Inima îmi apasă pieptul precum un bloc de gheață, iar când o văd stând acolo, pe marginea balustradei, mă simt ca și cum sunt prins într-o mare înghețată, fiecare pas pe care îl fac spre ea este ghidat de teama de a nu o speria.

Fragilitatea ei mă sfâșie, e ca o floare pe punctul de a fi zdrobită și doar eu sunt vinovat deoarece am lăsat garda jos. Trebuia să-mi dau seama că Edam va profita de lipsa mea pentru a mă lovi acolo unde nu credeam vreodată că m-ar afecta.

Da, Rayna este punctul meu slab și sunt tot mai conștient de acest lucru mai ales acum când în fața ochilor mei se derulează cel mai negru coșmar care picturează un alt mod în care aș putea să o pierd.

Mă aproprii de ea, fiecare pas e o luptă cu fricile care îmi bântuie sufletul, iar când mâna mea se așează pe mijlocul ei, impulsul de a o trage în siguranță mă face să simt că sunt salvatorul dintr-o poveste de dragoste tragică. Ochii ei, plini de zbucium, se întâlnesc cu ai mei, iar surpriza din privirea ei e o rază de soare într-o zi de furtună; în acel moment, o strâng la piept cu toată puterea, ca pe cea mai de preț comoară. "Sunt aici!", vreau să-i spun, dar cuvintele mi se dizolvă în aer, lăsând doar emoția să vorbească; lupta e acum între a-i da drumul sau a o strânge cu toată forța, și aleg, fără ezitare, să o îmbrățișez, să o protejez de umbrele care o amenință.

Simt cum își abandonează trupul în brațele mele și tremurul haotic care o controlează o strâng cât pot de tare dar suficient cât să nu o rănesc. Își pune palmele pe pieptul meu și jur că pot simți căldura lor chiar și prin vestonul pe care ea îl urăște atât de mult și știu asta deoarece am surprins deseori privirea ei plină de dezgust pe care mi-o aruncă atunci când vede uniforma, uneori mă întreb dacă va fi capabilă să vadă dincolo de ea, să vadă omul din spatele măștii.

Lumina difuză care răzbate prin geamurile ușilor de la balcon dezvăluie o lacrimă stingheră care alunecă pe obrazul ei, o urmăresc vrăjit și cu vârfurile degetelor o șterg ușor după care în momentul când ajung la bărbia ei delicată parcă ghidate de un mecanism străin o ridică ușor permițând privirilor noastre să se întrepătrundă.

Apropierea noastră devine un dans subtil între respirații sunetele care ne înconjoară brusc se evaporă, fiecare gram pe care îl inspir din ființa ei mă transformă într-un dependent.

Buzele ei se apropie ușor și gestul acesta este catalizatorul foamei prin care gura mea o acaparează pe a ei , ușor la început, dar cu o intensitate crescândă apoi când realizez că fiecare explorare profundă a catifelării buzelor ei îmi descoperă o lume nouă.

O simt cum își pierde suflul în intensitatea momentului și cum fiecare mângâiere de-a mea îi umple ființa de o energie vibrantă pe care mi-o transmite și mie.

Mâinile ei se pierd sub reverele vestonului meu și mi-aș dori să opresc timpul pentru a sorbi fiecare nuanță pe care o pune în acest sărut.

Aplauze sacadate și ironice zguduie atmosfera, rupând magia de care mă lăsam transportat în acel sărut. Îndoielile încep să mă muște, furia crescând înăuntrul meu ca un vulcan gata să erupă. Cu fiecare palmă care lovește aerul, simt cum mă transform în ceva primal, o ființă care vrea să declanșeze haosul, să facă dreptate. Nu este nevoie să privesc în spatele meu deoarece bănuiesc cine este autorul spectacolului ieftin. Vreau să mă întorc, să-l confrunt, dar atunci simt strânsoarea ei fermă, o ancoră în marea mea de emoții tumultoase. O atingere blândă, dar puternică, care îmi spune, în felul ei, că nu trebuie să cedez furiei. În acel moment, realizez că nu vreau să transform acea frumusețe în distrugere. E o luptă între instinctele mele și dorința de a păstra ceea ce avem. Și, în fața acestei realități, aleg să rămân imobil lăsând ura să se dizolve în intensitatea momentului.

– Se pare că ochii de șoim ai generalului Bauer au fost infailibili și de această dată. Cupidon și-a făcut de cap cu dumneata colonele Meyers, se aud clopote de nuntă la orizont.

Râsul lui de hienă mă zgârie pe timpane și îmi strâng maxilarul atât de tare încât parcă aud cum trosnește sub presiune. Rayna se departează ușor de la pieptul meu trecând în dreapta mea și mă cuprinde de mână degetele mâinilor noastre intrepatrunzandu-se ușor.

Glasul ei hotărât mă scoate din transă și liniștește demonii mei.

– Felicitări herr subofițer Edam! Se pare că obuzele nu v-au afectat încă auzul.Și dacă aveți vre-o îndoială în privința vederii care credeți că vă joacă feste puteți sta liniștit. Ați văzut bine,colonelul Meyers este aici nu la cazarmă deci cred că memoria începe să vă dea rateuri  dar asta este nu toți suntem perfecți.

Subofițerul Edam se înroșește la față însă nu spune nimic iar eu înțeleg din cuvintele Raynei că nenorocitul avea un plan care a eșuat. Eram atât de aproape să plec la cazarmă lăsând-o pe Rayna singură dacă nu aș fi avut inspirația de moment să telegrafiez comandamentului pentru a verifica urgența invocată de acest șacal.

Fac un pas în față pentru a-l face să înțeleagă că mereu voi fi un scut pentru Rayna și dacă va atinge chiar și un fir de păr de-al ei va plăti cu vârf și îndesat pentru asta.

Totuși este ceva care mă frământă și nu-mi dă pace, de ce mă urăște subofițerul Edam atât de tare și care sunt scopurile lui?

Va trebui să fac ceva săpături pentru a aprofunda subiectul, dar deocamdată trebuie să o scot pe Rayna de aici în siguranță și să mă gândesc cum fac să-l ajut pe tatăl ei să plece cât mai repede.

– Dacă ți-ai satisfăcut curiozitatea herr Edam te lăsăm să te bucuri în continuare de petrecere eu și domnișoara Tomczak trebuie să ajungem acasă la tatăl dumneaei trebuie să-i dăm o veste bună.

– Într-adevăr, să mergem. Vă mulțumesc pentru minunatul vals herr Edam sunteți un dansator înnăscut. O seară superbă în continuare!

O privesc cu admirație pe fata firavă de la brațul meu care se transformă într-o valkyrie atunci când se simte amenințată și o respect pentru curajul ei . Fac salutul milităresc obișnuit și cu Rayna la brațul meu las în urmă expresia lividă a subofițerului Edam.

Străbat sala de bal îmbătat de puterea pe care mi-o oferă Rayna atunci când facem front comun și știu că mă pot baza pe ea până în pânzele albe dacă dreptatea este de partea mea.

Le fac un semn de rămas bun discret ofițerilor care sunt deja beți și știu că privesc ieșirea mea cu Rayna ca pe o bravadă masculină idioată, pentru ei femeile poloneze sunt doar niște vase goale pe care le sfarmă cu o plăcere bolnavă atunci când se plictisesc de ele.

Corpul meu devine rigid când privesc figura Raynei pentru că și ea știe lucrul ăsta.

Încer să-i zâmbesc însă nu reușesc să duc zâmbetul până la capăt, ea mă strânge ușor de braț și încearcă să zâmbească timid dar ochii îi sunt scăldați de lacrimi.

Coborâm treptele de la intrare în tăcere și răsuflu ușurat când un soldat îmi aduce mașina, mă abțin cu greu să nu-i smulg cheile când mi le întinde.

Îi deschid ușa Raynei și o ajut să urce, când închid ușa observ cum lacrimile ei evadează într-un torent nestăvilit și jur că-mi vine să dărâm nenorocita de clădire pentru a-i strivi pe cei care au făcut-o să sufere ca pe niște șobolani sub zidurile ei.

Mă urc la volan și pornesc încercând să fac manevre cât mai calme pentru a nu da nimic de bănuit, trec de primul control și abia după ce trec și de a doua gheretă de pază încep să calc accelerația mai apăsat.

Rayna este tăcută și gânditoare și asta mă dărâmă deoarece știu că în astfel de momente îndoielile încep să o macine pe interior. O vreau din nou pe neînfricata Rayna, aceea care mi-a pus un cuțit în coaste rânjind, aceea care mă înfruntă din priviri atunci când vrea să câștige orice milimetru din granițele mele nefiind conștientă că este singura care are putere asupra întregului teritoriu.

Nu mai suport liniștea asta mormântală și pun o frână bruscă oprind pe mijlocul drumului.Ea se sprijină cu palmele de bord și se întoarce spre mine hotărâtă să mă zguduie puțin însă nu-i ofer timp o prind cu o mână de cap și o sărut flămând. La început se împotrivește dar simt cum fricile ei mi se predau rând pe rând.

Mă îndepărtez ușor și îmi rezem fruntea de a ei închizând ochii pentru a-mi păstra momentul întipărit în memorie.

Palmele ei mă surprind când îmi mângâie delicat chipul trasându-mi fiecare contur. Se apropie și își sprijină fruntea pe clavicula mea, îi simt respirația pe pielea mea lângă gulerul cămășii.

– Mi-e frică Adal. Cum am ajuns aici? Ce se va alege de mine? Cum să răzbatem prin ura lor?Dacă ne condamnăm singuri?

Începe să plângă și o trag în poala mea mângâind-o ușor pe spate. O las să se descarce și când încetează buzele mele îi șterg lacrimile fierbinți cu mici săruturi, de aici nu mai este cale de întoarcere. Nu știu cum va percepe ea actiunile mele, nu știu câtă încredere va avea în mine, nu știu dacă ce simt pentru ea este iubire sau este doar nevoia mea de a găsi un strop de alinare printre zecile de cadavre care mă bântuie, dar tot ce știu este că voi face tot ce pot să o protejez.

– O să încercăm să supraviețuim Rayna. Vom lupta pănă la ultima suflare.

Mă scaldă în privirea ei blândă și își așează palma deasupra locului în care inima mea bate.

– Și dincolo Adal. Până la ultima suflare și dincolo.

Mă sărută ușor pe tâmplă și se așează din nou pe locul ei, pornesc mașina și mă concentrez asupra drumului, voi găsi o cale de mijloc chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care îl fac.

https://youtu.be/Yj0BXi-9lmA