—Voi doi vă cunoașteți? întreabă curioasă Sky uitându-se când la mine, când la el, așteptând un răspuns. Deja îmi pare rău că am pomenit de prietenul lui Elijah, care, aparent, trebuie să ne însoțească acum. E numai vina mea, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să suport consecințele, nu?

—Da, suntem prieteni, foarte buni. spune și-mi face cu ochiul. Mă calcă pe orice nerv, fără ca măcar să depună vreun efort, cât de mic.

—De fapt, și tu îl cunoști, ba chiar mi-ai și vorbit acum două săptămâni despre venirea sa în scoala noastră, și pe lângă asta Lora ne-a pus împreună într-un proiect, ai uitat? Erai și tu de față. Și nu, nu suntem prieteni, ar fi destul de greu să fii prieten cu un îngâmfat ca și el.

—Ah, deci de asta îmi păreai așa cunoscut. realizează ea într-un final, iar eu oftez și schimb subiectul.

—Mergem odată? întreb și îi privesc pe cei 2 porumbei.

—Ai intrat în mașină și n-am văzut eu? mă întreabă Skyler râzând. Oftez și mă așez în spate, lângă idiotul ăsta enervant.

***

După vreo 45 de minute în care Elijah a condus la o viteză normală, am ajuns într-o pădurice frumoasă. Am mai fost aici, acum 4 ani. Nimic nu s-a schimbat, totul este exact cum îmi amintesc. Dacă nu mă înșel, ar trebui să fie pe aici pe undeva și o frumoasă cascadă, pe care o adoram. Adoram așa mult să stau jos, pe iarba verde, și să o privesc. Era așa plăcut, mi-a fost dor de locul ăsta. Un zâmbet îmi înflorise pe față, în timp ce analizam locul și îmi aminteam anumite detalii pe care le iubeam la acest loc. Am auzit-o apoi pe prietena mea care-mi striga numele mai mult ca o întrebare. Se pare că eu chiar m-am lăsat dusă de val, și m-am îndepărtat ceva de ei.

—Samantha? Ești bine? Unde te duci?

—Sunt bine. Doar admiram locul.

—Hai, nu te îndepărta prea mult! Nu vii să ne ajuți? Cu corturile?

—Da. Sigur. cu toate că n-aș prea fi vrut, însă trebuie să ajut și eu. Am timp să explorez din nou acest loc mai târziu.

Am făcut cele două corturi la care, apropo am lucrat doar eu Sky și Elijah. Adam nu știu pe unde Dumnezeu umbla. Cică îl sunase cineva, după spusele prietenului său. Era ceasul 18:49, iar afară era încă lumină și era destul de cald având în vedere că este toamnă. Am mers după lemne, împreună cu Sky. Între timp Adam apăruse și el în peisaj, doar că a rămas cu Elijah să-l "ajute" cu cercul pentru focul pe care urma să-l facem. Știam oricum că nu-l va ajuta, însă am tăcut, nedorind să mă mai cert sau contrazic cu acel idiot. Sky îmi povestea ceva anume, nu știu exact ce, deoarece eram prea ocupată să analizez acest loc de care mi-a fost enorm de dor.

—Ești în regulă cu asta, Sammy? mă întreabă, iar eu aprob cu o mișcare a capului, chiar dacă habar nu am despre ce tot pălăvrăgește acolo.

Am tot adunat lemnișoare amândouă și cred că erau de ajuns, așa că i-am zis lui Skyler să mergem înapoi la băieți. Imediat ce am ajuns acolo, am așezat lemnele lângă cercul format din niște pietre, iar spre surprinderea mea chiar Adam s-a apucat să așeze lemnele în interiorul cercului, ca mai apoi să se ridice mulțumit și să își privească mândru munca.

—Îl aprindem acum? Sau puțin mai târziu? întreabă Sky uitându-se la iubitul său.

—Îl aprindem acum, iubito! cât de frumos a numit-o, sunt așa drăguți împreună! Am luat și bezele. continuă el, iar eu simt că mă plictisesc din ce în ce mai mult. Abia aștept să aprindă odată focul și să mănânc bezele, le ador.

După ce s-au mai învârtit prin jur, nici nu știu după ce anume se tot uitau, sau ce tot făceau, însă mie mi se făcuse puțin frig și am mers până la ei să văd ce tot fac. Dar de unde să-i iau? Nici măcar nu-i văd! Vreau să facem focul ăla mai repede!

—Skyler! Elijah! i-am strigat și speram să-mi răspundă odată, nu-mi place să fiu lăsată baltă, mai ales neanunțată.

—Nu mai striga Îngeraș! nici nu știu de unde a mai ieșit și el, însă a scos o cantitate de fum din gură, sigur a fost să fumeze. Încă nu-mi vine să cred că el chiar fumează. Porumbeii ăia doi au plecat să mai aducă lemne, pentru ca, deșteptul de Elijah s-a gândit că nu vor ajunge acele lemne, plus că poate se vor spune și povești de groază. Ai fi știut și tu asta dacă ai fi fost pe Pământ, dar din moment ce n-ai fost... spune și ridică din umeri. Mă enervează din ce în ce mai mult. De ce nu a plecat și el cu Sky și Elijah? Chiar trebuia să rămână el pe aici?

—Hai să aprindem focul. Îmi este puțin frig... îi spun și aștept să-mi răspundă afirmativ, pentru că eu nu am o brichetă, iar el cum fumează, cu siguranță are.

—Nu. Mai așteaptă puțin.

—Oh, haide! De ce nu vrei să îl aprindem? îl întreb încruntată în timp ce îmi țineam mâinile în jurul meu.

—Pentru că nu am cu ce să-l aprind. spune și rânjește. Nemernicul! Tocmai m-a mințit pe față. Ce enervant!

—Ești așa de... îi spun însă el mă oprește continuând el.

—Sunt. îmi dau ochii peste cap ofticată de comportamentul său de idiot. Apoi îi aud râsul lui Sky. Deci s-au gândit că ar fi cazul să se întoarcă, nu?

—În sfârșit! exclam, iar ei încep să râdă de mine. Ce-i cu oamenii ăștia? Sunt în stare să râdă și dacă le arăți un deget.

—Îți era dor de noi? mă întreabă ironică Skyler.

—Nu. Nici pe departe. Vreau doar să faceți focul ăla odată. Mi-e frig! le spun și le zâmbesc inocentă.

Au râs de mine și după ce Elijah a luat-o pe Sky să-l ajute cu focul, sincer nu înțeleg de ce trebuie doi oameni să facă un foc, dar fie. Nici bine n-au plecat că deja Skyler m-a strigat spunându-mi să merg la mașină și să aduc bezelele, pentru că ei au uitat să le aducă. Am aprobat și am plecat spre mașină. În timp ce mergeam agale mă gândeam la acest loc. Nu l-am mai văzut de mult timp, îmi era dor să vin aici. Am nevoie să văd și acea cascadă minunată, nu e nici mică, nici mare, e pur și simplu perfectă. Devin cam irascibilă și nu-mi prea place, așa că voi sta puțin cu porumbeii și cu enervantul ăla, și când vom intra în corturi, merg la cascadă. Cred că știu unde se află, însă nu știu sigur, nu am mai fost aici de 4 ani totuși. Da, așa voi face! Am intrat în mașină și am căutat câteva minute bezelele alea, și parcă au dispărut. Nu le găseam nicăieri. Chiar când aproape renunțasem, mi-am dat seama că n-am căutat în torpedou. Erau acolo. Sunt așa o idioată. Până și eu aș râde de mine, ceea ce și fac, altfel nu-mi explic micul zâmbet care îmi acaparase fața.

—Ai un zâmbet frumos! De ce nu îl arăți mai des? am înghițit în sec la auzul vocii lui Adam. El ce mai caută aici? Am dat din umeri, ca răspuns pentru întrebarea sa, iar el a zâmbit.

—Tu ce cauți aici? îl întreb, sunt destul de curioasă să aflu răspunsul său.

—M-au trimis Sky și Elijah după tine, își făceau griji că stai de prea mult timp, așa că am venit. îmi răspunde și și-a ridicat umerii. Okay, deci își făceau griji pentru mine...asta este drăguț, chiar dacă eu cunosc locul acesta.

—Oh. e singurul sunet pe care îl scot, în timp ce o iau din nou la  pas, cu Adam pe urmele mele. El nu spune nimic, însă îi simt privirea asupra mea.

—Ești bine? mă întreabă el dintr-o dată, uimindu-mă. La întrebarea asta chiar nu mă așteptam, cel puțin nu din partea lui.

—Da. Da, de ce întrebi? îl întreb și încep să mă joc stresată  cu colțurile pungii de bezele.

—Da? mă întreabă în continuare, iar eu aprob cu o mișcare a capului. Să știi că nu prea pare. Pari...pierdută în gânduri, de parcă nu ai fi aici, cu noi, de parcă ai fi departe de tot și de toate, în lumea ta... spune acesta și eu mă opresc în loc, iar el a intrat în mine fără să fie atent pe unde mergea.

—De ce te-ai oprit? Te simți bine, Îngeraș? mă întreabă pentru a doua oara azi, și eu mă întreb ce l-o fi apucat. Unde este arogantul, nesimțitul, și idiotul din el? Unde?

—Da. Sunt, mersi...de întrebare. chiar am simțit să-i mulțumesc, nu știu de ce.

A aprobat cu o mișcare a capului și ne-am continuat împreună drumul în liniște până am ajuns la cei doi. Focul era deja făcut iar Sky și Elijah se sărutau... Prost moment ne-am găsit și noi, prost. Adam își drege vocea, iar cei doi se despart, Skyler vizibil stânjenită.

—În sfârșit ați ajuns! Ce ați tot făcut până acum? întreabă Elijah rânjind înspre noi.

Pe bune? Ce întrebare mai e și asta? Nu ei m-au trimis după rahaturile astea de bezele, iar mai apoi l-au trimis și pe Adam după mine? Nu-i înțeleg, dar nici n-aș vrea. E prea complicat. Mi-am dat doar ochii peste cap fără să răspund cu nimic, iar Adam i-a dat o privire urâtă. El ce are? Nu prea pare în apele lui.
Am mai stat împreună vreo oră, cam așa apoi Sky a propus să mergem în corturi.

—Sky? Ce faci? Ăsta-i cortul nostru. îi spun și o privesc confuză.

—De fapt, ăla e al tău și al lui Adam. spune și-mi face cu ochiul.

—Ce!? spunem amândoi la unison.

—Da. Am vorbit despre asta azi Sammy, când aduceam lemne. Mai știi? mă întreabă și rămân pe gânduri apoi dau dezaprobator din cap, ea îmi zâmbește și intra in cortul său și al iubitului său. Nu-mi vine să cred că mi-a făcut asta! O să-mi plătești Sky, o să-mi plătești tu...

—E în regula, poți intra în cort. îi spun lui Adam, iar el dă repede negativ din cap. Okay... Asta a fost ciudat.

—Nu, intra tu. îmi spune și îl refuz cu un gest al mâinii.

—Doar intra Adam. ii spun și încep să merg în direcția unde bănuiam că este cascada. Chiar dacă s-a întunecat afară, nu-mi e frică, pur și simplu. Abia aștept să ajung acolo.

—Stai! spune și-mi prinde mâna. Unde mergi? S-a întunecat deja...
Ce tot are băiatul ăsta azi?

—Mă întorc repede. îi spun și-mi dă încet drumul la mână.

—Ai grija! mă atenționează el. Îi apreciez "grija" pentru mine, însă nu știu dacă o pot numi așa, dar voi fi bine. Cunosc locul ăsta, am mai spus, bine el sau altcineva nu știe asta, dar mă rog... Trec peste.
Am aprobat și am plecat de acolo înainte să mai zică ceva.

Drumul n-a fost lung, a fost chiar mai scurt decât mi-l aminteam. Cascada era acolo, neschimbată. Încă nu și-a pierdut nici măcar un gram din splendoarea sa. Doamne, câte amintiri am aici...

Îmi amintesc cum veneam aici de cel puțin două ori pe lună cu mama și tata, era așa de frumos când eram împreună, toți 3. Mă iubeau atât de mult, însă sentimentul era reciproc. Într-o zi eram supărată că luasem o notă mică la mate, nu eram atât de mică, aveam 12-13 ani. Când am ajuns acasă am refuzat să mănânc, însă mama mă cunoștea așa bine... Știa că s-a întâmplat ceva, așa că i-am spus totul și am început să plâng. Mi-a promis apoi că vom veni aici, cu tata, pe vremuri era locul meu preferat. Am venit aici, și stăteam  toți chiar pe stânca pe care stau eu acum. Mi-au spus cuvinte atât de frumoase și le-am mulțumit așa mult când mi-am reparat nota. M-au iubit atât de mult. Nu spun că mama nu o mai face, însă nu o face ca înainte, s-a schimbat. Iar tata... Sunt sigură că de acolo, de sus ma supraveghează tot timpul. Nici nu mi-am dat seama când și cum, dar plângeam. Plângeam și suspinam, mă doare atât de tare situația asta! Iar dacă mama mi-ar fi fost alături ca odinioară, sunt sigură că nu mai sufeream așa. Însă asta e... Nimeni și nimic din această lume nu este și nu va fii niciodată perfect. Am tresărit când am simțit două brațe în jurul meu și am încercat să-mi șterg lacrimile, care-mi inundau chipul continuu.

—De ce plânge Îngerașul meu? și-a înfășurat brațele în jurul meu, iar eu mi-am ascuns capul la pieptul său.

Nu îl voi respinge, am nevoie de cineva acum. De oricine. A început să-mi mângâie spatele cu mișcări lente, iar eu mi-am încolăcit brațele în jurul său. El era așa fierbinte în comparație cu mine, însă îmi plăcea caldura sa, care-mi invada trupul. Era plăcut. Am rămas așa vreo jumătate de oră, el sărutându-mi părul din când în când. Mi-am ridicat capul după ce mă oprisem de tot din plâns, și l-am privit în ochi. El chiar avea niște ochi superbi. Verdele irișilor săi erau așa de aprinși și de frumoși...

—Mulțumesc, Adam. Mulțumesc... i-am spus iar el mă trase înapoi în brațele sale călduroase șoptindu-mi la ureche că n-am pentru ce. L-am strâns mai tare în brațe și am inspirat adânc parfumul său amețitor.

Se pare că nu e un idiot, așa cum mi-a lăsat impresia. Cine știe ce s-o fi ascunde după personalitatea pe care el încearcă să o adopte. El e chiar de treabă...