Lumina ce-mi intra in ochi fără milă m-a făcut să-mi strâng pleoapele instantaneu, și să caut cu mâna o pernă care să-mi acopere fața și să mă păzească de razele soarelui. Am găsit o pernuță, pe care fără să stau pe gânduri am lipit-o de fața mea. Apoi nările mi-au fost invadate.

Invadate de parfumul lui...

M-am ridicat cu viteza luminii în șezut, uitându-mă în dreapta mea, căutând cu privirea brunetul ce-mi părea destul de abătut aseară.

Nu era acolo. Dar unde ar fi putut să fie?

Mi-am plimbat privirea prin cameră, iar apoi l-am zărit lângă dulapul lui, căutând ceva cu așa mare interes, încât nici nu a băgat în seamă momentul în care m-am trezit.

Imaginea lui mă intimida. Era înfășurat în jurul taliei cu un prosop alb, iar deasupra umerilor săi avea încă un prosop, însă părea puțin mai mic. Cum am făcut, cum n-am făcut, am dărâmat perna din greșeală pe jos, iar el s-a întors imediat cu fața spre mine, dând de privirea mea rușinată. A început să meargă spre mine cu pași înceți, dar siguri, nescăpându-mă din privirea lui  pătrunzătoare.

Îmi simțeam obrajii atât de fierbinți încât aș fi putut băga mâna în foc că în acest moment arătam ca o roșie.
A rămas în picioare, în partea stângă a patului, chiar unde mă aflam eu. Mă privea de la înălțime oarecum, în timp ce privirea mea era acum pe mâinile mele, ce se agitau considerabil în poala mea. Picuri reci de apa au căzut pe mine, făcându-mă să tresar și să-l privesc în ochi pe băiatul ce aștepta cuminte și tăcut să-l privesc. L-am privit. L-am privit fiindcă oricât de mult aș fi vrut să nu, tot aș fi făcut-o. Picuri de apă din părul său curgeau pe gâtul său, umezindu-l, iar uneori cădeau chiar și pe mine, deoarece stătea oarecum aplecat umpic.

Arăta divin...

—Ți-a mâncat pisica limba, iubito? m-a întrebat, probabil nemaiavând răbdare ca eu să-mi fac curaj și să-i vorbesc.

—Bună dimineața și ție, infaturatule! i-am zis, încercând să nu par intimidată de aspectul lui, ce sincer, îmi dădea bătăi de cap.

—Bună dimineața!? E doișpe' ceasul, somnoroaso! a spus râzând și arătând cu degetul ceasul de pe noptiera sa.

Doamne, cât am dormit! Mama trebuie să își fi făcut un milion de griji pentru mine, mai ales azi când e liberă! Pff, sunt ca și moartă... L-am privit cu ochii mari și am înghițit în sec, ridicându-mă stângace din pat, iar el cuprinzându-mi umerii.

—Sunt moartă! Mama sigur și-a făcut și își face griji pentru mine, mai ales că nu i-am spus absolut nimic! am turuit și nu știu dacă a înțeles vreun cuvânt din cele spuse.

M-a privit atotștiutor, și cu un zâmbet mândru pe chipul său, m-a așezat pe pat, el făcând la fel, doar că a făcut-o aproape de mine. Poate prea aproape...

—Păi atunci ar însemna că te-am salvat de la presupusa ta moarte. a făcut niște ghilimele în aer, privindu-mă în continuare. Dimineață, adică la șase, i-am dat un mesaj mamei tale, prin care i-am spus că ai dormit la o prietenă. Am spus prietenă pentru că n-am vrut să-ți fac probleme. a continuat și și-a ridicat mâinile în aer, ca și cum ar fi nevinovat. Am zâmbit mic, în timp ce îi priveam ochii lui de un verde atât de intens și minunat.

—Am parolă, cum ai făcut asta? chiar sunt curioasă ce ai făcut domnule Einstein.

—Cu amprenta ta, normal! s-a justificat arătându-și dinții, printr-un zâmbet larg. Mă simțeam așa fericită că nu e un idiot ca și mine și i-a dat mesaj mamei, încât i-am sărit în brațe, nemaiținând cont că doar un prosop îl acoperea, sau că încă era umed.

—Mulțumesc mult mult mult Adam! am vorbit mult prea entuziasmată, în timp ce-l strângeam în brațe. Cum aș putea să-ți mulțumesc? am continuat, simțind nevoia să-i mulțumesc pentru fapta sa inteligentă.

—Poate cu un sărut! a răspuns prompt chiar când i-am dat drumul din strânsoare.

—Nu întinde coarda! l-am atenționat cu un deget în aer.

—De parcă n-aș știi că ți-ar placea la nebunie dacă aș face-o! a spus și a vrut să-și lipească buzele de ale mele, dar l-am oprit, punându-mi degetul pe buzele sale calde. A părut uimit, apoi s-a îndepărtat și a început să râdă. O să-ți pară rău că m-ai oprit, iubito! a continuat el printre hohote de râs.

Deja îmi pare...

Privirea mi-a căzut involuntar pe abdomenul său lucrat, apoi pe prosopul lui, ce nu se mai ținea așa bine pe cum o făcea acum câteva minute. El a observat și a zâmbit pervers în colțul gurii.

—Mă duc să mă îmbrac, altfel cred că o să ai parte de un leșin! a vorbit degajat, știind că mă voi înroși din cauza comentariului său, ceea ce am și făcut.

Ah, urăsc când spune câte o chestie de genul!

Și-a strâns prosopul mai bine în jurul său, apoi și-a luat hainele și a mers în baie, în timp ce eu am expirat ușurată că a plecat fără să mai spună ceva.

Încep să cred că băiatul ăsta a fost făcut ca să mă enerveze pe mine!

***

După ce am luat prânzul cu Adam, la insistențele lui, s-a oferit să mă aducă acasă, deși l-am refuzat. Deși pare ciudat, abia așteptam să dau ochii cu mama. Dacă voiam să fac ca această relație mamă-fiică să meargă, trebuia să-i spun adevărul. Tot adevărul. De la început și până acum. Și chiar asta aveam de gând să fac. Am ajuns imediat și după ce i-am mulțumit lui Adam pentru drum, m-am întins peste schimbătorul de viteze, surprinzându-l cu o îmbrățișare pe care n-a refuzat-o. Nici n-avea cum, nu? Am coborât și am intrat grăbită în casă. Era două fără douăzeci de minute, teoretic ar fi trebuit să fie la cumpărături acum. Și da, chiar era. Casa era goală, dar asta nu m-a împiedicat să nu o aștept. Voiam cu orice preț să rezolv toate problemele cu ea. Absolut toate!

Cam după jumătate de oră, s-a auzit ușa de la intrare deschizându-se împreună cu niște foșnete. Am văzut-o pe mama care avea patru pungi în mâini și m-am dus să o ajut.

—Bună! am salutat-o zâmbind și luând două pungi din mâinile ei, îndreptându-mă spre bucătărie.

—Bună, Samantha! m-a salutat la rândul ei, zâmbetul ei nedispărând. Ești în regulă, cum de mă ajuți? m-a întrebat și a lăsat un mic chicot să-i scape printre buzele ei date cu un ruj roșu, ca de obicei.

—Sunt mai mult decât în regulă. Vreau doar să-mi ajut mama...și, poate după aceea să mai vorbim și noi... am continuat ultima parte mai accentuat.

—Ce se petrece cu tine și cu marea schimbare a ta? a întrebat curioasă în timp ce eu scoteam mai multe chestii cumpărate de ea, dându-i-le la mână pentru a le așeza la locul lor.

—M-am gândit că poate aș avea nevoie de o schimbare, și așa că m-am hotărât să repar tot cu tine și să încerc să fiu mai sinceră cu tine și cu puținii, dar bunii prieteni pe care îi am. Atâta tot! am spus și am privit-o, așteptând o reacție din partea sa, care nu a întârziat să apară.

—Asta e minunat, Samantha! Ai luat o decizie foarte bună draga mea! m-a privit și mi-a zâmbit sincer, apoi a continuat cu așezarea alimentelor.

—Hai în sufragerie, Samantha! am aprobat din cap și am urmat-o tăcută așezându-mă pe canapea, ea făcând la fel. Voiai să-mi spui ceva, nu?

—Da. Păi vreau să spun... De fapt, n-am dormit la o prietenă. am turuit și am privit-o așteptând să spună sau să facă ceva.

—Atunci? a întrebat nedumerită, făcând un gest cu mâna prin care mă îndemna să continui, ceea ce am și făcut.

—E... Am dormit la un prieten, cred. am continuat nesigură. Cum ar fi trebuit să-l numesc pe el?

—Cum adică crezi? m-a întrebat oarecum amuzată parcă de ceea ce spuneam. Am oftat și m-am uitat în ochii ei căprui și blânzi.

—Nu știu exact cum să-l numesc! mi-am ridicat mâinile și am gesticulat aiurea cu ele în aer.

—De ce nu știi? Tocmai ce l-ai numit prieten. a spus, menținându-și tonul ei blând și luându-mi mâna într-a sa.

—E mai complicat, pentru că eu m-am îndrăgostit de el! i-am mărturisit și mi-am îndreptat mâna liberă spre față, acoperind-o.

—Dar asta e ceva frumos, Samantha! îmi spune ea și mă trage în brațele sale.

—Dar eu nu știu ce simte el! Când mă vrea lângă el, când dispare! Când e bine-dispus când e nervos! Nu-l înțeleg. am auzit-o râzând și am privit-o.

—Oh Samantha, unii băieți sunt mai complicați, încearcă să-i înțelegi unele schimbări și stări. Știu că e dificil draga mea, dar știi cum e: Nu riști, nu câștigi! Poate băiatul ăsta e special, încerca să-i devii prietenă și vezi după ce se întâmplă! m-a sfătuit ea mângâindu-mi brațul.

—Nu cred că putem fi prieteni. am mormăit și m-am încruntat.

—Și spui asta pentru că...?

—Pentru că ieri m-a sărutat. am oftat. Ce fel de prieteni se sărută?

—Da, dar atunci nu erați prieteni. aș fi vrut să o întreb "Atunci ce eram?", dar de parcă mi-ar fi citit gândurile a continuat. Până ieri ați fost colegi de liceu, cunoștințe, dar de acum tu, vei încerca să-i fii prietenă!

Într-un fel îmi surâdea ideea, căci îl puteam cunoaște și vedea fără ca el să afle că sunt îndrăgostită de el. Dar într-un alt fel nu-mi plăcea pentru că sigur ar fi aflat că îl plac după comportamentul meu în preajma lui.

Dar aveam de gând să risc.

Am mai vorbit cu ea despre serviciul ei și diverse chestii, apoi ea a insistat să vină cu mine până în dormitor, iar eu am cedat, bineînțeles. M-am întins în pat obosită, iar ea s-a așezat pe marginea patului zâmbindu-mi dulce în timp ce-mi mângâia părul.

Probabil se bucura de mica apropiere a noastră. Sincer, și eu mă bucuram. Mi-a fost așa dor de prezența și afecțiunea ei!

—Te iubesc, mami! i-am mărturisit pentru prima oară în trei ani și am putut vedea cum o lacrimă i-a curs din ochiul drept.

—Și mami te iubește! Mult! au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit, căci m-a furat somnul fix când mi-era lumea mai dragă.