Douăzeci și doi decembrie. Aș putea spune că e ultima dată în acest an când sunt aici, la școală. Sincer, nu-mi prea place iarna. Nu de când accidentul a marcat asta. Mă simt din ce în ce mai nervoasă, agitată, aeriană. Ignor pe toată lumea... Inclusiv pe mama, Adam, și fetele. Știu că-și fac griji pentru mine, dar sunt bine.

Sau cel puțin sper că voi fii bine...

Acum aștept să vină fetele pentru că mi-au cerut să le aștept, fiindcă vor să-mi vorbească ceva important. Au apărut în aria mea vizuală cu niște fețe serioase. Prea serioase pentru ele. Nu știu dacă le-am văzut vreodată atât de serioase. Se apropiau de mine cu pași rapizi, nescăpându-mă din priviri.

—Bună, Sammy! mi-au spus pe un ton neutru. N-aș prea fi vrut să vorbesc cu ele pentru că bănuiam că vor să mă facă să le spun care-i, dar nu aș fi făcut-o. Nu acum.

—Oh, hei! am încercat să zâmbesc, și am pornit cu pași micuți până la ieșirea din liceu, cu ele pe urmele mele.

—Care-i treaba Samantha? m-a întrebat Amira, privindu-mă. Știi că poți avea încredere în noi, nu? a continuat și mi-a zâmbit.

—Da... Nu. Nu e asta. am oftat întorcându-mi capul în direcția opusă lor.

—Suntem aici pentru tine, Samantha! Mereu! E-n regulă dacă nu vrei să ne spui, dar te rog vorbește măcar cu cineva... m-a sfătuit Skyler.

—Sunt bine fetelor! le-am spus ridicându-mi umpic tonul.

—De fapt nu ești, vrei să vorbim? Haide, trebuie să vrei. Ne facem griji pentru tine Sammy! Ești nervoasă și supărată mai mereu, iar uneori pari din altă lume.

—Te rog Amira, sunt în regulă. mi-am dat ochii peste cap, ducându-mi brațele la piept.

—Chiar nu o să ne spui nimic? Te rog Samantha, ești așa de câteva zile! Cât o să continui? Vorbește cu noi... sincer, apreciam că se gândeau la mine, că își făceau griji. Dar era în regulă, în fiecare an am fost așa o mică bucată de timp, apoi îmi reveneam cât de cât.

—Promit că o s-o fac, dar nu acum, bine? Vă rog, doar...lăsați-mă să o fac când voi fii pregătită. le-am spus și le-am dat o îmbrățișare strânsă.

—Te iubim mult Samantha! au spus amândouă, strângându-mă mai mult în brațe.

—Și eu vă iubesc! Dar mă veți face piure dacă nu îmi dați drumul. am încercat să le spun pe un ton drăgălaș.

—Oh da, corect, corect! a râs Skyler și s-a îndepărtat, la fel și Amira. Vreau doar să știi că suntem aici, oricând și la orice oră poți conta pe noi. mi-a strâns mâinile, iar eu am aprobat dând din cap.

—Bine, păi eu plec fetelor... Ne mai auzim! le-am anunțat, și am dat să plec însă vocea Amirei m-a oprit.

—Nu-l aștepți pe Adam? Nu cred că mai are mult și iese și el, și în plus ți-a zis și de dimineață să-l aștepți.

—Nu. Nu, e în regulă. Plec acum, pa! le-am făcut cu mâna și am plecat cât de repede am putut.

Dacă mă gândesc mai bine, chiar am nevoie să vorbesc cu cineva, dar nu. Nu o voi face. Nu vreau să par o persoană slabă. Nu vreau să mă vadă nimeni plângând. Nimeni.

Este ora treisprezece și cinci minute, iar telefonul meu îmi întrerupe șirul lung de idei și de gânduri. Era un apel, de la Adam.

"Doamne, Samantha! Ce ți-am spus de dimineață?" m-a întrebat imediat ce i-am răspuns.

"Bună și ție!" l-am ironizat, primind un oftat prelung din partea lui.

"De ce ai plecat pe jos?" m-a întrebat, iar eu am dat telefonul pe difuzor și m-am întins în pat.

"Pentru că n-am putut pleca pe sus." am continuat să-l supăr, n-o făceam intenționat, doar că aveam o stare proastă. Foarte proastă. Încă nu găsisem o modalitate de a mă face să uit puțin toată chestia asta...

"Samantha... Ce se petrece cu tine în ultimul timp?" a întrebat de data asta pe un ton blând.

"Nimic. Sunt bine, în regulă?" nici eu nu mă credeam când spuneam asta, dar ce mai conta?

"În regula." m-a aprobat deși nu îi stă în fire să mă lase cu una cu două. "Bine, păi mai vorbim!" a continuat când nu i-am mai răspuns fiindcă mă pierdusem printre gânduri. N-am spus nimic nici de această dată, ci doar am închis cât de repede am putut apelul.

M-am întins în pat și am oftat. Se pare că azi îmi petreceam singură ziua. Nu că-ar fi rău, dar m-am obișnuit în prezența cuiva. Nu eram obosită, dar mi-am închis ochii și încercat să adorm. Cred că am stat așa cam un sfert de oră, apoi am auzit un motor de mașină, însă nici nu mi-am deschis ochii. După cinci minute am auzit ușa camerei mele cum a fost deschisă.

Am simțit cum cineva s-a așezat pe pat, însă am continuat să mă prefac că dorm. Apoi acea persoană s-a urcat pe mine, stând deasupra mea. Ăsta-i Adam! A început să-mi sărute obrajii, și îi simțeam zâmbetul pe pielea mea. Mi-a lăsat și pe buze un sărut, apoi mi-a șoptit peste ele:

—Știu că nu dormi... Haide, nu te mai preface! a continuat să-mi sărute toată fața, iar eu am cedat în cele din urmă. Am oftat.

—De ce ești aici? l-am întrebat așezându-mi mâinile pe obrajii lui, și oprindu-l din a mă mai săruta.

—Știu că se petrece ceva cu tine, Samantha. Ce este? De ce nu mai vorbești cu mine cum o făceai înainte? De ce mă ignori? mi-a adresat o serie de întrebări, privindu-mă fix.

—Nimic. i-am evitat privirea, iar el mi-a prins fața în palme, forțându-mă să-l privesc.

—Doamne, Samantha! Nu mă minți! mi-a ordonat, încruntându-se.

—Bine. Poți să mă lași în pace acum? nu știu unde s-ar fi ajuns cu toată discuția asta, dar chiar nu vreau să par slabă. Cu atât mai puțin în fața lui Adam.

—Sam! Sunt aici pentru tine. Poți să-mi spui orice, știi asta, nu? Haide, eu te ascult. mi-a prins mâna și a dus-o spre buzele lui, sărutând-o apăsat.

Am oftat și mi-am dus brațele după gâtul lui, trăgându-l la pieptul meu și mângâindu-l ușor pe spate. S-a ridicat apoi și mi-a zâmbit, prinzându-mi ambele mâini și ridicându-mă, stând acum în șezut și privindu-l.

—Haide cu mine! m-a ridicat în picioare, iar eu stăteam nemișcată, gândindu-mă dacă să merg sau nu. Haide! mi-a apucat talia și m-a făcut să merg până la scări.

L-am privit în ochi pentru câteva secunde, apoi m-am conformat și am coborât scările cu el pe urmele mele apoi am ieșit din casă așa cum eram, și am fost lovită imediat de un aer rece ce mi-a luat pentru o secundă respirația. Am mers până la mașină, iar Adam s-a repezit la ușă pentru a o deschide. Am urcat repede în mașină, iar Adam a pornit aerul cald și a luat-o din loc. I-am aruncat tot drumul priviri fugitive, iar el îmi simțea de fiecare dată privirea și-mi zâmbea.

Eram pe canapeaua lui și stăteam amândoi în liniște, privindu-ne. Până la urmă și-a dres glasul nemaiavând răbdare.

—O să-mi spui ce este cu tine? a întrebat apropiindu-se de mine din ce în ce mai mult, făcând să ni se atingă genunchii acum.

—Dar nu am nimic Adam! mi-am dat ochii peste cap, auzindu-l cum oftează.

—Doamne, Samantha! Am venit aici să nu ne întrerupă nimeni și să avem tot timpul din lume pentru a vorbi. Te rog, spune-mi. Chiar nu înțeleg ce e cu tine... mi-a prins mâinile într-ale lui și le-a strâns încurajator, iar eu am cedat.

N-aș fi ajuns nicăieri dacă aș fi continuat așa. Adam nu m-ar fi lăsat în pace și sigur am fi avut o ceartă, iar eu nu voiam asta. Eram împreună de trei săptămâni și nu ne certasem deloc. Am inspirat adânc și am simțit cum ochii încep să mi se umezească. Trebuia să mă descarc. Aveam nevoie de Adam. Brunetul a observat că mi se umezise ochii, și m-a luat și m-a așezat în poala sa, ținându-mă în brațe.

—Samantha... a șoptit, dar l-am oprit punându-mi degetul pe buzele lui. A înghițit în sec însă a tăcut și a așteptat ca eu să vorbesc.

—Aveam paisprezece ani și ai mei se certau din ce în ce mai des. Era prin perioada asta... câteva lacrimi îmi curgeau din ochi, iar Adam le-a șters cu grijă cu buricele degetelor. În acea săptămână s-au certat mult. Era a patra lor ceartă, iar eu eram prin preajma lor, după perete, ei nu știau asta...

Adam m-a strâns în brațe și mi-a sărutat obrazul umed și pătat de lacrimi. Mi-a zâmbit mic, iar eu am continuat.

—Știi? Am auzit cuvinte dure din partea fiecăruia. Ei nu erau așa, înainte se iubeau, nu se certau niciodată, sau cel puțin așa știam. Doi ianuarie... În nenorocita aia de noapte totul s-a prăbușit, Adam. Totul... lacrimi amare se prelingeau din ce în ce mai des pe obrajii mei, iar Adam le ștergea fără încetare.

—A făcut un accident de mașină, Adam. A murit... am suspinat în brațele lui, începând să tremur. Dar știi ce nu înțeleg? Chiar și după trei ani de zile, mama tot nu mi-a zis motivul pentru care mi-a cerut în acea seară să o iert... am șoptit plângând din ce în ce mai tare. Nu-mi place perioada asta, Adam. Îmi aduce aminte de tot, mă face să plâng. Nu-mi place... am murmurat plângând în hohote.

—Ssttt! Sunt aici pentru tine Sam, sunt aici. a încercat să mă liniștească. Însă dacă tot am început, hai să și termin, nu?

—Ultimul lucru pe care l-am auzit înainte ca tata să iasă afară cu mama pe urmele lui a fost tonul ridicat al mamei care-i spunea că eu n-am nicio vină... Ce vină să am, Adam? Dacă el a murit doar din cauza mea, hm? îi strângeam hanoracul în pumni, iar Adam m-a îndepărtat și m-a privit trist în timp ce încă se chinuia să-mi șteargă lacrimile ce păreau a fi infinite.

—Sam, ascultă-mă! mi-a prins obrajii făcându-mă să-l privesc în ochi. Te rog, nu mai plânge, nu suport să te văd așa... Te rog, iubito! Nu ai nicio vină, nu te învinovăți. Nu plânge... m-a strâns în brațe și mi-a sărutat părul în repetate rânduri.

Am stat o bucată se timp în liniște, singurele sunete care se auzeau fiind doar suspinele mele, care deveneau tot mai rare.

—De ce nu te-am găsit mai devreme? l-am întrebat ștergându-mi ochii cu mâinile.

—Nu știu, dar tot ce contează e că acum ești cu mine. s-a întins pe canapea, cu mine în brațele lui sărutându-mi tandru fruntea.

Lacrimile îmi secaseră, uscându-se pe obrajii mei, iar brunetul mă privea și se juca încet cu părul meu, liniștindu-mă și sărutându-mi din când în când obrazul. Mă privea, iar ochii îi sclipeau.

—Te iubesc așa de mult, micuțo! mi-a mărturisit, iar eu i-am dat un zâmbet obosit și l-am privit în ochi.

—Și eu te iubesc Adam, mult!

M-a tras în brațele sale mai mult, lipindu-mă de el, iar eu l-am îmbrățișat adormind la pieptul lui.

A fost prima oară când mi-a spus că mă iubește... A fost prima dată pentru amândoi. Îl iubeam atât se mult, n-aș fi putut niciodată să explic asta prin cuvinte. Niciodată...

___________________________________________________________________
_____________________________

Capitolul nou! Vreau să vă mulțumesc pentru toată susținerea. Pentru că încă sunteți cu mine și mă motivați mereu. Vă mulțumesc pentru fiecare vot, pentru fiecare comentariu. Vă iubesc enorm de mult! ❤️❤️❤️
amberlitte
Emmittana2w8
AdrianaaCosmina