Luni. Azi e luni și abia m-am putut trezi. De ce? Păi, nu știu. Nici măcar nu știu cum am ajuns în camera mea. Presupun că a fost Adam cel care m-a adus. Dacă a fost el, drăguț din partea lui. Însă la fel de bine, aș fi putut să mă aduc aici singură, dar să nu-mi mai amintesc. Poate.

Azi sunt mai leneșă ca oricând, însă asta nu mă va împiedica să vorbesc cu mama. M-am gândit și am analizat mult mai bine situația asta, și sunt mai mult decât sigură că și ei îi este greu. Prin urmare, nu o voi mai sâcâi cu  toată povestea asta, cu accidentul. Îmi va spune, însă o va face când va fii pregătită. Cine sunt eu să o oblig să facă ce vreau? De un lucru sunt sigură, vreau să repar neapărat relația cu mama mea!

Am zâmbit mândră de gândurile mele și am coborât din pat, făcându-mi rutina și îmbrăcându-mă într-o salopetă de blugi, și un tricou vișiniu. Am coborât grăbită cu ghiozdanul după mine, sperând să o găsesc de data asta pe mama acasă. Am văzut-o spărgând niște ouă, și m-am îndreptat spre ea, luând-o în brațe pe la spate. Fapt ce a surprins-o.

—Neața! am salutat-o zâmbind, mi-a întors zâmbetul înapoi apoi mi-a vorbit cu un glas blând.

—Bună dimineața, Samantha! Ce-i cu tine azi? Hm? normal că nu și-a păstrat întrebările pentru ea, tipic ei.

—Nimic special. N-am voie să vorbesc cu tine, sau ce? am forțat un zâmbet inocent.

—Sigur că ai, doar că... Nu contează! a spus și a făcut un gest cu mâna. Cum mai merge cu școala?

—Foarte bine! i-am răspuns și am prins un măr în mână, luând o gură zdravănă. Chiar am de gând să-i răspund la fiecare întrebare pe care o are. Are dreptul de a știi chestii despre mine.

—Asta e bine. Cu prietenii cum stai? Știi tu... De când cu Alexis, nu ți-ai mai făcut prieteni, din câte știu eu.

—Am trecut peste fazele cu Alexis, nu-i port pică. Stau bine cu prietenii, chiar foarte bine. am zâmbit sincer iar ea a aprobat  zâmbind.

—Ți-aș mai pune o întrebare, dar sigur nu-mi vei răspunde... a râs ea încet.

—Spune! am îndemnat-o.

—Cum stai cu băieții? Până la urmă ești mare, ai șaptesprezece ani, peste câteva luni optsprezece și tu nici n-ai avut iubit. a grăit și a dat dezaprobator din cap, am zâmbit mic și am oftat.

—Ce vrei să zici prin 'cum stai cu băieții'? am vrut să știu exact la ce se referă, să nu explic mult și prost.

—Îți place de cineva?

—Sincer? Nici măcar eu nu știu. E totul așa complicat. Nu-mi prea înțeleg sentimentele, și dacă eu nu le înțeleg, cum aș putea explica cuiva ceva ce nu știu? am întrebat-o și mi-am plecat privirea la mărul ce-l pusesem pe masă.

—Te înțeleg... Am fost la fel ca și tine, când m-am întâlnit cu tatăl tău. a murmurat cu o stare de melancolie. Săraca, nici nu-mi pot imagina ce-o fi în sufletul ei. N-am insistat pe subiect și m-am ridicat de la masă, am salutat-o și am plecat spre școală zâmbind. Se pare că de la oboseală am trecut la o stare de bine.

Mi-am deblocat telefonul și m-am uitat la ceas, 07:36. Am timp să ajung la școală. I-am dat un mesaj lui Sky, și mi-a răspuns instant. Se pare că azi nu vine la școală, o încearcă o răceală. După școală voi merge la ea, părinții ei nu sunt acasă. Uneori chiar mă întreb, oare unde tot sunt oamenii ăștia? Sau, cum poate Skyler să stea singură? Nu se plictisește? Oh, da, era să uit, nu e singură. Elijah e mai mereu prin preajma ei. Îmi place relația lor, sunt adorabili împreună.

~~~

Azi am avut în program șapte ore, dar am făcut doar șase. Mai bine, oricum nu mai aveam destul creier pentru încă o oră de matematică. Am să merg la Skyler, până la urmă, prietenii la nevoie se cunosc, corect? Și, pe lângă asta, pot spune că n-am mai avut o discuție între patru ochi de mult, și îmi e dor să vorbesc cu ea. Îmi e dor să o aud vorbind în van, despre orice chestie, oricât de neînsemnată. De fapt, am s-o sun, poate că nu e singură așa cum sper, măcar să știu.

"Bună Skyler! Ce mai faci?" am întrebat imediat ce a preluat apelul, chiar după al doilea ton.

"Hei Saman--" a strănutat, făcându-mă să chicotesc. "Samantha... Nu prea bine, tu?"

"Merg." i-am răspuns, așteptând să mă ia la un scurt interogatoriu.

"Unde mergi?" exact cum mă așteptam, nici când e răcită, nu se abține.

"La tine. Mai e cineva pe acolo, sau ești singură?" a mai strănutat încă o dată și după mi-a răspuns.

"Sunt singură. De ce?" pff, Skyler, Skyler...

"Întrebam doar. Mai am puțin și ajung. Ne vedem!" am închis apelul și mi-am îndesat telefonul în buzunar. Mai am vreo 5 minute până ajung la ea.

Am mers drept înainte până ce am ajuns în dreptul ușii sale, unde am sunat la sonerie de două ori. După ce am așteptat puțin, Skyler a deschis ușa și m-a întâmpinat cu un zâmbet obosit, plus un strănut. Sper doar să nu răcesc și eu. A vrut să mă îmbrățișeze, dar i-am făcut un gest cu mâna, în semn de 'stai pe loc'.

—M-am riscat să vin aici cu toate că tu ești răcită și s-ar putea să răcesc și eu, dar sper să nu. Deci, nu mă îmbrățișa. Bine? am explicat și ea a început să râdă.

—Am înțeles, iubito. m-a ironizat ea. Normal, altfel nici nu se putea, scap de unul, vine altul.

—Ah, nu și tu! am vorbit pe un ton plângăreț, în timp ce m-am aruncat pe capătul canapelei ei, iar ea în celălalt. Perfect, păstrează distanța domnișoară Skyler Adams! A râs înăbușit și m-a privit în ochi, într-un fel ciudat. Ce anume vrei Sky? Ce-i cu privirea asta? Mhm?

—Ce? Am ceva pe față? am întrebat-o nedumerită, sau poate... Curioasă de ceea ce ar putea să-mi spună.

—Ce simți pentru el? a vorbit dintr-o dată pe un ton extrem de calm și relaxat. Ce e cu ea?! Chiar așa mult îi afectează răceala creierul?

—Ce tot spui acolo? am tras eu de timp. Dacă vorbește de cine cred eu că vorbește, este de rău. Nici măcar eu nu știu dacă simt ceva pentru el. Dar poate ar fi momentul să aflu ce simt, până la urmă ce am de pierdut?

—Oh, haide Samantha! Nu sunt proastă. La început îl repingeai și...

—Despre cine vorbim!? am vorbit peste ea, oprind-o din a mai spune orice ar mai fi avut de spus.

—Serios că nu știi? m-a întrebat și și-a încolăcit brațele în jurul său.

—Da? am spus-o ca pe o întrebare, însă am cedat când s-a încruntat și m-a privit suspicioasă. Adam... am murmurat și mi-am privit degetele, pe care le tot frământam.

—Exact! Vezi că știi? a aplaudat aceasta și pot jura că zâmbește chiar în acest moment, cu toate că nu o privesc. Deci? Cum merge?

—Ce să meargă Skyler? Nu e nimic între noi doi. i-am spus hotărâtă că ceea ce spun ar fi și ceea ce simt. Dar nici măcar eu nu mă cred, d-apoi ea?

—Tu te crezi când spui asta? Sau, nu, tu te auzi măcar? tocmai ce spuneam...

—Păi, când nu vorbesc, nu, nu mă aud, însă acum o fac. am privit-o cum se strâmbă nemulțumită și i-am arătat un zâmbet inocent.

—Termină! Nu mă mai persifla atât. Dacă vrei îți pot da și argumente de ce nu te cred când îmi spui că nimic nu este între voi!

—Dă-i drumul! am îndemnat-o și m-am așezat mai bine pe canapea, trăgându-mi piciorul drept sub mine, și am ațintit-o cu privirea.

—Păi... Acum, aproximativ o lună și ceva, îl respingeai, insultai, nu suportai să se atingă de tine măcar cu un deget, iar acum, de fapt ieri, bine, și zilele trecute, însă în special ieri. L-ai lăsat să te ia de mână, nu te-ai mai luat de el, nu l-ai mai contrazis când te-a numit iubita lui, ba chiar ai venit și ai plecat din parc, cu el. În mașina lui. a argumentat aceasta, în timp ce eu stăteam cuminte și ascultam fiecare cuvânt pe care blonda îl rostea. Deci, ce se petrece între voi? a adăugat mai apoi, după ce a observat că nu mai scoteam nici un sunet. Am oftat prelung, știind că va trebui să explic ceva ce abia dacă înțeleg.

—Deci, Skyler... Mai știi când ți-am spus că nu m-am îndrăgostit niciodată? Ei bine, nu te-am mințit. Încă nu știu cum se simte să fii îndrăgostit, deci, prin urmare, nu știu dacă sunt îndrăgostită de Adam. Însă, bănuiesc că nu sunt. Nici măcar nu știu dacă simt vreun fel de simpatie pentru el. am oftat din nou, analizându-i fața nedumerită a blondei din fața mea.

—Atunci... Voi ce sunteți? De ce trebuie să pună numai întrebări grele? Am stat să mă gândesc câteva secunde, însă nimic. Și totuși, chiar sunt curioasă, noi ce suntem?

—Prieteni? am întrebat mai mult, iar ea a strănutat.

—Mă întrebi, sau îmi spui?

—Nu știu! Cred că suntem doi străini și gata! am concluzionat.

—Străinii nu se numesc 'iubito', străinii nu se țin de mână, și cu atât mai puțin nu merg acasă cu mașina, seara, împreună.

—Ce tot vrei să insinuezi, sau să demonstrezi? m-am enervat eu în cele din urmă, ridicând tonul.

—Că îl placi, doar că nu-ți dai seama! a ridicat tonul cât să mă acopere.

—Asta e ridicol! Și, ia spune-mi Sky, cum ți-ai dat tu seama și eu nu? am râs eu zeflemitor.

—Prin faptele tale. a zis și și-a ridicat umerii. Și, în plus, chiar nu l-ai văzut niciodată cum te privește? am dat negativ din cap, iar ea a oftat. Nu știu să-ți explic prin cuvinte, însă o face într-un mod atât de frumos! am râs înfundat și m-am ridicat de pe canapea, mergând spre bucătărie.

—Unde mergi acum? a întrebat și a căscat.

—Merg să-ți fac o supă, se pare că raceala îți afectează, mai nou, și creierul. i-am răspuns și am pufnit în râs amândouă.

—Creierul meu nu-i afectat! Eu văd și spun doar adevărul! a strigat ea în urma mea.

~~~

Am stat cu Skyler până pe la vreo optsprezece jumate', la insistențele ei, deoarece nu-i place să stea cu Elijah când e răcită, se pare că e mai ceva ca o mamă. Abia dacă o lasă să respire.

Sunt obosită, și încă de când am plecat de la Sky, m-am gândit la brunetul cu ochi de jad. Până la urmă, ce suntem noi? Sincer, aș vrea pe de-o parte să-l văd, și să-i mulțumesc că m-a adus acasă, ba chiar în cameră, iar pe de altă parte, l-aș certa că a îndrăznit să mă care în brațe până în casă. Ce să mai zic că a urcat și scările, când putea doar să mă trezească și plecam singură, fără ajutorul lui. Dar, de fapt nu. Nu ar merita să mă iau de el doar pentru că nu m-a trezit, nu? Nu se cuvine.

Mai sunt și foarte curioasă în legătură cu privirile lui. Oare doar exagerează Skyler, sau el chiar se uită într-un mod frumos la mine? Nah, cred că e doar Skyler cu exagerările ei. Însă...când sunt cu el, sau când suntem toți patru, îi simt mereu privirea asupra mea. Privirea lui mă arde. Oare la ce se gândește atunci când mă analizează? Sau atunci când își schimbă starea de la una la alta? Doamne, ce băiat complicat!

Poate că tot ce am nevoie acum este o baie fierbinte care sa mi-l scoată pe afurisit din minte. Ce tot caută el în mintea mea fără permisiunea mea? Mhm? Dar pe cine pacalesc eu? Nici măcar la baie nu scap de gândurile cu el, sau despre el. Ce mi-a făcut idiotul ăsta!? Am mare nevoie de ceva care să mă facă să-mi dau seama ce și dacă simt ceva pentru brunet.