Din perspectiva lui Adam

M-am trezit dimineață la șase, și alături de idioții mei preferați am făcut ordine în casă și pe-afară, iar la opt și patruzeci și șapte de minute totul arăta de parcă în urmă cu câteva ore nu a fost nicio petrecere. Au mai stat cu mine ceva timp, apoi au plecat pe la vreo zece jumate'.

Am intrat în dormitor și am văzut că micul îngeraș încă dormea, deși am făcut ceva gălăgie. Abia aștept să se trezească, chiar sunt curios ce o să facă sau ce o să spună în continuare. M-am dus să fac un duș lung, fiindcă sunt sigur că nu avea să se trezească prea repede.

La unsprezece și un sfert am ieșit înfășurat în jurul taliei cu un prosop. M-am dus la dulap și mi-am luat doar o pereche de pantaloni de trening gri, rămânând la bustul gol, așezându-mă apoi lângă Samantha, unde-mi era locul.

Stăteam pe burtă, sprijinindu-mă în coate și privind-o. Mă mir că nu a vărsat aseară, fiindcă a băut ceva... O priveam fascinat. Eram fascinat de frumusețea ei. Încă mă gândeam dacă ce mi-a spus aseară a fost adevărat. Nu prea cred, însă nu știu ce o fi în inima sau în capul ei.

Am văzut că începuse să se foiască și mi-am aruncat ochii pe ceasul de pe noptieră, remarcând că era doisprezece. Își deschisese ochii, clipind des, probabil din cauza luminii ce îi invadaseră ochii. Și-a dus mâna stângă pe frunte și a ținut-o acolo, apoi după vreo cinci minute în care eu i-am analizat tăcut fiecare gest, s-a ridicat în șezut, tresărind atunci când m-a văzut.

—Atât de urât sunt încât te sperii de mine? am întrebat-o făcând pe rănitul, și ridicându-mă în picioare fiindcă după gesturile ei sută la sută o durea capul.

—Nu, nu e asta! a mormăit, iar eu nu știam ce anume este atunci, așa că am continuat.

—Deci, nu sunt urât...? am continuat, iar ea și-a acoperit cu palmele fața.

—Mă doare capul de mor! s-a plâns ea, masându-și tâmplele și fugind de întrebarea mea.

Am cotrobăit prin sertarul noptierei, fiindcă acolo aveam pastile și am scos una, întinzându-i pastila, plus un pahar cu apă, care îl adusesem special pentru ea. M-a privit întrebătoare, iar eu i-am luat pur și simplu palma si i-am pus acolo pastila, întinzându-i mai apoi apa. A băut-o, apoi m-a privit și obrajii ei au prins o nuanță rozalie. De ce s-a înroșit?

—Îmi pare rău... am auzit-o vorbind cu un ton foarte jos, iar cuvintele ei m-au făcut confuz, așa că am decis să o întreb pentru ce. Oare-și mai amintea ce mi-a spus aseară? Sau că m-a sărutat chiar ea, de bună voie?

—Pentru...? am lăsat întrebarea în aer, pentru a o lăsa să o continue ea.

—Pentru aseară, pentru acum... Pentru tot deranjul. Nu-mi prea amintesc ce am făcut, dar îmi pare rău dacă te-am supărat, sau dacă am supărat pe cineva, sau dacă am făcut ceva greșit. Scuze, eu ar trebui să plec. Mai mult ca sigur mama își face un milion de griji pentru mine, mai ales că e liberă! Îmi pare rău-- s-a scuzat pentru a mia oară, dar am întrerupt-o deranjat.

—Nu, tu mai rămâi aici, cu mine. m-am impus, iar ea a dat să protesteze, dar i-am tăiat-o repede. I-am trimis eu un mesaj mamei tale, și pe lângă asta, trebuie să vorbim. am continuat făcând-o să tacă și să înghită în sec.

—Despre? m-a privit, apoi și-a lăsat privirea în jos, rușinată. E atât de drăguță când face asta!

—Avem ce vorbi, stai liniștită. i-am făcut eu cu ochiul, și ea și-a încrucișat brațele la piept. Ce? Doar nu credea că scapă de mine așa repede, nu?

—Hai să mâncăm! am tras-o de mână, ridicând-o, iar ea și-a pus mâinile pe pieptul meu dezgolit, susținându-se fiindcă pun pariu că amețise din cauza durerii de cap. Dacă voiai să mă atingi trebuia doar să spui, iubito, eu nu vreau să crezi că sunt rău, așa că oricum te lăsam! am râs tachinând-o, iar ea s-a înroșit, împingându-mă și stând acum pe picioarele ei, fără să se mai sprijine de ceva, sau de cineva.

I-am făcut semn cu mâna să meargă înainte, iar ea a mers, numai ca să nu o mai văd eu așa îmbujorată cum era. Ea nu era pitică, era înaltă, cred că avea aproape un metru șaptezeci, iar mie-mi plăceau fetele înalte. Mai ales dacă arătau și se comportau astfel. Mai pe scurt, îmi plăcea ea...

Comandasem încă de dimineață niște cutii cu pizza pentru băieții mei săritori, însă eu n-am mâncat. Nu știu, n-am putut. Am încălzit cele două cutii cu pizza în cuptorul cu microunde, iar Samantha s-a sprijinit cu mâinile de blatul de bucătărie, privind pierdută podeaua.

—La ce te gândești? m-am trezit întrebând-o, și analizând-o cu mare atenție.

—Este... a oftat și și-a acoperit fața, depărtându-și puțin degetele cât să mă vadă. Am zâmbit la gestul său pueril, dar n-am spus nimic. Nu înțeleg de ce eu am rămas aici, trebuia de fapt să plec cu Skyler și Amira, aseară... mi-a spus rușinată, jucându-se cu părul său, căutându-mi privirea mai apoi.

Am privit-o așa cum a dorit ea, însa a părut că timpul s-a oprit în loc, m-am pierdut în ochii ei. Atât de frumoși, atât de blânzi...

—Adam? Ești bine? mi-a distras ea atenția, fluturându-și mâna prin fața mea.

—Normal! am asigurat-o. Păi, ca să te lămuresc, făcând un mic rezumat așa, pentru tine... Skyler a adormit aseară în brațele lu gagică-su, și Amira era trează, însă a plecat și ea cu Lewis, spunându-mi să am grijă de tine. Și chiar am avut!

—Uite, nu am mai băut până acum și deci nu știu cum am reacționat, sper doar că nu ți-am făcut probleme...sau rele, sau nu știu, chestii care să te supere, sau să te enerveze.

—De fapt, nu m-a deranjat ce mi-ai făcut... Chiar deloc. am spus, iar ea s-a lipit mai mult de blatul de bucătărie când m-a văzut că am făcut trei pași înspre ea.

—Ce... Ce ți-am făcut? a înghițit ea în sec, parcă fiindu-i frică de ceea ce ar fi urmat să spun. Ți-e frică să auzi ce ai făcut cu o seară în urmă, Samantha?

—Pff, bună întrebare. Chiar nu-ți aduci aminte nimic? am ajuns lângă ea, și am ridicat-o pe blat, ținându-mi mâinile pe coapsele ei, iar ea închizându-și ochii, probabil, gândindu-se.

—Spune-mi Adam... a șoptit, iar eu i-am luat mâinile și i le-am așezat pe umerii mei goi. Nu le-a luat, iar asta m-a surprins. Nu încetează să mă surprindă, o face mereu!

—Spune-mi, Samantha... Simți ceva pentru mine? am început să-i fac mici cerculețe pe coapse, neluându-mi privirea de pe chipul ei. Avea buzele depărtate și respira mai încet, probabil realizând singură ceea ce mi-a spus.

—A-Adam... Ce ți-am spus? s-a bâlbâit, încercând să găsească în ochii mei răspunsul.

—Mi-ai spus că sunt un idiot, pentru că te evit acum, iar mai apoi te sărut. Mi-ai spus că sunt un idiot, și mi-ai spus și că ești îndrăgostită până peste cap de mine. Dar, apoi știi ce mi-ai spus?

A dat din cap că nu, iar în expresia sa facială erau prea multe emoții. Emoții care n-au lăsat-o să scoată nici un amărât de cuvânt.

—M-ai întrebat ce s-ar întâmpla dacă m-ai săruta. Da exact tu, tu m-ai întrebat asta... am lămurit-o când s-a încruntat. Dar știi care e partea cea mai tare? am mai tras eu de timp, plăcându-mi la nebunie să o văd așa, nervoasă, dar totodată rușinată. Nici nu mi-am terminat bine de rostit acordul, căci tu, te-ai năpustit asupra buzelor mele. Da, tu m-ai sărutat pe mine prima, iar eu ți-am răspuns, bineînțeles, doar nu puteam fi un nesimțit și jumătate, refuzându-te, pe tine...

I-am explicat cu lux de amănunte, în timp ce-mi ridicasem o mână de pe coapsa ei și ducând-o în părul său, răsucindu-l pe degete, iar ea nefăcând nimic mai mult decât să mă privească terifiată.

—Eu... Chiar am făcut... Asta? m-a întrebat printre mici pauze, iar eu zâmbindu-i drăcește și apropiindu-mă de urechea ei șoptindu-i un "da" seducător.

—Știu deja că simți ceva pentru mine, chiar dacă nu vei recunoaște. Dar știu... am murmurat în continuare, făcând-o să tremure.

—Știi ceva? Bine fie, ai câștigat! m-a aplaudat ea, iar când i-am prins înapoi mâinile, ducându-le după gâtul meu, a continuat fără să se opună dorinței mele. Simt ceva pentru tine! O simt de mult, doar că tu ești și ai fost mult prea prost ca să-ți dai seama, așa că--

A vrut să continue, însă eu nu am mai vrut. Știam deja ceea ce era nevoie, știam că ea chiar era îndrăgostită de mine, iar asta mi-era de-ajuns. Îmi zdrobisem buzele de ale ei, sărutând-o flămând, iar ea răspunzându-mi la fel. Mi-a mușcat buza, făcându-mă să scot un mârâit gutural. M-a tras mai aproape de ea, lipindu-mi corpul de al ei, luându-mă din nou prin surprindere, iar eu la rându-mi am mușcat-o de buza inferioară, auzind un geamăt de la ea. Iubeam să o sărut! Ne-am desprins din sărut, privindu-ne reciproc, analizând fiecare părticică, dar nespunând absolut nimic.

—De ce-mi faci asta? mi-a șoptit, închizându-și frumoșii ochi, și ținându-mi fața în palmele sale, împreunându-ne frunțile.

—Te-aș putea întreba același lucru...

Am luat-o în brațe, am dat-o jos și am pus-o să se așeze pe un scaun, ca să mănânce. De fapt, ca să mâncăm. M-a ascultat și am mâncat în liniște amândoi, aruncându-ne din când în când priviri și zâmbete. Mai târziu pe la vreo două am dus-o acasă, la cererea ei, și a plecat fără să mai spună nimic, făcându-mă să realizez de fapt cât de confuz sunt. Mă întrebam doar un lucru:

Ce simt eu este doar atracție fizică, sau eu chiar simt ceva pentru ea?

Mergeam pe varianta a doua pentru că dacă era doar atracție, mi-ar fi trecut de mult și nu mi-ar fi păsat de ea și de persoana ei. Dar mie îmi pasă de ea, iar asta poate însemna doar un singur lucru...

Se pare că sentimentul e reciproc, Samantha...