Din perspectiva lui Adam

Nu pot să dorm deloc, am o stare de agitație și nu știu cum s-o opresc. Stau pur și simplu ținând în brațe fata din stânga mea. A luat-o atât de repede somnul, se cunoștea că îi era somn. Arăta ca un înger căzut din cer, iar căderea obosind-o.

Părul său șaten și lung îi e răsfirat pe perna neagră, tentându-mă să i-l ating. Pleoapele ei firave îi acopereau ochii albăstrui-verzui, pe care aș fi vrut să-i admir, dar fără să mă vadă ea, ceea ce era imposibil. Genele ei lungi ieșeau în evidență acum, când ochii săi erau închiși. Buzele sale roz, întredeschise, mă făceau să vreau să o sărut din nou. Chipul său arăta atât de angelic și de frumos, încât oricât aș fi privit-o nu m-aș fi săturat.

Părea atât de liniștită când dormea. Era frumoasă, poate prea frumoasă! Am privit-o pentru ultima oară, apoi m-am ridicat din pat, ușor, încercând să nu fac prea mult zgomot, hotărât să ies afară să fumez.

Aveam nevoie să fumez.

Aveam nevoie să scap de starea de neliniște ce mă acaparase.

Aveam nevoie de cineva de încredere care să mă asculte, fără să mă judece.

Elijah e prietenul meu cel mai bun, îmi știe povestea pe de rost. A fost lângă mine mereu, până acum doi ani când m-am mutat din oraș cu tata. Am vorbit în fiecare zi, pentru că nu am putut să renunț la el. Nu am putut și nu am vrut să renunț la cel care m-a ascultat și a fost lângă mine mereu când am avut nevoie. E singura persoană pe care mă pot baza oricând și la orice oră. E prietenul meu și-l iubesc, și nu doar pentru că mi-a fost alături mereu, dar îmi e și un tovarăș pe cinste. Dar, nu-l voi deranja la ora asta. Ce naiba!? E două dimineața. Eu chiar n-am ce face cu viața mea.

Am ieșit din cameră și am lăsat ușa deschisă, nedorind să fac zgomot. Am coborât scările, scotocind prin buzunarele pantalonilor pachetul de țigări și bricheta. Am ieșit afară și m-am așezat chiar pe prima treaptă, și fără să pierd timpul mi-am aprins o țigară și am așezat-o între buze, trăgând cu poftă fumul toxic, ce mi se părea înecăcios acum patru ani.

Stăteam singur în liniștea nopții, care de obicei o iubeam, dar acum mi se părea sufocantă. Am fumat țigară după țigară, privind fumul gros cum se ridică și se răspândește peste tot. Am fumat toate cele patru țigări, pentru că azi fumasem, din nou în exces, doar patru rămânându-mi.

Mi-am lăsat capul în palme, încercând să nu mă enervez. Mereu am pierdut aiurea nopțile, bând prin cluburi și petreceri, înnecându-mi amarul în alcool, fumând mereu și făcând scandaluri din nimicuri. Adevărul e că eram devastat, mă simțeam ca dracu'! Încă o fac, nu știu dacă voi trece vreodată peste, poate că n-a fost vina mea în totalitate, dar...tot am o parte. Sunt un om nenorocit. Un om inutil. Care e rostul meu în viața asta? Niciunul... Mereu a fost așa.

Îmi vine să urlu de nervii ce au pus stăpânire pe mine de nici nu știu unde.

Îmi vine să plâng pentru că știu ce om devastat sunt.

Îmi vine să sparg și să distrug tot din jurul meu.

Îmi vine să mă iau și să plec în lumea mea.

Îmi vine să fac atâtea, și totuși, nu fac nimic...

Am plâns de atâtea ori, încât am pierdut numărătoarea. Și ce dacă sunt băiat? Asta nu înseamnă că eu nu am voie să plâng. Asta nu înseamnă că nu sunt rănit. Asta nu înseamnă că nu am sentimente. Asta nu înseamnă nimic.

La dracu'! La dracu' cu toate! Urăsc lumea în care trăim, mai mult decât mă urăsc pe mine!

Nu mai aveam mult și clacam, din nou. Dar ea se pare că m-a căutat. M-a căutat și m-a găsit. S-a așezat lângă mine, pe treapta rece, mângâindu-mi spatele cu mișcări delicate, parcă încercând să mă liniștească. Dar ea nu știa ce fel de om sunt, fiindcă dacă ar fi știut, m-ar fi șters cu buretele instant, la fel cum au făcut și ceilalți...

—Ești în regulă? m-a întrebat pe un ton suav, plasându-și palma fierbinte pe bărbia mea rece, în încercarea sa de a mă face să o privesc.

Deși aș fi vrut să vorbesc cu ea, și să-i spun ce ființă nenorocită  sunt, nu i-am spus nimic, ci doar am privit-o, așa cum a vrut și mi-am ridicat nonșalant umerii. N-a fost mulțumită de gestul meu așa că a oftat prelung. Oare ea de ce s-a trezit?

—De ce te-ai trezit la ora asta? am întrebat-o pe un ton ce am vrut să sune indiferent, dând glas gândurilor mele.

—Te-aș putea întreba același lucru să știi. a murmurat somnoroasă, evitând contactul vizual.

—N-aveam somn. am răspuns prompt și sec, așteptând cu nerăbdare să văd dacă eu am fost motivul pentru care ea s-a trezit. Răspunsul ei întârzia să apară așa că am continuat. Deci, de ce ești trează?

—Pentru că ai plecat de lângă mine de ceva vreme și am vrut să verific dacă ești în regulă. Atâta tot! mi-a spus oftând și ridicându-și mâinile în aer de parcă s-ar preda.

Deci eu am fost motivul... Oh Samantha, tare aș vrea să știu ce se petrece în capul tău!

—De ce n-aș fi fost în regulă? am ținut să aflu mai multe de la ea, ținând cont și de faptul că oamenii sunt mai sinceri seara.

—Păi nu știu... Poate că te-a deranjat prezența mea și-- n-am mai lăsat-o să continue căci m-am trezit explicându-i că nu e așa.

—Dacă mă deranja prezența ta, nu mai erai aici acum. Din potrivă, prezența ta mă liniștește. m-a luat gura pe dinainte fără să-mi dau seama. Bravo Adam, bravo! Ești un idiot!

Și-a mărit ochii la cele auzite mai devreme, apoi i-a închis strâns. Probabil nici ei nu-i venea a crede ce tâmpenie am putut să scot pe gură. Mi-am lăsat capul din nou în palme, gândindu-mă cât de prost sunt. Am simțit cum și-a așezat capul cu grijă, pe umărul meu.

Nu știam de ce făcea asta. De ce era aici, lângă mine, când de fapt ea trebuia să doarmă? Ei bine, nu știu. Însă Samantha nu e orice fată. Samantha e singura fată care-mi pare diferită. Atât de diferită...

Deși e cu un an jumate' mai mică decât mine, nu-mi aduc aminte de ea. Deși am studiat în aceeași școală, nu cred că am văzut-o vreodată înainte. Am întâlnit-o acum două luni, iar de când am făcut-o am avut mai mereu toane în privința ei. La început o voiam aproape, voiam să o cunosc.

Îmi plăcea să o supăr, să o oftic.

Îmi plăcea cum arăta când era nervoasă.

Îmi plăceau răspunsurile ei tăioase și ironice.

Îmi plăcea ea...

Apoi, nu am mai vrut-o prin preajma mea. Am fost ca și dispărut pentru ea. Unde era ea, eu nu eram, n-aveam ce căuta acolo. Aș fi vrut să mă îndepărtez de ea.

Aș fi vrut atât de mult! Dar eu vreau multe și fac atât de puține...

Iar acum... Acum o vreau prin preajma mea. Îmi place fata asta. Îmi place tot la ea, absolut tot. Dar, nu știu ce crede ea despre mine. Cu toate schimbările mele nenorocite de stare. Sunt un om defect. Sunt stricat de atâta timp și nimeni nu a reușit să mă repare. Nimeni...

Atingerile ei atât de simple, dar atât de liniștitoare, ce parcă îmi spuneau timid că e aici, lângă mine, pentru mine.

—Adam... a șoptit ea și m-a cuprins în brațele sale călduroase. Oare ea știa că mă simt rău? Că mă simt ca dracu'? Spune-mi ce ai Adam... Sunt aici pentru tine! a continuat să șoptească, asigurându-mă prin mângâieri delicate. Ce era să-i spun? Cu siguranță minciuna mea preferată.

—Sunt bine, Sam! am mințit-o frumos, la fel cum fac și cu restul lumii care mă întreabă, exceptându-l pe Elijah, bineînțeles.

A oftat aproape insesizabil și m-a strâns mai tare în brațe. Sincer, nu știu ce era cu afecțiunea asta din partea ei, dar nu voiam să mă opun, se simțea prea bine, mai ales că venea din partea ei. Dar, presupun că era doar somnoroasă și nu știa ce face.

—Du-te să dormi, Samantha... am vorbit fără vlagă, dezlipind-o de mine ușor.

—Fără tine nu merg! s-a încăpățânat ea, privindu-mă încruntată. Am oftat și m-am gândit puțin apoi m-am ridicat în picioare și i-am întins mâna pe care a acceptat-o fără să se gândească.

—Haide! am îndemnat-o, iar în secunda următoare a fost în picioare, lângă mine.

I-am dat drumul la mână instant și am făcut un gest cu bărbia să o ia înainte, iar ea s-a conformat fără să spună nimic, spre marea mea mirare. Am urcat amândoi sus apoi ea s-a băgat sub pătura ce acoperea patul, așteptând să mă așez și eu lângă ea. Mi-am strâns părul în pumn, gândindu-mă dacă să dorm sau nu lângă ea. M-am așezat până la urmă, iar ea s-a întors cu fața înspre mine, șoptindu-mi un "noapte bună", iar eu făcând la fel.

S-a apropiat de mine mult. Poate prea mult... Și-a înfășurat un braț în jurul meu, fapt ce m-a luat prin surprindere din toate punctele de vedere posibile. Apoi, s-a așezat ușor în scobitura gâtului meu, adormind cuminte acolo. Am strâns-o mai bine la pieptul meu și mi-am afundat capul în parul ei, inspirându-i mirosul dulce și plăcut pe care-l avea.

Eram ținut în brațe, și țineam la rândul meu un înger în brațele mele. Un înger ce s-a arătat a fi și altfel decât cum l-am cunoscut eu până acum. Îngerul ăsta crește în ochii mei în fiecare zi.

Mi-am simțit pleoapele cum deveneau din ce în ce mai grele, somnul trăgându-mă înspre el cu viteză. Mi-am închis ochii obosiți, simțindu-mă mai mult decât în siguranță în brațele acestei fete inocente.

Ea era atât de perfectă, iar eu eram atât de stricat în comparație cu ea și cu oricine altcineva...

___________________________________________________________________
______________________________

Capitol din perspectiva lui Adam. Cum vi se pare? Aveți ceva păreri despre el sau despre draga noastră Samantha? Frumosul nostru la media! ❤️❤️❤️