Au trecut 3 săptămâni de când am predat proiectul la biologie. Am luat notă maximă, însă am fost singură atunci când l-am predat, Adam nu a fost cu mine, și asta mă deranjează într-o oarecare măsură, pentru că am fost nevoită să dau explicații pentru absența sa de la ora profesoarei Lora.

Mă bucur că am luat notă mare, însă m-aș fi bucurat mai mult dacă brunetul ar fi fost cu mine. Până la urmă am muncit împreună la el, nu? Trebuie să recunosc că nu l-am mai văzut de mult pe îngâmfat. Ultima oară când ne-am văzut a fost cu două zile mai târziu de la "excursia" noastră la cascadă.

Atunci am terminat ultima parte din proiect, însă brunetul nu și-a păstrat atitudinea sa grijulie de pen-ultima dată, ci a folosit una indiferentă, abia dacă mă privea. Nu știu ce a fost cu el, însă nici nu am prea vrut să aflu. Până la urmă cine sunt eu să mă bag în viața lui? Nu e ca și cum l-aș întreba o singură dată, iar el mi-ar spune. E o fire extrem de complicată, iar asta poate să o aprobe oricine.

Mă întreb pe unde o fi oare? Este bine? Și de ce nu l-am mai văzut de aproape trei săptămâni? Ce se întâmplă cu băiatul ăsta, de fapt? Cred că-mi fac totuși griji pentru el, oricât de puține, dar îmi fac. Probabil pentru că și el și-a făcut griji pentru mine atunci când m-a prins într-un moment slab de-al meu?

Probabil da, probabil nu... Nici măcar eu nu știu de ce gândul îmi zboară câteodată la el, dar presupun că e normal, din punct de vedere că am avut câteva momente de tachinări, sau momente de grijă. Nu știu.

Cât despre mine, ei bine... Am început să o mai refuz din când în când pe Skyler când îmi cere să ieșim. Nu prea înțeleg ce se întâmplă cu mine, însă sincer, aș vrea tare mult să o fac. Majoritatea nopților mele le petrec ori fiind nervoasă dintr-un motiv sau altul, ori fiind supărată din cauză că-mi amintesc trecutul nostru ca familie, ca mai apoi să fiu sprijinită cu spatele de pat, plângând de una singură.

Mama e la fel de ocupată, tot timpul e plecată de acasă cu serviciul, însă mi se pare că a cam început să exagereze cu munca sa excesivă. Ceva se petrece cu ea. Ceva e schimbat în ea, pare că ar vrea să refacem relația mamă-fiică ca înainte, însă nu-i înțeleg rostul. Am încercat să mai scot măcar o vorbă de la ea în legătură cu tata, însă refuză de fiecare dată să vorbim, inventând câte o scuză banală. Mă minte, ca întotdeauna.

Skyler și Elijah încă sunt împreună și pare că se iubesc atât de mult. E incredibil cum sunt împreună de aproape e lună, chiar dacă atunci când s-au cuplat nu se cunoșteau prea bine. E frumos să o văd pe Skyler tot timpul cu zâmbetul pe buze. E frumos să-l văd pe Elijah cum îi poartă de grijă întotdeauna. Ei chiar au o relație frumoasă. Iar Elijah este chiar de treabă, cu toate că îi mai scapă câteodată niște glumițe proaste sau mica lui latură perversă. Dar ce mai contează dacă ne face să râdem?

Și revenind din nou la mine, acum stau de una singură. La locul meu de liniște, nu sunt prea mulți oameni astăzi pe aici.
Toamna și-a lăsat amprenta asupra copacilor, făcându-i să aibă coroana mai goală, iar în jurul lor să zacă frunzulițe colorate și ofilite. O briză ușoară de vânt îmi flutură încet niște fire de păr, ce n-au vrut de nicio culoare să stea în coada de cal pe care mi-am făcut-o. Acum, nu am vreo stare anume, nu știu, mă simt goală. Nimic special care să-mi fure gândul în momentul de față.

Privesc pierdută lacul ce-l am în fața ochilor și pe fundal îmi pot auzi bătăile încete, dar puternice ale inimii mele. Chiar aș putea spune că acesta este unul dintre locurile mele preferate de liniște. Rareori  mai trece câte un cuplu pe aici, iar atunci când trece, îi aud râzând, vorbind... Sau când îmi întorc capul în direcția în care merg ei, îi văd ținându-se de mână, sau chiar luându-se în brațe. Toate acestea mă fac să-mi reamintesc cât de singură sunt în acest moment.

Am auzit niște pași apăsați, care parcă se îndreptau înspre mine, dar cred că doar mi s-a părut. Însă nu, persoana ce mergea agale în direcția mea, s-a oprit, apoi s-a așezat cu grijă lângă mine, eu scăpând un oftat. Era el. Era Adam, pe care nu-l mai văzusem de o bucată bună de vreme. Însă ce căuta el aici, singur? S-a căutat prin buzunarele blugilor săi negri, ca mai apoi să scoată un pachet de țigări și o brichetă. Și-a aprins țigara, în timp ce trase pofticios un fum, sub privirea mea curioasă, apoi suflându-l în fața mea, rânjind în colțul gurii. Tot nesimtit a rămas. Am tușit din cauza fumului ce parcă-mi intrase în gât.

—Vai, Îngeraș... Nici măcar nu mă săruți? Pardon, greșala mea, saluți, am văzut să spun. vorbește cu un aer superior, în timp ce-și arată rânjetul său specific. Ce îngâmfat!

—Haha, amuzant, Jones! Foarte amuzant! l-am ironizat bătând din palme.

—Ce te aduce pe aici? deschide un subiect de discuție, în timp ce mai trage un fum din țigară.

—Întrebarea corectă e, ce te aduce pe tine aici? îi răspund la întrebare cu o altă întrebare, fapt ce-l enervează din câte pare după expresia sa facială nemulțumită.

—Eu am întrebat primul! îmi amintește al, dezvăluindu-și dinții.

—Picioarele. am răspuns scurt și sec. Nu-mi plăcea discuția asta.

—Pe bune? Nu știam! a zis ironic în timp ce și-a dat mâna prin păr de câteva ori. De ce îl tot aranjează mereu când parul lui arată bine oricum? Ce ai? întreabă mai apoi și începe să se joace cu țigara ce o ținea între degete.

—Nimic. am continuat să îi răspund sec, iar el a oftat.

—Încerc doar să fac puțină conversație! se apară el, făcându-mă să îl privesc în ochi. Ochii lui aveau o sclipire pe care nu am mai văzut-o până acum, însă îi făcea ochii, care și așa sunt frumoși, să fie mult mai frumoși.

—Atunci nu mai încerca. i-am răspuns calmă și l-am privit cum și-a aruncat jumătatea de țigară în lac. Ce idiot!

—Ești supărată pe mine? continuă el cu întrebările, parcă el nu era tipul care își făcea griji pentru ceilalți din jurul său. Ce l-a mai apucat și acum?

—Nu.

—Chiar vrei să ghicesc ce ai? întreabă exasperat de comportamentul meu, pe care nici eu nu-l prea înțelegeam.

—Nu.

—Doamne, Samantha! Cât de enervantă poți fi! se pare că am reușit să-l enervez. Minunat!

—Și asta nu e tot! am continuat eu și am râs de enervarea, sau mai bine spus, schimbarea bruscă de comportament a brunetului din dreapta mea. Bine, Jones, mi-a plăcut foarte mult să stau la palavre cu tine, dar trebuie să plec. l-am anunțat în timp ce mă ridicasem din stânga sa.

—Stai așa Îngeraș! m-a oprit și s-a ridicat de îndată, schimbându-și încă o dată starea de spirit. Mă obosește băiatul ăsta, jur! În primul rând, nu-mi mai spune pe numele de familie, iar în al doilea rând, te duc eu.

—Păi, Jones... l-am tachinat eu, în timp ce el își scutura hainele. Ar trebui să te oprești din a-mi spune Îngeraș, dacă vrei să nu-ți mai spun Jones, și nu, nu mă duci tu. am vorbit pe un ton calm.

—Bine, fie. Nu-ți mai spun Îngeraș, oricum nu te comporți ca unul, așa că degeaba arăți ca un înger, dacă comportamentul tău te trădează. Ăsta a fost un compliment? Dar te voi duce acasă, fără refuzuri. a accentuat ultima parte, iar eu am cedat în timp ce mi-a prins mâna într-a lui. Nu mai am chef nici să mă împotrivesc, m-a luat o stare de somnolență dintr-o dată și nu-mi convine.

—Uau! Nu te împotrivești faptului că te țin de mână? întreabă mirat, ascunzându-și un zâmbet. Bine, tu chiar ai ceva. concluzionează el. Ce se petrece cu tine? mă întreabă în timp ce desenează cerculețe imaginare pe pielea mâinii mele.

—Sincer, nici eu nu știu. am răspuns sincer la întrebarea sa. Cred că e din cauză că îmi este somn. am adăugat și am ridicat din umeri în timp ce mergeam agale, alături de brunet.

—Ai vrea să îmi povestești ceva? întreabă și chiar nu înțeleg ce vrea să facă, sau unde vrea să ajungă cu toate întrebările sale.

—Nu. De ce aș vrea asta? m-am încruntat și l-am privit preț de o secundă în ochi, apoi am privit din nou în față.

—Întrebarea corectă este de fapt, de ce nu ai vrea asta? spune și zâmbește inocent.

—Las-o baltă! am ordonat și am făcut un gest în aer cu mâna liberă.

Asta a și făcut. A lăsat-o baltă, iar eu aș minți dacă aș spune că nu m-a surprins. Părea pierdut în propriile-i gânduri. Nu știu la ce s-ar fi putut gândi de era așa concentrat. Îi analizam fără să vreau fața și trasaturile sale frumoase, ce-i drept, și m-am încruntat nedumerită atunci când brunetul m-a tras de mână mai tare, cât să stau pe loc. L-am fixat cu privirea, iar el rânjise zeflemitor.

—Bine, iubito, știu că sunt superb, însă mă vei deochea dacă mă mai privești atât! s-a lăudat singur, iar eu mi-am tras mâna dintr-a sa și mi-am dus ambele mâini la piept. Ce-a fost și cu apelativul ăla?

—Devii enervant! Spune-mi pe nume, de aia am un nume, ca să mă strigi după el. S A M A N T H A! mi-am spus numele, făcând mici pauze între fiecare literă, cât să-i intre odată în capul său sec. Acum, mulțumesc că m-ai adus până aici. Pa! am continuat cu un ton enervat și am înaintat spre casă.

—Bine, iubito! Noapte bună! a strigat după mine chiar dacă nu era noapte, însă oricum eu mă puneam la culcare de pe acum, așa că nu mai conta.

Am intrat fără să mai arunc vreo privire în spatele meu, la brunetul enervant, mi-am pus un pahar cu apă și am urcat sus, intenționând să dorm. Câteva minute petrecute cu el mă obosesc teribil! Nu știu cum rezistă apropiații lui cu el!