Azi era o frumoasă zi de iarnă, fiindcă deși afară micuții fulgi de zăpadă cădeau ușor din cerul senin, vântul nu bătea. Era ca o imagine ruptă din povești. Era minunat. Priveam liniștită pe fereastră în timp ce le auzeam pe cele două zăpăcite cum se contraziceau în nu știu ce subiect neinteresant.

-Spune-i, Sammy! mi s-a adresat pe un ton plângăcios Amira, ofticându-se de mama focului. Skyler râdea cu poftă de roșcată ofticată, iar eu m-am regăsit zâmbind mic fără niciun motiv.

-Așa este, Skyler. am aprobat nici nu știu ce, doar pentru a-i face pe plac Amirei. Am lăsat priveliștea să mai aștepte atunci când i-am auzit glasul, apoi râsul contagios al lui Skyler.

-Nici măcar nu știe despre ce vorbim. Ți-a dat dreptate doar așa...ca să te facă să nu te mai oftici așa tare. a început să râdă lovind patul cu palma din când în când.

-Ei, și despre ce vorbiți voi gaițelor? m-am apropiat de ele și m-am așezat pe pat făcându-mi loc între ele.

-Spuneam doar că tânărul DiCaprio este cu mult mai frumos decât Francisco Lachowski, iar Amira spune că mă înșel, că de fapt Francisco este mai frumos. Acum, spune tu, cine are dreptate? mi-a explicat blonda gesticulând mult.

-Îmi pare rău Amira, dar... Tânărul DiCaprio era atât de irezistibil! le-am intrat în joc punându-mi mâna în dreptul inimii și lăsându-mă pe spate să cad pe pat, făcându-le pe care două să râdă.

-Mă simt neîndreptațită! s-a bosumflat Amira prefăcându-se că plânge, și îngropându-și fața în palme.

Am privit-o zâmbind și i-am atins brațul mângâind-o chipurile să se liniștească, iar ea a început mai tare cu "bocitul". Skyler se prăpădea de râs, iar eu am acompaniat-o pe blondă.

-Am o idee. a spus dintr-o dată roșcata schimbându-și starea imediat. Ca să vă iert că m-ați supărat, ofticat și neîndreptățit, mă scoateți la o ciocolată caldă. a ridicat din umeri și apoi s-a făcut că-și șterge o lacrimă neexistentă.

-Bine, haideți, vă scot eu la o ciocolată caldă. le-am zis eu mergând să-mi iau niște haine din dulap.

-Ei bine, dacă tot mergem mâncăm și noi câte o prăjitură cu ciocolată, nu? Fac cinste! a râs blonda întinzându-se în pat ca o pisică.

-Mie-mi convine. Mi se pare rezonabil. a aprobat roșcata, iar eu am intrat în baie, lăsându-le să mă aștepte.

Mi-am luat un pulover negru, pufos și niște blugi gri, alături de o geacă nici prea subțire dar nici prea groasă. Părul îl aveam prins într-o coadă, așa că eram gata. M-am dat cu puțin luciu de buze m-am încălțat cu o pereche de bocanci negri și am ieșit împreună cu fetele și am mers la mama care-și concentra atenția asupra cănii cu ceai din fața ei.

-Bună dimineața doamnă White! au salutat-o fetele zâmbitoare.

-Bună mamă! Noi mergem în oraș, vrei ceva? am întrebat-o și am văzut un zâmbet pe chipul ei.

-Bună dimineața, fetelor! Nu vreau nimic Samantha. Nu vreți să vă duc cu mașina?

-Nu. am spus toate trei la unison pe un ton calm. E liniștită vremea afară, și vrem să facem o plimbare. am continuat eu ridicând din umeri.

-Sunteți sigure? ne-a mai întrebat încă o dată, asigurându-se. Am aprobat toate iar ea ne-a zâmbit. Foarte bine, dacă e ceva mă sunați și vin după voi.

-Am înțeles mamă! am spus și m-am grăbit să-i sărut obrazul. Pa! am luat-o înainte cu fetele pe urmele mele.

-La revedere doamnă White! au strigat și zăpăcitele, iar mama ne-a făcut cu mâna.

Era foarte frumos afară. Zăpada care se așezase peste tot sclipea de te făcea să nu mai vezi bine, iar copacii erau acoperiți aproape în totalitate de zăpadă, aseară ninsese mult și cu fulgi mari, iar eu nu mă îndoiam de asta.

Pășeam cu normalitate pe zăpada albă ce scotea un anumit sunet la fiecare pas făcut. Nu mai aveam mult până ajungeam în cafeneaua preferată a mea și a fetelor. Mărisem fără să conștientizăm pașii, iar apoi am simțit pe cineva care a intrat în mine, făcându-mă aproape să cad, însă m-a ajutat apoi imediat și spre norocul meu n-am făcut cunoștință cu zăpada.

-Mulțumesc. am spus apoi mi-am ridicat privirea spre persoana respectivă și am înghițit în sec la vederea ei, nemaiputând să zic nimic.

-Samantha!? a exclamat uimită apoi m-a luat rapid în brațe, strângându-mă cu putere, de parcă i-ar fi fost dor de mine. Nu i-am răspuns la îmbrățișare, pur și simplu mâinile îmi atârnau nemișcate pe lângă corp. Până la urmă s-a desprins părând rușinată.

-Ce cauți aici? mi-am revenit în fire, răstindu-mă la ea.

-Nu te bucuri să mă vezi? m-a întrebat cu un fel de speranță în glas. Uram să-i privesc ochii căprui și mincinoși, pentru că de fiecare dată când o făceam îmi aminteam de cuvintele ei urâte, pe care le spunea la fiecare colț, și fără să-mi dau seama o lacrimă mi s-a răstogolit rapid pe obraz.

-Tu te-ai fi bucurat dacă ai fi fost în locul meu!? mi-am menținut tonul, iar fetele mă priveau întrebătoare, dar mai mult îngrijorate.

-Vreau să știi doar că-mi-- a încercat să spună însă n-am lăsat-o. Își pierduse dreptul de a mai vorbi cu mine acum trei ani.

-Nu mă interesează! Skyler, Amira, haideți! am trecut pe lângă ea cu o atitudine rece și nepăsătoare, trăgându-le de mâini pe ambele fete care dintr-o dată nu prea voiau să mai meargă. Promit că o să vă explic, dar acasă, este ceva mai personal, vă rog, mergeți mai departe! le-am lămurit cu multă calmitate și am intrat în cafeneaua la care nici nu știu cum am ajuns așa repede.

Am intrat și am comandat apoi am rămas în liniște toate trei, privindu-ne. Bine, ele două pe mine, iar eu îmi mutam privirea de la una la alta. Probabil că se întrebau ce fusese chestia de mai devreme, dar nu le puteam spune acum. Nu aici.

Poate că e prostesc, dar... Nu am putut povesti niciodată cuiva chestii care m-au rănit fără să plâng, sau să-mi lăcrimeze ochii. Mi-e imposibil. Și n-am chef să le ofer un spectacol puținilor adolescenți din cafenea. Dar ieri, după ce a plecat Adam, m-am trezit cu ele la mine acasă, insistând pe tema "spune-ne ce se petrece cu tine", iar eu am cedat și le-am spus, pentru că sunt prietenele mele și nu vreau să existe secrete între noi. Ce-i drept am plâns, dar nu la fel de mult cum am făcut-o la pieptul lui Adam. Dar cel mai important, mă simt mai bine știind că îl am pe Adam și pe fete lângă mine.

După ce am terminat de mâncat și de băut delicioasa ciocolată caldă, am plătit și am plecat împreună cu Skyler și Amira în liniște, până când Skyler a spart liniștea.

-Sammy? Ești bine? mi-a atins umărul încet, oprindu-mă. Am oftat, dar totuși am schițat un zâmbet pentru ea.

-Sunt, nu vă faceți griji! le-am spus amândurora, pornind cu pași mai repezi către casă.

Tot drumul m-am gândit la ea, la fosta mea prietenă cea mai bună... Care de fapt s-a dovedit a fi cea mai bună la a mă bârfi pe unde putea. De ce s-a întors? Sau, mai mult de ce a încercat să-mi spună că-i pare rău? Pentru că sunt sigură că nu-i pare deloc.

Ajunsesem acasă și o găsisem pe mama în bucătărie, vorbind la telefon, i-am făcut semn că mergem sus, iar ea a dat din cap aprobându-mă. Am urcat rapid scările și ne-am așezat toate trei făcând un mic cerc în pat.

-Să vedem... am murmurat mai mult pentru mine și am oftat, jucându-mă agitată cu degetele. Aveam paisprezece ani pe atunci, iar Alexis, fata care a dat peste mine, era singura mea prietenă cea mai bună. Se întâmplase după accidentul tatălui meu, iar eu îmi pusesem toată încrederea în ea, iar mai apoi am regretat... am făcut o mică pauză, clipind des și mușcându-mi buza, pentru a opri cumva lacrimile ce voiau să iasă.

Amira mi-a atins spatele, încercând să mă facă să mă simt mai bine, iar eu i-am zâmbit așa cum am putut.

-Știți? Era o perioadă mai neagră pentru mine, iar sprijinul ei ar fi contat foarte mult pentru mine. Îi povestisem tot ce știam în cel mai mic detaliu, am plâns la pieptul ei... Dar ea nu era decât un spion prefăcut. Chiar dacă mie mi se părea că suntem mai apropiate ca oricând, mă înșelam amarnic. Ea avea alți prieteni, iar ei i-au pus condiția, ori ei, ori eu. M-a trădat atât de ușor...

Am scăpat un suspin, lăsând lacrimile ce voiau să iasă să cadă pe materialul blugilor mei. Skyler mă îmbrățișase tristă, dar m-am tras din îmbrățișarea ei, încă nu terminasem de povestit. Aveam de gând să le spun tot, dacă tot am început.

-Venea la mine în fiecare zi, și stătea cu mine de dimineața până aproape seara. Îmi plăcea că aveam sprijinul ei și că mă înțelegea, dar asta nu era decât de fațadă din partea sa. Începuse să scoată vorbe, să mă înjure pe la spate, pe la fiecare colț. Oriunde se ducea, eu eram subiectul principal de bârfă. Apoi mama a auzit niște vorbe, iar când a venit acasă m-a tras la răspundere. Spunea că încercasem să mă sinucid, și că ea mă prinsese, spunea că ies noaptea când mama doarme cu băieții, și că mă întorc abia înspre dimineață. Spunea totul despre accident, doar că înflorea toată faza cu accidentul, și nici nu știu dacă spusese măcar vreo fărâmă de adevăr.

Am râs tristă și mi-am șters lacrimile de pe obraji, iar fetele mă priveau cu lacrimi în ochi.

-Am fost o adevărată proastă... Imediat după ce aflasem, adică a doua zi, a venit la mine din nou, mama nu era acasă. Era singura persoană căreia îi spusesem totul în lux de amănunte. Știam că ea împrăștiase toate zvonurile false, dar nu știam de ce. Apoi am întrebat-o de ce a zis... Ce a zis. Iar ea mi-a râs în față și a început să îmi spună cuvinte urâte. Mi-a spus că mă urăște, că mereu a făcut-o. Mi-a spus că merit că tata a murit, că merit că eu și mama ne-am îndepărtat. Mi-a spus că merit din plin să sufăr... Nu mi-am mai căutat apoi prieteni până să dea Skyler peste mine, apoi când tu ai venit, am vrut să fim cercul perfect de prietene, și nu regret nimic.

Am dat drumul suspinelor și lacrimilor să curgă în voie, în timp ce le-am făcut și pe cele două zăpăcite să plângă împreună cu mine. Ne-am luat toate trei în brațe și ne-am udat una pe alta cu lacrimile noastre.

-Nu mi-am mai căutat apoi prieteni până să dea Skyler peste mine, apoi când tu ai venit, am vrut să fim cercul perfect de prietene, și nu regret nimic. le-am mărturisit în cele din urmă, stând apoi în liniște îmbrățișate.

-Tu nu meriți să suferi, Samantha, tu meriți doar tot binele din lume... a spus Amira după ceva timp de când ne retrăsesem din îmbrățișare, ștergându-și ochii.

-Te iubim, Sammy! mi-a mărturisit Skyler prinzându-mi și mie dar și Amirei mâinile între ale ei.

-Și eu vă iubesc, ce m-aș face fără voi? le-am zâmbit cu lacrimi în ochi, iar Skyler a zâmbit și ea atotștiutoare, însă nu mi-a dat replica ei veșnică.

Mă simțeam atât de bine în acest moment cu ele lângă mine, mai ales acum când putem spune că nu mai există nici măcar un secret între noi...

___________________________________________________________________
_____________________________

Bună bună! Ce mai faceți? Capitol nou, sper să vă placă! M-am trezit inspirata azi, așa că iată-l, un nou capitol! Vă iubeeesc! ❤️🦋❤️
AdrianaaCosmina
amberlitte
Emmittana2w8