi trebuit să aibă semne serioase, convingându-mă până la urmă că fusese un coșmar tâmpit. Expirasem ușurată și m-am îmbrăcat în liniște.

Era devreme, ceasul bătea ora două jumate', iar eu încercam să pun totul cap la cap, în timp ce stăteam pe marginea patului meu încruntată, privind un punct fix.

Adam nu mă atinsese niciodată în acel fel, nici măcar nu pomenise de așa ceva. Ceea ce visasem era complet fără pic de noimă. Rotițele din capul meu erau blocate, iar eu pur și simplu nu mă mai gândeam la vreun răspuns, ci doar priveam acel punct fix, prin fața ochilor derulându-se continuu fără să vreau coșmarul avut cu puțin timp în urmă.

Brunetul nu ar fi putut face așa ceva niciodată, cu atât mai puțin mie, nu-i așa? El... El nu era rău. Visul mă stresa din ce în ce mai mult, și nu făcea altceva decât să-mi crească curiozitatea în legătură cu Adam. Trebuia să aflu cumva, dar nu știam cum ar fi trebuit să încep subiectul ăsta.

Dacă era vreun subiect care-l făcea vulnerabil?

Dacă era vreun subiect care-l făcea nervos?

În orice caz, era clar că acest ceva îl rodea de ceva timp în coace, chiar dacă nu recunoștea, iar eu aveam să aflu cât de curând, fără să-l stresez.

Sau cel puțin speram să pot afla.

M-am trezit împinsă în pat cu un brunet zâmbăreț deasupra mea. Am înghițit în sec la vederea lui neașteptată, și i-am dat un zâmbet chinuit.

Nici măcar nu știu când și cum a intrat, dar cum mama nu-i acasă, cred că a venit direct la mine. Mi-a furat un sărut și mi-a zâmbit jucăuș.

—Ești în regulă? l-am întrebat confuză, neștiind ce s-a întâmplat cu el, și de unde atâta fericire.

—Mi-a fost tare dor de tine! mi-a mărturisit rostogolindu-se în pat, ajungând eu deasupra lui. M-a tras mai aproape de el, și m-a îmbrățișat puternic.

—Mă sufoci, iubărețule! am râs înfundat la pieptul lui, inspirându-i parfumul.

—Te iubesc, Samantha! Te iubesc, te iubesc, te iubesc!

Nu știam ce să spun, poate că ăsta era un alt vis... Mă gândeam că poate--

Nu visam, iar buzele lui Adam peste ale mele demonstrau asta. M-a sărutat cu atâta dorință, iar eu i-am răspuns la fel, abia mai desprinzându-ne, și asta din lipsă de aer.

—Te iubesc! am declarat la câțiva milimetri de buzele sale rozalii.

Mi-a prins buza de jos între ale lui și a mușcat-o ușor, jucându-se cu mine. Am zâmbit și am făcut același lucru cu el. Am ajuns din nou sub el și mi-a zâmbit drăgălaș.

Cum aș putea să nu-l iubesc?

Eram în mașina lui, în drum spre casa sa, a spus că vrea să stam împreună, și să rămân cu el diseară, fiindcă aseară nu am mai stat pentru că mă chemase mama. Îi dadusem mesaj mamei pentru că nu voiam să-și facă griji pentru mine.

Intrasem, iar brunetul se ținea scai de mine, nu că mi-ar fi displăcut dar, nu știu, poate era doar liniștea de dinaintea furtunii... Mergeam la el în cameră în timp ce brunetul ne balansa mâinile. Îl priveam pe ascuns, și îi puteam vedea sclipirea din ochi. Era fericit, iar eu iubeam momentele când era fericit!

Ne-am așezat pe pat discutând diverse chestii, sau lucruri din copilărie. De fapt, eu am fost singura care a povestit despre copilărie, Adam a evitat să facă asta și nu înțeleg de ce, dar e în regulă. Sunt multe lucruri despre el pe care nu le înțeleg, dar chiar și așa, îl iubesc cu toată ființa mea.

Nici nu știu cum au trecut orele, dar asta este normal atunci când stau cu Adam. Și așa că acum stăteam întinsă în pat, iar brunetul stătea întins, cu capul pe burta mea. S-a foit ridicându-se și poziționându-se la fel ca și azi, deasupra mea. Nu spunea nimic, doar mă privea adânc în ochi.

—Mă vei iubi mereu? mă întreabă dintr-o dată, susținându-se în coate pentru a nu mă turti cu greutatea lui.

—Atâta timp cât vei rămâne același băiat de care m-am îndrăgostit, îți jur Adam Jones că te voi iubi întotdeauna! i-am mângâiat fața cu delicatețe, iar el și-a înclinat capul în palma mea.

Ceva se întâmplase din nou cu el, însă atâta timp cât era bine, eram și eu.

__________________________________________________________________
____________________________

Bună bună, frumoaselor! Am venit cu un capitol nou, sper să nu vă plictisească, n-am avut inspirație, dar asta nu e o scuza. Anyways, i love you all! ❤️amberlitte
AdrianaaCosmina
Emmittana2w8